Saptamana Luminata

Acesta este al 900-lea articol. Am publicat aici si gandurile mele marunte, si alte ganduri si sfaturi, ale unora mai talentati si mai priceputi ca mine.

De curand am primit, de la cuscrul meu care este poet, cateva versuri, o poezie de Vasile Voiculescu si doua productie proprie a dumnealui. Am sa le public, desi nu m-am invrednicit sa-i cer voie (dar stiu ca are o inima mare si n-o sa se supere), dar mai intai am sa public o poezie a unui poet tare drag inimii mele, Vasile Militaru.

Am mai cules de pe net, de ici, de colo, cateva poezii (poate cam multe pt un singur articol) dedicate Mantuitorului. Acolo unde e cazul, voi pune si linkul de unde am "imprumutat" poezia. Poeziile sunt scrise de poeti romani, dar la final am sa public si o poezie de Giuseppe Ungaretti, pe care am citit-o prima data in colectia "Cele mai frumoase poezii", in romaneste de Miron Radu Paraschivescu si Alexandru Balaci, aici insa e tradusa de Alexandru Ungureanu. Pt ca traducerea lui A U nu difera prea mult de cea a lui MRP si AB nu o transcriu si pe aceea..


Vasile Militaru - Hristos a inviat!

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!


ÎNVIERE

Zăceau în noi vechi stavili de păcat.
Ne ocoleau din Ceruri mesagerii...
Dar Domnul a venit, le-a spulberat:
Trec libere-n noi căile-nvierii.

Pândeşte, suflete, ia-ţi straie noi,
Cămările găteşte-ţi : poate iată-L:
E drumul Său, Christos acum prin noi,
Prin om El suie-nvingător, la Tatăl.

Nu-i scapă colţ neluminat, pustiu,
Aţin’te, clipa mare cât eşti viu,
El, Fulger, cercetează pe oricine,
De-i place-şi face un popas în tine,

Şi-n volbura-I de slăvi te ia cu Sine...

Vasile Voiculescu


ÎNVIEREA

Port chipul Tău fără de timp în mine.
Cu biciul peste faţă Te-am lovit,
Ai sângerat pe cruce istovit
Dar ţi-ai păstrat privirile senine.

Trecând prin moarte iadul l-ai zdrobit
Iar timpul dintru început revine
Când ne-ai redat însemnele divine
Şi raiul ne îmbie primenit.

Ne hărăzeşti suprema mângâiere:
Trăim aevea Sacra Înviere
Cu-a cerului Iubire luminând –

Vibraţie adâncă şi suavă.
Trimitem în azururi imn de slavă,
DojanaTa ne urmăreşte blând.

Port chipul Tău fără de timp în mine.

Vasile Mustaţă


Paştele

Cuvânt cu rezonanţă în simţire
De tot ce omul crede şi cunoaşte
S-a încărcat simbolul sacru “Paşte” –
Lumină necreată şi iubire.

În sufletul copiilor renaşte
A raiului mireasmă s-o respire,
Cerească şi umană contopire
Ca mirul izvorât din sfinte moaşte.

Cum ar putea mai limpede să fie
Deplina învierii bucurie
În corul ce înalţă osanale?!

Jertfindu-ne spre îndumnezeire
Să modelăm din suflete potire
Spre a sorbi din tainele pascale.

Cerească şi umană contopire.

Vasile Mustaţă


Învierea (Mihai Eminescu)

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioasă puternicile bolti:
"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte...
Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lunina ducand-o
Celor din morminte!"


Christos a înviat
Alexandru Vlahuţă

Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un dusman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!

El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colinda lumea
Şi mulţi hulesc în urma lui.

Şi mulţi cu pietre îl alungă
Şi râd de el ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora
Atotputernic şi smerit!

El orbilor le da lumina,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.

Şi tuturor de o potrivă.
Împarte darul lui ceresc
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.

Urască-l cei fără de lege…
Ce-i pasă lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor.

Din toată lumea asupriţii
În jurul lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit:

“Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc”…

II
Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs şi te-au scuipat în faţă
Din spini cununa ţi-au făcut,
Şi în deşarta lor trufie
Stăpâni desuprã-ţi s-au crezut…

Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-i acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi…

III
S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,

Şi valurile-i neoprite
Peste pamant se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi… Christos a Înviat!


Vasile Voiculescu - Pe cruce

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii...
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere...
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.


Hristos a'nviat (Alexe Mateevici)

Se asternuse piatra pe proaspatul mormant
Si noaptea coborase, acoperind cetatea.
Se linistise neamul vanzarii.Pe pamant
Era o taina mare... minune-apropiata.

Au stat tacuti de paza cei doi ostasi strajeri
Ne-atinsi de maretia adancurilor firii,
Nepresimtind venirea minunii celei mari
Ce-avea sa schimbe fata si rostul omenirii.

Si iata miezul noptii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s' aude, pamantu-n el vueste.
Adanci puteri il misca, izbindu-l. Sguduit
Mormantul se deschide: scriptura se implineste.

Lumini lucesc la gura mormantului deschis,
Intunecimea piere o clipa-n toata firea...
Hristos invie!... Paznici, sa fie voua vis,
Lumina va orbeste, v'a inlemnit uimirea!

Lumina din lumina cerescului cuprins
Luceste-acum pe chipu-i. Il'nalta biruinta.
Si, lepadand pamantul, ii lasa foc nestins
Pe calea mantuirii: nadejdea si credinta.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-a dat El noua pilda a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte calcand a inviat
Spre invierea vietii in faptele de bine.

Cantati cu bucurie acelui Ce-a scapat
Pe om si omenirea de moarte sufleteasca.
E Pastele! Vieata! Hristos a inviat!
Iubire intre oameni si pace sa domneasca.


La Pasti -
George Cosbuc

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare
Si salciile-n alba floare-
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.

Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti in vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic:Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetisor
Nevaste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.


De Pasti -
Tudor Arghezi

La toate lucarnele si balcoanele
Au scos din cer ingerii icoanele
Si-au aprins pe scari
Candele si lumanari.

Orasele de sus, in sarbatoare,
Au intins velnite si covoare,
Si ard in potire
Mireasma subtire.

Si din toate ferestrele odata,
Mii si sute de mii,
Heruvimii fac cu mana bucalata
La somnorosii copii.


In ziua de Pasti
Elena Farago

Totii copii azi se imbraca
Cu ce au ei mai frumos
Si parinti lor le canta
Invierea lui Christos.

Si la masa ciocnesc astazi
Toti copiii cei cuminti,
Oua rosii si pestrite,
Cu iubitii lor parinti.

Toti copiii azi sant darnici
Caci ei stiu ca lui Christos,
Ii sant dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Si copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci si oua rosii
La copiii care n-au.


Pietatea
de Giuseppe Ungaretti
traducerea: Alexandru Ungureanu

din ciclul "Imnuri"
1
Sunt un om rănit.

Şi aş vrea să plec
Şi în sfârşit să ajung,
Pietate,acolo unde se ascultă
Omul care e singur cu sine.

Nu mai am decât mândrie şi bunătate.

Şi mă simt exilat în mijlocul oamenilor.

Dar pentru ei stau şi sufăr.

Nu sunt oare demn să mă întorc în mine?

Am populat cu nume tăcerea.

Mi-am rupt bucăţi inima şi mintea
Pentru a cădea în jugul cuvintelor?

Domnesc peste fantasme.

O, frunze uscate,
Suflet purtat de ici colo...

Nu urăsc vântul şi urletul lui
De animal preistoric.

Doamne,cei ce te imploră
Nu-ţi cunosc decât numele?

M-ai alungat din viaţă.

Mă vei alunga de la moarte?

Poate că omul nu e demn nici să spere.

Până şi fântâna remuşcării a secat?

Păcatul cât valorează,
Dacă spre puritate nu duce?

Trupul îşi aminteşte cu greu
Că altădată a fost puternic.

E nebun şi ostenit sufletul.

Doamne,priveşte slăbiciunea noastră.

Am vrea o certitudine.

Nici măcar nu mai râzi de noi?

Şi deplânge-ne aşadar, cruzime.

Nici nu mai pot ramâne zidit
În dorinţa fără iubire

O urmă arată-ne de dreptate.

Legea ta care e?

Fulgeră bietele mele trăiri.

Eliberează-ne de neincredere.
Am ostenit să urlu fără glas.
2

Trup în melancolie
În care clocotea cândva bucuria,
Pleoape lăsate în trezia ostenită,
Tu vezi,suflet atât de bătrân,
Cel ce voi fi, căzut în ţărână?

Prin cei vii trece drumul spre moarte,

Noi suntem torentul de umbre,

Ele sunt sămânţa ce ne încolţeşte în vis,

A lor e depărtarea ce ne rămâne

A lor e umbra ce greutate dă numelor.

Nădejdea unei grămezi de umbre
Şi nimic altceva să ne fie soarta?

Şi tu să nu fii,Doamne, decât un vis?

Măcar în vis, temerari,
Am vrea să-ţi fim asemeni.

Născut e din demenţa cea mai clară.

Nu tremiră în norii de ramuri
Ca păsările dimineaţa

Întredeschiderea de pleoape

În noi stă şi tânjeşte, plagă misterioasă.

3

Lumina ce ne-mpunge
Este un fir tot mai subţire

Tu nu mai orbeşti, dacă nu ucizi?

Dă-mi această fericire supremă.

4

Omul, monoton univers,
Crede că-şi sporeşte bunurile
Şi din mâinile sale febrile
Nu ies decât limite fără încetare.

Agăţat de neant
Cu un fir de păianjen,
Nu se teme şi nu seduce
Decât propriul strigăt.

Stăvileşte istovirea înălţând morminte
Căci pentru a concepe,Eternule,
Nu are la îndemână decât blasfemuri.


Biografie Giuseppe Ungaretti

Giuseppe UNGARETTI (1888-1970) s-a născut în Africa, la Alexandria. A trăit acolo până la 23 de ani; în 1912, a plecat nu spre Italia (ţara părinţilor săi toscani, atraşi în Egipt de construcţia canalului de Suez), ci spre Paris, pentru studii la Sorbona. Tânărul Ungaretti îşi regăseşte originile peninsulare abia în 1915, când se înrolează voluntar în armata italiană, intrată în primul război mondial! Nu va părăsi frontul, pe fluviul Isonzo şi în alte locuri, decât în 1918 - pentru a se transfera cu regimentul său în Franţa. Al treilea continent din viaţa autorului (devenit, după războiul "re-înţărării" sale, un distins universitar şi, fireşte, un poet a cărui creaţie schimba, alături de două-trei altele, faţa liricii post-dannunziene!) este America Latină. După un popas în Argentina, el va fi profesor de italiană la Universitatea din Sao Paulo, în Brazilia, între 1936 şi 1942.
**************
Giuseppe Ungaretti (February 8, 1888–June 2, 1970) was an Italian modernist poet, journalist, essayist, critic and academic. A leading representative of the experimental trend known as ermetismo, he was one of the most prominent contributors to 20th century Italian literature. Influenced by symbolism, he was briefly aligned with futurism. Like many futurists, he took an irredentist position during World War I. Ungaretti debuted as a poet while fighting in the trenches, publishing one of his best-known pieces, L'allegria ("The Joy").

During the interwar period, Ungaretti was a collaborator of Benito Mussolini (whom he met during his socialist accession), as well as a foreign-based correspondent for Il Popolo d'Italia and La Gazzetta del Popolo. While briefly associated with the Dadaists, he developed ermetismo as a personal take on poetry. After spending several years in Brazil, he returned home during World War II, and was assigned a teaching post at the University of Rome, where he spent the final decades of his life and career. His fascist past was the subject of controversy.

L'Allegria is a decisive moment of the recent history of Italian literature: Ungaretti revises with novel ideas the poetic style of the poets maudits (especially the broken verses without punctation marks of Guillaume Apollinaire’s Calligrammes), connecting it with his experience of death and pain as a soldier at war. The hope of brotherhood between all the people is expressed strongly, together with the desire of searching for a renovated "harmony" with the universe, impressive on the famous verses of Mattina:

M’illumino
d’immenso

(I flood myself
with light of the immense)

(Santa Maria La Longa, il 26 gennaio 1917)[20]

In the successive works he studied the importance of the poetic word, as the only way to save the humanity from the universal horror, and was searching for a new way to recuperate the roots of the Italian classical poetry. His last verses are on the poem l'Impietrito e il Velluto, about the memory of the bright universe eyed Dunja, an old woman that was house guest of his other in the time of his childhood. Here's the end:

Il velluto dello sguardo di Dunja
Fulmineo torna presente pietà

(The velvet in the bright gaze of Dunja
Rapid returns as present mercy)


Published volumes

Il porto sepolto ("The Buried Port", 1916 and 1923)
La guerre ("The War", 1919 and 1947)
Allegria di naufragi ("The Joy of Shipwrecks", 1919)
L'allegria ("The Joy", 1931)
Sentimento del tempo ("The Feeling of Time", 1933)
Traduzioni ("Translations", 1936)
Poesie disperse ("Scattered Poems", 1945)
Il dolore ("The Pain", 1947)
La terra promessa ("The Promised Land", 1950)
Un grido e paesaggi ("A Shout and Landscapes", 1952)
Il taccuino del vecchio ("The Old Man's Notebook", 1960)
Vita di un uomo ("The Life of a Man", 1969)