Jurnal de Calatorie Paris 15 aprilie 2010

Calatoria a inceput bine. N-am avut nici o problema cu taxiul, in ciuda orei f matinale. Eram ingrijorata ca s-ar putea sa patesc ca la Schipol, cand am revenit din USA si fata de la check-in mi-a trimis valijoara la cala pt ca depaseste putin dimensiunile standard. Din fericire n-a fost cazul de data asta.


Pt ca aveam loc la geam am incercat sa fac poze, doar cateva sunt acceptabile. Spre mirarea mea desi am calatorit cu un Airbus mare, nu am fost debarcati aproape de poarta de intrare in aeroport, ci am fost luati cu un autobuz. Formalitatile au durat f putin dar tot am avut timp sa ma uit pe un ecran pe care se transmiteau stirile. Cea mai interesanta mi s-a parut cea despre explozia unui vulcan in Islanda.

N-am retinut numele vulcanului, era si greu, se scrie asa: Eyjafjallajökull si nu sunt sigura ca in nenumaratele buletine de stiri vazute la TV i-a fost pronuntat bine numele asta imposibil. Habar nu aveam atunci ca eruptia a inceput de fapt in 20 martie, nici ce impact va avea aceasta stire asupra noastra si a milioane de alti calatori. Abia acum cand conexiunea la internet e buna, spre deosebire de cea de la hotel care cand functiona, cand nu, am aflat ca de fapt pe 20 martie a explodat Fimmvörðuháls, a carui eruptie se poate vedea pe videoclipul de pe linkul de mai sus, eruptia lui s-a oprit pe 13 aprilie iar Eyjafjallajökull a inceput sa erupa in noaptea de 14/15 aprilie (si se pregateste Katla, de cinci ori mai mare).

M-a distrat un comentariu de pe situl recomandat:

Dear Iceland,

Please consider shorter names for your volcanoes.
(Te rog sa dai nume mai scurte vulcanilor tai.)

Sincerely,
Ghark

Totusi amintirile mele mi-au spus ca nu de mult a mai avut loc o eruptie dramatica in Islanda, parca revad pozele cu cenusa care a ingropat casele dintr-un orasel, memoria imi zicea ceva si de o scoala in care erau copii, nu am gasit asa ceva pe net, (poate se insista asupra faptului ca nu mai exista scoala pt ca a fost ingropata sub cenusa vulcanului) doar un articol despre drama celor din Heimaey, cand a erupt vulcanul Eldfell (uite ca exista si vulcani cu nume mai scurte, cum e si Katla) si populatia a trebuit sa fie evacuata. Eruptia a inceput in 23 ianuarie 1973.

Bun, atunci atentia mi-a fost retinuta doar pt un scurt timp, fiind preocupati sa gasim statia autobuzului Roissy-Paris, Opera. In drumul spre Paris m-am uitat cu ochii mari la tot ce vedeam in cale (ar fi trebuit, conform traditiei, sa iau si o piatra in gura, doar ma aflam prima data pe acele meleaguri, nu ma intrebati de unde vine sau ce semnificatie are aceasta traditie, ca nu stiu), in special la grafitti, am reusit sa pozez vreo cateva.


Nu am reusit sa pozez cladirile imense din periferia Parisului, de altfel acest gen de cladiri aveam sa-l vad cam prin toate orasele prin care am trecut la intoarcere, dar despre asta am sa povestesc la timpul potrivit.


Undeva in zare, pe varful unei coline, am vazut o constructie care parea ca domina imprejurimile, am fost sigura ca e vorba de biserica Sacre- Coeur aflata pe La Butte Mintmartre, curand aveam sa-mi dau seama ca asa era. Vremea era superba, soarele stralucea vesel pe cerul fara nici un nor.


La un moment dat am vazut ca pe o cladire scria Sorbona, cred ca era doar una dintre locatiile acestei Universitati al carei nume la noi,ca multe alte cuvinte frantuzesti, are o conotatie peiorativa, studentii de la Universitate spuneau in deradere ca cei de la Institutul Pedagogic invata la Sorbona. Or fi avut motive stramosii nostri sa nu-i iubeasca prea mult pe francezi, sau poate doar pe fitzoshii care invatau sa vorbeasca intai frantuzeasca si apoi romana, cum a fost cazul lui Ghica. Cand am ajuns in Piata Operei am pozat-o, bineinteles.


Planul de acasa era sa ne lasam bagajele la hotel si sa colindam putin prin oras si abia apoi sa ne cazam, dar socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ, doamna de la receptie ne-a cazat imediat. Pt ca citisem parerile clientilor ca hotelul ar fi situat intr-o zona cam galagioasa si ca nu se poate dormi noaptea pana hat tarziu din cauza zgomotului sotul meu a cerut o camera mai linistita.


Linistita a si fost, dar cocotata la etajul 5 (din fericire aici se numeroteaza nivelele cladirii ca la noi, si nu ca la americani, care incep cu nivelul 1, adica parterul, si ceea ce la noi e etajul 1 la ei e nivelul--floor--2, nu odata m-am incurcat in USA din acesta cauza). Cu ocazia asta dupa ce in Cork reusisem sa vad cea mai mica toaleta din lume, nici in ziua de azi nu inteleg cumde functiona un vas de WC atat de mic ca nici nu-mi incapea bine fundul pe el (admit ca e cam mare) si cum de in spatiul cam de 0,5/0,5m incapea si o chiuveta, acum am reusit sa vad si cel mai mic lift din lume, cred ca avea vreo 0,8/0,5m dimensiunea podelei. A trebuit sa fac mari eforturi sa incap, desi am vazut ca doua persoane mai subnutrite au reusit sa urce impreuna.


Pt ca aveam TV in camera am ascultat stirile. Deja aeroportul se inchisese. Se pare ca am prins ultimul zbor Air France (gestionat de Tarom-- stewarzii, parca mai amabili decat le cerea profesia, erau sigur francezi, zambeau f larg cand cineva le spunea bonjour in loc sa le vorbesca in engleza, cum era obiceiul--lucrul acesta cu Taromul avea sa fie important mai tarziu) care a aterizat la Paris inainte de blocada. Mi-am zis, cu optimismul specific "nu-i nimic, pana duminica (atunci aveam bilet de intoarcere), mai e, sigur pana atunci lucrurile vor reintra in normal".


Pana atunci am decis sa profitam de vremea minunata si sa facem o excursie spre obiectivele turistice. Nu aveam un plan facut de acasa dar primul lucru pe care voiam sa-l vad era Catedrala Notre-Dame. Poate pt ca citisem romanul omonim al lui Victor Hugo, sau poate pt ca opera cu acelasi nume are interpreti atat de minunati. (va recomand sa ascultati aceasta minunata arie, Belle, si in acest videoclip, sau acesta, unde rusii Veaceslav Petkun, Aleksei Golubev si Anton Makarsky nu sunt deloc mai prejos decat francezii Garou, Daniel Lavoie si Patrick Fiori )

Aceasta frumoasa icoana bizantina se afla in Catedrala Notre-Dame.de Paris.

Spre deosebire de vizita la Domul din Koln de data asta n-am mai dat ocol catedralei ci am plecat sa ne plimbam oarecum la intamplare. Am zarit in zare un turn interesant, de culoare alba (aveam sa constatam ca se lucreaza intens la curatarea statuilor si a multor monumente de jegul acumulat de ani in sir, mai ales din cauza poluarii, multe obiective turistice, cum ar fi Arcul de Triumf din Place D'Etoile, sunt in plina renovare, ironia face ca vulcanul din Islanda sa-si fi trimis cenusa deasupra intregii Europe, fiind o sursa noua de poluare).

E vorba de Tour St Jaques, care face parte dintr-o fosta manastire, acum daramata, si in jurul caruia primaria a decis sa amenajeze un parc in care se afla si un loc de joaca pt copii, precum si o toaleta publica. De altfel, din cauza numarului imens de turisti gasirea unei toalete in caz de nevoie nu e un lucru chiar simplu, nu stiu cum s-a facut ca nu am avut nevoie decat in una din zile sa apelez si am rezolvat problema intr-un mod mai neobisnuit, o sa spun atunci cum.

Nu era singurul turn din zona, tot colindand l-am gasit si pe al doilea, la o prima vedere destul de asemanator, dar biserica din care face parte, St Germaine D'Auxeroiss, e inca prezenta, cu cele doua rozete diferite ale sale.


Am ajuns si in fata unei cladiri ornate cu multe statui care se vedea bine ca au inceput sa fie curatate, dar ca actiunea parea abandonata, pt ca erau inconjurate de un fel de aura neagra. Am dedus ca ar fi Hotel de Ville, dupa numele Bazarului din preajma (langa care se afla si un carusel cu calusei, care se pare ca functiona) dar ceva mai departe, pe o alta cladire, am vazut un fel de manifest care chema la lupta impotriva intentiei de a se demola Hotel de Ville, si am fost un pic confuza. Noroc ca am mai trecut pe acolo in alta zi si am intrebat un paznic cum se numeste cladirea si m-am lamurit.

Tot invartindu-ne prin zona am ajuns in fata unui palat aflat pe malul Senei. De-acum sotul meu era frant de oboseala si a declarat ca el va sta pe o banca iar eu n-am decat sa ma plimb cat vreau pe langa palat, ca el ma va astepta cuminte acolo. Zis si facut. Am dat ocol palatului care mi s-a parut nesfarsit (poate si pt ca eram si eu cam obosita, nu prea dormisem in noaptea precedenta si umblasem destul de mult pe jos). Am zambit cand am realizat ca e vorba de vestitul si arhicunoscutul Louvre (Luvru) si m-am mirat ca piramidele (in Codul lui da Vinci al lui Dan Brown se vorbeste doar de Marea Piramida), care intre noi fie vorba se potrivesc ca nuca in perete ca stil cu restul ambiantei, sunt pazite de persoane in uniforma cu pistoale mitraliera in maini. Turisti erau puzderie.

Cand am ajuns la Arcul de Triumf de la Carrousel am decis ca l-am facut destul sa astepte pe sotul meu si am plecat sa-l recuperez. As fi vrut sa mergem pe jos pana la hotel, pe harta nu parea prea departe (prefer sa merg km intregi pe jos decat sa urc fie si numai treptele unui etaj, iar metroul din Paris nu prea e dotat cu scari rulante, deh, e mult mai vechi si cu vagoane mai putin spatioase din cauza scaunelor asezate perpendicular pe peretii vagoanelor, vagoane si asa destul de inguste) dar sotul meu parea atat de epuizat incat am admis sa mergem cu metroul.

Inainte de a ne indrepta spre metrou am mai privit Sena si buchinistii (bietii de ei, multi dintre ei pareau f tristi ca multimea de turisti nu se prea inghesuia sa cumpere ce expuneau ei) si am dat o raita prin Galeriile Luvrului, o multime de pravalioare cu marfa scoasa pe trotuar, care ofereau tot felul de obiecte ca souvenirs de Paris, am observat ca pravalioara de langa hotel, desi aflata destul de in centru, f aproape de Folies Bergers si Grandes Boulevards avea aceleasi marfuri la preturi sensibil mai mici.

Deci sa recapitulez: puteti gasi albume cu poze din avion, poze din autobuz, Opera, Catedrala Notre-Dame de Paris, Hotel de Ville, Luvrul si alte imagini din Paris la linkurile de pe cuvintele subliniate.