duminică, 16 august 2009

LA MULTI ANI, MAMITZO!

Urarea i-am facut-o personal, la telefon, inca de dimineata, pt ca biata de ea, la cei 88 de ani impliniti, spune mereu ca nu pricepe cum e treaba asta cu calculatoarele si mai ales cu bloggingul. Am dus un laptop acolo, ne-am conectat (adica jumatatea mea s-a conectat, ca al lui era laptopul) la ClickNet (care merge cam cu viteza melcului,ca sa nuzic ca ochii mortului) si i-am aratat blogul si cum se pot vedea poze de pe Picasa, dar ea, care toata viata a fost o fiinta f autoritara ce nu suporta sa-i sufle cineva in ciorba, vrea sa spuna ca EA nu stie sa umble cu calculatorul.

Imi doresc sa mai traiasca ani multi si, mai ales, sa-si pastreze independenta atat de draga, desi a cam inceput sa sufere de singuratate.

Deasemenea urez tuturor Mariilor si Marinilor multi ani si multa sanatate!

sâmbătă, 15 august 2009

Test What Does Your Sandwich Say About You?


Testul acesta e copiat dintr-un site recomandat de ivilllage! (una din numeroasele newsletters pe care le primesc) si mi s-a parut interesant, desi acolo se adreseaza americanilor. Voi publica pe rand versiunea in engleza si traducerea in romaneste.

The Club
They say you are what you eat, so what does your sandwich preference say about your personality?

In a study commissioned by Hellmann's Mayonnaise and conducted by the Smell & Taste Treatment & Research Foundation, about 3,000 people were asked to select their favorite sandwich and then take a series of personality tests. We spoke with foundation founder Dr. Alan Hirsch to help break down the results and decode just what your favorite sandwich says about you.
People who prefer club sandwiches "tend to be very loyal; they value friendship to the highest degree," says Dr. Hirsch. They're agreeable, unselfish and are strongly committed to work and relationships.—Maggie Shi

Club sandwich
Se spune ca suntem ceea ce mancam, deci ce spune despre d-vs sandvishul preferat?
Intr-un studiu comandat de Hellmann's Mayonnaise si realizat de Smell & Taste Treatment & Research Foundation aproximativ 3000 de persoane au fost intrebate care e sandvishul lor favorit si apoi au facut o serie de teste de personalitate. Am vorbit cu fondatorul fundatiei, dr Alan Hirsch, ca sa disecam rezultatele si sa decodam ce spune sandvishul preferat despre d-vs.
Oamenii care prefera club sandvishurile "tind sa fie f loiali; ei apreciaza prietenia in cel mai inalt grad" spune dr Hirsch. Ei sunt agreabili, altruisti si sunt puternic dedicati muncii si relatiilor cu ceilalti.

Nota: Initial am tradus club prin baton, dar pt ca poza prezenta sandvishuri in forma de triunghi am consultat Oxford English Dictionary din dotarea proprie (cumparat din Cork) si am gasit urmatoarea definitie:

Club sandwich: a sandwich consisting typically of chicken and bacon, tomato and letuce, layered between three slices of bread.

Adica: un sandvish care consta de obicei din straturi de pui, bacon, rosii si frunze de salata intre trei felii de paine.

Turkey
Turkey sandwich lovers "tend to be more rebellious, and they work best when they're their own boss and they're not closely supervised at work," he says. They're creative freethinkers who need space in relationships.


Curcan
Cei care prefera sandvishurile de curcan "tind sa fie mai rebeli (ma intreb ce sandvish prefera Lialia) si lucreaza mai bine cand sunt proprii sefi si nu sunt controlati prea strict la serviciu" spune el (dr Hirsch) sunt ganditori liberi, creativi care au nevoie sa nu fie prea atent supravegheati in relatiile pe care le au.

BLT
Dr. Hirsch describes bacon, lettuce and tomato fans as "perfectionists" who have "very high standards for themselves and for others." They are honest and have integrity, and they "see things in black and white," he adds.


BSR
Dr Hirsch descrie pe fanii sandvishurilor din bacon, salata verde si rosii ca "perfectionisti" care au " stardarde f inalte pt ei si pt altii". Ei sunt onesti si au integritate si "vad lucrurile in alb si negru"

Ham and Cheese
Those who love ham and cheese are thoughtful, curious and independent, according to the study. They have a variety of interests and work best on their own, without direct supervision.


Sunca si branza (cascaval)
Cei care prefera sunca si cascavalul sunt atenti cu ceilalti, curiosi si independenti, cf acestui studiu. Au o varietate de interese si lucreaza mai bine pe cont propriu, fara supraveghere.

Tuna Salad
Dr. Hirsch describes tuna salad lovers as "the conquerors in our society. They're the people who are most likely to succeed in school" and are achievement-oriented and driven. "However, they can be easily irritated with life's inconveniences," he says, adding that they hate waiting in long lines or being stuck in rush-hour traffic.


Salata de ton
Dr Hirsch ii descrie pe iubitorii de salata de ton ca pe "cuceritorii din societatea noastra. Ei sunt tipii cu cea mai mare sansa sa aiba succese scolare", sunt orientati spre realizari (succesuri :)) si ambitiosi. "Totusi, ei sunt usor de iritat de inconvenientele vietii", spune el, adaugand ca detesta sa astepte la cozi lungi sau sa fie blocati in trafic la ora de varf.

Avand in vedere ca dragul nostru presedinte, in trecutul sau marinaresc (ca tot suntem de Sfanta Maria, protectoarea marinarilor) a avut adeseori ocazia sa consume ton, sub diverse forme, nu trebuie sa ne mire succesurile sale.

Egg Salad
"The people who like egg salad sandwiches are dramatic extroverts who like being the center of attention," says Dr. Hirsch. They crave novelty and are lively and entertaining, as well as flirtatious. "They're compatible with everybody," he adds.


Salata de ou
"Cei carora le place salata de ou sunt extrovertiti in mod dramatic, le place sa fie in centrul atentiei", spune de Hirsch. Ei doresc cu ardoare tot ce e nou, sunt vioi si antrenanti, le place si sa flirteze. "Sunt compatibili cu toata lumea", adauga el.

Chicken Salad
Chicken salad fans are "understanding, easygoing [and] well-adjusted," says Dr. Hirsch, noting that they make perfect spouses and parents. He claims to favor chicken salad sandwiches himself, though he admits his preference was influenced by the study's results!


Salata de pui
Fanii salatei de pui sunt "intelegatori, relaxati si deschisi la mimte, [si] si f bine adaptati" spune dr Hirsch, observand ca sunt soti si parinti perfecti. El pretinde ca el insusi prefera salata de pui, totusi admite ca preferintele i-au fost influientate de rezultatele studiului!

Seafood Salad
Seafood salad lovers are unselfish and seek comfort in close, committed relationships. "They're loyal and true friends," claims Dr. Hirsch.


Salata de fructe de mare
Iubitorii salatei de fructe de mare sunt altruisti si cauta confort in relatii apropiate, de durata. "Sunt prieteni adevarati si loiali" pretinde dr Hirsch.

Tanti Maggie nu ne spune care sunt preferintele sale, dar am observat ca mai toti iubitorii de sandvishuri, cu exceptia celor ambitiosi, poate, sunt plini de calitati pozitive, de unde as putea trage concluzia: mancati fratilor si surorilor cat mai multe sandvishuri (cu maioneza Hellmann's, of course :)), si nu veniti la mine sa va plangeti ca trebuie sa dati jos niste kg!

In ce ma priveste, eu prefer sandvishurile cu sunca si cascaval dar nu refuz pe cele cu ou sau pui.

Voi ce preferinte aveti?

vineri, 14 august 2009

Povestea Genovevei de Brabant

Pentru ca am observat ca multa lume cauta pe blogul meu informatii despre Genoveva de Brabant, a carei viata poate fi considerata un fel de melanj intre povestea Albei ca Zapada, dar fara cei sapte pitici, doar cu pruncul ei, numit de Sadoveanu "Maria Sa Puiul Padurii" si "Othelo" al lui Shakespeare (in sensul ca si aici eroina este victima unui slujitor intrigant si rauvoitor) am apelat iar la sursele de informare dragi mie, Gugal si Wikipedia, unde am gasit urmatoarea Legenda, pe care o voi copia in engleza si apoi o voi traduce, pt ca in romana exista doar un "ciot" (schita ar fi fost mai potrivit si ar fi sunat mai bine):

Her story is a typical example of the widespread tale of the chaste wife falsely accused and repudiated, generally on the word of a rejected suitor. Genovefa of Brabant was said to be the wife of the palatine Siegfried of Treves, and was falsely accused by the majordomo Golo. Sentenced to death she was spared by the executioner, and lived for six years with her son in a cave in the Ardennes nourished by a roe. Siegfried, who had meanwhile found out Golo's treachery, was chasing the roe when he discovered her hiding-place, and reinstated her in her former honour.
Her story is said to rest on the history of Marie of Brabant, wife of
Louis II, Duke of Bavaria and Count Palatine of the Rhine. Marie of Brabant was suspected of infidelity and subsequently tried by her husband, found guilty and beheaded on the 18 January 1256. When the verdict was shown to be mistaken, Louis had to do penance for the beheading. The change in name from Marie to Genevieve may be traced back to a cult of St Genevieve, patroness of Paris.
The Genevieve tale first obtained wide popularity in L'Innocence reconnue, ou vie de Sainte Genevieve de Brabant (pr. 1638) by the
Jesuit René de Cerisiers (1603-1662), and was a frequent subject for dramatic representation in Germany.

Povestea ei este exemplul tipic al istoriei f raspandite a sotiei caste acuzata pe nedrept si repudiata, de obicei pe baza marturiei unui pretendent respins. Se spune ca Genoveva de Brabant ar fi fost sotia contelui Siegfried de Treves, si a fost acuzata pe nedrept de majordomul Golo. Condamnata la moarte, a fost crutata de calau si a trait sase ani in Ardeni intr-o pestera, impreuna cu fiul sau, fiind hraniti de o porumbita. Contele, care intre timp aflase de tradarea lui Golo, vana porumbita si astfel i-a gasit ascunzatoarea, reinstaurand-o in pozitia onorabila cuvenita.
Povestea ei se spune ca se bazeaza pe istoria Mariei de Brabant, sotia lui Ludovic al II-lea, Duce de Bavaria si Conte Palatin al Rinului. Maria de Brabant a fost banuita de infidelitate, judecata de sotul ei, a fost gasita vinovata si a fost decapitata in 18 ianuarie 1236. Cand s-a dovedit ca verdictul a fost gresit Ludovic a trebuit sa faca penitenta pt decapitare. Schimbarea numelui Maria in Genoveva s-ar datora cultului Sfintei Genoveva, patroana Parisului.
Popularitatea istoriei s-a datorat mai intai cartii "Inocenta recunoscuta" sau "Viata Sfintei Genoveva de Brabant" (inainte de 1632), scrisa de iezuitul Rene de Cerisier (1603-1662) si a facut subiectul a numeroase opere in Germania.

Las cititorilor de engleza bucuria de a descoperi si alte variante, existente tot in acelasi articol.

Am gasit si povestea in spaniola, in Biblioteca pt copii, redau mai jos primul capitol, in care e descrisa frumusetea, harnicia si intelepciunea Genovevei, ca si despartirea sfasietoare de parinti dupa nunta cu Siefried si prezicerea cam ciudata pe care o face un batran preot. dar las pe capsunari sa-l traduca.

GENOVEVA DE BRABANTE

POR CRISTÓBAL SCHMID

I

Genoveva se casa con el conde Sigifredo.

La aurora del Evangelio comenzaba a iluminar con su luz fraternizadora a Alemania, que entraba en un nuevo período de dicha y prosperidad, al dulcificarse las costumbres de sus naturales con el contacto de los primeros propagadores del cristianismo entre los germanos ; el suelo, hasta entonces inculto y esteril, recibía también de mano de sus primeros cristianos una labor fecunda, que, insensiblemente, iba convirtiendo en ricos
campos productivos y en jardines llenos de florea los extensos y sombríos bosques de la Germania.
Este notable progreso llenaba de satisfacción a la mayor parte de los señores alemanes, que eran los primeros en reconocer y
acoger favorablemente la benéfica influencia de la nueva doctrina.
Por esta época, es decir, hace ya muchos siglos, vino al mundo 'Genoveva, hija del duque de Brabante, gran señor a quien todo el
mundo admiraba, tanto por su intrepidez y atrojo en los combates, como por sus generosos sentimientos, su incorruptible justicia
y su amor al prójimo, cualidades que adornaban igualmente a su esposa la duquesa, hasta' el punto de que podía, decirse de ellos
que eran dos cuerpos y un alma. Puede deducirse de aquí la educación que recibiría Genoveva, que era su hija única, y a la que
amaban con una ternura inefable, Mostró ésta, desde su más tierna infancia, una clara inteligencia, un corazón noble y sensible, y un carácter poco común, por la mansedumbre,
modestia y amabilidad que la adornaban.
Si la duquesa, siguiendo la costumbre de aquel tiempo, sentábase al torno para hilar, la pequeña Genoveva, que apenas tenía, cinco
años, situábase en un taburetito junto a su madre, y aprendía a manejar el huso con sus tiernas manilas, acabando por sacar de
su rueca hilos muy delgados y perfectamente torcidos. Mientras tenía lugar esta labor, todos los que la presenciaban quedábanse
prendados de la niña, al escuchar las ingeniosas preguntas que dirigía a su madre y las oportunas, claras y precisas respuestas
que daba cuando aquélla preguntábale a su vez, dando a conocer, con una discreción tan superior a su edad, que con el tiempo llegaría a ser una criatura extraordinaria.
Cuando ya, al contar diez o doce años, veíasela en la iglesia, arrodillada, ante el altar, entre el duque y la duquesa, sobre un
reclinatorio de púrpura, al contemplar su bellísimo y agraciado rostro, en el que se retrataba la más pura inocencia, su rubia cabellera, flotando en largos y ondulantes rizos sobre la espalda, sus hermosos ojos azules, de mirada humilde y cariñosa a la par, se habría confundido fácilmente con un ángel bajado del cielo. Esta.semejanza resaltaba, sobre todo, cuando aparecía en la choza de un pobre, como un verdadero ángel de caridad y consuelo. Repartía entre los niños indigentes vestidos hechos por ella misma, y a menudo veíasela distribuir a las madres el dinero que su padre le daba para que lo empleara en adornarse. Apenas amanecía, unas veces, y otras cuando el crepúsculo bajaba a
la tierra, se la podía ver, con una cesta de provisiones en el brazo, encaminarse presurosa a la morada de los enfermos, llevándoles
alimentos con que restaurar sus perdidas fuerzas, y frutas exquisitas, que aun eran muy raras en Alemania, las cuales las
había recibido como regalo, y de las que se privaba para obsequiar a su vez a los indigentes.
De este modo iba creciendo Genoveva, quien, al llegar a los diez y ocho años, era la imagen acallada de la inocencia y de la hermosura, hasta el punto de que las madres del dominio
la presentaban a sus hijas como modelo de generosidad,
recato, sencillez y, en resumen, de las más preciosas virtudes que
deben adornar a una joven.
A esto se debió que se prendara de ella un valiente y apuesto caballero, llamado el conde Sigifredo, el cual era igualmente
querido y respetado de todos por la nobleza de su estirpe y las bellas cualidades de su carácter.
Habiendo un día salvado la .vida al duque en una batalla, éste le invitó, al terminarse la campaña, a que pasara une temporada en su castillo, durante cuyo tiempo llegó a cobrarle tal cariño, que gustoso se prestó a darle su hija en matrimonio.
El día en que Genoveva debía partir con su esposo, fue de verdadero dolor para todos los habitantes de la comarca en que se hallaba situado el castillo del duque, sin que hubiera uno solo que, al ausentarse la joven, dejara de derramar lágrimas, con las cuales confundíanse también las de Genoveva, así como las de su padre, el cual dijo a aquélla, al darle el abrazo de despedida :
—Ve,- hija mía; tu madre y yo llegamos ya a la ancianidad, e ignoramos si aun nos es dado aguardar la dicha de volverte a ver
algún día. Confía en Dios, sin embargo, y no dudes que El te acompañará adondequiera que se dirijan tus pasos ; sigue constantemente fiel a los preceptos de virtud que te han inculcado tus padres, y jamás abandones la senda del deber, pues,- de este modo, nosotros estaremos siempre tranquilos respecto a tu suerte y moriremos satisfechos.
Luego, su madre, abrazándola a su vez, díjole con la voz ahogada por los sollozos :
—Adiós, mi querida Genoveva. Dios te acompañe y te dé su bendición. Ignoro lo que el destino te tiene reservado, pero abrigo
los presentimientos más crueles, aunque no acierte a explicarme la causa de ellos.
No obstante, siempre has sido una hija obediente y cariñosa para tus padres ; nunca
nos diste el más leve motivo de pesadumbre, y así debes conservarte en lo sucesivo, apartándote siempre de cuanto pueda
avergonzarte ante tu propia conciencia. Te lo repito; sé siempre buena y virtuosa, aunque jamás debamos volver a vernos en este mundo.
Acto seguido, los padres de Genoveva volviéronse hacia el conde y
le hablaron en esta forma, cada cual a su turno:
—Puesto que es necesario, lleváosla, hijo mío; ella es nuestro más preciado tesoro y la mejor recompensa a que podíais aspirar. Amada la pobre niña y sed para ella el padre y la madre de que habrá de carecer en lo sucesivo.
Así lo prometió el conte Sigifredo, y arrodiliándose, así como Genoveva, ambos recibieron la bendición paternal. En aquel instante apareció el obispo que había bendec1do la unión de los dos jóvenes esposos, el cual llamábase Hidolfo y era un piadoso y
venerable anciano, de cabellera blanca como la nieve, si bien sus mejillas estaban aún frescas y sonrosadas. Cuando estuvo ante los
jóvenes, dióles también su bendición y dijoíes, aunque dirigiéndose particularmente a Genoveva :
—No lloréis, noble condesa. Dios os tiene reservada una inmensa dicha, aunque por caminos muy distintos de los que podéis imaginar al presente. Llegará un día en que, cuantos nos hallamos aquí, daremos por ello lágrimas de alegría. No olvidéis
nunca, hija mía, las palabras que acabo de pronunciar, y creed que pronto os sobrevendrá un acontecimiento extraordinario. Quiera Dios no abandonaros jamás !
Estas misteriosas palabras del piadoso anciano, llevaron al corazón de todos los circunstantes la firme creencia de que Genoveva estaba destinada providencialmente a pasar por grandes y maravillosas aventuras, y esto mitigó algún tanto el dolor que les causabasu partida. Inmediatamente, el conde
ayudó a su joven y desconsolada esposa, cuyas mejillas, inundadas por el llanto, parecíanse a los lirios cuajados de rocío, a montar
en el magnífico palafrén, espléndidamente enjaezado y dispuesto para ella, lanzándose a su turno sobre su brioso corcel, y en
breve desaparecieron ambos, escoltados por una brillante comitiva.

Un monstru al zilelor noastre



Nu cred ca exista cineva care sa nu fi vazut macar odata fotografiile infame din inchisoarea irakiana Abu Ghraib. Nu vreau sa comentez aceste fotografii ci doar sa-mi exprim indignarea cu care am ascultat interviul dat la BBC de catre Lynndie England, tanara care a fost condamnata pentru torturarea si degradarea prizonierilor irakieni.

Desi abuzurile din inchisoarea AG sunt notorii, nimeni din administratia Bush nu a fost judecat pt acestea si, din cei 8 oameni condamnati, numai prietenul si tatal copilului LE, Charles Graner, mai e in spatele gratiilor.

Dar nu asta ma socheaza cel mai tare ci naturaletea cu care LE declara ca nu are nici un fel de regret pt ce a facut in Abu Ghraib, pt ca,spune ea, asta e nimic pe langa ce ne-au facut ei noua:

"Compared to what they would do to us—that’s like nothing. They at the same time were cutting our guys heads off and burning the bodies and dragging them through the streets of Baghdad, and hanging them off bridges.”

Am mai vazut aceasta atitudine inumana intr-un documentar (produs de evrei) in care erau intervievati, intr-o inchisoare israeliana (Lynndie England a fost intervievata la ea acasa) palestinienii care recrutau candidati pt atacurile sinucigase. Am remarcat ca aveau mare grija ca printre acesti candidati sa nu se afle nici macar un membru al familiilor lor si nu regretau deloc faptul ca tineri care aveau viata inainte frangeau inimile mamelor lor aruncandu-se in aer la ordinul lor.

Sigur,monstri umani au existat dintotdeauna si LE nu e nici prima, nici ultima, dar parca de la Dostoievski incoace aveam motive sa credem ca ucigasii (OK, tanara England nu a ucis pe nimeni, asta nu inseamna ca faptele ei sunt acceptabile) au si oarecare remuscari si regrete.

miercuri, 12 august 2009

The ugly face of a bad neighbourhood


Asa cum am mai spus, anul acesta aspectul Strandului Dambovita (pe care eu l-am numit cand Ciurel, cand Crangasi, pt ca abia de curand a aparut si la portita dinspre pod tablita cu numele) s-a imbunatatit mult. Primul lucru pe care l-am observat a fost ca s-a civilizat si intrarea folosita de noi, locuitorii Militariului, anume ceea ce era doar o spartura in gard, o panta prevazuta cu o balustrada si o scara ca vai de lume s-au transformat intr-o intrare cu portita si tablita, precum si doua scari pe care putem cobori in relativa siguranta. Jos nu ne mai asteapta doar doi insi protapiti langa o masuta (if any) ci o ghereta cu preturi afisate (ca la ora destul de tarzie cand intram noi de obicei anul acesta plateam mai putin si nu vedeam culoarea biletelor e alta poveste) si astfel uitam putin de aspectul Dambovitei (ce poate fi "admirat" in prima poza), ca si de putoarea degajata de aceasta.
Inainte de a ajunge in strandul propriu zis se pot admira grafittiurile de pe zidul care cred ca e si el nou-nout, sau cele de pe picioarele podului..
Pe langa pomii plantati proaspat (din pacate salcamii ornamentali din lazi au inceput sa se usuce) si petunii am apreciat pozitiv existenta cabinelor deschise de dus. Exista si WCuri ecologice, dar puradeii din cartierul invecinat prefera locul de sub toboganul terestru de langa bazinul cu tobogane acvatice (odata chiar bazinul insusi, a doua zi langa bazine au fost postati bodiguarzi)
Si pt ca am amintit de acesti puradei am sa spun ca regret ca nu au fost educati (daca educatie se poate numi cresterea pe care o capata) de bona pe care am avut-o la copii, femeie f curata, facand parte din aceeasi minoritate conlocuitoare.
Si ca sa ajung in sfarsit la titlul articolului am sa trec peste faptul ca tanarul minoritar care insotea ceata de 6 puradei destul de curatei a tinut sa demonstreze cat de calda e apa stropindu-ma pe mine, care imi supravegheam nepoata de pe marginea bazinului si care, cand i-am atras atentia ca nu-mi face nici o placere gestul lui, in loc sa-si ceara scuze a racnit "sunt nebun!", dar a incetat sa ma stropeasca si s-a indepartat, oferind astfel mult dorita educatie necesara clanului, si am sa expun motivul mahnirii mele.
In scurtul rastimp in care eu am raspuns la telefon iar nepotica s-a indreptat inotand spre mijlocul bazinului mingea de plaja, desi defecta si cam rasuflata (dar, ca in jocul copilariei mele cu hotul si armasul "chioara, oarba cum era/ imi faceam treaba cu ea") a disparut pt totdeauna.
As mai mentiona doar faptul ca fiica mea, reeditand o mai veche experienta cu strandurile bucurestene cand, fiind cam de varsta nepotelei si inaugurand o pereche de sandale de piele intoarsa gasite cu multa alergatura si pe care si le-ar fi dorit fiica cea mare, dar n-am gasit numarul ei nicaieri, s-a intors de la Strandul Tineretului in picioarele goale (OK, doar pana la Piata Filantropiei, unde am cumparat o pereche de sandale de panza cu care a umblat toata vara) s-a trezit ca o bareta a frumoaselor ei sandale de piele (veti vedea ca e important), cadou de la soacra, a fost roasa de coltii unui maidanez din multii care se plimba liberi prin strand. N-a fost nici o consolare ca de data aceasta vinovatul era patruped, si nu biped.

sâmbătă, 8 august 2009

Dorinte neimplinite

Cand am citit "In numele trandafirului" a lui Umberto Eco imi doream cu disperare ca acea biblioteca sa nu fie doar o fictiune si, mai ales, sa fi avut si eu acces la ea. Am suferit fizic atunci cand am ajuns la partea in care bibilioteca e incendiata, desi atatea biblioteci dealungul veacurilor au avut acesta soarta, cea mai cunoscuta fiind Biblioteca din Alexandria (un excelent articol pe aceasta tema poate fi gasit aici , bineinteles ca nu e vorba de cartea cu acest nume a lui Petre Salcudeanu, o carte f bine scrisa si interesanta pt oricine vrea sa cunoasca cate ceva despre mentalitatea activistilor comunisti din anii 50, aproape la fel de buna ca "Pavilionul Cancerosilor",a lui Soljenitan), ca sa nu mai vorbesc de autodafeurile (pt ca pt mine orice carte e ca o fiinta vie) naziste.

Dar imi dau seama de insanitatea acestei dorinte atunci cand privesc rafturile bibliotecilor personale (aflate cam peste tot in casa noastra) cu multe carti care inca asteapta sa fie citite sau recitite (pentru ca de fiecare data cand recitesc cate o carte care mi-a placut ii descopar alte valente, pt ca modul meu de perceptie a lumii se schimba continuu). Si nu e mai putin adevarat ca cele mai bune carti pe care le-am citit nici nu se afla pe rafturile propriilor biblioteci., ci sunt (sau sper ca mai sunt) risipite pe rafturile multor biblioteci frecventate (pana si in Fagaras, unde am stat doar o luna pe perioada practicii, m-am abonat la biblioteca).

O dovada inca si mai clara despre cat de nebuneasca e dorinta de a devora literalmente cat mai multe opere scrise e faptul ca pe masura ce trece timpul din ce in ce mai multe din lucrurile citite si rascitite incep sa se evaporeze din memoria tot mai ingreunata de trecerea vremii.

vineri, 7 august 2009

O initiativa laudabila

Ca sa dovedesc cat e de adevarat ca pe masura ce oamenii avanseaza in varsta se (re)apropie din ce in ce mai mult de varsta copilariei (doar asa ne invata materialismul dialectic, ca totul evolueaza in spirala, ba chiar si teoria DO-IN sustine acelasi lucru) mi-am facut cont la tot felul de retele de socializare, printre ele si face book. Dar sa nu ma cautati neaparat pe aceste retele pt ca activitatea mea se reduce in principal la acceptarea prieteniilor.

Ieri insa am primit pe face book, de la o ruda din Texas, cu parintii in Canada, o tanara romanca ce mi se pare perfect adaptata la stilul de viata occidental, o invitatie interesanta, aceea de a deveni fan al grupului intitulat "Great Romanian". Nu stiu daca am reusit sa aplic corect si sa devin fan, dar mi se pare demn de remarcat prin toate mijloacele efortul acestor adevarati tineri patrioti de a face lobby pt tara lor (grupul are in acest moment 4431 fani, presupun ca majoritatea tineri, datorita specificului sitului).

Asa cum spunea ruda noastra: "sa mai vada si astia de pe-aici ca nu sintem numai o natie de tigani si orfani cu sida"

Asa ne trebuie!

Am primit de la o prietena draga un email care e probabil forwardat, o sa-l reproduc intocmai, ingaduindu-mi sa fac doar un scurt comentariu: "Asa ne trebuie daca nu ne-a placut comunismul si am vrut capitalism! :D"

E inspaimintator ca e atit de valabil si azi, dupa 70 de ani !!!

Un pamflet al lui Tanase:

Subject: Cuplet al lui Tanase de acum peste 70 de ani de o actualitate descurajanta(!!! )

“Si cu asta ce-am facut?”

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cit am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie?
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine?
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete?
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?

Sa ne inclinam in fata geniului lui Constantin Tanase, care ramane cel mai reputat pamfletar pe care l-a avut aceasta tara !
Am sa adug doar vorba Eccleziastului: "Nimic nou sub soare"

joi, 6 august 2009

Gellu Naum

Cand fetele mele erau in scoala generala am cumparat "Cartea doua cu Apolodor" de Gellu Naum. Numele nu-mi era necunoscut, cartea lui "Asa-i Sanda", primita in dar de la tatal meu, mi-a luminat si incantat copilaria. O prietena avea prima "Carte cu Apolodor" si nu numai ca mi-a imprumutat-o, dar m-a si ajutat sa restaurez "Asa-i Sanda", incat sa se poata bucura de ea si generatia treia, adica nepotica.

Prima "Carte cu Apolodor" am inregistrat-o pe caseta (mai tine cineva minte cat de in voga erau casetofoanele si cat de avansate din pdv tehnologic ni se pareau?) si din cand in cand copiii mei aveau parte de cateva minute bune de delectare. Dar inca mai mult le-au placut poeziile din "Asa-i Sanda". Tare mult trebuie sa o fi iubit GN pe Sanda aceasta (banuiesc ca era fiica lui), incat a pus atata suflet in acea carte si a facut sa vibreze corzile sufletesti nu numai ale mele, dar si ale fetelor si nepoatei.

Am invatat cateva poezii pe de rost (alaturi de cele ale Elenei Farago din cartea intitulata "Catelusul schiop" si ale Constantei Buzea din"Carticica de patru ani") si le recitam pe lungul drum spre gradinita si scoala. Ba chiar fetita mea mai mica a participat la un concurs "Cantarea Romaniei" cu o poezie din acest volum si a fost tare indignata ca luat doar premiul doi, primul premiu fiind atribuit unui grup care nu a recitat (era concurs de recitat poezii), ci a cantat o oda partidului.

Cartea se afla acum in Irlanda si pt ca pe internet se afla doar poezii "serioase", suprarealiste, de Gellu Naum o sa ma bazez pe memorie (care a cam inceput sa ma lase) pt a reproduce cateva din poeziile care mi-au placut f mult. O sa incep cu doua fabule.

Fabula de dupa amiaza

Un catel cam nu stiu cum
Minte cam natanga
A vazut un tap pe drum
Si-a-nceput sa planga:
"Vreau si eu pe cap
Coarne ca de tap!"

Maica-sa i-a spus frumos:
"Draga, n-am ce-ti face
De ti-ai fi dorit un os
Care stiu ca-ti place
Sau daca ti-ai fi dorit
Un coltuc de paine...
Fiindca cine-a pomenit
Coarne la un caine?"

Dar potaia scheuna
Si plange,plangea, plangea:
"Vreau si eu pe cap
Coarne ca de tap!"

Chiar atunci trecu pe drum
Un motan. Siretul
Mieunand l-a intrebat:
"Ce ai draga Azorel?
Vrei sa fii incornorat?
Inca de demult baiete
E stiut ca tapul
Daca vede un perete
Da in el cu capul.
Sunt pe-aici pereti destui
Ia loveste-i tu nitel!"

Ascultandu-l. Azorel
S-a ales cu un cucui.
Inc-o vorba vreau sa spun
Dar ramana intre noi:
"Nu te lua dupa cotoi!
Sfatul mamei e mai bun!"

Fabula urmatoare nu sunt sigura ca am retinut-o intocmai:

Fabula de seara

Greierii de felul lor
Au un sflet simtitor.
Fiecare bunaoara
Canta bine la vioara.
Ba,chiar unul dintr-o suta
Canta si la alauta.
Ei se joaca pe campie (?)
Impartind tot, cum se stie
In buna tovarasie.

Numai greierul Tui-Tui
Nu era ca fratii lui.
Carpanos,ursuz,calic
Nu da altora nimic.
Si pe tot ce intalnea
Piatra, scandura, nuia,
Floare rosie de shtir
El scria cu tibisir:
"N-o atingeti, e a mea!"

Da-ntr-o zi, sarind o groapa,
A cazut Tui-Tui in apa.
Ce sa faca, ce sa faca?
Vedea bine ca se-neaca
Si-ar fi vrut oricum, sa scape.
Uite-l pe Cri-Cri aproape!

"Hei Cri-Cri, nu vezi ca mor?
Prinde-mi mana! Ajutor"
"Cum s-o prind? Ai scris pe ea
N-o atingeti! E a mea!"

Mai e o poezie tare draguta, dar prea complicata de retinut pt tartacuta mea, tema e circul, incepe cam asa:

Cum a fost la circ ti-am spus?
Eu stateam pe banca sus...

Si descrie intr-un stil sprintar tot ce se intampla. Cel mai interesant era leul Amedeu, care stia vreo doua limbi straine "tigra si franceza" si facea mare parada de curajul lui: "sa ma vezi pe mine".Apoi

Nu stiu ce s-a intamplat
Undeva prin spate
Vreun balon s-a dezumflat
Pe neasteptate
Ori vreun dop a explodat,
Nu mai stiu nici eu.
Si-atunci cine-a lesinat?
Leul Amedeu!

Poezia pe care a invatat-o nepotica si o recita (cu ajutor din partea noastra) inca dinainte de a implini trei ani se intitula

Doctorita

Sa va spun cum este sau
Il cunoasteti pe Mau-Mau?
Necajit, sfios, natang
Zgariat la ochiul stang
Toate coastele il dor
Schioapata de un picior
Si cand miauna ai zice
Ca tot striga "Ajutor!"

Doi dulai
Coltosi si rai
L-au speriat,
L-au fugarit
Vai de inimioara lui!

Sanda l-a cules miloasa
Si l-a dus cu ea in casa.
L-a spalat, l-a imbaiat
Si l-a pus intr-o cutie
I-a pus vata in urechi
Labele i-a infasat
Cu batistele ei vechi
Si i-a spus, cu grija-n glas
"Ai sa iei din ceas in ceas
Cte-un strop de doctorie"

Potolit, sfios, Mau-Mau
Toarce parc-ar vrea sa spuna:
"Daca-mi dai tu, fata buna
Orice doctorie iau"

Poezia cu care a concurat fata mea cu ocazia amintita mai sus suna asa:

Nu se poate!

Harnica e Sanda foc
Nu sta un minut pe loc
Cara pietricele
Curata nuiele
Face din cenusa
Tort pt papusa.

Cu o sfoara lunga (?)
Si trei panglici scurte
Sperie si-alunga
Mustele din curte.
Si-a facut afara
Telefon cu sfoara:
Cand i-e dor de tata
Suna doar si gata.

Priceputa e la toate.
Insa face, mai ales,
Ce ii spui ca nu se poate.

Zice mama: "Nu se poate!
Toate fetele-s curate.
Tu iti pui nisip in cap?"
Cum ramane singura
Sanda ia o lingura
Si il toarna in ciorap.
Judecati acum si voi:
Sa manjesti ciorapii noi.

Adineauri mama-i spune:
"Da-l incolo de carbune
Nu se poate, e murdar".
Sanda nu l-a aruncat
Ci l-a pus in buzunar
Si l-a scos pe urma iar.

De-asta mama e mahnita:
Fata nu-i ascultatoare.
Dar si Sandei rau ii pare

Cand o vede necajita.
Iata vine incruntata (?)
Parca sta,parca socoate.
"Mama tu esti suparata?
Nu se poate!"

Pt ca fetele mele, in special cea mica, faceau mofturi la masa (runs in the family, picky eaters are made, not born,hmmm!) le recitam destul de des poezia urmatoare:

Zuce mama: "Hai la masa!
Uite lapte, uite miere,
Oua proaspete si crude
Sa mananci, sa prinzi putere."
Sanda parca nici n-aude
Nu vrea ea, ca-i mofturoasa.

Zice mama: "Ai vazut
Puisorii in gradina?
Se plimbau cu gusa plina
Si frumosi au mai crescut"
Sanda lasa nasu-n jos:
"Sa ai gusa nu-i frumos"

Zice mama:"Am avut
Un canar neintrecut
Toata ziua ciripea
Si canta, canta, canta.
Insa nu manca de fel
Pan-la urma a murit"
Sanda zice: "Lasa, stiu,
Ca mi-a povestit bunica
Nu mai e canarul viu
Fiindca l-a-nghitit pisica.

Zice mama: "Am avut (aici nu sunt sigura ca stiu bine textul)
O pisica-asa frumoasa
Avea blana matasoasa
Si mustatile stufoase.
.................
Tare harnica era

Toata ziua ea torcea
Manca totul de pe masa
Si crestea,crestea,crestea.
Sanda zice; "Mama,hai
Daca vrei,sa mi-o arati
Dar mancare sa nu-mi dai
Ca sa nu-mi creasca mustati"

Zice mama:"Am vazut
Azi pe drum un lup flamand
Avea coltii ascutiti
Blana sura, ochi cumpliti
Si umbla din casa-n casa
Intreband, cu-n glas gros si ragusit:
"Unde-s cei ce nu mananca?"
Sanda zice: "Tu mananca
Ma duc eu ca sa-l gonesc!"

Asa-i Sanda! Poate-i rea
Mofturoasa, ce-are face!
Unora poate le place.
Voi sa nu faceti ca ea!

Pt ca gradinile sunt inca pline de flori am sa scriu si cat imi amintesc din alta poezie:

In gradina

Dimineata. Zi senina
Sanda iese in gradina
Si din trecat,cum paseste
Rupe cate-o floricica.

In zadar melcu-i sopteste
Nu o rupe, ca e mica.
Sanda iar intinde mana
Si mai rupe inca una.

Dar deodata
Sanda striga speriata
"Au, m-a intepat! Ma doare"
Si din deget ii rasare
O bobita colorata.

Trandafirule, n-ai mila
De-mi intepi biata copila?
Nu stiai ca in gradina
Fara Sanda nu-i lumina?
Fara Sanda nu e soare?

Acum, uite, sta in casa
Si se plange ca o doare
Si tot striga-nfuriata:
"Sa-ti iei spinul inapoi!"

Plange Sanda? Vai de ea!
Voi sa nu faceti asa!

Mi-a mai placut un dialog dintre Sanda si Mau-Mau, din care am sa redau cat mi-amintesc (poate lipsesc cateva versuri)


Zice Sanda:
Tu Mau-mau esti increzut!
Coada nimeni nu ti-o-ntrece?
Eu am doua cozi pe spate
Impletite, pieptanate,
Si-as putea sa-mi fac si zece.
Nu le fac fiindca nu vreau.

Mau-Mau i-a raspuns atata: Miau!

Zice Sanda:
Si te lauzi ca ai gheare?
Unghii are fiecare.
Daca n-as taia din ele
Ar ajunge pan-la stele.
Nu le las fiindca nu vreau.

Mau-Mau a raspuns atat: Miau.

Zice Sanda:
Te tot lauzi si dai zor
Ca esti mare vanator.
Uite eu, desi sunt fata
Sapte soricei de-odata
Pot sa prind, insa nu vreau!

Mau-Mau a raspuns uimit; Miau,Miau!

N-am putut mai mult sa stau
Si s-ascult cum s-a sfarsit
Dialogul iscusit
Dintre Sanda si Mau-Mau.

Poate cea mai frumoasa poezie din volum e cea care o descrie pe poznasa de Sanda, dar n-am reusit niciodata s-o invat, desi Sanda are ochii albastri, la fel ca una din fiicele mele.

Mai sunt si alte poezii, unele chiar lirice, volumul merita, zic eu, sa se afle in casa fiecarui parinte de fete.

marți, 4 august 2009

Ce verde era valea mea Monopoly

Acest joc se afla in posesia noastra de vreo trei decenii si jumatate. L-a adus sotul meu din State si l-am indragit imediat. Scopul lui e sa invete jucatorii mecanismele economiei de piata. Cat de bine am invatat se poate vedea din faptul ca nici unul din membrii familiei noastre nu are vreo sansa sa se imbogateasca vreodata. Poate uneia din prietenele mele, cu care l-am jucat nu numai odata, sa-i fi folosit cand a emigrat.

Nu-mi mai amintesc in ce an au aparut si la noi in librarii variante ale jocului, vag imi amintesc ca se chemau ceva cu turist. Nu stiu nici pana in ziua de azi ce asemanari sau deosebiri existau intre varianta clasica, din posesia noastra, si cea "socialista"

Cea mai interesanta partida de Monopoly a fost cea in care niciunul din jucatori nu a reusit sa capete monopol asupra vreunui cartier, utilitati sau cai ferate. Nimeni nu a vrut sa vanda sau sa faca vreun schimb astfel incat sa-i permita vreunui alt jucator sa investeasca banii (pe care banca ii platea regulat cand respectivul trecea prin Go sau ii obtinea de la Comunity Chest sau Chance sau ii primea din chiria platita de ghinionistul care arunca zarul incat sa nimereasca pe proprietatea sa), in afaceri imobiliare prin care respectivul, achizitionand intai case, apoi hoteluri, ar fi condus la faliment nefericitii care poposeau in acele investitii (pt ca asa e in capitalism, daca unul se imbogateste ceilalti dau automat faliment, sau cel putin asa ami nvatat noi din jocul de Monopoly, al carui final real se producea atunci cand toti jucatorii, cu exceptia unuia, intrau in faliment).

Am jucat noi indelung, mai platind cate o Luxury Tax sau Income Tax, sau mai stiu eu ce ne dicta nenorocul din lazi la Banca pana cand, platind mereu salarii, mosteniri (dar nu de la matusa Tamara) sau premii Banca a ramas fara cash. Singura solutie a ramas fabricarea de bani fara acoperire in Banca. Si atunci am invatat cea mai importanta lectie de Economie Politica (e drept ca subsemnata, impreuna cu colegii si colegele, avand un program extrem de incarcat in anul II de facultate, cand tot studentul se califica in Economie Politica, am ratat pe veci aceasta sansa) si anume ca ajunsesem deja in cea mai perfecta economie socialista (adica toata lumea avea chipurile bani, dar nu avea ce sa cumpere cu ei, doar sa-i pritoceasca nitel cu ceilalti jucatori, cica apropitari, dar neputand investi in imobiliare, erau cam ca proprietarii de apartamente in blocurile ce acum sunt deja vechi).

Jocul ar fi continuat sa se acopere de praf si uitare (deh, acum traind in plin capitalism salbatic, invatam lectiile de economie pe viu) daca nepotica nu s-ar fi plictisit de citit, deslegat Sudoku sau jucand jocuri pe calculator si, fiind prea cald afara pt activitati in aer liber, nu l-as fi repus in functiune. Dar tare mi-e teama ca ereditatea isi va spune cuvantul si in cazul ei, incat nici ea nu cred ca are sanse sa devina marea afacerista a familiei.