Tot de la Jolly Good Jokes, prin email:
Pt prietena mea nestiutoare de engleza traducerea e mai jos.
Don't know if this is just a sick coincidence but....
2007 - Chinese year of the Chicken
- Bird Flu Pandemic devastates parts of Asia
2008 - Chinese year of the Horse
- Equine Influenz decimates Australian racing
2009 - Chinese year of the Pig
- Swine Flu Pandemic kills hundreds of pigs around the globe.
Has any one else noticed this???!!!!!!!!!!!!!
It gets worse........next year......
2010 - Chinese year of the Cock
- what could possibly go wrong?
Traducerea:
Sa fie doar o coincidenta ciudata?
2007- Anul chinezesc al Puiului
-Gria aviara devasteaza parti din Asia.
2008-Anul chinezesc al Calului
-Gripa ecvestra decimeaza caiide cursa australieni
2009-Anul chinezesc al Porcului
-Gripa porcina ucide sute de porci pe suprafata globului pamantesc
A mai observat cineva asta???!!!!!!!!!!!!!!!!
Si-o sa fie si mai rau....anul viitor......
2010-Anul chinezesc al Cocoselului
-ce-ar putea sa se mai intample?
OK, nu exista anul chinezesc al Puiului. Ei si?
joi, 14 mai 2009
Makes you wonder
Labels:
Umor
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
miercuri, 13 mai 2009
Andrei Branisteanu

Bujori

Trandafiri galbeni

Flori de toamna

Crizanteme

Floarea soarelui

Inocenta
Dimineata, zi senina
Sanda merge in gradina
(Dulce Mahala)

Plimbare in Gradina Botanica

Primavara

Sub salcie in Herastrau

In Gradina Botanica

Marina

Barci in Delta

Podet la Campulung

Peisaj din Delta

Peisaj la Campulung

Venetia in amurg

Canal in Venetia

Peisaj din Grecia

Venetia
Am povestit cu ocazia devirtualizarii ca am vizitat, ca in fiecare an de catva timp incoace, si expozitia lui Andrei Branisteanu. Am avut curiozitatea sa intru pe situl lui si am gasit acolo multe tablouri. Helas, statutul meu de pensionara nu-mi permite sa si cumpar vreunul din ele. Am postat aici doar cateva din tablouri, am ales pe cele care pot trezi amintiri membrilor familiei noastre, ca si cateva cu flori (doar expune intr-o sala cu aranjamente florale). In aceeasi sala au mai ramas expuse doua poezii scrise in tus cu o caligrafie speciala (imi amintesc ca mai era si "If"a lui Kiplling) si ornate f frumos.
Iata si biografia lui, imprumutata de pe site:
Andrei Branisteanu s-a nascut la 20 iunie 1948 in Bilciuresti - Dambovita.
Absolvent I.P.B, facultatea T.C.M.
Prima aparitie în 1963 la varsta de 14 ani in Revista "Saptamana", ca facand parte dintr-un cerc de arta plastica;
Absolvent al Scolii de Arta Clasa profesorului Iorga în anul 1983 - studii libere de pictura.
Membru al Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti din anul 1980;
Participa la numeroase expozitii de grup si personale, obtine numeroase premii nationale;
1984, Sala Tudor Arghezi, Teatrul National;
1986, Holul mare al Operei Romane;
1994, Sala de la etajul III al Teatrului National;
1988, Biblioteca Mihail Sadoveanu;
1990, Teatrul Foarte Mic;
1993 - 1997, Cercul Militar National;
2001, Senatul Romaniei - martie;
2003 - 2006, Expozitie permanenta de pictura in pavilionul central din Herastrau;
Lucrari in colectii particulare si institutii de stat in tara si strainatate, Suedia, Anglia, Germania, Franta, Austria, Elvetia, Israel, Canada, SUA, Australia, precum si la Cercul Militar National, Ministerul Apararii Nationale si Senatul Romaniei.
Absolvent I.P.B, facultatea T.C.M.
Prima aparitie în 1963 la varsta de 14 ani in Revista "Saptamana", ca facand parte dintr-un cerc de arta plastica;
Absolvent al Scolii de Arta Clasa profesorului Iorga în anul 1983 - studii libere de pictura.
Membru al Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti din anul 1980;
Participa la numeroase expozitii de grup si personale, obtine numeroase premii nationale;
1984, Sala Tudor Arghezi, Teatrul National;
1986, Holul mare al Operei Romane;
1994, Sala de la etajul III al Teatrului National;
1988, Biblioteca Mihail Sadoveanu;
1990, Teatrul Foarte Mic;
1993 - 1997, Cercul Militar National;
2001, Senatul Romaniei - martie;
2003 - 2006, Expozitie permanenta de pictura in pavilionul central din Herastrau;
Lucrari in colectii particulare si institutii de stat in tara si strainatate, Suedia, Anglia, Germania, Franta, Austria, Elvetia, Israel, Canada, SUA, Australia, precum si la Cercul Militar National, Ministerul Apararii Nationale si Senatul Romaniei.
Labels:
Pictori
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Vremea irisilor
Pt ca azi e o zi tare urata, cu cer plin de nori plumburii, in orasul meu natal, n-am chef de lungi povesti, desi am ramas datoare cu amintirile din Piata Universitatii si am sa incerc sa luminez atmosfera cu niste poze de stanjenei, salcam, boule de neige si
glicine facute in zile cu soare.
Labels:
Fotografii,
Primavara 2009
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
luni, 11 mai 2009
Strict autentic,cica...
Voiam sa raman la devirtualizare cu postarile pe ziua de azi dar ce am citit azi aici mi s-a parut asa de nostim, incat am decis sa pastuiesc aici.
Traducerea urmeaza dupa textul in engleza.
Colonoscopies are no joke, but these comments during the exam were quite humorous.....
A physician claimed that the following are actual comments made by his patients (predominately male) while he was performing their colonoscopies:
1. 'Take it easy, Doc. You're boldly going where no man has gone before!
2. 'Find Amelia Earhart yet?'
3. 'Can you hear me NOW?'
4. 'Are we there yet? Are we there yet? Are we there yet?'
5. 'You know, in Arkansas , we're now legally married.'
6. 'Any sign of the trapped miners, Chief?'
7. 'You put your left hand in, you take your left hand out...'
8. 'Hey! Now I know how a Muppet feels!'
9. 'If your hand doesn't fit, you must quit!
10. 'Hey Doc, let me know if you find my dignity.'
11. 'You used to be an executive at Enron, didn't you?'
12. 'God, now I know why I am not gay.'
And the best one of all.
13. 'Could you write a note for my wife saying that my head is not up there?'
Colonoscopia nu-i o joaca, dar aceste comentarii facute in timpul testului sunt destulde umoristice.
Un doctor pretinde ca ce urmeaza sunt comentarii reale facute de pacientii lui (predominant barbati) in timpul colonoscopiei:
1. Usor, doctore. Ai ajuns unde nici un barbat n-a mai fost!
2. N-ai gasit-o inca pe Amelia Earhart?
3. Poti sa ma auzi ACUM?
4. Ai ajuns? Ai ajuns? Ai ajuns?
5. Stii, in Arkansas s-a legalizat casatoria intre noi.
6. Sefule, ai gasit vreo urma din minerii ramasi captivi in galerie?
7. Ti-ai bagat mana stanga acolo, acum scoate-ti mana stanga de acolo.
8. Hey! Acum stiu ce simte un Muppet.
9. Daca nu-ti intra mana trebuie sa renunti.(aici era o rima intraductibila)
10. Hey, doctore, anunta-ma daca-mi gasesti demnitatea.
11. Ai lucrat ca director la Enron, nu-i asa?
12. Dumnezeule! Acum stiu de ce nu sunt gay.
Si cea mai buna din toate:
13. Ai putea sa-i scri un biletel nevesti-mi sa-i spuica nu am capul acolo?
Traducerea urmeaza dupa textul in engleza.
Colonoscopies are no joke, but these comments during the exam were quite humorous.....
A physician claimed that the following are actual comments made by his patients (predominately male) while he was performing their colonoscopies:
1. 'Take it easy, Doc. You're boldly going where no man has gone before!
2. 'Find Amelia Earhart yet?'
3. 'Can you hear me NOW?'
4. 'Are we there yet? Are we there yet? Are we there yet?'
5. 'You know, in Arkansas , we're now legally married.'
6. 'Any sign of the trapped miners, Chief?'
7. 'You put your left hand in, you take your left hand out...'
8. 'Hey! Now I know how a Muppet feels!'
9. 'If your hand doesn't fit, you must quit!
10. 'Hey Doc, let me know if you find my dignity.'
11. 'You used to be an executive at Enron, didn't you?'
12. 'God, now I know why I am not gay.'
And the best one of all.
13. 'Could you write a note for my wife saying that my head is not up there?'
Colonoscopia nu-i o joaca, dar aceste comentarii facute in timpul testului sunt destulde umoristice.
Un doctor pretinde ca ce urmeaza sunt comentarii reale facute de pacientii lui (predominant barbati) in timpul colonoscopiei:
1. Usor, doctore. Ai ajuns unde nici un barbat n-a mai fost!
2. N-ai gasit-o inca pe Amelia Earhart?
3. Poti sa ma auzi ACUM?
4. Ai ajuns? Ai ajuns? Ai ajuns?
5. Stii, in Arkansas s-a legalizat casatoria intre noi.
6. Sefule, ai gasit vreo urma din minerii ramasi captivi in galerie?
7. Ti-ai bagat mana stanga acolo, acum scoate-ti mana stanga de acolo.
8. Hey! Acum stiu ce simte un Muppet.
9. Daca nu-ti intra mana trebuie sa renunti.(aici era o rima intraductibila)
10. Hey, doctore, anunta-ma daca-mi gasesti demnitatea.
11. Ai lucrat ca director la Enron, nu-i asa?
12. Dumnezeule! Acum stiu de ce nu sunt gay.
Si cea mai buna din toate:
13. Ai putea sa-i scri un biletel nevesti-mi sa-i spuica nu am capul acolo?
Labels:
Umor
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Cine se aseamana se aduna
N-a vazut Parisul ce a vazut statuia lui De Gaulle ieri: sportivi mai mult sau mai putin amatori, spectatori (cand am ajuns eu canta Keo), plimbareti si bloggeri. Unii dintre bloggeri se cunosteau deja si s-au revazut cu drag, ceilalti, (bineinteles si eu) au profitat din plin de tehnica moderna si au folosit mobilul (multumesc fiicei mele pt ca mi l-a daruit) pt a se intalni.
Zaza a adus cateva cadouri din indepartatul Orient (am convenit cu Laura ca noi n-am avea curajul ei de a ne aventura intr-o asemenea calatorie, de una singura), eu, ca un Matusalem ce sunt, m-am ales cu o bratara a prieteniei (nu mult diferita ca stil de arta noastra populara) si un CD cu poze (Arhitectul l-a copiat pt el si Laura) pt care ii multumesc f mult.
Galagia si aglomeratia erau atat de mari incat dupa sosirea celor doi Gramo, a lui Vlad (care ne-a tinut un microconcert la fluierul daruit de Zaza si a scos cateva note din cel personal, dar nu al piciorului) si a lui Trix am pornit in cautarea unui loc mai linistit, ca sa ne putem intelege si altfel decat zambind necontenit noi, iar Mada raspunzand la mobil non-stop. Pe drum am aflat cu regret ca Ciupercutza, Impricinatul si inca alti cativa doritori de devirtualizare nu pot veni, spre dezamagirea noastra, dar cu speranta ca vor mai fi si alte zile frumoase (se anunta o vara caniculara, deci insorita) pt a se produce evenimentul.
Ar fi fost placut sa putem sta pe iarba, rontaind din covrigeii cu care ma inarmasem, dar n-am reusit sa gasim unloc potrivit. Am incercat sa stam pe terasa de la Pescarush (dupa ce am gresit intai scara si ne-am trezit in fata usii de la bucatarie, spre marele amuzament al lui Vlad) dar chelnerul (sau mai degraba seful de sala) care ne-a luat in primire s-a uitat f de sus la tinuta noastra casual, care nu cadra cu un local atat de elegant (am fost surprinsa sa constat ca la ora aceea deja canta orhestra iar dansatorii, imbracati in stilizate costume populare, se pregateau sa serveasca masa, cred ca-si terminasera deja programul, doar nu urmau sa tropaie cu stomacele pline) si a spus scurt: "N-avem". Pt ca simpatia era reciproca am pornit spre cealalta latura a lacului, facand o scurta escala in fata minimuzeului.
Iesind pe Soseaua Nordului(spre disperarea celor doi Gramo care trebuiau sa fie altundeva peste putin timp si se departau clar de acel urmator obiectiv) ne-am uitat numai la Quatro Staggioni si am intrat in La Fattoria (n-are nicio legatura cu "fat" din engleza, ar fi si greu sa se ingrase cineva la preturile de acolo, inseamna, dupa cum am citit in dictionar, ferma, gospodarie, mosie) care de data asta, spre deosebire de Pescarus unde erau sumedenie de mese libere, n-avea nici un loc liber pe terasa, incat ne-am decis sa stam innauntru.
Personalul a fost f indatoritor, ne-au lipit rapid niste mese incat sa avem loc cu totii (parca era o masa de nunta) si nu a strambat nimeni din nas la comenzile noastre cam firave. Trebuie sa-mi exprim recunostinta pt grija fata de alergia mea la fum de care au dovada fumatorii (desi la intrare scria clar "in acest local se fumeaza", ventilatia a fost fara cusur si am tusit f putin, cand mi-am amintit ca n-am avut niciun acces de tuse cam de multisor) care au iesit afara sa fumeze.
Zaza ne-a povestit cate ceva din calatoria ei, au venit si Traian si Simina (in aceasta ordine), apoi, dupa plecarea celor doi Gramo a sosit si numeroasa familie a lui Mada, (care a salvat onoarea comesenilor comandand si de mancare) si s-a incins o discutie animata. Singurul inconvenient a fost ca era cam greu sa comunicam cu cei aflati la celalalt capat al mesei incat la un moment dat dat discutia s-a purtat pe grupulete.
Am fost impresionata cat de plin a devenit treptat localul, erau o multime de familii cu copii mici, atmosfera semana cu cea din SLC sau Cork, dar acolo preturile erau muuult, muult mai accesibile.
Vlad a trebuit sa plece si el destul de repede (duty call) dupa ce a fost bombardat cu telefoane, dar tot am aflat cate ceva din viata lui de medic, Arhitectul a raspuns temerii de cutremur a Laurei spunand ca cele mai sigure sunt blocurile de prefabricate dar "linistindu-ma" pe mine ca anul in care s-a prefabricat blocul in care stau "nu a fost un an bun pt blocuri din prefabricate".
Cand am plecat, impreuna cu Laura, am reintrat in parc si am profitat de ocazie sa revad expozitia lui Branisteanu, care imi place f mult, sper ca si cei cu bani, care isi pot permite sa-i cumpere tablourile atat de luminoase, au aceeasi parere buna despre ele, si am vizitat si celalalt pavilion, unde mi-au placut mai mult aranjamentele florale si trandafirii japonezi decat tablourile expuse.
Dupa ce Laura s-a indreptat spre metrou am mai ramas in parc (doar nu-mi plangeau copiii mici acasa) si am intrat in Gradina Japoneza. Spiritul de pe scara m-a invatat ca acolo ar fi fost locul ideal sa "campam", o multime de lume statea pe iarba iar gardianul i-a certat doar pe niste tineri care s-au apucat sa rupa si sa manance corcoduse verzi. Abia astept o noua devirtualizare!
Pozele facute cu acesta ocazie pot fi vazute aici (imi pare rau ca nu am pozat si frumosii ochi albastri ai lui Traian sau ochii cei verzi ai Siminei)
Multumesc Madalinei pt ca si-a folosit din plin spiritul organizatoric aflat in dotare.
Zaza a adus cateva cadouri din indepartatul Orient (am convenit cu Laura ca noi n-am avea curajul ei de a ne aventura intr-o asemenea calatorie, de una singura), eu, ca un Matusalem ce sunt, m-am ales cu o bratara a prieteniei (nu mult diferita ca stil de arta noastra populara) si un CD cu poze (Arhitectul l-a copiat pt el si Laura) pt care ii multumesc f mult.
Galagia si aglomeratia erau atat de mari incat dupa sosirea celor doi Gramo, a lui Vlad (care ne-a tinut un microconcert la fluierul daruit de Zaza si a scos cateva note din cel personal, dar nu al piciorului) si a lui Trix am pornit in cautarea unui loc mai linistit, ca sa ne putem intelege si altfel decat zambind necontenit noi, iar Mada raspunzand la mobil non-stop. Pe drum am aflat cu regret ca Ciupercutza, Impricinatul si inca alti cativa doritori de devirtualizare nu pot veni, spre dezamagirea noastra, dar cu speranta ca vor mai fi si alte zile frumoase (se anunta o vara caniculara, deci insorita) pt a se produce evenimentul.
Ar fi fost placut sa putem sta pe iarba, rontaind din covrigeii cu care ma inarmasem, dar n-am reusit sa gasim unloc potrivit. Am incercat sa stam pe terasa de la Pescarush (dupa ce am gresit intai scara si ne-am trezit in fata usii de la bucatarie, spre marele amuzament al lui Vlad) dar chelnerul (sau mai degraba seful de sala) care ne-a luat in primire s-a uitat f de sus la tinuta noastra casual, care nu cadra cu un local atat de elegant (am fost surprinsa sa constat ca la ora aceea deja canta orhestra iar dansatorii, imbracati in stilizate costume populare, se pregateau sa serveasca masa, cred ca-si terminasera deja programul, doar nu urmau sa tropaie cu stomacele pline) si a spus scurt: "N-avem". Pt ca simpatia era reciproca am pornit spre cealalta latura a lacului, facand o scurta escala in fata minimuzeului.
Iesind pe Soseaua Nordului(spre disperarea celor doi Gramo care trebuiau sa fie altundeva peste putin timp si se departau clar de acel urmator obiectiv) ne-am uitat numai la Quatro Staggioni si am intrat in La Fattoria (n-are nicio legatura cu "fat" din engleza, ar fi si greu sa se ingrase cineva la preturile de acolo, inseamna, dupa cum am citit in dictionar, ferma, gospodarie, mosie) care de data asta, spre deosebire de Pescarus unde erau sumedenie de mese libere, n-avea nici un loc liber pe terasa, incat ne-am decis sa stam innauntru.
Personalul a fost f indatoritor, ne-au lipit rapid niste mese incat sa avem loc cu totii (parca era o masa de nunta) si nu a strambat nimeni din nas la comenzile noastre cam firave. Trebuie sa-mi exprim recunostinta pt grija fata de alergia mea la fum de care au dovada fumatorii (desi la intrare scria clar "in acest local se fumeaza", ventilatia a fost fara cusur si am tusit f putin, cand mi-am amintit ca n-am avut niciun acces de tuse cam de multisor) care au iesit afara sa fumeze.
Zaza ne-a povestit cate ceva din calatoria ei, au venit si Traian si Simina (in aceasta ordine), apoi, dupa plecarea celor doi Gramo a sosit si numeroasa familie a lui Mada, (care a salvat onoarea comesenilor comandand si de mancare) si s-a incins o discutie animata. Singurul inconvenient a fost ca era cam greu sa comunicam cu cei aflati la celalalt capat al mesei incat la un moment dat dat discutia s-a purtat pe grupulete.
Am fost impresionata cat de plin a devenit treptat localul, erau o multime de familii cu copii mici, atmosfera semana cu cea din SLC sau Cork, dar acolo preturile erau muuult, muult mai accesibile.
Vlad a trebuit sa plece si el destul de repede (duty call) dupa ce a fost bombardat cu telefoane, dar tot am aflat cate ceva din viata lui de medic, Arhitectul a raspuns temerii de cutremur a Laurei spunand ca cele mai sigure sunt blocurile de prefabricate dar "linistindu-ma" pe mine ca anul in care s-a prefabricat blocul in care stau "nu a fost un an bun pt blocuri din prefabricate".
Cand am plecat, impreuna cu Laura, am reintrat in parc si am profitat de ocazie sa revad expozitia lui Branisteanu, care imi place f mult, sper ca si cei cu bani, care isi pot permite sa-i cumpere tablourile atat de luminoase, au aceeasi parere buna despre ele, si am vizitat si celalalt pavilion, unde mi-au placut mai mult aranjamentele florale si trandafirii japonezi decat tablourile expuse.
Dupa ce Laura s-a indreptat spre metrou am mai ramas in parc (doar nu-mi plangeau copiii mici acasa) si am intrat in Gradina Japoneza. Spiritul de pe scara m-a invatat ca acolo ar fi fost locul ideal sa "campam", o multime de lume statea pe iarba iar gardianul i-a certat doar pe niste tineri care s-au apucat sa rupa si sa manance corcoduse verzi. Abia astept o noua devirtualizare!
Pozele facute cu acesta ocazie pot fi vazute aici (imi pare rau ca nu am pozat si frumosii ochi albastri ai lui Traian sau ochii cei verzi ai Siminei)
Multumesc Madalinei pt ca si-a folosit din plin spiritul organizatoric aflat in dotare.
Labels:
Devirtualizari
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
vineri, 8 mai 2009
Nici o zi fara scrumbie de Dunare
In stanga blogului, pe langa multe si marunte alte informatii troneaza frumos Feedjit. Care imi arata nu numai de unde imi vin vizitatorii (n-as fi banuit ca am in mine atata vanitate care sa ma indemne a dori sa fiu si citita, nu numai vizitata) ci si ce vor ei sa gaseasca pe blogulmeu. Cand l-am inceput voiam sa scriu numai, vorba Ciupercutzei, "vorbe cu miez" dar natura mea de bucatareasa grasa nu m-a lasat si am pus si niste retete. Ei bine, tocmai cu retetele astea am rupt gura targului, multa lume vrea "Salate din buruieni" dar si "Torturi, sarbatori, prajituri".
Insa cel mai mare succes se pare ca are "Scrumbia de Dunare". Cred ca nu e zi sa nu caute cineva pe google.ro pestele asta atat de gustos. Si echipa (sau poate doar computerul) ma afiseaza constiincios, de parca as fi mama bucatarilor gatitori de peste. Ar trebui sa fiu mandra, nu-i asa? Ei bine, sotul meu a fost nu cu multa vreme in urma in Delta si nu mi-a adus nici macar un solz de scrumbie. Si toti posesorii astia de computer au scrumbii si vin la mine sa le spun eu ce sa faca atunci cand vor sa le gateasca.
Cineva mai rau le-ar spune "sta-v-ar in gat!" dar eu ma bucur ca le pot fi de folos si pot incheia articolul asta cu "Pofta buna!"si scrieti, fratilor, daca v-a placut cum a iesit scrumbia gatita dupa reteta mea.
Insa cel mai mare succes se pare ca are "Scrumbia de Dunare". Cred ca nu e zi sa nu caute cineva pe google.ro pestele asta atat de gustos. Si echipa (sau poate doar computerul) ma afiseaza constiincios, de parca as fi mama bucatarilor gatitori de peste. Ar trebui sa fiu mandra, nu-i asa? Ei bine, sotul meu a fost nu cu multa vreme in urma in Delta si nu mi-a adus nici macar un solz de scrumbie. Si toti posesorii astia de computer au scrumbii si vin la mine sa le spun eu ce sa faca atunci cand vor sa le gateasca.
Cineva mai rau le-ar spune "sta-v-ar in gat!" dar eu ma bucur ca le pot fi de folos si pot incheia articolul asta cu "Pofta buna!"si scrieti, fratilor, daca v-a placut cum a iesit scrumbia gatita dupa reteta mea.
Labels:
Umor
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Decalog de Picnic
Imprumutat de la Inah, il postez sa va minunati: daca e in limba romana e pt romani, da? Care? Aia de pe alta planeta? Ca romanasii nostri nici in cele mai negre cosmare n-au visat ca o sa gandeasca cineva ca ei ar putea respecta asa ceva:
"1. Intotdeauna port cu mine saci de plastic pentru deseuri si nu abandonez gunoiul decat in locurile special amenajate.
2. Protejez plantele si animalele, asigurandu-le integritatea si linistea.
3. Ma scald doar in locuri special amenajate, pescuiesc si vanez numai daca am permis valabil si numai in locurile si perioadele legale.
4. Respect indicatoarele si traseele amenajate, precum si regulile stabilite de administratorii spatiilor de agrement.
5. Nu aprind focul decat in spatiile special amenajate, iar in lipsa acestora folosesc gratar cu picior si am grija sa-l sting la plecare.
6. Nu-mi spal autovehiculul in apele naturale si evit poluarea acestora cu detergenti sau alte substante chimice.
7. Nu distrug mobilierul stradal si nici panourile si indicatoarele spre folosul altor turisti.
8. Nu parchez autovehiculul pe spatiul verde si nu distrug covorul vegetal prin incendiere sau alte actiuni mecanice.
9. Nu-mi las initialele sau alte semne si mesaje incrustate pe scoarta arborilor sau desenate pe mobilierul stradal.
10. Imi respect semenii respectand natura si bunurile ei si le transmit generatiilor viitoare. "
Oi fi eu ecologista dar are si naivitatea mea limite.
"1. Intotdeauna port cu mine saci de plastic pentru deseuri si nu abandonez gunoiul decat in locurile special amenajate.
2. Protejez plantele si animalele, asigurandu-le integritatea si linistea.
3. Ma scald doar in locuri special amenajate, pescuiesc si vanez numai daca am permis valabil si numai in locurile si perioadele legale.
4. Respect indicatoarele si traseele amenajate, precum si regulile stabilite de administratorii spatiilor de agrement.
5. Nu aprind focul decat in spatiile special amenajate, iar in lipsa acestora folosesc gratar cu picior si am grija sa-l sting la plecare.
6. Nu-mi spal autovehiculul in apele naturale si evit poluarea acestora cu detergenti sau alte substante chimice.
7. Nu distrug mobilierul stradal si nici panourile si indicatoarele spre folosul altor turisti.
8. Nu parchez autovehiculul pe spatiul verde si nu distrug covorul vegetal prin incendiere sau alte actiuni mecanice.
9. Nu-mi las initialele sau alte semne si mesaje incrustate pe scoarta arborilor sau desenate pe mobilierul stradal.
10. Imi respect semenii respectand natura si bunurile ei si le transmit generatiilor viitoare. "
Oi fi eu ecologista dar are si naivitatea mea limite.
Labels:
Pamflet
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Devirtualizari
Am inceput sa prind gustul devirtualizarilor. Marturisesc ca am avut un pic de emotii dar ele s-au dovedit nefondate. Azi am baut cafeaua cu Lia si mi-a parut tare rau ca vizita ei a fost ata de scurta dar ce sa-i faci, nu toata lumea e pensionara, cu timp liber la dispozitie (cu toate astea ma plang mereu ca nu am timp sa citesc tot ce mi-as dori, cred ca mi-ar mai trebui vreo doua vieti si tot nu sunt sigura ca mi-ar ajunge). Ma bucur ca a reusit sa inghesuie in programul ei ata de incarcat si cateva ore cu mine. Am avut impresia ca o cunosc de cand lumea, ca facem parte din aceeasi familie (scumpele mele fiice, nu e cazul sa fiti geloase, ce e al vostru e pus deoparte) .
Ce ma mira pe mine e ecoul pe care il starnesc amintirile mele despre experientele ca "Pacient in Romania". In multele ocazii cand am ajuns in spitale am intalnit multe persoane cu experiente poate si mai bogate (multe categoric mai dramatice) dar cred ca pt ca respectivele nu au blog sau dorinta de a impartasi si altora cele traite din aceasta perspectiva pare romanul vietiimele atat de bogat.
Despre cum e Lia in realitate nu pot sa spun decat atat: daca ati indragit-o citindu-i articolele v-ar deveni si mai draga daca ati putea s-o vedeti face-to-face (asta pt cei ce nu au avut deja aceasta bucurie).
Ce ma mira pe mine e ecoul pe care il starnesc amintirile mele despre experientele ca "Pacient in Romania". In multele ocazii cand am ajuns in spitale am intalnit multe persoane cu experiente poate si mai bogate (multe categoric mai dramatice) dar cred ca pt ca respectivele nu au blog sau dorinta de a impartasi si altora cele traite din aceasta perspectiva pare romanul vietiimele atat de bogat.
Despre cum e Lia in realitate nu pot sa spun decat atat: daca ati indragit-o citindu-i articolele v-ar deveni si mai draga daca ati putea s-o vedeti face-to-face (asta pt cei ce nu au avut deja aceasta bucurie).
Labels:
Actualitati,
Devirtualizari
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
joi, 7 mai 2009
Mama la 16 ani
Acum multi, multi ani, cand inca mai aram cu spor campia muncii a fost angajata in laborator o tanara. S-a dovedit de la inceput f muncitoare si inteligenta. Si m-am simtit apropiata de ea pt ca avea, ca si mine, doua fetite, facuse si un an jumatate de facultate, aceeasi cu cea terminata de mine nu cu mult timp inainte. Imi parea rau ca a trebuit sa intrerupa cursurile. Treptat am aflat destul de multe amanunte despre drama ei. Decretul infam menit sa duca la cresterea populatiei (sunt sigura ca nu la aceasta solutie s-a gandit Dan Selaru in articolul acesta) a obligat-o ca, in momentul in care a ramas insarcinata, sa nasca fetita. Colega mea provenea dintr-ofamilie de la tara si acolo, in lumea satului mentalitatea era (sper ca s-a schimbat intre timp) ca e mare rusine pt o fata sa aiba un copil fara a fi casatorita. Nici nu se punea problema ca acea colega sa spere la ajutorul familiei ei, nici la ajutorul familiei prietenului ei, care-si satisfacea stagiul militarsi care se pare ca abandonase facultatea. Am inteles de la ea ca a fost nevoita sa duca fetita la casa de copii, de unde a fost luata de bunica din partea tatalui si crescuta un timp dupa casatoria celor doi parinti (casatoria lor fiind o dovada ca venirea pe lume a fetitei nu a fost un accident, ci rodul unei iubiri reale si, dupa cum s-a dovedit ulterior, durabile. Intre timp fetita cealalta a trebuit sa stea intr-un aparat special, avand o problema de sanatate, din fericire rezolvata fara sechele. Colega, care luase examenele cu note mari, a fost ajutata de mai multe persoane ( eu printre ele) sa-si continuie studiile si astfel nu s-a pierdut o specialista de valoare.
Mi-am amintit de ea vazand la ProTV un film care poate n-ar face audienta in prime time, neavand impuscaturi, aventuri palpitante si urmariri de masini, nici macar un criminal, dar ilustrand cu profesionalismul specific filmelor americane o poveste care, desi fictiva, ar putea sa devina (si chiar devine) realitate pt multe adolescente.
Cand eram in Salt Lake City amvazut la TV un documentar despre mamele adolescente, despre cat de greu le e sa se descurce ca sa creasca un copil fiind ele insele destul de imature, scopul documentarului fiind sa se traga un semnal de alarma ca acest fenomen sa nu ia amploare.
In film ("Mom at Sixteen") eroina, Jacey, e o eleva f buna atat la invatatura cat si la sport, care a venit de curand la un liceu din orasul in care se mutase cu mama, sora ei, si copilul pe care mama ei il crestea pretinzand ca ar fi fratiorul celor doua fete. Cum se intampla in filme si adesea si in viata secretul e dezvaluit si fata devine tinta bataii de joc a intregii scoli. In scoala activa un cuplu de profesori care incercau din rasputeri sa aiba copii, fara succes, incercasera si o adoptie dar renuntasera la idee cand au sperat ca fertilizarea in vitro va da rezultate. Profesoara era un fel de diriginta care le explica fetelor ca modul in care se imbraca, incalcand codul vestimentar (piercinguri, tatuaje, burice goale, fuste extrem de scurte) e f provocator si ca toata cultura media duce la credinta ca sexul la varsta lor e ceva natural, fara sa se gandeasca la consecinte. Am aflat de pe IMDb ca aceasta scena a fost o improvizatie, poate de aceea mi s-a si parut f reusita.
Mai mult, profesoara era adepta Pro Choice, intr-o vreme cand cercurile apropiate presedintelui Bush doreau sa abroge libertatea avortului, care fusese obtinuta in urma unui proces celebru, Roe vs Wade, cand Curtea Suprema de Justitie a permis intreruperea sarcinii. In acea vreme dezbaterile in media in ce priveste atitudinea Pro Life (orice embrion e o fiinta umana si deci are dreptul la viata, distrugerea lui fiind o crima) si atitudinea Pro Choice (orice femeie e stapana pe trupul ei si poate decide daca vrea sau nu sa aduca pe lume o noua fiinta) erau f aprinse.
Dupa mai multe peripetii fata inta in legatura cu o organizatie menita sa protejeze mamele adolescente singure si reuseste sa le aduca la o"ora de dirigentie"(de consiliere, se cheama la ei) incat sa puna pe ganduri colegii si colegele ei,ba chiar sa le schimbe atitudinea fata de ea insasi.
Filmul are unele inconsistente, mama mi s-a parut prea lineara, desi ar fi trebuit sa-mi trezeasca admiratia prin determinarea de a nu narui viitorul fetei sacrificandu-se ea m-a facut sa ma intreb cum reusea sa aiba grija de copil si cum rezolva problemele financiare, ea insasi fiind parasita de sot si crecandu-si singura cele doua fiice. Am vazut mai de mult un film (posibil "For Keeps?" distribuit in Europa cu titlul "Maybe Baby") cu doi adolescenti parinti decisi sa-si creasca singuri copilul si nereusind prea bine din cauza lipsurilor materiale. Ar fi trebuit sa-l vada si cei ce au comentat la articolul la care face trimitere Dan si care sustineau ca nu e nevoie de conditii materiale pt a creste un copil, ca dragostea e suficienta, ei bine eu cred ca dragostea e necesara dar nu suficienta si ca adolescentii trebuie sa faca eforturi pt a avea o calificare care sa le permita un venit decent incat copilul sa aiba macar strictul necesar, nu cred ca trebuie sa ne bazam numai pe ajutorul divin pt cresterea copilului, noi derobandu-ne de orice responsabilitate.
Aflam la un moment dat ca mama eroinei a fost de acord sa nu fie dat copilul spre adoptie cu conditia ca fata sa-si termine studiile liceale si chiar sa mearga la colegiu, dar si ca exista sistemul de adoptie deschisa in care mama biologica tine legatura cu copilul dar nu intervine in cresterea si educatia lui.
O scena interesanta e cea in care sora eroinei da glas geloziei si complexelor de inferioritate, des intalnite in viata reala, pt ca de multe ori copilul cel mai mare are parte de mai multa atentie din partea parintilor (imi place sa cred ca nu a fost cazul la noi, ambele fete avand atentia noastra, mai ales ca diferenta de varsta e destul de mica) si in consecinta si mai multe succese scolare, atragandu-si unele resentimente din partea celor mai mici.
Filmul se termina cu happy-end: profesorii se decid sa adopte totusi un copil, desigur chiar pe micutul Charlie, fiul eroinei noastre si peste cativa ani, cand Charile creste si are deja un fratior (fertilizarea se pare ca a reusit pana la urma) tine o cuvantare plina de recunostinta fata de parintii lui adoptivi si mama biologica. Profesoara e interpretata de Jane Krakowski, actrita care o impersona pe Elaine Vassal (a primit un Glob de Aur pt acest rol), una din colegele lui Ally Mcbeal. Ca o reminiscenta a serialului am remarcat existenta la liceu a unei toalete care aducea cu toaleta unisex de acolo, mai ales cand dintr-o cabina a iesit o pereche de adolescenti care facusera sex.
Pt cei care vor sa stie mai mult despre film recomand pagina din IMDb
Mi-am amintit de ea vazand la ProTV un film care poate n-ar face audienta in prime time, neavand impuscaturi, aventuri palpitante si urmariri de masini, nici macar un criminal, dar ilustrand cu profesionalismul specific filmelor americane o poveste care, desi fictiva, ar putea sa devina (si chiar devine) realitate pt multe adolescente.
Cand eram in Salt Lake City amvazut la TV un documentar despre mamele adolescente, despre cat de greu le e sa se descurce ca sa creasca un copil fiind ele insele destul de imature, scopul documentarului fiind sa se traga un semnal de alarma ca acest fenomen sa nu ia amploare.
In film ("Mom at Sixteen") eroina, Jacey, e o eleva f buna atat la invatatura cat si la sport, care a venit de curand la un liceu din orasul in care se mutase cu mama, sora ei, si copilul pe care mama ei il crestea pretinzand ca ar fi fratiorul celor doua fete. Cum se intampla in filme si adesea si in viata secretul e dezvaluit si fata devine tinta bataii de joc a intregii scoli. In scoala activa un cuplu de profesori care incercau din rasputeri sa aiba copii, fara succes, incercasera si o adoptie dar renuntasera la idee cand au sperat ca fertilizarea in vitro va da rezultate. Profesoara era un fel de diriginta care le explica fetelor ca modul in care se imbraca, incalcand codul vestimentar (piercinguri, tatuaje, burice goale, fuste extrem de scurte) e f provocator si ca toata cultura media duce la credinta ca sexul la varsta lor e ceva natural, fara sa se gandeasca la consecinte. Am aflat de pe IMDb ca aceasta scena a fost o improvizatie, poate de aceea mi s-a si parut f reusita.
Mai mult, profesoara era adepta Pro Choice, intr-o vreme cand cercurile apropiate presedintelui Bush doreau sa abroge libertatea avortului, care fusese obtinuta in urma unui proces celebru, Roe vs Wade, cand Curtea Suprema de Justitie a permis intreruperea sarcinii. In acea vreme dezbaterile in media in ce priveste atitudinea Pro Life (orice embrion e o fiinta umana si deci are dreptul la viata, distrugerea lui fiind o crima) si atitudinea Pro Choice (orice femeie e stapana pe trupul ei si poate decide daca vrea sau nu sa aduca pe lume o noua fiinta) erau f aprinse.
Dupa mai multe peripetii fata inta in legatura cu o organizatie menita sa protejeze mamele adolescente singure si reuseste sa le aduca la o"ora de dirigentie"(de consiliere, se cheama la ei) incat sa puna pe ganduri colegii si colegele ei,ba chiar sa le schimbe atitudinea fata de ea insasi.
Filmul are unele inconsistente, mama mi s-a parut prea lineara, desi ar fi trebuit sa-mi trezeasca admiratia prin determinarea de a nu narui viitorul fetei sacrificandu-se ea m-a facut sa ma intreb cum reusea sa aiba grija de copil si cum rezolva problemele financiare, ea insasi fiind parasita de sot si crecandu-si singura cele doua fiice. Am vazut mai de mult un film (posibil "For Keeps?" distribuit in Europa cu titlul "Maybe Baby") cu doi adolescenti parinti decisi sa-si creasca singuri copilul si nereusind prea bine din cauza lipsurilor materiale. Ar fi trebuit sa-l vada si cei ce au comentat la articolul la care face trimitere Dan si care sustineau ca nu e nevoie de conditii materiale pt a creste un copil, ca dragostea e suficienta, ei bine eu cred ca dragostea e necesara dar nu suficienta si ca adolescentii trebuie sa faca eforturi pt a avea o calificare care sa le permita un venit decent incat copilul sa aiba macar strictul necesar, nu cred ca trebuie sa ne bazam numai pe ajutorul divin pt cresterea copilului, noi derobandu-ne de orice responsabilitate.
Aflam la un moment dat ca mama eroinei a fost de acord sa nu fie dat copilul spre adoptie cu conditia ca fata sa-si termine studiile liceale si chiar sa mearga la colegiu, dar si ca exista sistemul de adoptie deschisa in care mama biologica tine legatura cu copilul dar nu intervine in cresterea si educatia lui.
O scena interesanta e cea in care sora eroinei da glas geloziei si complexelor de inferioritate, des intalnite in viata reala, pt ca de multe ori copilul cel mai mare are parte de mai multa atentie din partea parintilor (imi place sa cred ca nu a fost cazul la noi, ambele fete avand atentia noastra, mai ales ca diferenta de varsta e destul de mica) si in consecinta si mai multe succese scolare, atragandu-si unele resentimente din partea celor mai mici.
Filmul se termina cu happy-end: profesorii se decid sa adopte totusi un copil, desigur chiar pe micutul Charlie, fiul eroinei noastre si peste cativa ani, cand Charile creste si are deja un fratior (fertilizarea se pare ca a reusit pana la urma) tine o cuvantare plina de recunostinta fata de parintii lui adoptivi si mama biologica. Profesoara e interpretata de Jane Krakowski, actrita care o impersona pe Elaine Vassal (a primit un Glob de Aur pt acest rol), una din colegele lui Ally Mcbeal. Ca o reminiscenta a serialului am remarcat existenta la liceu a unei toalete care aducea cu toaleta unisex de acolo, mai ales cand dintr-o cabina a iesit o pereche de adolescenti care facusera sex.
Pt cei care vor sa stie mai mult despre film recomand pagina din IMDb
Labels:
Recenzii Filme
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
miercuri, 6 mai 2009
Unde mai citim?
Labels:
Cotidiene
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)











