Ieri am avut poftă de plăcintă cu ciuperci. Ca să nu lepăd cumva m-am dus la supermarket, am cumpărat un pachet de aluat foietaj, o cutie mare de ciupercuțe champinion și 6 cepe roșii nu prea mari (nu aveau mari). Cașcaval și usturoi aveam acasă.
BAD IDEA! nu pentru că e post și aluatul e făcut, teoretic, cu unt sau pentru că am ras cașcaval deasupra ci pentru că la un moment dat mi s-a făcut foarte sete. O sete imperioasă, care cerea neapărat măsurarea glicemiei. Oroare, 299ml/l. Pentru asemenea situații doctorița de diabet mi-a prescris insulină rapidă. Ceea ce am și injectat.
Numai că taman atunci era ora la care trebuia să injectez insulina retard. Am calculat eu aproximativ cam câți carbohidrați am băgat în mine și am injectat în consecință.
Numai că s-a întâmplat ce era de așteptat, cele două insuline au intrat în sinergia mă-sii și cine era să leșine de dimineață la 57mg/l glucide? Eu, și poftele mele nesăbuite.
Tot la sfatul unei specialiste în diabet știu că în asemenea cazuri trebuie să consum ceva foarte dulce, bomboane a spus ea. Bomboane a spus, bomboane consum. Deci până la urmă s-ar zice că ideea cu plăcinta nu a fost chiar așa de rea.
Plăcinta ar fi avut nevoie de câteva îmbunătățiri dar nimic de zis, a fost foarte, foarte gustoasă, mai ales că ciupercuțele erau foarte fragede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu