În comuna în care mi-am petrecut copilăria de 9 Martie se mănâncă niște paste în formă de 8 numite măcinici fierte în apă cu zahăr, arome, nuci măcinate și scorțișoară.
Înainte era o muncă destul de laborioasă prepararea acelor paste, care deseori se făcea cu ajutorul întregii suflări feminine a familiei pentru că dacă aluatul era foarte simplu, făină apă și un pic de sare, răsucirea lor era mai complicată. Apoi au apărut niște aparate speciale care decupau prin presare formele de 8 respective. Acum treaba se face la fabrică, noi cumpărăm o punguță cu prețioasele paste și...
Anul acesta am pus apa la fiert, am aruncat pastele în ea, am pus coajă rasă de lămâie și portocale (tot din punguțe, doar nu era să amețesc căutând citrice netratate și să-mi obosesc prețioasele degete cu raderea lor) am aromatizat și cu esență de rom și vanilie, am fiert 20 de minute, am pus nuci măcinate din belșug, am adăugat și Stevia (diabet, deh) și m-am îndreptat cu hotărâre spre dulapul cu condimente.
Nu știu cum procedați voi dar eu, deși ador să improvizez, am totuși grijă să îmi procur din timp ingredientele necesare pentru anume feluri de mâncare. Cum măcinicii se fac odată pe an și în rest folosesc destul de rar scorțișoară aveam condimentul respectiv în mai multe ambalaje. Unul din ele conținea trei pliculețe și era împachetat într-o bucățică de carton de la o cutie de medicamente pe verso cu eticheta ”Condimente Orientale - Scorțișoară”.
Nu am dat nici o atenție primelor cuvinte, m-am mulțumit că scrie scorțișoară ori eu tocmai de asta aveam nevoie. Ambalajul arăta așa:
Când am început să mâncăm măcinicii m-am mirat că sunt cam sărați și iuți și nu reușeam să înțeleg de ce. Abia seara, când ne-a sunat ca de obicei Diana și i-am trimis și ei poza cu ambalajul de scorțișoară m-am luminat. Ea are un spirit de observație mult mai dezvoltat decât al meu și a identificat în poză o ceapă, un ardei gras, niște ghimbir, cuișoare, un ardei iute și, firește, un baton de scorțișoară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu