N-am mai fost la piață de două luni. Plin de căpșuni și cireșe. Unele cică erau românești. Cele din poze nu știu de unde sunt dar sunt foarte gustoase. Căpșunile au fost 11,99 lei kilogramul iar cireșele 23.
Gustul căpșunilor m-a purtat în lumea amintirilor când am mâncat într-o toamnă cele mai parfumate căpșuni din viața mea. A fost o experiență unică, prăvălia de unde le-am cumpărat s-a închis aproape imediat după aceea.
Dar doamna care le vindea le și producea și ea mi-a spus că sunt un soi special, inimă de porumbel. Era recolta doua pe acel an, le acoperișe cu paie după prima recoltă și așa le-a păcălit să înflorească și să rodească iar.
Ani de zile am căutat în piețe și apoi magazine acel soi de căpșuni fără să le găsesc. Astea seamănă bine cu acelea dar sunt mult mai mari și, pentru că nu sunt chiar coapte perfect nici nu sunt atât de parfumate dar gustul este foarte aproape.
Mi s-a întâmplat asta și cu niște pere cu aromă de zambile, mi s-a spus că se cheamă Iosefina. Și pe ele le-am căutat fără succes până acum câțiva ani când am găsit unele asemănătoare, numite Williams. Dar știți cum se zice ”seamănă dar nu răsare”
Oare cum de-mi rămân în memorie gusturi și arome ce le credeam uitate, sau cum de apar exact când nu mă aștept rezolvări la probleme care par insurmontabile? Cine știe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu