Era o vreme

De mult n-am mai facut vanatoare de false anonime. De data asta, pt ca deschid mai rar emailul, e vorba de un articol pe care l-am preluat de la Laila, o prietena de pe fb, si l-am postat la mine cu mentiunea:

Fiecare oranduire cu plusurile si minusurile ei, nu e cazul sa idealizam sau sa demonizam...

si cu un comentariu care arata asa:

Cineva a comentat, acolo de unde am luat articolul, ceva ce observasem si eu, anume ca pe vreme cand traia Marin Sorescu nu existau iphone si ipad... E clar ca e vorba de propaganda nostalgica. Cum se intampla de obicei in asemenea cazuri se foloseste un fals autor, cat mai cunoscut si mai popular, pentru a disemina mai repede si mai larg ideile din articol..tactica veche, scoala si mai veche, folosita de comunisti, si nu numai de ei, cu mult succes. Idea e sa se ia un sambure de adevar, ca sa se inghita pastila mai pe nemestecate.

Dar iata articolul, pe care insa o sa-l preiau din alta parte. In cel de pe fb autorul era Marin Sorescu, de unde si comentariul meu, aici e un alt autor, Marin Neacsu... Deh, ce mi-e Sorescu, ce mi-e Neacsu, important e ca e Marin, nu-i asa...dar o sa vedeti ca pentru cineva Marin e doar partial...

Era o vreme în ţara asta …

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă...Astăzi când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă.

Scris de Marin Neacşu la 23 februarie 2013.
Publicat in Editorial

Era o vreme în ţara asta când cine termena liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic –ca toată lumea – în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !”
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o cetească, nu să o joace, făceau o facultate şi termenau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept”
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie”uite mamă, trece armata”.
Astăzi, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.
Astăzi nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizând circulaţia”.
Astăzi când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, ifonul, sau tableta.
Astăzi tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „ma man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.
Astăzi băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deşţept.
Astăzi când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.
Astăzi ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „ăştia au tras în noi în 89” şi acum au pensii nesimţite.
Oare ce va fi mâine? Va mai fi ţara asta?

Merita copiat si comentariul:  

gigi 15 martie 2013 la 02:51

Era o vreme in Valcea asta cand mergand seara pe strada te intalneai cu Ciutescu si banda lui…Cand fetele erau rapite si violate si apoi ucise in chinuri pe Capela…Cand copiii erau striviti la cozi de jeguri infometate sau care cumparau pentru altii pe comision… Cand nu exista respect pentru om… Meletianul te legitima pentru ca te-a vazut telefonand de la posta unde se putea vorbi in strainatate cu comanda si te acuza ca ai vorbit in strainatate. Securistul Buduiasi bantuia strazile sa caute elevi chiulangii. Ii astepta in baruri. Vecinul venea in holu-ti sa te intrebe ceva si cauta din ochi sau urechi ( un radio pe scurte) ceva sa te toarne la secu. Ce vremuri de neinlocuit!

Ziceam mai sus ca " pentru cineva Marin e doar partial"...pentru ca numele autorului e scris negru pe alb:

Luni , 25 Martie , 2013

Tomograful lui Sabin / Era o vreme...

de Sabin Nemes Bota

 

„Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de dimineaţa şi de la ora 15, când la combinat se anunţa începutul sau sfârşitul unei zile de muncă. Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul, apoi intra şi termina o facultate, era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect domnul inginer sau domnul profesor ori domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate, îşi dădea şi mai şi lua doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în ţara asta când, dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, este vreun boss de la partid sau din alimentaţia publică.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracul om şi merge la doctor.
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să te angajezi undeva, să îţi faci cerere pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie.
Era o vreme în ţara asta când băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie...
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau la nunta fetei.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţigară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia.

 

Era o vreme în ţara asta... Astăzi...”
 

Acu', ce sa zic...exista ghilimele...adicatelea e citat...

Ambii autori te invita sa te prezinti cu textul pe fb pt ca , nu-i asa, daca nu esti pe fb nu existi...

Pana si Revista de Parapsihologie l-a preluat, de la un cititor care l-a dat ca anonim...dar la ei copy/paste nu se poate. Pacat, ca arata frumos... Pe cei din "Cuiul catarii" ii las in pace, ca ei sunt suparati rau...dar macar scriu ca autorul e Mihai Neacsu...

Nenea Gugal zice ca Peligrad Sorin l-ar fi rebotezat pe d-l Neacsu  Sorescu...eeee, pot sa pun pariu ca de acum Sorescu o sa-i ramana numele, pt ca, nu-i asa, are mai multa credibilitate...E posibil sa fi tras cam prea repede concluziile in ce priveste tactica si strategia propagandistica si sa fie vorba numai de o confuzie...nu de ceva deliberat...eh, asa sunt Berbecii, mai pripiti, mai impulsivi.