marți, 3 aprilie 2012

Campionatul Mondial de Patinaj Artistic 2012-Baieti Programul liber

Daca proba de perechi a avut rezultate surprinzatoare as zice ca proba masculina a fost si mai interesanta, ba chiar spectaculoasa.Primul pe care l-am vazut a fost  Sergei VORONOV, din pacate vremea cand Rusia se prezenta la start cu doi patinatori de geniu pe care era greu sa-i bata altii au apus. Cred ca nu e vorba de faptul ca scoala rusa nu mai e in stare sa cultive valorile ci pur si simplu aceste valori, daca exista, sunt bine ascunse.

Rusii ar avea poate o speranta la Artur GACHINSKI care altadata a aratat ca ambitia de a se prezenta in top este indreptatita, de data asta a tinut neaparat sa incerce cvadruplu Touloupe de doua ori, dar, asa cum zicea candva Nicolaie Bellu, cvadruplul iti iese sau nu, si in seara respectiva nu i-a iesit deloc, a cazut de fiecare data. Se pare ca faptul ca a gresit la programul scurt cand el spera la o medalie l-a demoralizat si nu a mai luptat, pt ca nu vedea rostul. A facut destule greseli (dublu Lutz in loc de triplu, secventa la combinata de dublu + dublu Axel) iar ce i-a reusit nu a fost din cale afara de frumos. La valoarea lui sa reuseasca doar patru triple e chiar jenant.

Ceva mai bine s-a prezentat Adam RIPPON desi si el a avut probeleme inca de la inceputul programului cu un cvadruplu Salkow ratat si triplul Axel, pe care l-a incercat deasemenea  fara succes, chiar de doua ori. I-a reusit in schimb foarte bine triplul Lutz cu ambele brate sus, care nu i-a reusit la programul scurt, dar ce folos...Lui Marius Negrea i-a placut faptul ca  e un bun artist, un balerin si ca are viteza de rotatie f buna iar Alina Alexoi ne-a relatat ce i-a spus antrenorul dupa program "sunt suparat pe tine pentru unele lucruri" iar AD i-ar fi raspuns "o sa-ti arat mai tarziu ca pot sa le fac".

In schimb Kevin REYNOLDS a reusit doua cvadruple diferite, unul Salkow, celalalt Touloupe in combinatie cu dublu Touloupe. In schimb la triplu Axel i s-au scazut 2,29 puncte pt ca a atins gheata cu al doilea picor la aterizare. Totusi nu a cazut la nici o saritura, dar din pacate nu a primit bonusuri prea mari, i s-au mai scazut cateva zecimi si la combinatii iar  in ce priveste partea artistica pana si eu mi-am dat seama ca mai are mult de lucru. El n-a fost multumit de programul executat, se pare ca avea trei cvadruple in program.

Lui Denis TEN i-a reusit ca la carte cvadruplul Touloupe in schimb la triplul Axel care a urmat a pus mana jos si i s-au scazut doua puncte. Din pacate nici restul programului nu a fost perfect, unele sarituri le-a facut f bune, pe altele le-a gresit, nu a mai fost acel miracol de la care asteptam mult mai mult acum cativa ani. A gresit la combinatie, facand un simplu Ridberger, a mai facut un dublu Flip in loc de triplu, pierzand puncte pretioase, piruetele in schimb au fost de nivel 4 insa doar o secventa de pasi a fost reusita, de nivel 4, a doua chiar slabuta. MN ne-a spus ca acum cativa ani avea sarituri mai bune dar nu avea cvadrupla. Nici el, DT nu a parut multumit de felul in care a evoluat.

Jeremy ABBOTT era f concentrat inainte de  inceperea programului, parea ca vorbeste cu cineva, probabil ca spunea o rugaciune. Acesta i-a fost ascultata in parte pentru ca i-a reusit cvadruplul Touloupe, dar nu f bine, pt ca i s-au scazut 0,29 puncte, a mers relativbine pana la Axel, dar piruetele au fost numai de nivel 3 iar la triplu Axel a pus mainile jos si iar i s-au scazut puncte, 2,71 de data asta. Combinatia de triplu Lutz cu triplu Touloupe a fost buna, dar urmatoarele sarituri nu au fost prea bune. La programul de pasi al doilea a avut un moment in care a pus mana jos, din fericire arbitrii au fost avizati si nu au considerat asta o greseala, dar nici nivelul nu a fost prea ridicat. Prima secventa de pasi a fost mai buna, i s-a dat si bonus, totusi nivelul era 3. El insa stie sa interpreteze artistic f bine, face un adevarat show (am observat ca sunt rari patinatorii care sunt buni atat din pdv tehnic cat si artistic) si asta s-a vazut la notele mari obtinute pt componente. MN a observat ca a facut multe greseli marunte care insa s-au adunat.

Ei, si a intrat pe gheata facandu-si cruce preferatul meu, Yuzuru HANYU care venea de pe locul 7 la programul scurt. A facut un cvadruplu Touloupe parca in joaca. Triplul Axel a fost f frumos. N-am mai rezistat sa stau doar sa povestesc si am deschis videoclipul comentat de japonezi. Insist sa il vedeti pt ca e posibil ca eu sa nu fiu in stare sa redau toata emotia acelor minute. A urmat un triplu Flip exemplar, elementele de legatura au fost executate cu o gratie si o eleganta greu de imaginat, trebuie vazute ca sa-mi intelegeti entuziasmul, pirueta lui mi-a amintit de Stephane Lambiel, (care va veni la Bucuresti acusi-acusi) chiar si de la comentatorul japonez (cu o voce dulce asemanatoare cu cea a lui Oguri Shun, interpretul lui Hanazawa Rui din Hana YoriDango, ani de zile am crezut ca felul de a vorbi al barbatilor japonezi e aspru si gutural, ca al samurailor din filme) a facut o combinatie de triplu Lutz cu dublu Touloupe. Cand a cazut la secventa de pasi (asta a downgradat-o la nivelul 3) sala a scos un sunet adanc, de durere, dar YH s-a ridicat imediat si a continuat sa alunece superb pe gheata, a urmat o combinatie de triplu Axel cu triplu Touloupe, o alta de triplu Lutz (daca nu stiti cat e de grea saritura asta intrebati-o pe Carolina Kostner, ea a renuntat sa o mai incerce pt ca nu poate sa o faca) dublu, dublu Touloupe si un triplu Ridberger, a rasuflat un pic usurat dar a continuat cu o pirueta magnifica si s-a descatusat cu o alta secventa de pasi, a mai facut parca in joaca un triplu Salkow si a terminat cu o pirueta finalizata cu Bielmann, f putini baieti (Pliushcenko printre ei) reusind sa o faca. 

Spectatorii din sala s-au ridicat in picioare aplaudand frenetic, el vizibil emotionat a dat nitica apa la soricei, antrenoarea, care ianinte de program l-a incurajat si l-a sfatuit a venit in intampinarea lui cu lacrimi in ochi, o spectatoare plangea si ea, ce mai, m-am infiorat toata (de bucurie) si parca am simtit si eu ceva umed in coltul ochilor. El e f tanar si se pune problema daca va reusi sa se mentina la acest nivel, eu cred ca da, el e croit parca din alta stofa decat Denis Ten, de altfel a si fost mai bun decat imi aminteam eu ca poate DT de fiecare data cand l-am vazut (la GP). A fost adorabil cand a vazut punctajul obtinut si mai ales cand a vazut locul pe care s-a plasat. Totusi fata de punctele de la tehnic cele de la artistic mi s-au parut date mai cu parcimonie, de parca le pastrau in sertar pt Patrick Chan.


Pt Samuel CONTESTI care a urmat, momentul a fost destul de greu dar, ca un adevarat showman ce este a avut inteligenta de a lasa sa se mai linisteasca entuziasmul starnit de Yuzuru Hanyu (f popular si iubit de spectatori) si abia apoi s-a pregatit de inceprea programului. Eu stiam ca el nu e prea bun tehnic, de data asta i-au reusit toate sariturile cu exceptia combinatiilor, la cea de triplu Salkow triplu Touloupe terminand cu o rasturnare penalizata cu doua puncte, cea de triplu Touloupe dublu Axel a fost in secventa, dar a cucerit publicul cu modul lui de interpretare si showul prezentat cu acesta ocazie, fiind aplaudat ritmic la scena deschisa. S-a bucurat tare cand s-a sfarsit programul si era clar ca daca ar fi avut in bagaj si o cvadrupla ar fi fost mult mai sus in clasament, dar asta inseamna sa i se ceara mult prea mult. MN a fost de parere ca pt artistic ar merita 9 si chiar 10 dar i se va da 7sau 8 si chiar asa a fost, notele nu au trecut de 8, Acum ma intreb, daca un tip cu veritabile calitati de showman primeste note asa mici, ce pot astepta cei care sunt mai mult atleti decat artisti, cum e Kevin Van der Perren sau Brian Joubert? Din pacate pe KVDP nu l-am vazut.

Florent AMODIO a intrat f sigur pe el pe gheata si a reusit un program care a entuziamat-o grozav pe Alian "i-a innebunit pe francezi". Nu mai pot descifra ce am notat despre cvadruplul Salkow de la inceputul programului, cert e ca arbitrii au avut ceva de cartit si au scazut 0,29 puncte, nu mai stiu ce s-a intamplat la Flip de i s-au scazut 0,90 puncte desi a primit bonus pt ca l-a facut in partea doua a programului, dar restul sariturilr si al combinatiilor a mers ceas, nu mai spun de pasii lui atat de dinamici si de artistici, de altfel la componente majoritatea notelor au fost peste 8, insa din pacate pt el piruetele au fost numai de nivel 2 si3, chiar si pasii au fost de nivel 3. Cand a vazut notele a fost vizibil suparat de faptul ca s-a clasat in spatele lui Hanyu.

Brian JOUBERT parea atat de emotionat la inceperea programului incat m-am temut ca iar nu va face fata presiunii publicului si a concursului, din fericire nu a fost asa. A ales sa prezinte arhicunoscutul lui "Matrix", care i se potriveste atat de bine. Cvadruplul Touloupe a fost atat de bine executat incat pe langa cele 10,8 puncte a mai primit un bonus de 1,71, de fapt toata prima parte a programului a fost impecabila, inclusiv secventa de pasi, in partea doua a facut cateva greseli sanctionate prompt de arbitri dar in linii mari programul lui a parut spectatorilor din sala perfect. De aceea nu au inteles cum de notele primite pt program erau mai mici decat ale lui FA. Secretul ni l-a dezvaluit pe loc MN, a avut piruete de nivel 2 si 3 (de fapt ultima pirueta a fost de nivel 1). BJ a fost atat de multumit de sine, atat de fericit, incat a ingenunchiat si a sarutat gheata la final. AA era din nou in culmea entuziasmului, "i-a innebunit pe francezi" si ne-a reamintit ca e cel mai medaliat sportiv din competitie, 10 medalii la europene si 5 la mondiale. MN a fost mai ponderat, el ca fost concurent stia mai bine ca BJ nu a avut nici un element de nivel 4 si deci nu avea cum sa obtina un punctaj pt medalie, in plus nici la partea artistica el nu e cel mai bun. 

Publicul a protestat la vederea notelor si mi-am amintit cum mama unei colege a fiicei mele mai mici a cerut sa vada caietul de matematica al fetitei mele pt ca nu intelegea de ce fiica ei, care facuse perfect toate exercitiile, a luat 9 in timp ce a mea a luat 10. Secretul era in nr de exercitii si dificultatea lor, asa ca mamica revoltata a concluzionat "n-am stiut asta, dar si fetita mea putea sa faca tot atatea". Poate ca putea, dar nu a facut.

Din pacate cel care pana de curand era surpriza campionatelor, Javier FERNANDEZ, nu a mai confirmat sperantele puse in el, si asta s-a vazut inca de la GP. A inceput f bine cu un cvadruplu Touloupe, l-a aterizat si pe al doilea, un cvadruplu Salkow, dar a cam ezitat iar la triplu Axel chiar a cazut. Secventa de pasi a fost de nivelul 3, dar frumoasa, si el este artist, pirueta de nivel 3 dar dupa aceea s-a cam rupt firul, poate a obosit, cert e ca a fcut o multime de duble sarituri in loc de triple si nici combinatiile nu i-au prea reusit. Pacat de el. Comentatorii nostri au avut o mica divergenta, AA spunea ca locul 7 (pe care a fost YH la scurt0 e cu noroc pt ca si cuplul rus Tatiana Volosozhar/ Maxin Trankov au avansat de la sapte pe 2, MN a pus-o imediat la punct, era vorba de locul 8, ea insista ca e 7, eu stiam sigur ca e 8 dar pe mine nu m-a intrebat nimeni. 

Asa cum am mai spus, la Trofeul NHK Daisuke TAKAHASHI a luat la componente note mai mari decat cele pe care le luase Patrick Chan in Canada. El a avut un program perfect, dupa parerea mea, credeam ca il va depasi pe Hanyu, mai ales secventa de pasi a fost extraordinara, cea mai buna din lume. Totusi, desi la secventa de pasi a primit bonus mai mare decat YH arbitrii au apreciat ca la el cvadruplul Toulope si triplul Axel nu au fost tot atat de frumoase si de bine executate ca cele ale compatriotului sau si bonusurile au fost mult mai mici. E adevarat ca la componente a primit note mai mari si nu a avut nici deducerea lui YH pt ca el nu a cazut, dar la programul liber s-a situat in spatele lui YH. Insa diferenta de la programul scurt si-a spus cuvantul si asa el a ajuns lider momentan de clasament.

Am gasit un articol in care DT spune ca el s-a ambitionat sa aiba un program f bun cand a auzit uralele de la finalul evolutiei lui Hanyu si a stiut ca acesta a avut un program perfect. "Nu pot sa-l las sa ma bata", si-a zis el. Stie ca Yuzuru se mai poate perfectiona si in timpul antrenamentelor pt CM si-a dat seama ca are in el un rival puternic. Mai jos este textul in engleza, nu l-am tradus cu fidelitate, v-am spus doar despre ce e vorba. Articolu zice ca l-a inspirat, eu cred ca ambitionat e mai potrivit.

National champion Takahashi, 26, finished runner-up behind two-time winner Patrick Chan of Canada on the final day of competition on Saturday with 17-year-old Hanyu taking a surprise third.
It was the first time that Japan have had two skaters on the men's podium, and Takahashi, the first Japanese man to win an Olympic medal with bronze in Vancouver and a world title in 2010, said that he had not wanted to be overshadowed by Hanyu.
"I heard the crowd cheering and knew Yuzuru had been perfect. I said 'ok I have to do well. I can't let him beat me'," said Takahashi.
"It's like a race trying not to be left out. Yuzuru and the other skaters can still improve in the future.
"Practising with Yuzuru in this competition I really feel he's going to be a real strong rival."
 
Dragul de Michal BREZINA mi-a confirmat temerea ca nu il vor tine nervii la programul liber. Dupa un triplu Axel excelent a incercat sa faca doua cvadruple, un Touloupe si un Salkow dar a cazut la amandoua, poate era mai bine daca nu il incerca si pe al doilea, asa a pierdut puncte pretioase. Imi amintesc ca si Pliushcenko, la primul lui campionat, s-a incapatanat sa demonstreze ca poate face cvadrupul si nu s-a lasat pana nu a reusit, dar EP avea atunci 15 ani si nici o experienta in concursuri de seniori. Din pacate MB nici la componente nu poate spera la apreciere din partea arbitrilor pt ca el este, ca si BJ sau KVDP, mai atletic. Degeaba a avut el piruete de nivel 4, nu i-au ajutat prea mult. Si asa s-a vazut de pe locul 2 cat avea la programul scurt pe locul 7 la programul liber si pe 6 in final. Pt un candidat la medalie (si preferatul meu dintre europeni) a fost dureros, dar corect. Dupa ce a primit notele am notat "va fi un podium asiatic" uitand ca PC este cetatean canadian. Ulterior si MN a facut un comentariu asemanator, dar el stia cum e cu cetatenia, s-a referit numai la nationalitatea lui Chan.

Trebuie sa recunosc, oricat de antipatic imi e Patrick CHAN ca programul lui a fost de nivel f ridicat, avand doua cavadruple Touloupe, al doilea in combinatie cu un triplu Touloupe (totusi nimeni nu a reusit sa-l egaleze pe EP cu 4+3+2 T in combinatie). Dar cand a incercat sa faca al doilea triplu Axel a cazut si astfel in dreptul acelei sarituri pe tabelul arbitrilor a aparut linie, incat la tehnic a avut mai putine puncte decat Hanyu. A mai gresit si la o combinatie cand a facut un simplu Ridberger dar isi putea permite pt ca si el, ca si Carolina, e suficient sa paseasca pe gheata si notele bune pt componente incep sa curga, ele se afla deja in capul arbitrilor. 

Mi-a fost clar ca el va castiga atat programul liber cat si campionatul. Medalia de aur de fapt puteam zice ca ii era rezervata pt ca nu stiu sa fi pierdut vreun concurs in care a participat. Bineinteles ca spectatorii francezi nu au fost f fericiti cand au constatat ca nici unul din patinatorii lor nu a urcat pe podium si au fost chiar ostili fata de PC. Poate de aceea in timpul interviului luat de Gwendal Peizerat la sfarsitul concursului  PC a tinut sa multumeasca publicului. Stiind de controversa mai veche cu BJ mie nu mi s-a parut o dovada de curtoazie, ci una de sfidare.

Men - Free Skating
 
Result Details
 
  Pl.  NameNationTSS
=
TES
+
PCS
+
SSTRPECHINDed.
-
StN.
1Patrick CHANCAN176.7088.5690.149.118.799.008.969.212.00#24
2Yuzuru HANYUJPN173.9991.9983.008.398.008.398.298.431.00#17
3Daisuke TAKAHASHIJPN173.9488.1685.788.718.148.618.618.820.00#22
4Florent AMODIOFRA163.0781.4181.668.187.758.368.118.430.00#19
5Brian JOUBERTFRA161.1179.1781.948.217.798.298.298.390.00#20
6Denis TENKAZ153.7078.7874.927.577.217.507.507.680.00#15
7Michal BREZINACZE151.8875.8677.027.897.437.547.797.861.00#23
8Jeremy ABBOTTUSA151.3469.7881.568.217.968.118.078.430.00#16
9Samuel CONTESTIITA151.3475.8475.507.507.147.577.687.860.00#18
10Kevin VAN DER PERRENBEL147.6679.8667.807.046.366.896.756.860.00#8
11Takahiko KOZUKAJPN146.8573.5573.307.577.047.257.367.430.00#7
12Nan SONGCHN146.7580.5367.227.046.326.826.646.791.00#10
13Kevin REYNOLDSCAN144.2573.4570.807.186.797.117.117.210.00#14
14Javier FERNANDEZESP144.0069.3475.667.687.367.507.687.611.00#21
15Sergei VORONOVRUS143.2377.0966.146.896.296.646.576.680.00#11
16Adam RIPPONUSA143.0870.2473.847.467.077.467.437.501.00#13
17Tomas VERNERCZE140.2865.9474.347.617.147.397.467.570.00#9
18Artur GACHINSKIRUS136.5664.4874.087.617.047.397.397.612.00#12
19Peter LIEBERSGER125.9266.1459.786.325.865.825.935.960.00#4
20Christopher CALUZAPHI122.2360.7361.506.256.006.146.076.290.00#5
21Viktor PFEIFERAUT121.9361.5760.366.295.756.045.966.140.00#3
22Kim LUCINEMON121.4462.2459.205.965.466.075.936.180.00#2
23Misha GEUZB121.1257.6264.506.546.006.576.436.711.00#1
24Javier RAYAESP110.2653.2458.025.935.615.795.795.891.00#6
 
Legend
TSSTotal Segment Score
TESTechnical Element Score
PCSProgram Component Score
SSSkating Skills
TRTransitions
PEPerformance/Execution
CHChoreography
INInterpretation
Rezultate finale
FPl.NameNationPointsSPFS
1Patrick CHAN

CAN
266.1111
2Daisuke TAKAHASHI

JPN
259.6633
3Yuzuru HANYU

JPN
251.0672
4Brian JOUBERT

FRA
244.5845
5Florent AMODIO

FRA
243.0364
6Michal BREZINA

CZE
239.5527
7Denis TEN

KAZ
229.7086
8Jeremy ABBOTT

USA
226.1998
9Javier FERNANDEZ

ESP
225.87514
10Samuel CONTESTI

ITA
224.89119
11Takahiko KOZUKA

JPN
218.631311
12Kevin REYNOLDS

CAN
217.201213
13Adam RIPPON

USA
216.631016
14Nan SONG

CHN
216.331512
15Kevin VAN DER PERREN

BEL
214.041810
16Tomas VERNER

CZE
210.661417
17Sergei VORONOV

RUS
210.041715
18Artur GACHINSKI

RUS
205.061618
19Misha GE

UZB
186.411923
20Peter LIEBERS

GER
184.132319
21Christopher CALUZA

PHI
184.102020
22Viktor PFEIFER

AUT
182.542121
23Kim LUCINE

MON
181.372222
24Javier RAYA

ESP
167.482424
25Maciej CIEPLUCHA

POL
FNR25
26Alexander MAJOROV

SWE
FNR26
27Min-Seok KIM

KOR
FNR27
28Dmitri IGNATENKO

UKR
FNR28
29Alexei BYCHENKO

ISR
FNR29
30Justus STRID

DEN
FNR30


FNR= Final not reached

Fotografiile sunt de pe Examiner, unde gasiti si linkuri catre videoclipuri 

Daisuke Takahashi, Patrick Chan, Yuzuru Hanyu
Patrick Chan
Daisuke Takahashi
Yuzuru Hanyu
Brian Joubert
Florent Amodio
Michal Brezina
Denis Ten
Jeremy Abbot
Javier Fernandez
Samuel Contesti
Takahiko Kozuka
Kevin Reynolds
Adam Rippon
Nan Song
Kevin Van Der Perren

2 comentarii:

Ana spunea...

Ce ma bucur sa vad ca lumea il iubeste pe Yuzuru, pe mine m-a impresionat foarte mult si nu ma mai satur sa-i vad programul.
Oricum, mi s-a parut ca au fost niste Mondiale foarte frumoase. Cel putin la proba masculina chiar am avut numai programe unul si unul.

Viorica spunea...

Am observat si eu ca nivelul a fost f ridicat, oricum era de asteptat pt ca asa a fost si la Grand Prixuri