vineri, 11 martie 2011

7 motive care arata de ce e bine sa plangi

M-am tot mirat de ce in serialele sud-coreene aproape ca nu exista episod in care sa nu se foloseasca din greu glicerina care subliniaza faptul ca personajele plang din toata inima, indiferent daca sunt femei sau barbati. Am crezut ca e o trasatura culturala, ca sunt ei un popor mai simtitor (desi alta explicatie ar fi ca la cat beau, judecand tot dupa serialele vazute, li se deschide mai repede robinetul care lasa sa curga lacrimile). 

Iata insa ca azi Beliefnet imi recomanda un articol, The Healing Properties of Tears: 7 Good Reasons to Cry Your Eyes Out, din care rezulta f clar ca acesti coreeni sunt mult mai avansati decat noi in ce priveste medicina si ca ei stiu ca daca vrei sa ai o sanatate de invidiat e bine sa plangi cat mai mult si cat mai des. Dar hai sa nu ma mai joc cu curiozitatea voastra si sa va spun care sunt acele 7 motive pt care e sanatos sa plangi pan nu mai poti.

1. Lacrimile ne ajuta vederea. 

Cercetarile facute timp de 15 bani de biochimistul William Frey (asa cum rezulta dintr-un articol citat in cel de mai sus, articol numit The Miracle of Tears) au aratat, printre altele, ca ochiul are mereu nevoie sa fie lubrifiat cu un ulei special care e produs de glandele Meibomian situate in pleoape, ulei care e raspandit mult mai usor pe globul ocular si pe pleoape cu ajutorul lacrimilor. Daca mucoasele ochiului nu sunt umidificate se ajunge la asa numitul "ochi uscat' pt a carui vindecare e nevoie de lacrimi artificiale, pt ca in caz contrar se poate ajunge la orbire.

2. Lacrimile omoara bacteriile

Lizozomul este unul din cei mai efectivi agenti antivirali si antibacteriali. El inactiveaza 90-95% din toate bacteriile in numai 10 minute. Si unde se gaseste acest produs minunat? Bingo! in lacrimi. Fara lizozom ochii s-ar infecta si chiar ar orbi.

3. Lacrimile indeparteaza toxinele. 

In studiul despre care am vorbit mai sus WF a descris un experiment, a impartit un nr de voluntari in doua, unii au vazut filme triste (va amintiti poate, cei de-un leat cu mine sau nitel mai tineri, filmele indiene la care asistenta uda nenumarate batiste, nu-mi vine in minte decat "O floare si doi gradinari", daca as fi stiut ca lacrimile sunt asa benefice as fi plans si eu la unison cu sala, e drept ca mi-au curs si mie niste lacrimi, dar de ras, ceea ce nu se pune, pt ca a fost un stress pozitiv si cam nesanatos, de ce am sa va spun mai incolo) altii au curatat ceapa. 

Cercetatorii de la St Paul Ramsey Medical Center in Minnesota, unde lucra WF, au descoperit ca lacrimile celor care s-au uitat la filme contineau mult mai multi produsi toxici. Si urmeaza o chestie cu totul aiuritoare pt mine, care am la baza studii de chimie, cica ceapa produce un iritant care formeaza in ochi acid sulfuric (m-am ars la mana cu acid sulfuric, numai dupa ce am luat foc si mi s-a vindecat rana mi-a disparut cicatricea produsa de acidul sulfuric) dar lacrimile fac ca acidul sa devina aproape inofensiv. Dar cum articolul respectiv incepe cu laude aduse miracolelor datorate Creatorului nu ma mai mir asa tare de lipsa acuratetii stiintifice.

Concluzia celor de la SPRMC e ca stressul emotional produce substante toxice care sunt indepartate din organism cu ajutorul lacrimilor. Poate de aceea se spune ca dupa un plans bun "te descarci". Eu am constatat un alt efect ciudat, odata eram tare racita dar m-am si necajit asa de mult incat am plans minute in sir, lacrimile ajungandu-mi in nas, asa cum e normal. Dupa ce am udat bine o batista cu lacrimi si alta cu secretiile nazale am constatat ca nasul meu, care pana atunci fusese infundat, imi permitea sa respir normal. Bineinteles ca in acel caz afirmatia din articolul cu miracolul ca dupa ce plangi te simti mai bine s-a dovedit cat se poate de corecta. 

Eu insa plang f tare mai mult cand ma enervez. Probabil ca si asta face bine la sanatate, sigur ca de nervi se produc tot felul de toxine in corp, pe care le elimin cu ajutorul lacrimilor. Deci as sfatui mamele si indragostitii ca atunci cand le plang copiii sau iubitele sa nu se apuce sa-i pupe pe obrajorii scaldati in lacrimi, pt ca s-ar putea intoxica.

4. Plansul poate binedispune.

Daca magneziul, asa cum se spunea obsedant in reclama la Magne B6, poate sa induca o stare de calm (si sa mentina organismul tanar, cica cei ce mananca nuci, bogate in acest element, sunt mai longevivi si au un aspect mai tanar) manganul e cat se poate de daunator daca prisoseste, cum se intampla in caz de stress, producand anxietate, nervozitate, irritabilitate, oboseala cronica, agresiune, tulburari emotionale. El se gaseste in cantitate de 30 de ori mai mare in lacrimi decat in serul sangvin.

5. Plansul reduce stressul.

Bun, aici o sa va pot explica de ce stresssul pozitiv cica e daunator. Cred ca deja multa lume stie ca substantele responsabile pt starea noastra de bine, precum si de scaderea senzatiei de durere, se numesc endorfine. Ei bine, in ambele articole se spune ce bine e ca lacrimile scad cantitatea unei endorfine, leucine-enkephalin, care controleaza durerea, precum si cea de prolactina, un hormon care controleaza secretia de lapte. Deci mamicilor care alaptati, ganditi-va bine daca e cazul sa plalngeti atunci cand bebele vostru are atata nevoie de laptele matern.

Daca insa atunci cand sunteti stresati nu puteti plange e bine sa stiti ca de vina e adrenocorticotrophic hormone (ACTH), produs de glandele suprarenale, si daca va infranati nevoia de a plange puteti sa va imbolnaviti de boli induse de stress cum ar fi hipertensiunea arteriala, probleme cu inima sau ulcerul peptic.

6. Lacrimile leaga oamenii intre ei (Tears build community)

Primul articol, cel care ne invata ce bine e sa plangem, citeaza la acest punct un articol catre care face trimitere sursa de inspiratie a autoarei (Therese J Borchard), anume cel scris de Jerry Bergmann (care are cam tot atata legatura cu stiinta cat am eu cu tsunamiul care matura Pacificul chiar acum). Articolul citat ar apartine lui Ashley Montagu (v-ati incurcat intre atatea nume?, OK puteti sa le uitati) care sustine ca lacrimile nu numai  contribuie la imbunatatirea sanatatii, dar si leaga oamenii intre ei .

Aici insa cred ca e mai de folos un alt articol, din New York Times, la care am ajuns urmand un link din primul articol citat. In acest articol se spune ca s-au facut studii de catre psihologi care au aratat ca depinde in fata cui plangi si cat de intelegator e acesta. Asta ar avea radacini in copilarie pt ca daca atunci cand copilul a plans a gasit intelegere si alintare la cel care il ingrijea atunci plansul il usureaza dar daca dimpotriva, parintele a fost iritat sau chiar suparat copilul devenit adult nu va beneficia de efectul calmant al plansului.

In plus tot in NYT scrie ca pt cei depresivi sau anxiosi privitul la filme triste si plansul nu aduc nici o usurare in cele mai multe din cazuri, dimpotriva. Deci daca atunci cand sunteti tristi si plangeti o faceti langa cineva iubitor atunci aveti toate sansele sa simtiti un efect vindecator care va leaga si mai mult de persoana iubita. Ei, si asa se explica si mai bine lacrimile din serialele coreene, ele sunt menite nu numai sa aduca usurare personajelor, ci sa si intareasca legaturile de iubire atunci cand e cazul.

7. Lacrimile elibereaza simtamintele.

TJB sustine ca lacrimile fac ca omul obisnuit, care acumuleaza tot felul de sentimente negative chiar  in timpul unei singure zile scapa de ele si ajunge la un catharsis. Ea se bazeaza afirmand asta pe o carte a lui John Bradshaw, un autor vestit pt tehnicile lui revolutionare de revelarea copilului interior (inner child) Home Coming, in care el spune ca omul trebuie sa aiba tot felul de trairi, mai mult sau mai putin placute. Numai ca rticolul din NYT, citand lucrari ale altor psihologi, spune ca experienta plansului variaza de la persoana la persoana si ca unii sunt mai inclinati decat altii sa gaseasca catharsisul.

2 comentarii:

Maria spunea...

Miracolul din ochii nostrii !

CEA MAI IMPORTANTĂ PICĂTURĂ A OMULUI - LACRIMA.


Lacrimile pentru unii oameni, reprezintă doar nişte picături de apă sărată! Dar în realitate ele reprezintă un remediu foarte important pentru unul dintre cele mai valoroase organe ale corpului nostru.

Lacrimile se elimină prin nişte săculeţi mici care se găsesc în colţul extern al ochilor noştri.

Există trei tipuri de lacrimi:

• Prima categorie de lacrimi este cea care umezeşte şi hidratează ochiul protejândul împotriva bacteriilor şi a prafului;
• A doua categorie de lacrimi este cea care iese în evidenţă, ca urmare a influenţelor externe asupra ochilor a iritaţiilor şi leziunilor oculare, cum ar fi gazele lacrimogene;
• Al treilea tip de lacrimi este produs atunci când sistemul nostru nervos este stimulat de sentimente sau emoţii cu ar fi bucuria, plăcerea, entuziasmul, supărarea, anxietatea, frica etc.

Lacrimile pot curge atunci când afară este foarte cald şi aerul este foarte uscat sau atunci când bate vântul puternic.

Această soluţie miraculoasă nu este doar o simplă apă sărată!...Ea mai conţine şi câteva elemente care au rolul să ne protejeze de unele infecţii curente. 98,2% din lacrimă este formată din apă, iar restul este format din substanţe minerale şi organice având în componenţă şi o mică cantitate de zahăr şi lizozomi, aceştia din urmă distrugând peste 90% din bacteriile aflate în globul ocular.

Lichidul acesta miraculos care se scurge în mod regulat la suprafaţa ochilor, joacă rolul unui film protector, permiţând şi alunecarea uşoară a pleoapelor.
Lacrima este mai eficientă decât majoritatea agenţilor de curăţare, care sunt folositi pentru spălare. Însă cel mai mare miracol este faptul că acest lichid nu face nici un rău ochilor noştri.

Tu ( O, Muhammed! ) spune-le: ,, El este cel care v-a creat şi v-a dat vouă auz şi văz şi inimă! Dar voi sunteţi puţin recunoscători!” ( Coran, Sura (Imparatia ), 23 ).

Din pacate nu am reusit sa gasesc un verset si din biblie referitor la miracolul cretiei omului.

Viorica spunea...

Multumesc pt comentariul atat de amplu si interesant. As mai preciza ca unii sufera de lipsa de lacrimi si ca pt acestia s-au inventat lacrimile artificiale.

Dupa parerea mea incepand de la Geneza toata Biblia e un imn "referitor la miracolul creatiei omului".