Alte albume publicate pe Picasa

Am fost mai harnica zilele acestea si am publicat 4 albume cu imagini din Cork, dupa cum urmeaza:
http://picasaweb.google.com/viorea4u/CorkInDrumSpreSupermarketulLidl4sept08#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/CorkExcursieLaBlackrockCastle6sept08#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/Cork1112sept08MergandSpreSuperValu#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/CorkCartierulDeSud11sept08#

In lungile dari de seama despre ce am facut in Cork la data ce apare si pe album am povestit si cam ce am fotografiat si unde. Intr-unul din articole am facut greseli geografice facand comparatii intre cartierele de vest si cele de est. De fapt era vorba despre cartierele din nordul orasului (Catedrala Sf Maria apare in ghidurile turistice cu denumirea de North Cathedral), mai saracute, daca nu chiar sarace deadreptul, locuite pana la independenta preponderent de irlandezi, si cartierele din sud, mai bogate, locuite atunci mai ales de englezi. Daca observatiile mele sunt corecte pe langa North Cathedral si mai ales in Shandon (se vede pe harta din satelit unde e Shandon) locuiesc acum imigranti de origine africana sau asiatica, prin asiatici intelegand indieni sau pachistanezi.
Despre Lidl am aflat de curand ca e un lant de supermarketuri, cu filiale in Italia, de exemplu.
In albumele mele vor aparea din cand in cand poze de avioane, m-a fascinat zborul lor la atat de mica inaltime si am incercat, uneori cu succes, sa imortalizez imaginea lor cu ajutorul camerei foto.
In cartierele din nord sunt f multe case in forma de vagon, urate, dupa parerea mea, proprietatea municipalitatii, care le-a dat spre folosinta celor nevoiasi. Unele din ele, nu stiu din ce motiv, erau oblonite, am trecut intr-o zi pe langa o casa care tocmai se inchidea. Partidul muncitorilor se intreba, retoric cred eu, de ce sunt case "boarded" cand 5000 de oameni nu au locuinta.
Am un album separat cu flori si copaci, deasemenea mai am albume cu pictura murala si grafitti. Mai am inca mult de lucru pana sa public tot ce se merita din pozele facute.
Fotografiile nu le-am facut numai pt mine, ci ca sa se bucure si eventualii mei cititori de cele ce am vazut eu.
Desigur, eu prezint doar un coltisor de realitate, poate ca atunci cand ati citit articolele v-ati imaginat lucruri mai spectaculoase sau mai frumoase, poate arta fotografica asteapta alt autor sa prezinte orasul in care am locuit aproape doua luni (adica eu nu ma pretind artista de fotografii, sa fie clar).
Si sa stiti ca am inceput sa ma uit la stiri, sa ascult radio, as avea destule de comentat despre "uite greva, nu e greva" si alte evenimente la zi, dar acum am alte treburi, mai importante (pus muraturi, spalat rufe, prelucrat si publicat poze, etc).

Piticii de gradina

Cand mergem pe DN2 spre Urziceni trecem pe langa o curte plina de pitici de gradina, ba exista chiar si un cal in marime naturala care cred ca e tot din ipsos. Nu stiu daca Ciupercutza http://ciupercutza.wordpress.com/ si-a procurat de acolo piticul ei de gradina, dar eu m-am hotarat inca de la plecarea in Irlanda sa ma uit cu atentie in gradinile oamenilor si sa pozez piticii intalniti. La inceput n-am prea gasit pitici propriu zis, doar niste statuete din diverse materiale. M-am bucurat mult cand am gasit primii pitici, vreo 3. Dedic albumul publicat la http://picasaweb.google.com/viorea4u/PiticiiDeGradina#
Ciupercutzei si piticului ei.

Jurnal de calatorie Multumiri

Acum, cand am incheiat jurnalul, am inteles de ce multe carti au o pagina speciala de multumiri.
Nu din spirit de imitatie, ci pt ca simt ca e necesar, vreau sa public si eu pagina mea de multumiri. Le voi pune asa cum imi vin in minte, nu in ordinea importantei.
Vreau sa le multumesc fiicei mai mici, ginerelui si nepotelei pt ca mi-au dat prilejul sa fac aceasta calatorie, ca si pt aparatul foto primit in dar, pt ca au facut tot posibilul sa lucrez la calculator si pt ca m-au iertat cand am stricat calculatorul cel bun, pt rabdarea pe care au avut-o cu mine.
Vreau sa-i multumesc sotului meu pt ca, facand economii, lucru de care eu nu sunt capabila, am putut sa-mi permit sa cumpar "parafernalia" necesara pt facut si transferat poze.
Ii multumesc fiicei mai mari pt ca mi-a recomandat-o pe Ciupercutza, ca si pt observatiile facute in ce priveste redactarea articolelor, am inteles ca au devenit mai citibile.
Ii multumesc Ciupercutzei pt imboldul dat in continuarea acestui blog, pe care-l cam abandonasem intr-o vreme, si schimbarea continutului sau, ca si pt toate indrumarile date in materie de bloggerit.
Le multumesc tuturor celor care au trimis comentarii, chiar daca nu le-am publicat pe toate.
Le multumesc tuturor celor care au citit insemnarile mele si nu s-au plictisit (ba chiar si celor care le-au citit din respect pt mine, chiar daca s-au plictisit).
Ii multumesc si lui Dono ca m-a pus pe blogrollul lui pt ca, din zecile de mii de persoane care ii acceseaza blogul, cateva se ratacesc si pe al meu.

Albume noi de fotografii

Am facut multe poze cand am fost in Cork, asa cum am scris si in jurnal, mi-a placut sa merg pe jos si sa fotografiez ce mi s-a parut mai interesant. Unele cladiri, mai ales catedralele si bisericile, le-am pozat de mai multe ori, din diferite unghiuri, cautand sa surprind si unele detalii mai interesante. Pe masura ce coboram de pe colina incercam sa fotografiez si panorame, imi parea rau ca aparatul nu are un obiectiv mai bun. Unele poze au iesit mai intunecate, le-am prelucrat pe un computer inca mai vechi decat cel de pe care scriu acum, cu ecranul deja innegrit, si acum vad ca le-am dat prea multa luminozitate, si nu mai pot sa le "intunec", pt ca nu mai am acel program la dispozitie.
Sper ca aceste albume, facute pe 2 si 3 septembrie, o sa placa si altora macar un pic, daca nu se poate atat cat mi-au placut mie.
http://picasaweb.google.com/viorea4u/Cork2sept08#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/Cork3sept08#

Alegeri in SUA

Acum, cand America a ales deja (marturisesc ca nu ma asteptam la acest rezultat, am judecat dupa Utah, statul in care am fost in 2000, stat eminamente rosu, adica republican) cred ca a sosit timpul sa-mi tin o promisiune.
Am promis ca o sa caut cel mai bun banc despre alegeri pe care l-am primit mai de mult pe email. Voi da intai varianta in engleza, apoi voi incerca sa-l traduc.

While walking down the street one day, a US senator was hit by a truck and died. His soul arrived in heaven and was met by St. Peter at the entrance. "Welcome to heaven," said St. Peter. "Before you settle in, it seems there is a problem. We seldom see a high official around these parts, you see, so we're not sure what to do with you." "No problem, just let me in," said the man. "Well, I'd like to but I have orders from higher up. What we'll do is have you spend one day in hell and one in heaven. Then you can choose were to spend eternity." "Really, I've made up my mind. I want to be in heaven," said the senator. "I'm sorry but we have our rules." And saying that, St. Peter escorted him to the elevator and he went down, down, down to hell. The doors opened and he found himself in the middle of a green golf course. In the distance was a club and standing in front of it were all his friends and other politicians who had worked with him. Everyone was very happy and in evening dress. They ran to greet him, shook his hand, and reminisced about the good times they had while getting rich at expense of the people. They played a friendly game of golf and then dined on lobster, caviar and champagne. Also present was the devil, who really was a very friendly guy who had a good time dancing and telling jokes. They were having such a good time that, before the senator realized it, it is time to go. Everyone gave him a hearty farewell and waved while the elevator rose. The elevator went up, up, up and the door reopened on heaven where St. Peter was waiting for him. "Now it's time to visit heaven." So, 24 hours passed with the senator joining a group of contented souls moving from cloud to cloud, playing the harp and singing. They have a good time and before he realized it, the 24 hours had gone by and St. Peter returned. "Well then, you've spent a day in hell and another in heaven. Now choose your eternity." The senator reflected for a minute, then answered, "Well, I would never have said it before, I mean heaven has been delightful, but I think I would be better off in hell." St. Peter escorted him to the elevator and he went down, down, down to hell. The doors of the elevator opened and he was in the middle of a barren land covered with waste and garbage. He saw all his friends, dressed in rags, picking up the trash and putting it in black bags. The devil came over to him and put his arm around his shoulder. "I don't understand," stammered the senator. "Yesterday I was here and there was a golf course and club, and we ate lobster and caviar, drank champagne, and danced and had a great time. Now all there is is a wasteland full of garbage and my friends look miserable. What happened?" The devil looked at him, smiled and said, "Yesterday we were campaigning...today you voted."

Mergand intr-o zi pe strada un senator a fost lovit de un camion si a decedat. Sufletul lui a ajuns in Rai si a fost intampinat la intrare de Sfantul Petru.
-Bine ai venit in Rai, i-a spus Sf Petru, dar inainte de a te stabili aici se pare ca avem o problema. Noi vedem f rar pe aici asemenea personaje de rang inalt si nu prea stim ce sa facem cu Dv.
-Nici o problema, lasati-ma sa intru, a spus omul.
-Mi-ar face placere, dar am ordine de mai sus. Trebuie sa petreci o zi in Iad si una in Rai, dupa care poti sa alegi unde sa-ti petreci eternitatea.
-Dar sunt hotarat, vreau sa raman in Rai.
-Imi pare rau, dar trebuie sa respectam ordinele.
Si spunand asta Sf Petru l-a condus la lift iar omul a pornit jos, jos, jos, pana in Iad. S-au deschis usile si a ajuns in mijlocul unui teren de golf. In spate era un club si in usa erau toti prietenii si alti politicieni cu care lucrase. Toti erau f fericiti si imbracati in haine de seara. Au alergat sa-l intampine, i-au strans mana si si-au amintit de vremurile bune cand s-au imbogatit pe spinarea poporului. Au jucat golf prieteneste si apoi au cinat cu homari, icre negre si sampanie. Era prezent si Diavolul, care era un tip f prietenos care dansa si spunea glume, simtindu-se cu totii bine.
Au petrecut atat de bine incat senatorul nici nu si-a dat seama cand a venit vremea sa plece. Fiecare i-a spus din inima la revedere si i-a facut cu mana in timp ce liftul se ridica.
Liftul s-a ridicat sus, sus, sus pana a ajuns la Rai unde il astepta Sf Petru.
-Acum e timpul sa vizitezi Raiul.
Astfel 24 de ore au trecut, timp in care senatorul s-a alaturat unui grup de suflete fericite care s-au tot mutat de pe un nor pe altul, cantand in cor si la harpa. S-au simtit bine si, inainte de a-si da seama, au trecut cele 24 de ore si Sf Petru s-a intors.
-Ei, acum ai petrecut o zi in Iad si alta in Rai. Acum alege-ti eternitatea.
Senatorul s-a gandit un moment, apoi a spus:
-Pai, inainte nici prin cap nu mi-ar fi trecut una ca asta dar vreau sa spun ca a fost minunat in Rai, dar m-as simti mai bine in Iad.
Sf Petru l-a condus la lift si a pornit jos., jos, jos, pana in Iad.
Usile s-au deschis si a ajuns in mijlocul unui camp fara pic de vegetatie, acoperit cu tot felul de gunoaie. Si-a vazut toti prietenii imbracati in zdrente, adunand gunoaiele si punandu-le in saci mari, negri, de plastic. Diavolul a venit catre el si l-a luat de umeri.
-Nu inteleg nimic, a baiguit senatorul. Ieri am fost aici si era un teren de golf si un club, am mancat homari, icre negre si am baut sampanie, am dansat si am petrecut f bine. Acum aici e un pustiu acoperit de gunoaie iar prietenii mei sunt imbracati in zdrente. Ce s-a intamplat?
Diavolul s-a uitat la el, a zambit si a spus:
-Ieri eram in campanie, astazi ai votat...

Ce verde era valea mea LA MULTI ANI Radio Romania!

De ziua radioului am fost plecata, apoi f ocupata, abia acum pot posta urarea asta.

Ii datorez mult radioului. Intr-o vreme cand nici lumina electrica nu aveam in casa castile de la radioul cu galena reprezentau legatura noastra cu lumea. Din cauza lui nu-mi place sa merg la teatru, ascultam cu sfintenie dramatizarile de f buna calitate, cu cea mai cea distributie posibila, ale celor mai bune piese din patrimoniul national si international si-mi inchipuiau ca toti actorii sunt niste Feti Frumosi si toate actritele sunt niste Ilene Cosanzene. Cand am avut posibilitatea sa merg la teatru iar apoi, mult mai tarziu, sa vad unii dintre actori si unele actrite la TV am fost tare dezamagita, imaginatia mea era prea bogata, stacheta calitatii fusese ridicata f sus la radio, dar am continuat sa ascult piese de teatru la radioul cu baterii si acumulatori, apoi la tranzistorul care a fost adaptat pt priza, am ascultat radioul si la difuzor (cei mai tineri habar nu au de forma asta de culturalizare prin statia de radioficare prin care se retransmiteau, cu ajutorul unor difuzoare, emisiunile de radio).

N-am ascultat numai piese de teatru, am invatat "limba rusa cantand" (sunt una dintre putinele persoane din tara careia i-a placut limba rusa) dar si "limba engleza cantand", am incercat sa invat si germana de la radio, dar nu s-a prea prins de mine, programele de radio erau adevarate manuale, asta in perioada dezghetului, desigur.

Existau si emisiuni stiintifice, ascultam si muzica populara, muzica culta, muzica usoara, (o sa se creada ca eram un fel de Leonardo da Vinci, nici vorba, vreau sa spun ca aveam ce asculta)
Ei, dar a venit din nou inghetul, cu odiosul cult al personalitatii, numele "colegei academiciene" si al sotului ei au invadat undele hertziene, ajunsesem atat de scarbita incat nici Europa Libera nu mai puteam suporta sa ascult pt ca auzeam tot acele nume si acolo.

Bietul Radio a trebuit sa taca in noaptea marelui cutremur din 77 pt ca perechea era plecata in vajaiala prin lume (celebrul banc cu Maiestate nu se putea difuza la radio, pt cei ce poate nu-l mai stiu suna asa: ) si oamenii nu aveau aprobare sa dea vesti despre dezastru, in Romania de atunci media nu avea voie sa dea stiri negative despre ce se intampla in tara, totul era minunat, poporul fericit si liber sa spuna tot ce gandeste (era bine hranit insa, pe banii vesticilor, mai tarziu i-a venit ideea nebuneasca cu achitarea datoriei externe, dar poate nu atat de nebuneasca acum, cand lumea se prabuseste tocmai din cauza sistemului de imprumuturi peste cat e posibil de rambursat)

Dupa mica schimbare politica din 89 (dar mare din pdv al media) am avut mai putin timp pt vechiul meu prieten, dar nu pt mult timp, pt ca sanatatea precara m-a purtat ceva timp prin spitale (doua reprize de cate 6 saptamani) si atunci tot radioul mi-a redevenit bun prieten, de data asta mai mult pt stiri, pt ca cele de la Radio Romania mi s-au parut cele mai pertinente.
Il mai ascult in bucatarie, atunci cand gatesc, continua sa-mi fie drag chiar daca Paul Grigoriu a iesit si el la pensie.

Acum la cei 80 de ani impliniti ii urez si eu bunului si vechiului meu prieten La multi ani!

Fotografii noi din Cork

Fotografiile pe care le-am publicat acum sunt de fapt mai vechi,unele facute in trenul Dublin-Cork
http://picasaweb.google.com/viorea4u/DubblinCork29August2008#
celelalte fiind facute in primele zile ale sejurului in Cork:
http://picasaweb.google.com/viorea4u/Cork30aug2008#
http://picasaweb.google.com/viorea4u/Cork31Aug2008#
in unul din ele sunt fotografiile ale Catedralei Fin Barre, care m-a impresionat prin frumusetea statuilor si maretia constructiei, dar acum, prin comparatie cu Domul din Koln, mi se pare mai putin impresionanta.

Jurnal de calatorie 28 octombrie 2008 Konrad Adenauer Aeroport--Aeroportul Baneasa

Seara m-am uitat pe biletul de la German Wings, compania cu care am calatorit si la venirea in Bonn. Era in germana dar am inteles ca avionul pleaca la 12:10. Am plecat relativ devreme la autobuzul spre aeroport, n-am asteptat prea mult, nu m-am mirat ca la check in nu era nici un calator, mi-am zis ca vor veni mai tarziu, la ghiseu stupoare, avionul pleca peste 10 minute. Reamintesc ca pe copia in engleza a emailului de la German Wings scria categoric ca ultimul check in se face cu 30 de minute inainte de plecarea avionului. Eram asa de confuza ca nu intelegeam nimic, le-am dat copia de pe email si functionarele m-au intrebat daca plec la Dublin: era clar, incurcasem rau borcanele, adica orele de decolare, avionul de Bucuresti trebuia sa decoleze la 11:20, nu la 12:10. Functionarele au intrebat pe cineva la telefon daca pot sa-mi faca check inul, li s-a raspuns afirmativ si am pornit in goana spre Departures, Vasile primul, alergand ca la cros, Lia dupa el si eu gafaind cat ma tineau plamanii la urma. Le-am aruncat cate un pupic fugitiv pe obraji si am continuat crosul, fara sa mai privesc in urma. Nu se mai punea problema de indelungi imbratisari, de repetate fluturari de maini, de intoarceri de cap ca ne mai vedem odata, de lacrima in coltul ochilor, etc. Am ajuns abia tragandu-mi sufletul la controlul de securitate, am spus ca avionul decoleaza peste 10 minute, am aruncat pe banda valiza, poseta, jacheta, caciula si am trecut prin poarta. Poarta zbaaarrr. Mi s-a spus sa scot totul din buzunare, am aratat ca am nasture de metal la blugi dar m-am executat, am aruncat si sandviciurile luate pt drum pe banda, poarta a tacut de data asta, politista m-a scutit de controlul corporal, mi-a aratat unde e poarta, am ajuns gafaind de zor la pasapoarte unde am spus ca-mi pleaca avionul in 5 minute, politistul a controlat si stampilat tacticos pasaportul dar a iesit din cabina si m-a dus personal la coada imensa din fata portii unde peste f scurt timp a sossit avionul si a inceput imbarcarea, sfarsind astfel victorioasa cursa de mare viteza prin aeroportul Konrad Adenauer. Am inteles cu aceasta ocazie si de ce a spus pilotul de pe avionul cu care am plecat din Dublin ca a avut probleme cu check in-ul.

In autobuz un domn in dispozitie f talkativa, care parea mai in varsta chiar si decat mine, a incercat sa discute cu o tanara fashneatza dar aceasta i-a taiat-o scurt: "nicht sprecht deutche" I-am raspuns si eu "nicht ferstien’ dar, pt ca eram bucuroasa ca am prins zborul am intrebat daca stie engleza, franceza sau italiana. M-a intrebat daca stiu spaniola, i-am spus ca "un poquito" dar a rezultat ca, desi are familie in Spania, putinul lui era mai mic decat poquito-ul meu, a intervenit insa tanarul coleg specialist care il insotea si mi-a dat un raport detaliat al traseului la intrebarea mea :"que hacen en Romania?"

Bineinteles ca am primit loc cam in ultimele randuri, aproape de toaleta, multa vreme simteam ca mi se face rau de la un miros ca de cafea ranceda, poate venea de la toaleta, fata de pe locul din mijloc chiar s-a mutat in alta parte, dar n-am indraznit sa ma asez in locul ei, fata de la geam, care a avut mari emotii la decolare dar si-a revenit pe urma si chiar mi-a facut doua poze ale campiilor germane a stat cam tot timpul cu esarfa la nas, eu am dat drumul la aerul conditionat si am putut respira mai bine, chiar daca a fost un pic de curent pe la urechi iar orelistul m-a prevenit ca trebuie sa ma feresc de curent.

Am observat ceva comparand aspectul solului vazut din avion. In Irlanda se vedeau mari suprafete de teren marginite de garduri vii, in Germania predominau casele sau padurile. Cand am trecut Carpatii Romanica noastra arata ca un prosop artizanal alcatuit din nenumarate fasii inguste, de culori diferite, asezate unele sub altele. Oricat de putin imi place trebuie sa recunosc ca aceasta fragmentare nu e buna din nici un pdv, nici economic, nici estetic.

In timp ce Irlanda era verde iar Germania multicolora dar datorita toamnei care a impodobit padurile, Romania noastra vazuta de sus (mai era mult pana la aterizare) arata cam ca un pustiu vargat. Am avut un gust amar.

Am avut mari emotii ca nu va ajunge si valiza lasata la check in odata cu mine, nu puteam intelege cum ar fi putut avea timp sa o puna in cala, mi-am zis insa ca-mi fortez prea mult norocul, important era ca ajung eu (si multele poze facute in calatorie) cu bine acasa.

La iesire coada la verificat pasapoartele era bineinteles imensa, la caruselul de bagaje, mic si meschin pt atatia calatori, era mare imbulzeala, a trebuit sa-i cer persoanei din fata mea sa se dea la o parte ca sa-mi pot recupera valiza macar la tura urmatoare. Fiind ultima valiza in cala a fost probabil printre primele descarcate. N-am vazut nici un carucior de bagaje si m-am indreptat tarand cu greu dupa mine valiza mare si pe cea mica (de care era legata frumoasa mea manta galbena, acum ceva mai murdara) spre iesire.

Mi-am imbratisat si sarutat sotul care ma astepta si asa s-a incheiat calatoria, precum si acest jurnal.

Jurnal de calatorie 27 octombrie 2008 Koln.

Vasile s-a documentat seara ce se poate vedea in Koln, asa ca ne-am dus la gara. Ne-am descurcat mai greu cu biletele, erau tare multe butoane la automatele de bilete (nu cred ca exista vreo casa cu casier adevarat, doar tabele cu mersul trenului si automate, dar nu AKM. In plus automatele admiteau doar bancnote de 5 si 10E sau monede, noi aveam doar de 20 si 50E, Vasile a trebuit sa schimbe la niste ghisee speciale, mi s-a intamplat si mie in Cork sa nu vrea casiera de la magazin sa-mi schimbe bani, a trebuit sa merg la un automat.

Ne-am urcat in tren, care avea vagoane deschise si in care nu ne-a intrebat nimeni de bilete, m-am gandit ca se conteaza pe proverbialul simt civic german.

Domul se afla chiar langa gara, nu afost nici o problema ca muzeele erau inchise, ne-am invartit pe langa Dom(o parte din el aflata, ati ghicit, in renovare), dantelaria de piatra si bogatia de statui te lasa cu rasuflarea taiata, Fin Barre’s Cathedral, care are ceva asemanari cu Domul e ca un mic copil langa un urias (ce de poze am de prelucrat si publicat, sper sa-mi ajunga viata asta, sa nu fiu nevoita sa aman pt cea viitoare :P ).

Exista cate trei usi pe trei laturi ale Catedralei, fiecare usa cu setul ei de statui (de pe marginea uneia lipsea o statuie, cred ca era dusa la renovat) si de ornamentatii, nelipsitele rozete, pe turnurile extrem de inalte si dantelate sunt pana si gargoile.
Dar exteriorul e nimic pe langa ce se vede in interior. Pe mine m-au impresionat cel mai mult vitraliile, nici unul nu seamana cu altul, sunt mai multe stiluri de vitralii, dar, desi am stat f mult inauntru, facnd mereu click cu camera de pozat, ar trebui sa merg de mai multe ori ca sa pot vedea tot.

Mi-au placut f mult si podelele cu parchet mozaicat, unele portiuni inchipuiau un fel de icoane, pana si partea exterioara a stranelor era f bogat sculptata. Existau si niste sarcofage, pe unul din ele era o coroana de flori proaspete. Erau icoane minunate, mai ales tripticurile,dar si o zona cu niste picturi mai rudimentare, care contrastau cu eleganta si sofisticaria restului. Bineinteles ca nu lipsea magazinul de suveniruri, n-am facut de loc purici pe acolo, m-am multumit cu productia proprie de fotografii, chiar daca nu toate sunt reusite, fie pt ca n-am avut lumina buna, fie pt ca mi-a obosit mana la un moment dat.

Domul era plin de turisti, mai ales asiatici, care se calcau pe picioare si-si dadeau peste maini in cautarea celor mai potrivite unghiuri de fotografiat. Afara, chiar lipite de Dom, erau magazine cu aparate de fotografiat,sunt sigura ca se gaseau acolo si baterii, numai ca imi cumparase deja Vasile unele noi din Bonn, pecare le-am impartit frateste cu Lia, care se pare ca s-amolipsit cu boala fotografiatului, a facut peste 300 de poze si cateva filme in Koln, in special la zoo, noroc ca i-am facut cadou lui Vasile un card de memorie de 1GB, aparatul meu are doar 460KB, memoria nu mi-a ajuns pt toate pozele pe care am vrut sa le fac in Koln.

Tot afara erau si trei piedestale, pe ele erau urcati trei tineri care inchipuiau trei statui imbracate in haine de epoca, erau vopsiti pe fata ca sa arate chiar ca niste statui (imi amintesc de un copil vopsit cu auriu ca sa inchipuie o statuie, cred ca era in "Agonie si Extaz" de Irving Stone, care a murit pt ca vopseaua era toxica si nimeni nu l-a spalat si nu a mai putut respira, nu cred ca e cazul celor din fata Domului) faceau tot felul de giumbuslucuri ca sa atraga atentia, aveau si "cutia milei’ in fata, mi-a fost mila de ei cand a inceput sa ploua si ei au ramas pe piedestale, chiar ca niste statui adevarate.

De la Dom am luat trenuletul special pt zoo (un trenulet cu roti de cauciuc, din cele turistice, care circula pe sosele) si acolo am luat bilete si pt acvariu. Credeam ca e un Zoo de mici dimensiuni, s-a dovedit ca nu ne-a ajuns timpul sa vedem toate animalele. Ploaia nu ne-ad eranjat prea tare pt ca erau multe pavilioane inchise, interesant era unul cu maimute care avea tunele prin care maimutele puteau circula dintr-o cusca in alta. Tigrul era separat de vizitatori printr-un geam, era o senzatie ciudata sa-l vezi de parca puteai sa-l atingi, leul a tras o multime de ragete, leopardul alb, de zapada, a facut caca in fata noastra, am vazut chiar cum arata caca de sarpe, tapirul se lasa mai greu fotografiat,am reusit totusi, cei doi tucani erau foarte simpatici, la fel si niste pasari albastre, cu o creasta ce semana la forma cu florile de saman, focile faceau mare galagie, erau zeci de paviani cu mantie care se cam bateau pe mancare, spre deliciulcopiilor vizitatori, ba chiar si al adultilor, suricatele ieseau si intrau mereu in vizuini, camilele se odihneau, zimbrii (sau poate bouri) pasteau, nu-mi mai amintesc daca erau perusi (la Baneasa erau f multi, era unuldin pavilioanele mele preferate), colonia de flamingo isi vedea de ale ei, n-am apucat sa vedem hipopotamul pt ca s-a facut tarziu, am vazut in schimb okapi si girafele pitice, un fel de zebro-girafo-antilope, zebrele s-au uitat curioase la noi, parcul elefantilor era ha,ha, in renovare iar elefantii nu erau de vazut, ne-am dus si la acvariu, nu f mare dar cu o colectie bogata de corali, anemone, f spectaculosii pesti de recifi si un terariu in care se afla pana si un sarpe cu clopotei.

Vasile ar fi vrut sa mergem si cu telegondola, sa admiram Kolnul de sus, dar n-a fost sa fie, s-a facut atat de tarziu incat nici trenuletul de zoo n-a mai circulat. Portarul de la zoo stia doar germana, dar am inteles de la el ca nici vorba de trenulet, am inteles f bine ca trebuie sa luam tramvaiul 18 (atata germana stiu si eu cat sa inteleg numerele pana pe la 20) si a folosit bine limbajul mainilor si picioarelor ca sa intelegem de unde sa-l luam.

Tramvaiul a devenit metrou sub gara, unde am coborat. Ne-am mai plimbat f putin pe langa Dom si am luat bilete. De asta data ne-am descurcat f bine cand am folosit automatul, biletele insa nu ne-au folosit de loc pt ca, neintelegand prescurtarile de pe tabelul cu mersul trenurilor am luat alt tren, IC, probabil Inter City, care mergea, intre altele la Luxemburg, lucru ce ar fi trebuit sa ne dea de gandit, noi trebuia sa luam trenul local. Ne-a explicat asta, f politicoasa, in engleza, controloarea, care ne-a pus sa luam alte bilete de la ea, bineinteles ca mai scumpe.

Am ajuns cu bine la Bonn si acasa, unde am facut planuri cum sa facem a doua zi ca sa ajungem la timp la aeroport. Eu am insistat sa ajungem mai devreme, ca sa prind un loc bun in avion. Dar despre asta in episodul urmator, si ultimul din acest jurnal.

Happy Halloween

Urarea din titlu mi se pare o dovada de umor negru. Ce fericire poate fi intr-o noapte in care spiritele rele isi fac de cap? Numai spiritul comercial actual, care a facut din acest eveniment, altminteri f sumbru, un prilej de a cheltui o groaza de bani pe decoratii, costume, masti, bomboane, pumpkin a putut inventa o asemenea urare care,imprimata frumos cu traditionalele culori negru si portocaliu (atentie PDListi pe unde umblati in noaptea asta!) se vinde si se foloseste de catre cumparatori ca decoratie de Halloween. Cand am fost in USA n-am avut la dispozitie aparat de fotografiat si toata parafernalia aferenta, incat nu pot sa ofer un prilej de comparatie intre spiritul eminamente comercial al Halloweenului american si cel intunecat si sumbru al Halloweenului irlandez, care insa incepe si el sa se comercializeze si sa se edulcoreze intrucatva, lucru observat mai ales la decoratiile caselor, sub influienta marilor lanturi de magazine suprastatale, dar si din cauza imigratiei consistente.

Am publicat mai multe albume cu poze a caror tema este Halloweenul. Primul pe care l-as recomanda este cu Posta din Shandon, cu picturile sale pe sticla viu colorate: http://picasaweb.google.com/viorea4u/PostaDinShandon#
Am scris despre impresia pecare mi-au facut-o celevazute la magazinul Hallmark http://google-viorica.blogspot.com/2008/10/jurnal-de-calatorie-cork-19-octombrie.html pozele pot fi vazute la http://picasaweb.google.com/viorea4u/HalloweenLaHallmark#
Am facut poze cu aceasta tema si la un magazin de jucarii http://picasaweb.google.com/viorea4u/HalloweenLaMagazinulDeJucarii#
Iar cei ce vor sa vada cum sunt decorate casele si vitrinele altor magazine (exista in cateva poze atat decoratii de Halloween cat si de sarbatori de iarna, va invit sa le gasiti singuri, daca vreti) pot merge la http://picasaweb.google.com/viorea4u/HalloweenInCork2008#
Tot la adresa de mai sus se gasesc cateva poze facute la Shandon Craft Center, despre care am scris in http://google-viorica.blogspot.com/search?q=Shandon+Craft+Center