vineri, 10 iulie 2009

Unde dai si unde crapa

Pe masura ce trece timpul nici macar madam Ridzi nu poate sustine ca banii cheltuiti pe 2 Mai s-au folosit in mod legal. Si indiferent daca madama si-a bagat banii in buzunarul propriu sau doar a ajutat alti smecheridzi (termen preluat de la Reralitatea) sa-si faca mendrele, raspunderea pe care o are ca ministreasa ar obliga-o sa faca un pas indarat.

In loc de asta ce sa vezi, cel care si-a depus demisia e Octavian Bellu, care se pare ca a realizat ca a picat ca musca in lapte in ministerul condus de dezonoranta lui sefa care a respectat intocmai indicatiile partidului si a politizat un domeniu in care politica si competenta reprezinta un oximoron.

Si pt ca tot vorbim de Ridzi-Pidzi si de solidaritatea de partid aflam ca subseful pedelist, cel care a facut un raport separat, al comisiei parlamentare care a anchetat-o pe R-P, mister Vishan, e bun prieten cu "Dom'Costel" cel care a sechestrat personal (nu prin Zmarandesti, ca JJ) cu adevarat niste persoane, pe una din ele obligand-o sa umble cu o pancarta defaimanta pe piept in care recunostea suveranitatea lui "Dom'Costel", Don (nu am gresit consoana, m-am gandit la Corleone, dar nu la cel din fotbal) care azi a fost achitat de oarba justitie a judetului Dolj.

Hmmm, spune-mi cu cine te-nsotesti ca sa-ti spun cine esti si spune-mi cine te apara ca sa stim cate parale faci.

joi, 9 iulie 2009

Dar din dar se face rai: Ridzi-ridzi Song

Pt ca Poxipolul isi dovedeste inca eficienta cantecelul lui Alin Farcas e inca actual.

Aspiratii

Victor Vasnetzov-- Cavalerul la rascruce
Ivan Kramskoi-- Hristos in desert

Fiecare om, chiar si cel mai umil, are aspiratii. Cei mai multi aspira la glorie, avere, putere.
Gloria, cum bine au spus latinii, e trecatoare. Tabloul lui Vasnetzov s-ar mai putea intitula "Sic transit gloria mundi".
Despre avere a vorbit Eccleziastul:
Cap 1.2
Desertaciunea desertaciunilor, zice Eccleziastul, desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni!
Cap 1.3
Ce folos are omul din toata truda lui cu care se trudeste sub soare?
Cap 2.22
Oare ce-i ramane omului din toata munca lui si din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare?
Cap 5.9
Cine iubeste banii nu se va satura de bani, iar cel ce iubeste bogatia nu va avea parte de rodul ei. Si aceasta este desertaciune!
5.10
Cand se inmultesc averile, sporesc si cei ce le mananca si ce folos are stapanul lui ca numai le vede?
Cap 5.17
Cu adevarat iata ce amvazut ca este bine si frumos: sa manance si sa bea si sa traiasca omul bine din tot lucrul cu care se trudeste sub soare in vremea vietii daruite lui de Dumnezeu, caci aceasta este partea lui.
5.18
Si ori de cate ori Dumnezeu da omului bogatii si bunuri si ii ingaduie sa manance si sa-si ia partea lui si sa se bucure de munca lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. (normal, doar Eccleziastul e scris de regele Solomon, care nu s-a putut plange de vreo lipsa!)
Bun,ideea este ca nu trebuie sa strangi in prostie, privandu-te de tot si de toate (Hagi Tudose al lui Delavrancea e un exemplu negativ cat se poate de potrivit temei, dar mai exista si alte exemple literare: Mosh Costache al lui Calinescu--Felix si Otilia--sau Harpagon al lui Moliere, poate si Mosh Goriot al luiBalzac), chiar daca o faci pt a lasa copiilor. dar...
Cap 2.26
Omului care este bun inaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu ii da intelepciune, stiinta si bucurie (adica lui Solomon) iar pacatosului ii da sarcina sa adune si sa stranga pt a da celui ce este bun in fata lui Dumnezeu (multi pacatosi mai avea Israelul in vremurile acelea!). Si aceasta este desertaciune si vanare de vant!
Cap 2.18
Si am urat toata munca pe care am muncit-o sub soare, fiindca voi lasa-o omului care va veni dupa mine.
2.19
Si cine stie daca el va fi intelept sau nebun! Si el va face tot ce va gasi cu cale (poate alaturarea cu-ca nu este f fericita, textul l-am copiat din Biblia editata in 1975 sub indrumarea Patriarhului Justinian) din tot lucrul cu care m-am trudit si m-am chibzuit sub soare! Si aceasta este desertaciune!
Dar mult mai intelept a vorbit Iisus despre averi:
Matei cap 6.19
Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.
6,20
Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura.
6.21
Caci unde este comoara ta, acolo va fi inima ta.

Cat despre putere, fiecare o exercita cum poate. Unii au putere doar asupra unui fir de iarba, pe care fie il ingrijesc, fie il smulg sau il calca in picioare. Dar istoria ne invata fara gres ca puterea absoluta corupe absolut. Si asta pt ca cei care o detin isi inchipuie ca sunt liberi sa faca tot ce vor si poftesc.
Dar eu cred ca nu exista putere fara limitari, dupa cum nu exista nici libertate absoluta. Iar cei care si-au exercitat puterea asupra semenilor vreme indelungata au facut-o cu chibzuinta si, dupa parerea mea, fara sa fie prea fericiti, pt ca uneori de dragul puterii au renuntat la multe bucurii simple.
Poate de aceea Buddha Sakyamuni (Siddharta Gautama) a fost fericit doar cand a renuntat la avere si putere.

miercuri, 8 iulie 2009

Perversity of mind

Cine nu a facut gafe in viata lui? Eu una recunosc ca mi se intampla fie din nestiinta, fie din superficialitate. Dar un articol din New York Times (pe care l-am gasit cand am trimis un email cu link la alt articol care atrage atentia ca Facebook intentioneaza sa faca publice "by default" toate mesajele userilor, aici e cazul sa spun ca Picasa seteaza albumele private by default) atrage atentia ca se pot comite gafe tocmai din dorinta de le evita.

Articolul il citeaza pe Edgar Allan Poe (scrierile lui sunt fascinante dar aerul lugubru din cele mai multe, si nu ma refer aici la celebrul "Nevermore" din poemul "Corbul" ci mai ales la nuvele, sa nu uitam ca el e "tatal" romanelor politiste cu "Crimele din Rue Morgue"sau SF cu "Aventurile lui Gordon Pim", care l-a inspirat pe Jules Verne in "Sfinxul Ghetarilor", e in totala contradictie cu firea mea solara):

“That single thought is enough,” wrote Edgar Allan Poe in “The Imp of the Perverse,” an essay on unwanted impulses. “The impulse increases to a wish, the wish to a desire, the desire to an uncontrollable longing.”

He added, “There is no passion in nature so demoniacally impatient, as that of him who, shuddering upon the edge of a precipice, thus meditates a plunge.”

Or meditates on the question: Am I sick?

In a few cases, the answer may be yes. But a vast majority of people rarely, if ever, act on such urges, and their susceptibility to rude fantasies in fact reflects the workings of a normally sensitive, social brain, argues a paper published last week in the journal Science.

Hmm, asta imi aduce aminte de un impuls nebunesc, despre care n-am vorbit niciodata nimanui, pt ca mi-a pus sub semnul intrebarii propria mea sanatate mintala (noroc ca am citit acest articol si am realizat ca doctorul care a refuzat sa ma interneze la Spitalul" Dr Marinescu" avea perfecta dreptate cand sustinea ca sunt doar f stresata dar perfect sanatoasa din pdv mintal, mult mai tarziu am aflat ca aveam o puternica lipsa de calciu, adica spasmofilie), avut exact in cazul amintit de Poe.

Eram in Canions Land, exact pe marginea unei prapastii si o secunda m-am intrebat "Ce-ar fi sa ma arunc?" Dar in secunda urmatoare mi-am imaginat socul suferit de ai mei si am spus NU. Citisem in SLC Tribune despre o investigatie care avea ca obiect o intamplare petrecuta tot intr-un parc national din Utah, posibil CL, cand sotul s-a intors acasa fara sotia care ajunsese zdrobita la baza unei prapastii. Rudele femeii banuiau ca nu a fost o cadere accidentala, avand in vedere colosala asigurare pe viata a nefericitei (cam un milion de $) al carei beneficiar era tocmai sotul.

Si daca tot am pomenit de Utah o sa fac un detour pt a povesti despre un documentar mult gustat de sotul meu, "Survivorman", de fapt unul din vreo patru documentare cu protagonisti diferiti dar cu acelasi scop declarat, acela de a ne invata pe noi, muritorii de rand, cum sa supravietuim in conditii extreme. Episodul pe care l-am vazut se petrece in Canions Land.

Dupa ce ne povesteste cum ca pana si banda lui Butch Cassidy si-a cautat ascunzis acolo si ca multi dintre cei intrati in zona nu au mai iesit vreodata (tot in SLCT am citit despre un caz relativ recent al unei bande care a jefuit cel putin o banca si a intrat in Canionland spre a nu mai fi vazut nici unul din membri vreodata, undeva s-au gasit niste oase, poate ale unuia din ei) supravietuitorul nostru si-a facut un culcus distrugand cativa din destul de putinii copaci de acolo (am acasa cateva conuri de pini pitici), in alta zi s-a adapostit intr-o pestera care ar fi putut fi infestata cu sobolani purtatori de ciuma (parca as trai intr-o lume Tehnocrati, numai ce ma intereseaza un subiect si apoi apar tot felul de conexiuni) si in cele cateva zile cat a bantuit prin tinuturile in care isi fac veacul cougars (pume), bobcats (un fel de rashi) si rattlesnakes (serpi cu clopotei) a pretins ca n-a mancat decat o veverita de pamant pe care a ars-o bine ca sa distruga orice bacil al ciumei sau alte cumplite boli, precum si niste boabe de ienupar.

A baut apa din gropi (in Canions Land am fost de doua ori, a doua oara a plouat mai tot timpul, un paraias micut pe care l-am sarit intr-o drumetie s-a umflat la intoarcere --dupa cel mult o ora-- incat l-am traversat cu oarece dificultate, incepusem sa ma cam satur de desertul acela atat de umed, mai ales ca ma chinuia reumatismul) si se pare ca s-a aflat intr-o zona in care nu se pomenea sa se stie pe unde ar curge cele doua rauri care isi au confluenta in CL, Green si Colorado (cel din urma fiind "responsabil" de "Great Canyon" aflat in statul invecinat, Arizona, linkul duce la un site cu fotografiif frumoase si o prezentare documentata a GC).

In schimb sunt sigura ca vitele ale caror urme le-a gasit si care apartin unor fermieri care au primit autorizatie sa le lase sa pasca putina iarba din CL (in 2003 era mare scandal pt ca Administratia le-a pus in vedere fermierilor sa-si scoata vitele din parc din cauza secetei, lucru ce ar fi costat o avere avand in vedere ca respectivele animale trebuiau sa fie intai gasite, apoi scoase cumva, poate cu elicopterul, de pe coclaurile unde isi faceau veacul, nu stiu cum s-a finalizat diferendul, pt ca am plecat) stiau f bine unde se afla apa, pt ca altfel ar fi crapat de mult. Si pt ca tot vorbeam de Tehnocrati supravietuitorul nostru a vazut si un corb, dar nu pe cel al lui Poe.

Dupa ce atat eu cat si sotul meu am ajuns la concluzia ca "asta isi bate joc de noi pretinzand ca se filmeaza singur" omul s-a declarat invins de mediul ostil si a spus ca va chema echipa de salvare sa-l scoata de acolo. Trebuie sa marturisesc ca, desi cand am fost in excursie noi am mers pe poteci marcate in zona destul de restransa amenajata pt turisti ca noi mi-era putin teama sa nu ne intalnim nas in nas cu vreo puma. Din fericire am vazut doar un iepuras gri.

Si ca sa mai raman putin in dragul de CL (n-am mers in prea multe excursii dar cele din Utah, pt care le voi ramane vesnic recunoscatoare copiilor, m-au impresionat cel mai mult, atunci, exceptand secunda amintita mai sus, am fost fericita) o sa mai spun ca am vazut un alt documentar, despre salvari incredibile, petrecut aproape de valea lui Colorado. Un grup de tineri insotiti de vreo doi adulti s-a ratacit si a ajuns cu greu la rau si apoi a fost salvat, dupa niste peripetii extrem de dramatice in timpul carora unul din ei s-a prapadit. Acest grup n-a avut parte de o echipa de salvare sau de camere de luat vederi, intamplarea a fost reconstituita cu actori pe baza celor povestite in documentar de catre protagonistii reali.

Cred ca ce mi-a placut cel mai mult in parcurile din Utah vizitate a fost aerul de salbaticie neimblanzita al locurilor, ca si dificultatea urcusurilor sau coborasurilor (in Natural Bridges am coborat intr-un fel de prapastie pe fundul careia trecea un raulet peste care se arcuia un pod natural, n-am reusit sa ajung pana jos, panta era prea abrupta, ar fi trebuit s-o strabat si in sens invers) .

Dar destul cu ocolisurile. Am sa ma intorc la articolul care mi-a prilejuit aceste rememorari. Se intelege de acolo, ca si din rezumatul lucrarii stiintifice care i-a stat la baza, ca daca suntem constienti ca un anume lucru "nu se face"sa fie spus sau executat, daca suntem stresati sau distrati tocmai acel lucru ne aluneca de pe limba sau ne trezim ca-l facem. In acest sens povestioara lui Poe, pe care acum am citit-o prima data, lugubra si gotica in spirit, e cat se poate de ilustrativa.

Am sa copiez rezumatul articolului lui Wegner, din pacate n-am reusit sa citesc tot articolul pt ca ori trebuia sa ma inregistrez, ori sa-l cumpar:

How to Think, Say, or Do Precisely the Worst Thing for Any Occasion

Daniel M. Wegner

In slapstick comedy, the worst thing that could happen usually does: The person with a sore toe manages to stub it, sometimes twice. Such errors also arise in daily life, and research traces the tendency to do precisely the worst thing to ironic processes of mental control. These monitoring processes keep us watchful for errors of thought, speech, and action and enable us to avoid the worst thing in most situations, but they also increase the likelihood of such errors when we attempt to exert control under mental load (stress, time pressure, or distraction). Ironic errors in attention and memory occur with identifiable brain activity and prompt recurrent unwanted thoughts; attraction to forbidden desires; expression of objectionable social prejudices; production of movement errors; and rebounds of negative experiences such as anxiety, pain, and depression. Such ironies can be overcome when effective control strategies are deployed and mental load is minimized.

marți, 7 iulie 2009

Prin pagini ingalbenite

Asa cum am spus, Disa m-a inspirat sa caut in paginile ingalbenite ale poeziilor lui Arghezi. Am cautat indelung o poezie din care-mi mai aminteam doar cateva versuri, dar nu-mi mai aminteam nici titlul, nici primul vers. Ciudat e ca se potriveste f bine cu acel comentariu care m-a inspirat:

MA UIT LA FLORI

Ma uit la flori, ma uit la stele:
Esti chinul dulce al tristetii mele.
Ma uit in mine, ca intr-o chilie.
Ma uit in ceruri,in imparatie.
Ma uit in gol, ma uit in vizuini.
Te caut printre spinii din gradini,
Dau buruienile deoparte, de otrava,
Si pipai locul urmei tale cu zabava.
Strabat calare shesul, cucuruzul:
Te caut cu vederea, cu auzul.
Ma plec la trandafiri si le miros
Bobocii din tulpinile de jos.

Fusesi in toate si te dai in laturi.
Incerc sulfina: tu trecusi alturi.
Intreb plapandele verbine.
Ele raspund ca stie patlagina mai bine.
Zisei soparlei: -"A trecut pe-aici?"
Ea m-a trimis la serpi si licurici.
Si neprimind raspuns nici de la stupi.
Ma iau dupa vulturi si lupi.

Am colindat mosia-n lung si-n lat
Si-am scoborat din leat in leat
Si, ostenit in ravna si puteri,
N-am dat de tine nicaieri.
Oriunde-ncep a cerceta
Trecuse alba, chiar atuncea, umbra ta.
Taria-i de beteala si salba langa salba.
Mi s-a parut odata ca ai fi fost o nalba.

Dar auzind o soapta m-am intors:
Vorbise vantul intr-un lan de orz:
"Omul cu soimul cauta mereu
Raspantia lui Dumnezeu.
Noi o vedem in camp si in livede.
El singur are ochi si nu o vede."

Cu juramantul mortii, cel fara iertaciune,
Toate il stiu pe Domnul: nici una nu mi-l spune.

DENIE

Seara stau cu Dumnezeu
De vorba-n pridvorul meu.
El e colea, peste drum,
In altarul luide fum
Aprinzand intre hotare
Mucuri mici de lumanare.
Din cerdacul meu la el
E un zbor de porumbel.
Imi trimite danie
Cate o ganganie,
Paianjini pe sanie
Sau pe o metanie,
Atarnati de-o sfaora groasa
Cat o umbra de matasa.
Si se leaga de pridvoare
Mirodenii dulci de floare,
Ca o punte de poteci
Pentru fluturii-n scurteici.

Pe drumul de el ales
Graiul n-are inteles.
Mai mult spune cucuruzul
Decat gura si auzul.
Domnultace.
Glasul nu-si trimite-ncoace.
Domnul tace.

Si pt ca Domnul tace Arghezi a scris si:

INSCRIPTIE PE BIBLIE

O mie de neamuri te-au strans cu zabava
Trecandu-te tainic prin somn tuturor.
Cules, pe-nserate, de cugetul lor,
Prin pomii nadejdii cu frunza bolnava.

O suta de veacuri, cusute-n cotoare
Aduc marturie si semn cunoscut
Ca oameni in vremuri, alesi,te-au vazut
Intreg,in odajdii de bruma si soare.

Poteca de suflete sesul strabate
Ca niste sacara cu spic.
Puterea dospeste-n grauntele mic
Si holdele-asteapta tot nescuturate.

O mie de neamuri plecate,domoale
Te cauta-n ceruri,in vis,pe pamant
Ascuns te-au gasit in Cuvant.
Sfarama Cuvantul: cuvintele-s goale.

Celebrul psalm pe care l-am invatat la scoala ca dovada a aplecarii catre ateism a lui Arghezi l-am gasit gata transcris aici

Psalm VI

Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credinţă sau pentru tagadă,
Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.

Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"

Tot acolo am gasit si cea mai frumoasa, dupa parerea mea, poezie de dragoste din literatura romana:

Psalmul de taină

O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ făgăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.

Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si ţarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Si ai lăsat să rătăcească undele mele suferinde;
Unde-ţi sunt mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?
Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Si-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce-nfiori pe şesuri plopii când treci din creştet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumatate din vestminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Si frumuseaţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pandi faptura
Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.

Altii mai harnici au publicat alta poezie draga mie, care imi devine, pe masura ce trece timpul, mai plina de inteles:

Nu mai zaresc. . .

Nu mai zaresc si-as sta sa mai ascult
Poteca merge inca mult?

Si cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur calator?

Nici apele, nici vantul n-o-ntrerup.
E pas de sfant, e pas de lup?

Se duce, doar se duce si nu vine,
Carare-aleasa numai pentru mine.

De cand o umblu fara de rascruce,
Nu vreau sa merg si ea ma duce.

M-as odihni ... Secunda cu secunda
Poteca inapoi mi se scufunda.

luni, 6 iulie 2009

Seasons of life.

Azi nu aveam deloc inspiratie si ma resemnasem ca nu voi publica nimic, dar am noroc de prietene. Disa m-a inspirat sa caut prin poeziile lui Arghezi, dar o voi face in articolul (nu-miplace delaoc englezescul post, imi aminteste de restrictiile dinaintea marilor sarbatori crestine) urmator.
Mihaela, care nu stie engleza, mi-a trimis un pps din seria "inspirationale" (tot un cuvant provenit din engleza ca sens in cazul de fata) si o sa incerc sa-i fac un serviciu sa traduc textul ca multumire pt bucuria pe care mi-a produc mereu ppsurile trimise de ea. Intai am sa scriu textul in engleza, pe bucati, apoi traducerea bucatii respective, pt ca imi va fi mai usor asa. Traducerea va fi de data asta literara, si nu exacta, voi reda mai ales sensul si nu stilul textului.

There was a man who had four sons. He wanted his sons to learn not to Judge things too quickly. So he sent them each on a quest, in turn, to go and look at a pear tree that was a great distance away

A fost odata ca niciodata un om care avea patru fii. Voia ca fiii lui sa invete sa nu se grabeasca sa judece lucrurile. Asa ca i-a pus la incercare trimitandu-i pe rand sa se uite la un par care era undeva departe.

The first son went in the winter, the second in the spring, the third in summer, and the youngest son in the fall.
Primul fiu a plecat iarna, al doilea primavara, al treilea vara si cel mai mic toamna.

When they had all gone and returned, he called them together to describe what they had seen

Cand s-a intors si cel mai mic i-a chemat pe toti si le-a cerut sa descrie ce au vazut.

The first son said that the tree was ugly, bent, and twisted.
The second son said it was covered with green buds and full of promise

Primul fiu a spus ca pomul era urat, indoit si rasucit.
Al doilea fiu a spus ca era acoperit de muguri verzi, promitatori.

The third son disagreed; he said it was laden with blossoms that smelled so sweet and looked so beautiful, it was the most graceful thing he had ever seen.
The last son disagreed with all of them; he said it was ripe and
drooping with fruit, full of life and fulfillment.

Al treilea fiu nu a fost de acord, a spus ca era plin de flori si mirosea atat de placut si era atat de frumos, incat era cel mai frumos lucru pe care l-a vazut vreodata.
Cel mai mic i-a contrazis pe toti, a zis ca ramurile ii picau de fructe coapte, pomulera plin de viata si de roade bogate, isi implinise menirea.

The man then explained to his sons that they were all right, because they had each seen only one season in the tree's life.

Atunci omul le-a explicat ca toti aveau dreptate, pt ca fiecare vazuse numai un anotimp din viata pomului.

He told them that you cannot judge a tree, or a person, by only one season. That the essence of who they are, and the pleasure, joy, and love that come from that life, can only be measured at the end, when all the seasons are up.

Le-a spus ca nu poti judeca un pom, sau o persoana, dupa numai un anotimp (sezon). Ca esenta fiintei lor si placerea,bucuria si dragostea care provin din acea viata pot fi masurate numai la sfarsit, cand se termina toate sezoanele.

If you give up when it's winter, you will miss the promise of your
spring, the beauty of your summer, And the fulfillment of your fall.

Daca renunti atunci cand e iarna vei pierde promisiunea primaverii, frumusetea verii si implinirea toamnei.

Don't let the pain of one season destroy the joy of all the rest.
Don't judge life by one difficult season

Nu lasa durerea unui anotimp (sezon) sa distruga bucuria tuturor celorlalte.
Nu judeca viata dupa un sezon dificil.

Persevere through the difficult patches, and better times are sure to come in time.

Persevereaza in perioadele dificile si cu siguranta vor veni si timpuri mai bune (ce s-ar fi intamplat daca m-as fi lasat invinsa de toate bolile care m-au napadit dealungul timpului?)
Urmeaza niste indemnuri care dau nota de "inspirational" ppsului al carui text il traduc. imaginile din pps nu au nici olegatura cu povestea de mai sus, de aceea am cules de pe net (mi-a fost lene sa caut in arhiva proprie) poze mai adecvate.

Aspire to Inspire….Before You Expire!

Aspira spre Inspiratie...inainte de a expira (suna mai frumos in engleza)

Live Simply. Love Generously. Care Deeply. Speak Kindly.
And leave the rest to God.

Traieste simplu. Iubeste cu generozitate. Sa-ti pese de ceilalti din adancul sufletului. Vorbeste cu blandete si duiosie. Si lasa restul lui Dumnezeu.

Happiness keeps You Sweet, Trials keep You Strong, Sorrows keep You Human, Failures keep You Humble, Success keeps You Growing, But Only God keeps You Going

Fericirea te face sa fii bland, Incercarile te fac sa fiiputernic, Tristetea te face sa fii uman, Esecurile te fac sa fii umil, Succesurile (ca s-o citez pe Eba, bineinteles ca stiu ca e vorba despre succese, dar nu m-am putut abtine sa nu arunc o sageata, dar nu din rautate de data asta) te ajuta sa cresti (si sa te maturizezi, la Eba "succesurile" au venit inainte de vreme), dar numai Dumnezeu te ajuta sa-ti vezi de drum.

Take care and be safe for me.

Ai grija de tine sa nu ti se intample nimic rau, pt linistea mea sufleteasca.

THANK YOU FOR BEEING A VERY IMPORTANT PART OF THE SEASONS OF MY LIFE.

ITI MULTUMESC PT CA ESTI O F IMPORTANTA PARTE A ANOTIMPURILOR VIETII MELE.

God Bless you and keep you in his care through all the seasons of your life!

Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa aiba grija de tine in toate anotimpurile vietii tale.

Sunt sigura ca, desi nu are habar de engleza, indemnurile si urarile finale sunt si in asentimentul prietenei mele.>

duminică, 5 iulie 2009

Vara cu florile ei

E bine si cand imbatranesti. Incepi sa uiti si astfel totul iti pare proaspat si interesant. Asta primavara cand admiram bogatia de flori de prin parcuri (lalele, narcise, panselute, magnolii, ciresi japonezi, etc), apoi cand au inceput sa infloreasca trandafirii, teii, glicinele, iasomia aveam o strangere de inima ca vine cara cea caniculara si parjoleste vegetatia incat florile vor incepe sa-si rareasca aparitiile.

Uitasem ca parfumul rozelor va fi inlocuit de cel atat de suav al samanului (mergand spre mamita am vazut din goana masinii destul de multi samani prin curtile rurale, unii infloriti, altii inca pui, asteptand sa mai creasca pt a-si impodobi crengile cu pamatufurile roz atat de spectaculoase. Daca mai era nevoie sa se demonstreze schimbarea climei, aparitia atator samani (albitzia junipersis, dupa alte surse), copacei specifici zonelor calde, subtropicale, e o dovada ca incet-incet tara noastra iese din zona temperata spre a intra in cea mai calda, subtropicala.

Uitasem si de frumusetea "trandafirilor de piatra" (portulaca, veri buni cu iarba grasa=portulaca oleracea, din frunzele careia se poate face salata, e vorba de iarba, nu de floare) sau a hibiscusilor albi sau mov (si ei veri, de trandafiri japonezi de data asta, desi dupa nume,hibiscus sinensis ar proveni din China, trandafiri care nu se muta din loc dupa inflorire pt ca exista riscul sa le cada florile, popular chiar asa se mai cheama "nu ma muta"). Si glicina de pe gardul matusii infloreste pana tarziu in septembrie, dar nu asa de bogat ca primavara, nu mai vorbesc de decorativii "trandafiri de luna", de opulentele hortensii, de gornitele portocalii sau delicatele clematite mov.

Si ca bogatia naturii sa fie completa vara ne mai rasfata si cu nenumarati copaci (sau tufe: de zmeura, mure, coacaze, afine, etc) incarcati de fructe, dar si cu lanurile de floarea soarelui, de te crezi in Arlesul lui Van Gagh, si nu pe Baragan.

Tot din goana masinii am fotografiat si un curcubeu, in pozele originale curcubeul abia se ghiceste, de aceea am apelat cu incredere la functia de "auto-adjust color" a Irfanului ca sa se vada mai bine curcubeul, chiar daca in acest fel a scazut f mult calitatea fotografiei.

vineri, 3 iulie 2009

Scaun cu lipici

Cum se chema oare lipiciul acela minune care lipea doua bucati de coada de lopata (atentie, de lopata, nu de topor!)? Poxipol? Precis cu el si-a uns ministreasa nevasta de primar elegantul ei fund cand a luat loc pe scaunul care i-a dat prilejul sa-si arate intreaga limita a incapacitatii sale (asta ca sa folosim prezumtia de nevinovatie ca nu si-a murdarit personal augustele manute cu niste fleacuri de sute de mii de euroi deturnati din buzunarul nostru amarat de contribuabili pt a fi pusi la dispozitia campaniei electorale a fetei lu 'tata --apuse sunt zilele cand loaza neamului recunostea ca acesta e singurul ei merit, ca e fata lu'tata), dupa cum prea bine ne spune legea lui Murphy.

Cum am mai remarcat e halucinant zidul de solidaritate facut de pedelei in jurul fiintei care se incurca din ce in ce mai tare in minciuni. O solidaritate a nesimtirii si a grobianismului, de care de curand da dovada din plin inca proaspatul membru PDL Cristian Boureanu, sarit din banrca PNL in a PD pt a avea prilejul sa sara la beregata mai tinerei si mai sufletistei sale colege de comisie, "domnisorica" Alina Gorghiu, cea care a candidat cu succes in Sectorul 5. Si daca beregata respectiva s-a dovedit impenetrabila a simtit nevoia sa stucheasca direct in ochelarii lui Banicioiu (care e departe de a-mi fi simpatic) numai pt a se lovi de elegantza de reactie a acestuia ca de un bumerang.

Poxipolul isi va dovedi limitele abia atunci cand Tatucu' se va convinge ca instinctul de supravietuire trebuie sa prevaleze sentimentului de adanca recunostinta.

Si pt ca vorbeam de legea lui Murphy aceasta isi dovedeste valabilitatea si in cazul altui ministru, atat de sardonicul Radu Berceanu, cel de care depinde in mare parte soarta planurilor mirobolante ale altei ministrese prietena cu fata lu' tata (ca sa nu mai vorbim de insusi tata) cea care vrea sa faca turism extraterestru, pt ca nu prea vad pe ce drumuri pot ajunge turistii la frumusetile (reale) ale iubitei noastre patrii. Drumuri pe care incapabilul ministru nu vrea sau nu poate sa le aduca la standarde europene, dar ale caror gropi vor fi in continuare umplute cu scuipatul denumit pompos asfalt de amicul Casuneanu care nu, dar nu, a facut niciodata afaceri cu marinelul fost ministru al transporturilor...

joi, 2 iulie 2009

Leapsha

In seara asta, dupa o zi istovitoare, eram hotarata sa nu scriu nimic pe blog. Dar am primit un comentariu incitant:

Oana S. spunea...
Primiti cu leapsa?:)Suntem inconjurati de tot felul de oameni. Cu unii ne petrecem mare parte din viata, cu altii ne intersectam din intamplare si uitam ca i-am intalnit.Nu am pretentia ca am inventat apa calda. Nici cuvinte mari, precum "recunostinta" sau "altruism. Nici macar leapsa pe bloguri. Doar ca sunt momente in viata in care simti nevoia sa te asezi cu capul in maini pe banca lui Iona din mijlocul marii, sa te reanalizezi si sa multumesti cuiva pentru ceea ce esti, lasand la o parte bariere impuse de timp, mandrie, principii, concurenta. Care sunt cei cinci oameni care, direct sau indirect, v-au ajutat sa deveniti cea de azi?


Am vazut multe lepshe pe bloguri dar nu am fost tentata sa raspund fie pt ca altii tocmai dadusera raspunsurile pe care le-as fi dat si eu, fie pt ca erau prea multe intrebari, fie pt ca semanau prea mult cu oracolele din liceu. Dar fiind vorba de o singura intrebare m-am decis sa raspund aici, si nu acolo,l a Perla de apa dulce.

Grea intrebare, mai ales pt varsta mea, pt ca evident au fost f multe persoane care mi-au influientat felul de a ma comporta si poate chiar de a gandi. Bineinteles ca in formarea mea un rol f important l-au avut parintii si familia, precum si profesorii, dar eu cred ca cel mai mult m-au ajutat cei care au constituit pt mine exemple negative, determinandu-ma sa-mi doresc sa nu fiu niciodata asemenea lor: rauvoitorii, barfitorii, egoistii sau cei care se baga in sufletul tau, poate cu bune intentii, dar cu pretentia ca stiu ei mai bine decat tine ce ai de facut, Ciupercutza stieeee!. Poate n-am reusit totdeauna in acest sens.

M-au mai influientat si ajutat mult cartile citite: Cosbuc si Toparceanu, poetii mei preferati m-au ajutat sa privesc de multe ori cu umor cele ce ma inconjoara, Efremov m-a ajutat sa apreciez fantezia si imaginatia, Camus m-a ajutat sa gasesc un sens vietii chiar si cand parea ca nu are sens. M-au mai ajutat si alti scriitori, prea multi ca sa-i mai pomenesc aici.

M-au ajutat si pictorii, in special figuristii, Aivazovski pt ca a raspuns dragostei mele pt mare si cand mi-a fost dor de ea dar nu puteam sa merg s-o vad mi-a alinat dorul, Vasarely pt ca m-a ajutat sa indragesc pictura abstracta, f popularul Boticelli m-a ajutat sa apreciez si mai mult gratia umana si frumusetea naturii, Bruegel "de catifea" m-a ajutat sa indragesc si mai mult florile. Sunt multi si pictorii care m-au ajutat sa devin ceea ce sunt.

M-au ajutat si filmele vazute; "Raidul vargat", o comedie sovietica avand ca protagoinisti si niste lei si tigri, "Un barbat si o femeie" al lui Lelouch (nu-miplace sa vad un film de mai multe ori, dar pe astea le-am vazut de 4-5 ori), etc, etc. M-au ajutat si serialele vorbite in engleza, pt ca, invatand engleza fara profesor, am invatat de acolo pronuntia si unele fraze specifice limbii engleze.

M-a ajutat si muzica, chiar daca sunt atat de afona incat pasionatul nostru profesor de muzica din liceu se lua cu mainile de cap cand ma auzea. Am admirat mereu compozitorii si cantaretii sau instrumentistii pt ca pot face ceea ce eu n-am sa reusesc niciodata si astfel ma ajuta sa apreciez darurile pe care bunul Dumnezeu le da altora.

Si pt ca am avut atat de multe probleme de sanatate sigur exista cel putin cinci oameni care mi-au schimbat viata, toti chirurgi, pt ca am suferit cinci operatii, unele mai grele cum ar fi: cea de evidare petro-mastoidiana, cea de histeretomie (n-are legatura cu isteria, cum s-ar crede :) sau cea de mastectomie, altele mai usoare, "de amigdalita" si "de apendicita", ca sa ma dau populara si nu culta, dar mai sunt multi, multi alti medici sau cadre medicale care mi-au schimbat viata.

Bun, acum cu exemplul Oanei in minte o sa incerc si eu sa nominalizez cinci castigatori ai acestei lepshe.

Pe locul intai mama mea. Pt ca tata-mare a retras-o de la scoala a avut ambitia ca fata ei sa invete cat de multa carte va putea .Si intr-o perioada deadreptul neagra pt familia noastra, cand peste 90% din parinti si-ar fi retras copilul de la scoala (copil aflat in plina criza de adolescenta, manifestata printr-o sete atat de mare de a citi incat isi neglija temele si lua cand note f mari,cand note f mici) ea a facut eforturi supraomenesti pt ca eu sa pot continua liceul.

Pe acelasi loc e tatal meu, unul dintre cei mai inteligenti si mai veseli oameni pe care i-am cunoscut si care, afland ca nu voi avea bursa la facultate a renuntat la visul sau de a-si lua motocicleta pt a-mi putea continua studiile. In anul doi s-a schimbat regulamentul de acordare a burselor si am luat si eu bursa, dar tatal meu tot nu si-a luat motocicleta, dar cand a fost vorba sa am un acoperis al meu deasupra capului m-a ajutat cu avansul necesar.

Profesoara de chimie anorganica din anul intai, regret dar nu-mi amintesc deloc numele, doar aspectul ei de adevarata doamna, precum si accentul englezesc, la care am luat singurul cinci din toata facultatea dar care m-a invatat cum sa invat pt a lua note mari la examenele urmatoare.

Fiica mea mai mica merita si ea un loc pe podium pt ca m-a luat de mana si m--a dus la Biblioteca Engleza (British Council) intr-o vreme cand nu era deloc prudent sa pui piciorul in curtile ambasadelor straine. Astfel m-am perfectioant in engleza si am ajuns eu, care am luat doar doua lectii de engleza cu profesor la viata mea (si alea in grup) sa pot citi fara dictionar, lucru care m-a ajutat enorm in f multe imprejurari ale vietii.

Last but not least e fiica mea cea mare, datorita careia am devenit bloggerita de fata prin faptul ca, prin recomandarile ei, m-a introdus in acesta lume fascinanta a blogurilor romanesti. Nici prin cap nu-mi trecea, cand citeam bloguri in engleza, ca am sa ajung sa am blogul meu, citit de ziariste de profesie.

Am nominalizat mai ales persoane din familie, dar sunt atat de multe celelalte care ar fi meritat sa fie incluse in acest clasament...

Si pt ca pe situl Oanei la loc de cinste se afla articole despre astrologie am sa spun ca harta mea astrala la momentul nasterii arata ca nu prea am noroc de prietenii (e ceva cu nodul sud si casa prieteniei) f stranse, desi in diferite perioade ale vietii am avut cel putin o prietena f buna, dar cu unele chiar am pierdut legatura. Totusi firea mea bonoma m-a ajutat mult in perioade dificile, de ex cand am luat foc si am fost internata in spital (da, am trecut si printr-o asemenea experienta) eram sunata zinic de nenumarate colege ingrijorate de starea mea.

Si daca imi e ingaduit s-o iau de la inceput cu leapsha am sa nominalizez cinci persoane care m-au ajutat sa devin bloggeritza de acum:

Fiica mea mai mare despre care am vorbit mai sus si care mi-adat diverse sfaturi in legatura cu aspectul blogului.

Ciupercutza care, prin indrumarile si incurajarile ei, m-a determinat sa reiau blogul abandonat de cateva luni incat acum sunt ce s-ar putea numi blogger activ.

Dono care m-a pus pe blogrollul lui intr-o vreme in care, daca aveam trei cititori pe feed, eram bucuroasa.

Ioan Castil Valeda care m-a invitat sa fiu coblogger la FYT intr-o vreme cand numarul colaboratorilor lui nu egala inca pe cel al unui pluton.

Impricinatul care imi da adevarate lectii de scriitura, mai ales prin operele literare pe care ni le daruieste. Tot aici ar merita sa fie Mihaela, una din cele mai fidele cititoare ale mele, dar nu pt contributia la bloggerit ci pt ca m-a incurajat in incercarile mele, mai mult sau mai putinreusite, de a face ppsuri (stiu ca e nr 6, totusi, daca n-as deroga macar un pic de la reguli n-as fi romanca, nu-i asa?)

miercuri, 1 iulie 2009

Perla de apa dulce



Intr-una din expediile lui la Dunare sotul meu mi-a adus o multime de scoici. A fost f entuziasmat de felul in care le gatisera prietenii cu care fusese si voia sa experimentam si noi reteta. Numai ca intre vointa si puterinta a existat o diferenta: pe malul fluviului s-a facut un gratar cu lemne, pe care s-au pus scoicile pt a le deschide, apoi s-au scos dintre valve si s-au pus din nou la gratar, apoi s-au tocat marunt, asezonandu-se cu sare, ulei, otet, ceapa si patrunjel. Au existat plangeri ca au cam scartait intre dinti, semn ca trebuiau curatate mai bine.
Daca gratar avem si acasa, ca si celelalte ingrediente, ar fi mai greu sa facem foc cu lemne in bucataria noastra de bloc. Asa ca am recurs la metoda clasica: am frecat bine scoicile cu periuta de unghii din dotarea bucatariei (eu), le-am aruncat in apa clocotita si le-am aruncat pe cele care nu s-au deschis (el), la literatura scria ca se adauga ceva legume in apa, ca sa le dea un gust mai bun, dar el n-a vrut, am decis sa aruncam apa cand am constatat ca avea un aspect ciudat, ca si cum cineva ar fi pus fluoresceina in ea, am presupus ca de vina ar fi Kozloduiul, apoi el a desprins carnea dintre valve, cu aceasta ocazie a gasit si perla din imagine, pe care am pus-o pe o jumatate de scoica pe care o aveam deja in dotare pt o impresie cat mai artistica. Poate ca au mai fost si alte perle in nisipul depus pe fundul oalei in care au fiert scoicile, crede sotul meu, (eu nu cred) care recunoaste ca nu s-auitat cu prea multa atentie la ce scotea el din cochilii, dar n-avem cum sa stim, pt ca atunci cand am aruncat apa in vasul toaletei nu m-am uitat ce mai e prin nisip.
Pt ca pe vremea cand urmaream emisiunea despre pescuit a australianului Rex Hunt bucatarul Iain a gatit si scoici am scotocit prin memorie si mi-am amintit ca el folosea doar carnea rotunda pe care o curata de sacul alimentar si ii taia piciorul de sustinere, lucru pe care l-am facut si eu, dar n-am aruncat restul de carne (in literatura consultata, inclusiv pe net, nu scrie nimic despre asemenea operatii). O parte din valuri le-amprajit in grasimea ramasa in griller (o tigaie de genul celei pe care si-a izbit-o Dani Otil de teasta) dupa ce am avut chef de carnaciori afumati la gratar in ziua in care sotul meu pescuia scoici, cealalta am folosit-o la salata impreuna cu o parte din carnea din mijloc.
Trebuie sa precizez aici ca in copilaria mea, cand intrebam ce avem la masa ni se raspundea in raspar "scoici prajite", considerandu-se ca asemenea fel se serveste doar la vreme de mare rastriste si cumplita foamete. Explicatia ar fi ca numitele moluste se prelucreaza f putin termic, in caz contrar devenind prea tari, chiar cauciucoase (asa cum se intampla si cu ficatul, in plus ficatul nu se sareaza decat dupa ce s-a gatit), lucru ce ni s-a intamplat si noua, dar responsabil de asta e sotul meu, care a insistat ca nu au fost fierte destul cand au fost puse pt deschis.
O sa fac o paranteza pt as pune ca la "Cireasa de pe tort" de ieri Sorinel "Copilul de aur" a avut in meniu si creveti cumparati "fara numar", cum a comentat simpaticul Horia Varlan, bucatarul. Daca am admirat profesionalismul bucataresei, care a pregatit bucatele pt invitatii lui Sorinel, atunci cand a fost vorba de muschiul de vita la cuptor (pus pe un pat de legume, asezonat cu ciuperci si ornat artistic cu felii de portocala) n-am putut sa nu observ ca nu a "deveinat" crevetii, adica nu a scos intestinul care uneori e umplut cu nisip.
Cand eram in SLC prietena noastra din Taiwan, Hsiangchuan, ne-a adus un castron plin cu creveti gatiti cu usturoi si chili, f gustosi, dar la unii crantanea nisipul in dinti. Tot ea ne-a invitat la un restaurant unde ni s-au servit creveti in aluat, miam,miam, placerea gustativa a fost depasita numai de somonul rasol gatit dupa o necumoscuta reteta chinezeasca si picioarele de crab.
Horia s-a aratat neplacut surprins ca Adina, bucatareasa, a prajit crevetii prefierti, eu insa stiu, din proprie experienta si din sfaturile unei prietene japoneze a fiicei mele ca e de dorit sa se inabuse putin crevetii prefierti pt ca altfel eventualele bacterii de pe ei ar produce deranjamente stomacale.
Prima data cand am mancat asemenea delicatese (creveti) a fost la mare, cand gazda noastra, buna d-na Cristescu, ne-a tratat cu garizi (crevetii autohtoni) inabusiti cu sare, spunea dansa ca ei ii mananca precum semintele de floarea soarelui. Si acum imi lasa gura apa cand imi amintesc.
Dar sa revin la scoicile noastre. O parte din ele le-am tocat marunt si le-am asezonat cu ceapa taiata f fin, pestisori , zeama de lamaie si un pic de otet de mere, precum si piper. Sare nu am pus din motive de HT. A crescut inima in mine cand sotul meu a declarat ca sunt mai bune decat cele mancate pe malul Dunarii.
Am deschis blogul lui Marc Bittman (linkul e la locul lui, in stanga) si acolo surprise, surprise, era un link la o reteta de scoici cu usturoi. E drept ca vorbea de usturoi verde, eu am folosit uscat, dar mi-aplacut si asa, in reteta scria ca scoicile se fierb doar 5 minute, si se pot aduga optional rosii pt un sos. Eu am pus rosii "cubetti" la cutie, marca Arigoni, pt ca sunt f bune, si putin piper. Am folosit partea rotunda a carnii de scoica. Daca n-as fi fiert prea mult scoicile ar fi fost grozave. Oricum nu a ramas nemancata nici o bucatica.