Camionul.

O fi Eminescu poetul nostru național, dar pentru mine cel mai iubit dintre poeți a fost, este  și va fi George Coșbuc. Dar nu mult departe în urmă, ci chiar imediat, se află în inima mea un poet considerat minor de Eugen Lovinescu, George Topîrceanu. Cred că de când i-am citit biografia am început să simt ca o mare nedreptate trecerea în neființă în jurul vârstei de 40 de ani a lui și a atâtor altor oameni talentați:  Nat King Cole, Joe Dassin, etc.

Dintr-una din prozele sale, ”Povestiri Vânătorești”, mi-a rămas gravat în minte un fragment pentru morala sa, primită de mine ca o lecție. Este vorba despre prietenul său bun, Mihail Sadoveanu, împreună cu care mergea în expediții de vânătoare.

Povestește poetul că deplasarea la locul de vânătoare se făcea într-un camion, o hardughie care se putea răsturna oricând, acoperită cu o prelată. Sadoveanu își alegea locul cel mai din fund, de unde nu putea să se vadă nimic. Topîrceanu, care se așeza totdeauna la margine, nu putea înțelege nicidecum o asemenea alegere și îl întreba de ce stă acolo, dacă se răstoarnă hardughia?

Am să încerc să reproduc cât pot mai bine dialogul dintre cei doi, din memorie, pentru că respectiva poveste am citit-o, ca multe altele, într-o carte împrumutată de la o bibliotecă publică, habar nu am care, pentru că am frecventat multe în viața mea, și nu mai pot găsi nicăieri acel fragment.

-Și dacă se răstoarnă ce poți să faci? l-a întrebat prietenul.
-Nu pot face nimica, a răspuns el.
-Apăi dacă nu poți face nimica de ce nu stai liniștit?
-Ba, iu, nu mă resemnez. Dacă se răstoarnă hardughia mă prind cu dinții de marginea ei și se cheamă că am reacționat.

Dintre cele două atitudini, cea a lui Mihail Sadoveanu mi se potrivește cel mai bine. Mulți nervi am creat mamei și surorii mele din acestă cauză pentru că ele, Dumnezeu să le ierte, fiind colerice, nu puteau înțelege cum de rămâneam calmă în situații tensionate și așteptam liniștită finalul dacă nu puteam face nimica.

Chiar și acum,, în situația asta nenorocită cu pandemia nu văd de ce trebuie să mă agit peste poate dacă eu personal nu pot face nimic ca să o rezolv. Mai bine stau liniștită și aștept să văd cum evoluează lucrurile, cum se termină, dacă voi avea zile și nu mă infectează cineva cu nenorocitul de virus între timp. Cum am trecut prin atâtea oi trece cumva, cu ajutorul Celui-de-sus, și peste asta.