marți, 15 noiembrie 2016

Prânz gata în 5 minute: Sarmale în foi de viță cu mămăligă.

Prânzul e pentru o singură persoană. La nevoie dacă aveți invitați măriți cantitățile.

Ingrediente

O cutie sarmale în foi de viță gata preparate marca Mega Apetit
Mălai instant Panzani, gata în 3 minute
Apă
Iaurt, eu prefer marca ”365” de la Mega Image. Se poate folosi smântână.

Aparatură de bucătărie

Aragaz (bineînțeles, pentru mămăligă)
Cuptor cu microunde
Cană de fiert apă
Ibric de un litru în care se prepară mămăliga.

Se pune apa la fiert și cât fierbe așezați sarmalele în vasul în care le veți încâlzi. Eu folosesc caserole de plastic, cele de Jena au nevoie de mai mult timp.

Se pun sarmalele în cuptor, se pune timerul la 4 minute. Se pune apa în ibric și se toarmă mălaiul în ploaie. Pentru cantități vă orientați după indicațiile de pe cutie și după poftă.

Se mestecă continuu în mămăligă până când sună timerul (ceasul, cronometrul)

Se pun sarmalele și mămăliga în farfurie și se adaugă iaurtul sau smântâna. Eu nu pun sare în mămăligă (hipertensiune)

Asta e tot. Poftă bună.

Poza e cu ce a rămas din sarmale și mămăligă.după ce m-am săturat și am mutat totul într-o caserolă mai mică.


Niciun comentariu: