miercuri, 21 septembrie 2016

Ecclesiast Capitolul 1 si Glossa de Mihai Eminescu

Această postare mi-a fost inspirată de prietenul meu de pe Face Book, David Woogon Jung...El a postat un fragment din Capitolul 1 al Ecclesiastului și mi-am amintit imediat de Glossa lui Mihai Eminescu...Voi posta aici ambele, ca să puteți face și voi o paralelă.

Fotografiile din Biserica Sfintei Cruci și a lui Vasile cel Mare le-am făcut ieri, când am colindat pe Calea Victoriei între Strada Frumoasă și locul unde se afla blocul ”Nestor”, prăbușit la cutremurul din 1977, apoi s-a construit blocul ”București”, acum renovat și transformat în  Hotel Radisson SAS. 


A fost o plimbare plăcută și instructivă, mai ales că am profitat de ocazie și am vizitat  Muzeul Colecțiilor de Artă. Îl mai vizitasem o singură dată, prin anii 80 și nu am fost deloc mulțumită de felul în care erau aranjate exponatele. De curând s-a renovat, exponatele sunt grupate pe autori acolo unde e cazul, e mai mult loc de expunere...dar a fost cumplit de obositor...concluzia este că ar trebui să mă mobilizez să-l mai vizitez de mai multe ori, pe îndelete, așa cum am făcut cu Muzeul Național de Artă de la Palatul Regal înainte de anii 90.

Poze nu am făcut, atât din cauza timpului limitat, cam două ore jumătate, una dintre curatoare spunea că e nevoie de 2 ore pentru o trecere în revistă, cât și datorită taxei cerute pentru fotografiere, de 100 de lei...

Ecclesiastul

Capitolul 1
1. Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.
2. Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!
3. Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?
4. Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!
5. Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.
6. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.
7. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.
8. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude.
9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor.
12. Eu Ecclesiastul am fost regele lui Israel în Ierusalim.
13. Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.
14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
15. Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra.
16. Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune - mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiind.
17. Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt,
18. Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa.

Mihai Eminescu
Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Fotografii din Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Palatul Cantacuzino (Muzeul George Enescu)











În biserică se află o raclă bogat împodobită cu argint având mai multe moaște în ea, între altele și un fragment din crucea pe care a fost răstignit Isus






Niciun comentariu: