Ciuperci salbatice, ciuperci de cultura.

Tema asta mi se invarte de mult prin cap, inca de la culesul nucilor, dar eram intr-un fel de blocaj, nu gaseam un titlu si nici nu aveam cine stie ce inspiratie. Acum, cand schimbarea asta de vreme ma chinuie si nu ma lasa sa dorm dintr-odata a inceput sa mi se depene in minte inceputul articolului, sper sa nu il fi uitat.

Sotul meu sustinea aseara ca nu e normal sa iti placa ciupercile. Si zicea asta infulecand cu mare pofta din ciupercile gatite de mine dupa o reteta speciala, productie proprie, inventata in toamna asta. Si nu se referea la el, ci la mine.

Pe undeva are si el dreptate, se cunosc doar atatea cazuri de intoxicatie cu ciuperci, unele chiar mortale. In copilarie chiar sora mea s-a intoxicat si, daca nu ma insel, s-a tratat indelung cu injectii cu calciu, foarte dureroase dupa cate mi s-a spus. Acum e unul din acele momente in care simt dureros de tare ireversibilitatea mortii si decrepitudinea batranetii, ea si tatitu, (care deasemenea a consumat din ciuperci impreuna cu mamita, dar nu au avut nimic, cica datorita faptului ca parintii au baut tuica) nu mai sunt iar pe mamita degeaba o intreb, memoria ei e deosebit de precara.

Am in biblioteca o carte scrisa de un francez, Jean Valnet. Pot sa ma laud ca am citit-o din scoarta in scoarta, numele este Tratamentul Bolilor prin Legume si Fructe. In capitolul dedicat ciupercilor el citeaza un alt autor, Marcel Morlat, care recomanda sa se identifice cu precizie in toate stadiile lor cele trei ciuperci ucigase si cele sase ciuperci toxice:

Cele trei specii mortale:
-Amanita Phaloides  Amanita Faloida
-Amanita Virosa       Amanita Viroasa
-Amanita Verna        Amanita de Primavara.

Cele sae specii toxice
-Amanita Muscaria   Muscarita (pe cat de frumoasa pe atat de periculoasa)
- Amanita Panterina
-Lepiota Helveola
-Inocybe Patouilardi (care poate fi confundata cu buretele de mai)
-Entoloma Lividum
-Cortinarius Orellanus

Mai nou am gasit in literatura ca si zbarciogul, considerat multa vreme o ciuperca comestibila ar fi de fapt toxic. S-a mai vorbit mult in massmedia de faptul ca in ultimii ani s-ar fi produs niste contaminari ale ciupercilor comestibile cu sporii ciupercilor toxice, pentrui ca persoanele ajunse la spital au declarat ca ele au consumat ciuperci cunoscute ca fiind bune.

In cartea amintita mai sus se descrie o metoda de vindecare a intoxicatiei cu ciuperci verificata de autorul ei, dr Pierre Bastien, pe propria piele. Nu intru in amanunte, vreau doar sa spun ca nu trebuie sa ne bazam pe faptul ca ar exista tratament ci trebuie sa fim ff atenti cand ne hotaram sa mancam ciuperci.As vrea numai sa va povestesc o scena din excelentul film Fiorile al fratilor Taviani. 

Imi amintesc si acum cu catadeterminare Elisabeta Benedetti, insarcinata fiind cu pruncul frumosului locotenet francez care pazea un cufar plin cu monede de aur se hotaraste sa pedepseasca acei membri ai familiei responsabili de furtul aurului si de uciderea iubitului sau. Ea merge si culege niste ciuperci, dupa toate aparentele amanita muscaria, si le gateste. Ei le-au mancat si s-au trezit, ca sa zic asa, morti.

Am spus in prima fraza ca ma gandesc la ciuperci inca de la culesul nucilor si nu inatamplator...Plouase mult inainte de a ajunge noi la Ciochina si curtea era plina de nuci cazute din pom, mai ales ca avusese loc si o furtuna foarte puternica. Si langa o nuca erau niste ciuperci un pic cenusii. Pentru ca in bibiloteca am si un Determinator de ciuperci nu m-am temut niciodata sa cumpar ciuperci de la tiganci. Rareori am aruncat vreuna, togancile dovedindu-se bune cunoscatoare ale marfii oferite. Ciupercile din gradina mamitei semanau destul de bine cu unele cumparate de la tiganci, din cele comestibile.

Ajunsa acasa am luat Determinatorul la puricat. Am cautat sa vad daca recolta mea corespunde cu descrierea vreunei ciuperci toxice, pentru ca stiam foarte bine ca nu erau mortale. Am descoperit ca una despre care am crezut ca e toxica, una frumoasa, violeta, era de fapt cat se poate de comestibila, numindu-se popular vinetica. Era insa prea tarziu. Dupa ce m-am convins ca nu am a ma teme am trecut la gatit, dupa o reteta proprie pe care o mai folosisem la ciuperci de cultura, procurate din supermarket.

Reteta e speciala pentru diabetici. Am spalat si taiat bucati ciupercile, apoi le-am calit in ulei de masline. Am adaugat un praf de piper si vreo doua linguri de indulcitor Diamant. Cand zeama lasata de ele a inceput sa se evapore, am adaugat niste melasa de rodii, procurata din PiataVeteranilor de la pravalia unor iranieni. Nu stiu daca pravalia mai e deschisa sau daca mai are produsul, dar cred ca poate fi gasit la orice supermarket ca sirop de rodii sau cam asa ceva. 

Mai aveam in frigider niste ulei de susan, n-am pus prea mult pentru ca se foloseste numai la aromat si daca e prea mult gustul devine neplacut. Am mai pus si o portie mai generoasa de sos de soia (cateva linguri) si am dat nitel in clocot ca sosul sa patrunda bine in ciuperci. Noua ne-a placut, inclusiv mamitei. Stiu sigur ca am facut poze cu produsul finit, dar nu le mai gasesc, e posibil sa nu fi fost clare si sa le fi sters.