marți, 30 noiembrie 2010
Cu drag, de ziua lor!
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Ce verde era valea mea - Excursie de demult
Nu-mi vine a crede ca au trecut 55 de ani de la acea excursie. A fost organizata de profesorii de la scoala din comuna, dar au luat cu ei si farmacista din sat si doua fetite, pe mine atunci in varsta de 11 ani si inca una de 10 ani. Am mers cu trenul pana la Bacau, daca imi amintesc bine. Apoi am mers cu autobuze, pe jos, iar cu trenul. Am innoptat prin internate, imi amintesc ca nu aveam cearsafuri si parca nici saltele, dar eram asa de obositi ca nu conta. Am petrecut o noapte si la cabana Dochia, pe Cehlau. Apoi am trecut muntii in Gheorghieni, la Miercurea Ciuc am vazut Dama cu camelii la cinema. Am vazut vorba vine, pt ca era un ecran mic-mic si aproape tot era acoperit de subtitrarea bilingva.
Imaginile cele mai vii mi-au ramas din Cheile Bicazului, de o frumusete cu totul aparte, Lacul Rosu despre care un localnic ne-a spus o poveste cum ca atunci cand s-a surpat muntele si a oprit curgerea apei raului de s-a format lacul nu numai ca au ramas cioturi de copaci care si azi se mai vad iesind din apa, dar din cauza sangelui animalelor ce au pierit atunci apa lacului format s-a colorat in rosu, de unde si numele.
Mi-am amintit de toate astea mergand pe facebook la un link trimis de Dana si am gasit una din cele mai minunate initiative ale unei persoane particulare. Se intituleaza 273 locuri de vazut in Romania
si face o treaba de o mie de ori mai buna decat toate brandurile, logourile si frunzele pe care arunca banii Ministerul Turismului. Am avut rabdare sa ma uit la toate pozele postate pana acum, in numar de 141. La fiecare exista cate o mica prezentare, completata adesea de cei care comenteaza. f multe comentarii contin uimirea privitorilor ca exista in tara noastra asemenea minuni si bucuria celor care au fost acolo si le-au vazut de a impartasi cu altii ce au simtit ei.
Va recomand insistent sa vizitati albumul respectiv (mai are un album cu 273 de edificii de vizitat in Romania, pe acesta l-am amanat pt mai tarziu). imi place mult si cum arata adresa unde se pot trimite poze pt calendarul planificat de persoana careia ii apartine adresa de facebook:
am273motivesaiubescromania@yahoo.com
Da, exista chiar mai multe motive sa iubim Romania, chiar daca uneori ne asurzeste corul celor care o denigreaza. Am imprumutat cateva poze din acest album (sper sa nu se supere) care au legatura cu excursia amintita. Pe serpentinele din Cheile Bicazului noi fetitele am cules cateva garofite salbatice, pe urma mi-a parut tare rau ca le-am rupt prosteste, pt ca obosite am aruncat florile la un moment dat. Lacul de acumulare Bicaz era in constructie si trebuia sa fim f atenti cand se striga ca se pusca pt a nu fi loviti de pietrele care rezultau din dinamitare.
Cel mai dificil traseu pt mine a fost cel de pe Ceahlau, am trecut la un moment dat prin nori si am ajuns la cabana Dochia ciuciulete, cabanierul ne-a dat si noua, fetitelor, ceai cald cu rom, a fost cel mai bun ceai baut vreodata. M-am uitat disperata la farmacista cre spunea ca ea ar mai vrea o ascensiune pe Ceahlau si mi-era teama ca si ceilalti vor fi de acord, eu eram epuizata de efort. Pe pagina de facebook destinata Lacului Rosu e data alta explicatie, stiintifica de data asta, pt numele lacului. Mie legenda spusa de localnic mi se pare mai romantica.
 |
| Cheile Bicazului |
 |
| Lacul Bicaz |
 |
| Lacul Rosu |
 |
| Masivul Ceahlau |
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
luni, 29 noiembrie 2010
Calatoria in Irlanda--Albume de fotografii Part V
Ei, cu lista care urmeaza se epuizeaza albumele cu poze facute cu ocazia calatoriei in Irlanda si publicate pe Picasa. Si incepe nostalgia dupa acele zile cand colindam Corkul cu camera foto facand click oriunde mi se parea ca vad ceva demn de fotografiat.
Va urez vizionare placuta.
UPDATE Alex Mazilu mi-a reamintit ce probleme am avut cu prizele din Irlanda si cu introducerea in ele a stekerelor aparatelor fabricate pt alte tari. In cazul meu a fost vorba de calculator si incarcator pt telefonul mobil si de un accesoriu pt calculator cumparat in Irlanda si folosit in Romania. Minunea necesara se gaseste adaptor si nu e usor de gasit.
Din fericire camera foto functiona cu baterii. De aceea am cautat ca inclocuitor una care sa mearga tot cu baterii, am eu asa o convingere ca imi ofera o independenta mai mare, pt ca bateriile AA sunt identice pe tot globul, inclusiv in China :)
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Cele doua Corei
Prin initiativa de a difuza seriale istorice sud-coreene TVR1 a trezit in randul populatiei de diverse varste, dar in special in randul tinerilor din patria noastra, interesul pt aceasta tara atat de indepartata. Dar sunt convinsa ca putini cunosc mai multe lucruri despre istoria recenta a celor doua parti ale acestei tari. De aceea articolul aparut de curand in Romania Libera, scris de Dragos Nicolaie, mi se pare ca merita sa fie citit cu multa atentie. Am sa copiez aici doar un fragment, urmand ca cei interesati sau numai curiosi sa mearga la sursa.
Coreea a făcut parte din imperiul japonez începând cu anul 1910, însă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii, care intenţionau să invadeze Manciuria, au găsit o breşă în apărarea niponă şi au ocupat partea de nord a peninsulei. Similar s-au comportat şi trupele americane, care, deşi aveau în plan invadarea unor insule japoneze, au găsit culoar liber şi au ocupat sudul peninsulei. Coreea a fost cucerită mai degrabă întâmplător, aşa că Moscova s-a înţeles repede cu Washingtonul şi au împărţit peninsula în două zone relative egale, cu linia de demarcaţie la paralela 38. Înţelegerea ar fi trebuit să dureze până la crearea unui govern unic coreean, urmând ca marile puteri să se retragă după aceea. Ceea ce au şi început să facă între 1948 şi 1949, numai că în lipsa unei lămuriri clare cu privire la cine va conduce ţara, peninsula a rămas împărţită în Republica Coreea în sud, sprijinită de americani, şi Republica Democratică Coreea în nord, sprijinită de sovietici.
Cum au apărut cele două Corei
Încă de atunci, preşedintele Coreei de Sud, Syngman Rhee şi-a dorit suportul americanilor pentru ocuparea părţii de nord a peninsulei, însă administraţia Truman a preferat o retragere treptată din Asia de Sud Est, în dauna unui război care ar fi iritat Uniunea Sovietică şi China. După aproape un mileniu de uniune, diviziunea Coreei în două era de neacceptat. Aşa că deţinera întregii ţări şi-o dorea şi preşedintele comunist Kim Ir Sen, care i-a cerut sprijinul lui Stalin. Sovieticii i-au dat undă verde lui Kim Ir Sen în 1950, după o prealabilă consultare cu Mao Zedong. Stalin i-a permis lui Kim Ir Sen să invadeze Coreea de Sud în acelaşi mod cum i-a permis lui Ho Si Min să intensifice ofensiva împotriva francezilor din Indochina.
Cele două Coreei aveau atunci o importanţă strategică redusă în geopolitica globală, însă invazia comuniştilor din nord încălca graniţa stabilită de Naţiunile Unite şi îi surprindea pe americani, care nu au ezitat să vină imediat în sprijinul Coreei de Sud (trebuie precizat aici ca, spre deosebire de Vietnam, in Coreea razboiul din anii 50 a izbucnit ca urmare a unei rezolutii a ONU si au fost angajate armate din mai multe state ale lumii, nu doar din USA) . Desigur, reacţia Washingtonului l-a surprins şi pe Stalin, care, în mod bizar, nu se aştepta la o asemenea promptitudine, deşi ştia că în zonă sunt concentrate trupe americane. Războiul a durat trei ani şi a debutat cu o ofensivă crâncenă din partea comuniştilor, care ar fi putut câştiga dacă contraofensiva de la Inchon, condusă de generalul Mac Arthur, nu ar fi surprins armata nord coreeană. Mac Arthur ar fi cucerit şi el întraga peninsulă, însă în noiembrie 1950 a intrat în scenă armata chineză, care a deplasat în sudul râului Yalu aproximativ 300.000 de soldaţi. Războiul a continuat până în iulie 1953 şi a lăsat în urmă o peninsulă devastată şi divizată politic.
Conferinţa de la Geneva din 1954 nu a contribuit cu nimic la unificarea celor două state (sa nu uitam ca nu a fost semnat un armistitu intre cele doua parti akle Coreei, ele find practic si in momentul de fata in razboi), iar perioada care a urmat a fost presărată cu numeroase incidente, începând cu construcţia unor tunele clandestine care tranzitau graniţa şi până la spionaj, infiltrări şi altercaţii armate. Se apreciează că din 1954 şi până în 1992, între cele două state au avut loc peste 3000 de incidente, cele mai frecvente fiind din zona spionajului.
poate că guvernul de la Phenian vrea să îşi arate muşchii acum (e vorba de atacul nord coreean asupra insulei Yeonpyeongdo), când sinistrul Kim Jong-il este cu un picior în groapă şi la succesiune urmează neexperimentatul să fiu, Kim Jong Un, un pasionat al filmelor cu Jean Claude Van Damme.
Dumnezeu sa ne fereasca de raspandirea acestor tensiuni in alte parti ale lumii, mai ales dupa recentele dezvaluiri din Wikileaks si ziarele care le-au preluat, printre ele si New York Times. Ce mi s-a parut mie interesant in aceasta poveste cu ridicari de valuri este faptul ca se pare ca de la Ambasada Americana de la Bucuresti ar proveni cel putin un sfert din totalul notelor.
Coreea a făcut parte din imperiul japonez începând cu anul 1910, însă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii, care intenţionau să invadeze Manciuria, au găsit o breşă în apărarea niponă şi au ocupat partea de nord a peninsulei. Similar s-au comportat şi trupele americane, care, deşi aveau în plan invadarea unor insule japoneze, au găsit culoar liber şi au ocupat sudul peninsulei. Coreea a fost cucerită mai degrabă întâmplător, aşa că Moscova s-a înţeles repede cu Washingtonul şi au împărţit peninsula în două zone relative egale, cu linia de demarcaţie la paralela 38. Înţelegerea ar fi trebuit să dureze până la crearea unui govern unic coreean, urmând ca marile puteri să se retragă după aceea. Ceea ce au şi început să facă între 1948 şi 1949, numai că în lipsa unei lămuriri clare cu privire la cine va conduce ţara, peninsula a rămas împărţită în Republica Coreea în sud, sprijinită de americani, şi Republica Democratică Coreea în nord, sprijinită de sovietici.
Cum au apărut cele două Corei
Încă de atunci, preşedintele Coreei de Sud, Syngman Rhee şi-a dorit suportul americanilor pentru ocuparea părţii de nord a peninsulei, însă administraţia Truman a preferat o retragere treptată din Asia de Sud Est, în dauna unui război care ar fi iritat Uniunea Sovietică şi China. După aproape un mileniu de uniune, diviziunea Coreei în două era de neacceptat. Aşa că deţinera întregii ţări şi-o dorea şi preşedintele comunist Kim Ir Sen, care i-a cerut sprijinul lui Stalin. Sovieticii i-au dat undă verde lui Kim Ir Sen în 1950, după o prealabilă consultare cu Mao Zedong. Stalin i-a permis lui Kim Ir Sen să invadeze Coreea de Sud în acelaşi mod cum i-a permis lui Ho Si Min să intensifice ofensiva împotriva francezilor din Indochina.
Cele două Coreei aveau atunci o importanţă strategică redusă în geopolitica globală, însă invazia comuniştilor din nord încălca graniţa stabilită de Naţiunile Unite şi îi surprindea pe americani, care nu au ezitat să vină imediat în sprijinul Coreei de Sud (trebuie precizat aici ca, spre deosebire de Vietnam, in Coreea razboiul din anii 50 a izbucnit ca urmare a unei rezolutii a ONU si au fost angajate armate din mai multe state ale lumii, nu doar din USA) . Desigur, reacţia Washingtonului l-a surprins şi pe Stalin, care, în mod bizar, nu se aştepta la o asemenea promptitudine, deşi ştia că în zonă sunt concentrate trupe americane. Războiul a durat trei ani şi a debutat cu o ofensivă crâncenă din partea comuniştilor, care ar fi putut câştiga dacă contraofensiva de la Inchon, condusă de generalul Mac Arthur, nu ar fi surprins armata nord coreeană. Mac Arthur ar fi cucerit şi el întraga peninsulă, însă în noiembrie 1950 a intrat în scenă armata chineză, care a deplasat în sudul râului Yalu aproximativ 300.000 de soldaţi. Războiul a continuat până în iulie 1953 şi a lăsat în urmă o peninsulă devastată şi divizată politic.
Conferinţa de la Geneva din 1954 nu a contribuit cu nimic la unificarea celor două state (sa nu uitam ca nu a fost semnat un armistitu intre cele doua parti akle Coreei, ele find practic si in momentul de fata in razboi), iar perioada care a urmat a fost presărată cu numeroase incidente, începând cu construcţia unor tunele clandestine care tranzitau graniţa şi până la spionaj, infiltrări şi altercaţii armate. Se apreciează că din 1954 şi până în 1992, între cele două state au avut loc peste 3000 de incidente, cele mai frecvente fiind din zona spionajului.
Si pt ca interesul pt Coreea a aparut prin intermediul serialelor, deci a industriei filmului nu e lipsit de importanta sa reamintesc ca s-a ajuns pana la rapirea unor artisti sud-coreeni de catre cei de la Phenian in scopul de a avea si ei succese pe plan cinematografic, iar fragmentul de mai jos din articolul amintit vorbeste si despre filme:
poate că guvernul de la Phenian vrea să îşi arate muşchii acum (e vorba de atacul nord coreean asupra insulei Yeonpyeongdo), când sinistrul Kim Jong-il este cu un picior în groapă şi la succesiune urmează neexperimentatul să fiu, Kim Jong Un, un pasionat al filmelor cu Jean Claude Van Damme.
Apropo de aratarea muschilor si de rolul jucat de USA pe scena mondiala, eram in USA inainte de izbucnirea razboiului din Irak si unii comentatori puneau serios problema pericolului pt pacea lumii categoric mai mare reprezentat de Coreea de Nord si explicau f plauzibil de ce George Bush si "ulii" (hawks--Rumsfield printre ei) sai nu iau deloc in consideratie avertismentele "turturelelor" (doves--Colin Powell &Co), cu multe argumente, unul dintre ele fiind faptul ca, spre deosebire de Irak, Coreea de Nord nu are resurse naturale care sa ii intereseze pe americani. Chiar uraniul necesar pt planurile sale nucleare CdN il primeste din Iran.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Parcul Carol
Am fost asa de necajita ca am pierdut originalele pozelor facute cu ocazia plimbarii prin Parcul Carol incat pur si simplu nu mi-am dat seama ca am publicat pozele pe Picasa, dar n-am suflat un cuvintel pe blog despre aceasta plimbare. Pozele publicate le puteti vedea in urmatoarele albume:
http://picasaweb.google.com/vioreaforu/BisericaCutitulDeArgint#
Mi-am amintit de aceste poze vazand un articol de pe excelentul blog al lui Radu Oltean, Art Historia. O casa cu cerdac pozata acolo mi-a readus in fata ochilor mintii o casa a carei istorie nu o stiu, dar pe care am admirat-o nu odata pe vremea cand raposata mea matusa statea pe Soseaua Giurgiului si mergeam la ea in vizita, trecand cu tramvaiul pe langa respectiva cladire.
Am dat ocol fantanii si odata intrata in Parcul Carol prin strada 11 iunie am vazut in dreapta o statuie a regelui Carol. Am mers destul de rar in acest parc, mai ales in copilarie. Nu-mi amintesc ca aceasta statuie sa fi fost acolo, si e si firesc, tinand cont de faptul ca m-am nascut inainte ca in tara noastra sa se fi sfarsit cel de-al doilea razboi mondial iar comunistii nu voiau sa mai ramana vreo urma ce ar fi amintit ca tara noastra a fost carmuita de un monarh despre care manualele de istorie scriau ca a fost adus la putere de "monstruoasa coalitie burghezo-mosiereasca". In schimb Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida a ramas acolo unde unde il stiam. Am simtit o mare bucurie vazand bustul poetului meu preferat, George Cosbuc, opera lui Constantin Baraschi.
Cand am vizitat Muzeul de Arta al Republicii cu ocazia Noptii Muzeelor ma intrebam unde o fi statuia Gigantul de Paciurea, pe care o stiam inghesuita si chinuita intr-o sala din muzeu. Ajunsa in parc am vazut ca sunt doi Giganti, de o parte si alta a aleei principale, f bine pusi in valoare de arhitectura peisagistica, cel din prima poza fiind opera lui Frederic Storck, al doilea al lui Paciurea. Unde au fost amplasate initial aceste statui este alta poveste. Pe o alee paralela cu cea principala am vazut si Fantana Cantacuzino, unde nu stiu ce cretin (scuzati cuvantul) a simtit nevoia sa aplice o mazgaleala. Din pacate nici aceasta fantana, ca si cea a Zodiacului, nu avea strop de apa in ea. Mai exista o alta fantana in parc, a Minelor, dar n-am mai ajuns sa o vad pt ca s-a intunecat.
Ca orice parc bucurestean care se respecta Parcul Carol are si un lac, podul care il traverseaza, Gogu Constantinescu, placat cu marmura, fiind in prelungirea aleii principale care conduce la Monumentul Eroului Necunoscut (nici la asta n-am ajuns, tot din motive de intuneric, dar si de oboseala, in memoria mea, nu stiu de ce, era situat in Grota Ursilor) si la Mausoleul Eroilor Neamului care, conform zicalei "Nu e pt cine se pregateste ci e pt cine se nimereste" a fost construit ca loc de veci pt cei considerati eroi de catre comunisti dar osemintele acestora au fost scoase si duse in alte cimitire aducandu-se in loc oasele celor cazuti in primul razboi mondial si care se odihneau in Mausoleul de la Marasesti. Ar fi un bun prilej pt cei care ajung in fata acestui Mausoleu sa mediteze la zadarnicirea mandriei omenesti atunci cand unii nu-si afla odihna binemeritata nici dupa moarte, fiind plimbati de colo-colo.
Daca tot m-am aflat in zona am profitat de ocazie si am vizitat si biserica de o deosebita frumusete numita "Cutitul de Argint" dupa numele strazii. Pt ca numele mi se pare romantic am bantuit pe net cu ajutorul lui Google ca sa-i aflu originea. Singurul loc unde am gasit ceva ce ar semana cu o explicatie este "Legenda Dambovitei", frumoasa dar neconvingatoare, dupa parerea mea. Biserica este ctitorie a regelui Carol I, care are un portret frumos chiar langa intrare (il puteti vedea in album, aici public doar imagini exteriaore ale bisericii) avandu-l in stanga sa pe Stefan cel Mare. Explicatia acestei alaturari e ca biserica a fost construita cu prilejul aniversarii a 40 de ani de domnie, ca o replica a bisericii Sf Nicolaie construite in Iasi de Stefan cel Mare in 1491. tot cu ocazia aniversarii a 40 de ani de domnie. Dealtfel si Parcul Carol a fost amenajat tot cu prilejul aniversarii a 40 de ani de domnie a lui Carol I, cand s-a organizat si o mare expozitie.
Mi-am amintit de aceste poze vazand un articol de pe excelentul blog al lui Radu Oltean, Art Historia. O casa cu cerdac pozata acolo mi-a readus in fata ochilor mintii o casa a carei istorie nu o stiu, dar pe care am admirat-o nu odata pe vremea cand raposata mea matusa statea pe Soseaua Giurgiului si mergeam la ea in vizita, trecand cu tramvaiul pe langa respectiva cladire.
Cand am coborat din metrou in Piata Unirii m-am hotarat sa merg pe jos pana in parc, stiam ca nu e prea departe si m-am gandit ca voi gasi cate ceva demn de interes ca sa fac click pe butonul camerei foto. Nu m-am inselat, am mai gasit cateva case vechi care au meritat atentia mea, dar si una noua care contrasteaza total cu restul aspectului cartierului.
Vis-a-vis de acesta noutate Fantana Zodiacului era la locul ei.
Am dat ocol fantanii si odata intrata in Parcul Carol prin strada 11 iunie am vazut in dreapta o statuie a regelui Carol. Am mers destul de rar in acest parc, mai ales in copilarie. Nu-mi amintesc ca aceasta statuie sa fi fost acolo, si e si firesc, tinand cont de faptul ca m-am nascut inainte ca in tara noastra sa se fi sfarsit cel de-al doilea razboi mondial iar comunistii nu voiau sa mai ramana vreo urma ce ar fi amintit ca tara noastra a fost carmuita de un monarh despre care manualele de istorie scriau ca a fost adus la putere de "monstruoasa coalitie burghezo-mosiereasca". In schimb Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida a ramas acolo unde unde il stiam. Am simtit o mare bucurie vazand bustul poetului meu preferat, George Cosbuc, opera lui Constantin Baraschi.
Cand am vizitat Muzeul de Arta al Republicii cu ocazia Noptii Muzeelor ma intrebam unde o fi statuia Gigantul de Paciurea, pe care o stiam inghesuita si chinuita intr-o sala din muzeu. Ajunsa in parc am vazut ca sunt doi Giganti, de o parte si alta a aleei principale, f bine pusi in valoare de arhitectura peisagistica, cel din prima poza fiind opera lui Frederic Storck, al doilea al lui Paciurea. Unde au fost amplasate initial aceste statui este alta poveste. Pe o alee paralela cu cea principala am vazut si Fantana Cantacuzino, unde nu stiu ce cretin (scuzati cuvantul) a simtit nevoia sa aplice o mazgaleala. Din pacate nici aceasta fantana, ca si cea a Zodiacului, nu avea strop de apa in ea. Mai exista o alta fantana in parc, a Minelor, dar n-am mai ajuns sa o vad pt ca s-a intunecat.
Din statuia lui Constantin Istrati, care ar fi trebuit sa se afle in fata Arenelor Romane, a ramas numai soclul. Intre timp am reusit sa fotografiez si luna in toata splendoarea ei, lucru care m-a bucurat pt ca astfel Olympus si-a aratat superioritatea fata de vechiul meu Sony, care avea doar zoom3 si oricat m-am straduit, n-am fost niciodata multumita de pozele cu luna. Erau niste seri in care luna avea un halo superb (semn ca vine vreme rea) dar pe poza rezultatul nu era pe masura asteptarilor. Acum eu nu sunt chiar un fotograf din aceea dedicati, care au tot felul de aparate sofisticate si cunostinte tehnice de toata lauda, chestia asta cu pozatul e doar un hobby intre multe altele.
Ca orice parc bucurestean care se respecta Parcul Carol are si un lac, podul care il traverseaza, Gogu Constantinescu, placat cu marmura, fiind in prelungirea aleii principale care conduce la Monumentul Eroului Necunoscut (nici la asta n-am ajuns, tot din motive de intuneric, dar si de oboseala, in memoria mea, nu stiu de ce, era situat in Grota Ursilor) si la Mausoleul Eroilor Neamului care, conform zicalei "Nu e pt cine se pregateste ci e pt cine se nimereste" a fost construit ca loc de veci pt cei considerati eroi de catre comunisti dar osemintele acestora au fost scoase si duse in alte cimitire aducandu-se in loc oasele celor cazuti in primul razboi mondial si care se odihneau in Mausoleul de la Marasesti. Ar fi un bun prilej pt cei care ajung in fata acestui Mausoleu sa mediteze la zadarnicirea mandriei omenesti atunci cand unii nu-si afla odihna binemeritata nici dupa moarte, fiind plimbati de colo-colo.
Daca tot m-am aflat in zona am profitat de ocazie si am vizitat si biserica de o deosebita frumusete numita "Cutitul de Argint" dupa numele strazii. Pt ca numele mi se pare romantic am bantuit pe net cu ajutorul lui Google ca sa-i aflu originea. Singurul loc unde am gasit ceva ce ar semana cu o explicatie este "Legenda Dambovitei", frumoasa dar neconvingatoare, dupa parerea mea. Biserica este ctitorie a regelui Carol I, care are un portret frumos chiar langa intrare (il puteti vedea in album, aici public doar imagini exteriaore ale bisericii) avandu-l in stanga sa pe Stefan cel Mare. Explicatia acestei alaturari e ca biserica a fost construita cu prilejul aniversarii a 40 de ani de domnie, ca o replica a bisericii Sf Nicolaie construite in Iasi de Stefan cel Mare in 1491. tot cu ocazia aniversarii a 40 de ani de domnie. Dealtfel si Parcul Carol a fost amenajat tot cu prilejul aniversarii a 40 de ani de domnie a lui Carol I, cand s-a organizat si o mare expozitie.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Daniel Ridgway Knight
Poate n-as fi aflat niciodata nimic despre acest pictor daca Mondo.pps nu mi-ar fi recomandat un pps produs de vigi.pps, unde am gasit "Il pittore delle contadine". Am fost pe loc cucerita de tarancutele lui dar, mai ales, de florile pictate cu atata maiestrie incat ma asteptam sa le simt si parfumul. Am dat imediat search pe Google, apoi pe Bing, si asa am ajuns sa vad atatea tablouri de ale lui incat voi putea fi in stare sa recunosc un tablou fara sa mai scrie undeva cine l-a pictat. Cele mai multe le-am gasit pe Rehs Gallerie, dar si pe Art Renewal Center Museum, si, mai ales, pe Daniel Ridgway Knight.org, un fel de Wikiart. De fapt nu e singurul pictor caruia ii este dedicat un site special cu numele lui urmat de org, in care se pot incarca reproduceri ale respectivului pictor, situl spunand ca expune The complete work. N-am reusit inca sa aflu cine administreaza aceste situri si cate sunt.
Unele din tablourile de mai sus sunt atat de mult influientate de Jean Francois Millet incat daca nu as fi stiut ca atmosfera din tablourile lui Millet este mult mai sumbra decat cea senina din cele ale lui DRK as fi crezut ca au fost atribuite gresit.
DRK s-a nacut pe 25 martie 1839 in Pennsilvania unde a si studiat si si-a expus primele lucrari. In 1861 a plecat la Paris unde a studiat la L'Ecole des Beaux-Arts avandu-l ca profesor pe Cabanel. In 1863 s-a reintora in Pennsilvania si a participat la Razboiul Civil, pictand scene de razboi. Casatorindu-se a inceput sa picteze portrete pt a strange bani ca sa se intoarca in Franta. A reusit aceasta in 1872 si a pictat multe tablouri cu tarancute, fiind influientat in opera sa de multi pictori impresionisti.
Dupa 1890 s-a stabilit la Rolleboise, unde avea o gradina de o frumusete deosebita. Multe din tablourile pictate cu scene din acea gradina sunt acum f cautate de colectionari. De altfel acestea mi-au placut si mie f mult, chiar mai mult decat trandafirii lui Renoir, pictor care l-a influientat, sau minunatele buchete de flori ale lui Fantin-Latour. Dar am sa las loc picturilor sa vorbeasca de la sine.
 |
| A Passing Conversation |
 |
| A Discussion Between Two Young Ladies |
 |
| At Poissy Your Health |
 |
| Awaiting the Return of the Fishing Fleet |
 |
| Beneath The Apple Tree |
 |
| Chrysanthemums |
 |
| Coming home from market=Le Dejeuner |
 |
| Confidence |
 |
| Cutting Roses |
 |
| Girl Picking Poppies |
 |
| La Petite Jardiniere |
 |
| Daydreaming |
 |
| Dolce Far Niente |
 |
| Etretat-Sur-Mer |
 |
| Fishing |
 |
| Flatboat Fishing |
 |
| Gathering lilacs |
 |
| Gathering Roses |
 |
| Girl with a Basket in a Garden |
 |
| Gossips (Diane and Maria) |
 |
| Hailing the Ferry, Twilight |
 |
| Hailing the Ferry |
 |
| Harvest Repast--1875 |
 |
| In the Garden |
 |
| Julia--Corner of the Garden |
 |
| Julia Gathering Roses |
 |
| A Pensive Moment |
 |
| La flâneuse |
 |
| Le Dejeuner |
 |
| Les Cerisiers |
 |
| Maria and Madeleine on the Terrace |
 |
| Maria on the Terrace with a Bundle of Grass |
 |
| Martha--a Days Sport |
 |
| Meditation |
 |
| Noonday Meal |
 |
| On the Terrace at Rolleboise |
 |
| Peasant Girls In Flower Garden |
 |
| Preparing the Meal |
 |
| Returning home |
 |
| Stopping for Conversation |
 |
| Sur la Terrasse |
 |
| The Reformer |
 |
| The Water Carrier |
 |
| The Flower Girl |
 |
| The Gossips |
 |
| The Grass Cutter |
 |
| The Village Seamstress |
 |
| The Flower Boat |
 |
| The Harvesters |
 |
| The Harvesters Resting |
 |
| Waiting for the Ferryman |
 |
| Wash Day |
 |
| Woman in a Garden |
 |
| Woman by the Water |
 | ||||||
| Women Washing Clothes By A Stream |
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)