Jurnal de calatorie Cork 5-12 Octombrie 2008

S-ar putea crede ca am epuizat toate noutatile oferite de acest oras, dar nu e asa. Motivul pt care nu am mai scris in jurnal e ca am avut ceva probleme cu sanatatea (OK, stiu ca am mereu probleme, dar de data asta unele s-au acutizat, altele s-au adaugat) pe scurt am renuntat cateva zile la lungile plimbari cu care ma cam obisnuisem (zilele trecute aproape ca ma simteam acasa, la Bucuresti, in unele din acele zile in care cu greu ma taram dintr-un loc in altul prin „vastul” apartament), mai ales ca vremea cea mohorata indemna mai curand la stat in casa, decat la colindat pe coclauri.

Totusi vineri m-am simtit ceva mai bine si, in ciuda ploii (a turnat fara incetare toata ziua si a suflat vantul tare, dandu-mi de cateva ori imbrela peste cap) am pornit spre centru. De altfel in toate pliantele turistice se gaseste numai harta insulei formate intre cele doua brate ale lui Lee inainte de a se reuni pt a se varsa in mare (marea e destul de departe, chiar portul Cobh, din care a plecat Titanicul dar si vreo 6 milioane de emigranti in timpul marii foamete, e situat in fundul unui fel de pahar a ceea ce se numeste Golful Cork), insula unde se afla ceeace se numeste City Center, numai uneori se mai arata cate o bucatica din restul orasului care, pe harta cu strazile (unde strada pe care locuim nici nu este, atat e de nou complexul, care inca e in constructie si are case neocupate, cu recesiunea recenta nici nu stiu cine isi va permite sa plateasca preturile inca piperate, in ciuda scaderii marcante din ultimul an) se intinde destul de mult de la est spre vest, ca sa respect sensul de curgere al raului Lee.
Am mers pe scurtatura gasita pe harta, si nu pe traseul autobuzului (aici „seniorii”, adica cei peste 60 de ani, au gratuitate la calatoria cu autobuzul, de aceea e mereu plin de calatori f in varsta, dar si de fete f tinere cu copii ca ulcelele, unii agatati de fusta mamei, altii in carucioare, nu stiu daca tinerele au si ele gratuitate, nu am intrebat, eu ca sa nu ma fac de ras la vreun control---n-am vazut niciodata vreunul---,nefiind cetateana a orasului, platesc biletul, si nu intotdeauna primesc cei 5 eurocenti rest) si am ajuns pe North Main Street (care se continua cu South Main Street, n-am inteles exact dupa ce criteriu s-a stabilit punctul zero, ca doar Ecuatorul nu trece prin Irlanda), in fata turnului ca de castel care adaposteste Cork Vision Center. Fiind unul din obiectivele turistice la care nu se plateste intrarea, am profitat de faptul ca era deschis si am intrat, Am facut insa un tur f rapid, stil bifat, pt ca era f aproape de ora inchiderii (prea putine institutii sau magazine sunt deschise dupa 5pm), din toata viziunea lor, care trebuia sa contina si niste proiectii, nu m-am ales decat cu privitul la o f mare macheta a orasului adica (ati ghicit) a centrului si un pic din cartierele inconjuratoare. City Council are ambitia sa schimbe cat de mult posibil fata orasului, deja o parte din centru s-a daramat pt a se construi in loc un mare mall Dunnes, desi in acelasi perimetru mai exista doua, f aproape unul de altul, in unul din ele e si magazinul Marc & Spencer, s-au construit mastodonti de hoteluri, poate necesare la ce numar impresionant de limbi am auzit vorbindu-se si la cat de multe natii si rase exista in oras, azi am auzit chiar doua persoane vorbind romaneste, dar n-am simtit indemnul sa le trag de maneca spunand si eu sunt de-acelasi neam, dar am dubii ca multi dintre cei aflati in trecere au si mijloacele necesare pt a plati cazarea in acele hoteluri.

M-am bucurat ca printre pliantele gratuite se gasea si „harta pictoriala”, tot cu centrul si un pic din oras, dar cu cladiri desenate ca niste machete, ceva f interesant.
Si pt tot vorbeam de natii, dupa ce am iesit de la CVC si am pornit sa caut magazinul de discuri despre care intelesesem ca se cheama Virgin, de fapt cred ca era HMV, la care am ajuns in final, o individa ceva mai colorata decat populatia de bastina, atat din Irlanda, cat si din Romania, dar nu genul neagra tuci, venta din Africa, ci europeana de-a noastra, s-a despartit de tovarasa ei care arata cam la fel, si mi-a intins un cartonas pe care era un text care incepea cu "I am from Kosovo". Mi-am ridicat ochii spre ea, am privit-o cu atentie, era bine imbracata pt o cersetoare dar arata exact ca locuitoarele noastre din Ferentari. I-am dat biletul inapoi fara sa mai continui cititul spunandu-i „We have gipsy too in my country” Ea a insistat spunand ca nu vrea bani, si atunci am continuat si eu „And they are making a shame from my country” si atunci m-a lasat in pace. Poate trebuia sa am rabdare sa vad ce scria in acel biletel, dar atitudinea era atat de caracteristica si supararea mea ca fetele mele au trebuit sa indure priviri piezise si remarci rautacioase atat in Irlanda, cat si in Franta si Italia din cauza comportamentului conationalilor nostri (nu mai departe decat o invatatoare de la scoal Liei i-a spus Mariei ca ea stie ca Romania e locuita de tigani, si este o persoana f draguta si indatoritoare, chiar Man of Matunga, indianul al carui simt al umorului l-am admirat atat de mult incat am simtit nevoia sa-i spun asta intr-un email mi-a raspuns ca stie ca in tara mea traiesc cei din tribul Roma, veniti din India) incat aceasta rabdare mi-a lipsit. In plus sunt satula de biletelele, nu atat de civilizat executate ca cel al „kosovarei” pe care le etaleaza cersetorii nostri. Precizez ca bona copiilor mei a fost tiganca, deci nu am ceva special cu rasa, ci cu acei reprezentanti ai ei care fac o batjocura, prin comportamentul lor, din notiunea de roman.

La magazinul laudat erau si CD cu hip-hop si rapp, dar mie nu-mi place genul acesta de muzica (parca stiind ca am in plan sa caut niste CD cu muzica doi tineri, aflati pe trotuar de-o parte si de alta a strazii nu f inguste, produceau ceva ce am identificat ca rapp, poate era vorba de o improvizatie, n-am stat sa aflu exact despre ce rapuiesc ei si cine i-a suparat. Nu m-am uitat nici la standul cu muzica dance (desi poate acolo era Basshunter, preferatul Alexandrei, despre care insa vanzatorii din cele doau magazine vizitate nu au auzit) ci m-am uitat la lungul sir de rock & pop. Toata generatia mea era prezenta acolo, toate numele care mi-au incantat tineretele, desi cu greu se putea face rost de un vinil, cum era pe vremea aceea.

Sambata Lia a mers, impreuna cu Maria, si s-a intalnit cu o prietena si colega pt a merge la calarit. Eu am ramas acasa dar, cand s-a terminat distractia m-au chemat si pe mine in oras. Ce inseamna oras de provincie, centrul gemea de lume iesita sa se plimba (poate si la cumparaturi, am cumparat si noi cate ceva, Maria mi-a daruit „Rendezvous with Rama”, de Arthur C. Clarke, prima si singura din seria Rama pe care n-am gasit-o la British Council si deci n-am citit-o pt ca Almanahul Anticipatia in care trebuia sa fie publicata traducerea, si de care am facut rost cu mare greutate la vremea aceea (ah, acele almanahuri, cata delectare imi produceau!) nu avea decat pagina cu titlul „Intalnire cu Rama”, restul lipsea. Mie mis-a parut f piperata ca pret, mai ales ca Dune, editia completa dar f voluminoasa pt a o lua in bagaje, costa doar de doua ori mai mult. Ei da, o sa raman cu nostalgia acestei Dune, asta e!
Pe trotuare se produceau tot felul de lucruri menite sa atraga atentia publicului: cantareti ambulanti (canta unul f frumos chiar in fata librariei, dar avea doar cativa banuti de arama in vasul de colecta), niste fotbalisti care au avut mare succes de public si chiar si un pictor care desena niste mari caricaturi pe niste foi imense de hartie, avand si un text, destul de lung, alaturi. Am pozat textul si l-am citit acasa, era un fel de pamflet la adresa unui om politic si mare mafiot, complet necunoscut mie, si neinteresant, pt ca nu i-ar fi ajuns pictorului toata hartia din lume daca ar fi facut atatea caricaturi la fiecare din personalitatile noastre care se calificau pt pamfletul lui.

Fotografii din parcare

Pentru ca mi s-a cerut expres sa postez "picturi pe pereti" am ales ca al doilea album de pe http://picasaweb.google.com/viorea4u sa fie cel cu grafitti din parcarea de pe White Street. Nu le-am prelucrat spre publicare inca pe toate, mai urmeaza.

Cui nu-i place pictura abstracta (nici eu nu ma omor dupa ea, dar unele din aceste grafitti mi s-au parut f interesante) probabil ca nu o sa inteleaga ce m-a fascinat atunci cand am facut pozele. Maria nu intelegea de ce pierdem atat timp acolo (data urmatoare am fost singura) iar Lia, dupa ce a vazut pozele si i-am explicat ca e vorba de arta abstracta a produs si ea o "pictura abstracta", reusita, dupa umila si "obiectiva" mea parere de bunica.

Am povestit ca am ajuns, intr-o zi de sambata 13 Septembrie, o zi f ploioasa, in parcarea de pe White Street, aflata in plin centrul orasului. Pt ca era weekend parcarea era mai mult goala, totusi nu am facut poze prea amanuntite pt ca aveam si alte obiective turistice de vizitat. De fapt am intrat in parcare pe langa o capela, sau un Community Center de pe langa o capela, nu mi-e clar, ce m-a socat era faptul ca peretele acestei cladiri de pe gangul care ducea in parcare era pur si simplu mazgalit cu grafitti tip idiot, a doua oara peste aceste mazgaleli s-au pictat grafitti mai reusite.
A doua oara era in timpul saptamanii, masini mai multe, dar si drogati, cum am mai povestit http://google-viorica.blogspot.com/2008/09/jurnal-de-calatorie-cork-24-septembrie.html dar am reusit sa fotografiez mai amanuntit unele producti; cea cu chipul alb , pe care am ales-o drept coperta este fotografiata in acea zi de luni 22 septembrie.
Despre ce am vazut in ultimele zile am sa povestesc alta data.

Fotografii din Dublin 29 August 2008

Am reusit in sfarsit sa mai redimensionez niste poze din Dublin. Au mai ramas cateva. Pozele pot fi vazute la adresa din articolul anterior.
Daca are cineva obiectii cu privire la calitatea pozelor am sa reamintesc ca era o zi noroasa, fara nici o raza de soare. M-au interesat cladirile, Castelul, Catedrala (in Dublin sunt doua, amm vazut doar una), etc. M-au impresionat florile, nu am reusit, in scurtul timp petrecut, sa pozez cate as fi vrut. Am reusit sa pozez o tiganca cersetoare cu puradelul aferent. Cineva m-a intrebat cum rezolva irlandezii problema civilizarii populatiei, ca sa nu mai arunce gunoaie. Exista doua poze care raspund la aceasta intrebare.
Nu putea lipsi celebra berarie Guiness, dar am pozat si Muzeul National, pe care nu l-am vizitat din lipsa de timp. De fapt am vazut o f mica portiune din oras. Cand voi mai pune poze o sa incerc, daca voi avea timp si acces la calculatorul cu conexiune, sa scriu sub unele poze ce-mi mai amintesc ca reprezinta.

Dublin

Am descarcat cateva fotografii facute in Dublin. Se pot vedea la http://picasaweb.google.com/viorea4u
Vizionare placuta

Ce verde era valea mea Psihologia multimii

Se vorbeste din ce in ce mai mult zilele acestea despre psihologia multimii.
De ex NYT zice ca asa se explica actuala criza: multimea investitorilor intai vinde si pe urma intreaba. Pai cam asa se poate explica orice faliment bancar: cum aude un zvon de insolvabilitate multimea da navala sa-si recupereze pretioasele economii si falimentul e gata. Pana si Stoica, cel cu "Caritasul" tot asa justifica pierderile depunatorilor, desi orice om cu putin scaun la cap isi dadea seama ca sistemul piramidal nu se poate sustine.
Dar nu despre finante si banci voiam eu sa scriu, nici despre revolutie (imi aduc si acum aminte de nenea acela care, pe 22 decembrie, vis-a-vis de Galeriile Orizont, ne zicea "Duceti-va la Televiziune, in Piata nu mai e loc -- deja se instalasera tovarasii, dar noi aveam sa aflam asta mai tarziu-- acolo e nevoie de voi", nici pana in ziua de azi nu stiu cine a fost, dar ce manipulare magistrala a multimii, ce cunoastere fina a psihologiei ei!), nici macar despre mineriada (si despre aplaudacii bucuresteni care, in iunie 2000 strigau "Cinste lor, cinste lor mineriilor", fara sa aiba habar ca strigatele lor erau dovada ca acei cunoscatori ai psihologiei multimilor isi facusera f bine treaba) si nici despre macelul de la Amritsar, despre care am citit in John Master, sau o fi fost Paul Scott, oricum, cata similitudine intre provocatorii care spargeau geamuri in India ca sa obtina furia multimii si cei din Bucurestiul decembrist, si cat de bine spunea scriitorul ca daca lipsesti prin diverse mijloace (la Amritsar prin aruncarea in inchisoare) masele de liderii lor se obtin rezultate neasteptate.
Am mai gasit eu niste similitudini cu revolutia romana in "Coup D'Etat", nu-mi mai amintesc autorul, in care se descrie lovitura de stat "a coloneilor" care l-au detronat pe regele Constantin al Greciei, au provocat fuga arhiepiscopului Macarie din Cipru si ocuparea unei parti a Ciprului de catre armata turca, ducand la o situatie conflictuala (conflict inghetat) care nu s-a rezolvat nici acum, dar asta e alta poveste.
Am inclus tema in memorii pt ca, prin anii 80, s-a facut un experiment in Bucuresti. Nu stiu exact cine l-a provocat si orhestrat, de regula se ocupau de asta raspandacii Securitatii, dar rezultatele au fost nu numai nesteptate, ci si neplacute pt ei, pt securisti adica.
Zvonul era ca existau niste indivizi, dotati cu masini de urmarire (amanuntul acesta a fost f important) care rapesc copii in niste scopuri suspecte desigur necurate.
S-a creat o asemena isterie (marturisesc ca si eu am simtit-o, era aniversarea unuia din copiii mei si erau in casa exact 12 copii, si am gasit, prins de clanta, un sirag cu exact 12 margele, m-am panicat f tare si cu greu m-am lasat linistita de explicatia ca s-a jucat probabil vreun copil, nici pana azi nu stiu cui apartinea de fapt siragul) incat de doua ori, in Militari, lumea a actionat extrem de agresiv la adresa unor cetateni suspecti, doi dintre ei iesind, ff sifonati, batuti adica crunt de tot. S-a aflat (zvonit) ulterior ca erau de fapt securisti in misiune, care aveau intr-adevar o masina cu aparate ciudate in portbagaj, care ar fi trebuit sa le folosesca la ce sarcina aveau ei de indeplinit, daca n-ar fi fost vandalizata de multime.
Ei, si atunci si-au dat seama tovarasii ca situatia tinde sa scape de sub control si ca experimentul trebuie curmat cumva.
Deci, in ce ma priveste, am fost "prelucrata" de tatal unei cologe, si el coleg cu noi, vechi membru de partid, care mi-a spus ca s-a facut o sedinta de partid pe sector si ca au fost sfatuiti sa lamureasca lumea ca nu e nimic adevarat in zvonurile despre copii. se pare ca sarcina a fost indeplinita cu succes, pt ca dupa aceea nimeni nu a mai pomenit vreun cuvant despre eventualii rapitori de copii, dovada ca psihologia multimilor a functionat in mod optim in acest caz.
Ciudat mi se pare acum ca "prelucrarea" s-a facut, daca e sa-l cred pe fostul meu coleg, pe linie de partid. Poate intr-adevar Florian Henkel von Donnersmark are dreptate in filmul lui cand sugereaza ca Partidul era mai presus de Securitate.
Iar scena cu dusul despre care vorbeam in articolul anterior, a fost urmata de alta scena la dus, dar despre asta am sa vorbesc mai tarziu, dupa ce o sa vada si Ciupercutza filmul, ca sa nu fiu total spoiler.
Poate investitorilor panicati le-ar trebui niste membri din astia devotati care sa-i prelucreze si sa calmeze situatia, incat sa se iasa din criza, dar de unde sa iei asemenea specimene in democratie?
Nu, nu sunt nostalgica!

Das Leben der Anderen

Acesta este titlul in germana al filmului despre care vorbeam deunazi. Wow, e castigator de Oscar si de inca 22 de premii!. Am aflat asta de pe
http://www.imdb.com/title/tt0405094/
Si e relativ nou, din 2006. Iar regizorul e si scenarist. Maria mea are gust in materie de filme (si nu numai, ca si Alexandra)
Ce minune e IMDb-ul asta! Am aflat si cine a regizat Fiorile (e mai vechi, din 1993, l-am vazut de doua ori, odata la unul din canalele Tv al lui Berlusconi si apoi la Arte, ce pacat ca RCS-ul a scos Arte de pe grila), e vorbade fratii Taviani.

Si inca ceva, fara legatura cu IDMb-ul. O scena din filmul german, una din cele in care protagonista face dus dupa ce a facut sex, oarecum obligata, seamana ca doua picaturi de apa cu cea din "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" al lui Mungiu, care e, dupa cate stiu eu, mai recent.
Sa zicem ca au gandit la fel, sa nu dam cu piatra plagiatului.

Tablita de pe Rose Hill

WHAT IS THE WORD FOR PAPERS STREYNG UP ON THE GROUND
THE WORD MY CHILD IS LITTER LET'S LEAVE IT NOT AROUND.

Textul a fost sapat in lemn, apoi vopsit in negru. pe alocuri vopseaua s-a dus. Sper ca l-am scris corect.

Raspunsuri la unele comentarii, mai mult sau mai putin publice.

Daca cineva, in afara Mariei, a bagat de seama ca am scris gresit numele raului Leffey, care trece prin Dublin, rog sa faca mental corectia cuvenita in caz ca ar avea vreo dorinta inexplicabila sa reciteasca textul
Articolele mele sunt f lungi pt ca mi-e greu sa-mi fragmentez fluxul gandirii. A se vedea blogul Venoricai, http://veronicaacara.blogspot.com/
textele ei sunt muuuult mai stufoase si mai compacte decat ale mele, poate si mai interesante, oricum mie imi plac, atunci cand am rabdare sa le citesc.
Stiu ca omenirea se afla in pragul unei catastrofe economice si financiare, dar la ce mi-ar folosi sa ma panichez? As putea contribui eu cu ceva la salvarea situatiei? Desigur ca nu. Si atunci? Cui i-ar ajuta daca ma strofoc eu?
Atitudinea asta, pe care am avut-o mereu si cu care mi-am enervat nu n umai unul din membrii familiei, am gasit-o si in „Tara de dincolo de negura” a lui Toparceanu. Povesteste acolo poetul ca atunci cand mergea la vanatoare cu bunul lui prieten Sadoveanu el, GT, se aseza in marginea camionului cu prelata „sa vada tot” in timp ca mai placidul si mai corpolentul lui prieten se aseza la mijloc, de unde nu putea vedea nimic. GT nu intelegea cum e posibil sa stea prietenul lui atat de linistit fara sa vada nimic afara. „Si daca se rastoarna hardughia asta si-ti prinde vreo mana sau vreun picior dedesubt?” intreba GT, „Ei, daca se rastoarna ce poti sa faci? Nimica. Atunci stai linistit.” il sfatuia prietenul. „Ba, iu, nu ma resemnez. Daca se rastoarna si ma prinde dedesubt ma apuc cu dintii de margine si tot se cheama ca am reactionat”. Sadoveanu a trait pana la adanci batraneti, Toparceanu a murit de tanar. O fi avut si resemnarea rolul ei.
Si acum fara legatura cu reprosuri si comentarii, pur si simplu mi-am amintit ca am vazut pe un zid o placuta ce ne-a placut (n-am vrut sa fac un joc de cuvinte) pe zidul din Rose Hill, care recomanda, in versuri, trecatorilor sa nu arunce gunoi. In Dublin era alta recomandare, pe cutiile de gunoi: “Litter is disgusting as are the producers”, nu stiu daca am citat bine, ideea era sa te dezguste sa mai faci gunoi, in timp ce pe RH te ruga frumos, in versuri. Pe strada aceea a avut efect, nu si in spatele bisericii parasite de pe dealul de la fostul spital de nebuni, in spatele careia se lafaia o mare gramada de gunoi.

Jurnal de calatorie Cork5 Octombrie 2008 Lough Cork

Legenda lacului suna cam asa. A fost odata un rege numit Corc, care avea un castel f frumos inconjurat de o gradina mare si f frumoasa. In mijlocul gradinii era un izvor cu apa limpede si cristalina, cu un gust minunat. Venea toata lumea din imprejurimi sa-si aline setea cu apa acelui izvor, dar regele a inceput sa se teama ca daca bea prea multa lume apa aceea izvorul ar putea seca, si a inchis locul unde se afla izvorul cu un zid f inalt, ferecat. Oamnenii s-au intristat, dar regele nu s-a lasta induplecat de rugamintile lor, Si avea regele acela o fata de o frumusete rapitoare. Regelui ii placea sa dea petreceri si, la una din ele, a fost invitat si un print care s-a indragostit pe loc de printesa. Era o incantare sa-i vezi cum aluneca pe podea, dansand in sunetele harpei.

La un moment dat musafirii s-au rugat de rege sa le dea sa bea din apa aceea minunata. Regele s-a lasat f greu induplecat dar pana la urma a fost de acord si i-a dat porunca printesei sa aduca un vas plin cu apa. Printesa, cam rasfatata, nu a vrut sa indeplineasca porunca, si atunci regele i-a cerut printului s-o insoteasca pe printesa. Printul, vazand ca printesei nu-i face placere sa mearga la izvor, ar fi vrut sa refuze si el, dar i-a fost teama sa nu-l supere pe rege, asa ca a luat vasul in brate, pe printesa de mana si au plecat amandoi spre izvor. Printesa a descuiat poarta, s-au coborat spre izvor, dar apele izvorului au inceput sa creasca si au tot crescut pana au inundat tot castelul. Regele, printesa, printul si toti musafirii au supravietuit in mod miraculos pe fundul lacului astfel creat si dau mereu serbari, putand fi vazuti si auziti uneori noaptea, in lumina fermecata a razelor lunii.

Cum noi ne-am dus ziua, in cea mai frumoasa zi insorita posibila, n-am vazut nici un palat sau castel, nici o serbare, dar dupa ce am dat ocol lacului am vazut cum ies majestuoase dintre pomii de pe malul insulei, ca si cum ne-ar fi asteptat pe noi, cele doua lebede negre, spre marea bucurie a Liei. Am zabovit pana tarziu pe malul lacului, la un moment dat, cand ne hotarasem sa plecam pt ca nu mai aveam paine de dat prea ghiftuitelor pasari, o doamna in varsta ne-a daruit o punga cu paine si am mai ramas sa hranim pasarile, mai ales ca un pui gri si cam uratel de lebada („Ratusca cea urata”), izolat de restul cardului, s-a apropiat de mal si a mancat cu multa pofta painea oferita de Lia, uneori chiar din palma acesteia. Curand au venit si alte lebede, care pareau ca nu au mancat de mult, spre deliciul Liei .

Am vazut in apa intr-un loc paine mucegaita, Maria, mai increzatoare in pozitivitatea naturii umane credea ca a mucegait de atata stat in lac, eu cred ca niste rautati de indivizi, ca nu le poti spune oameni, si-au golit punga cu painea ce le-a mucegait in casa.

Intr-un loc era o pancarta pe care scria „removal of fish from the lake will be punished”, dar am vazut in trei locuri oameni care isi intinsesera o multime de undite, era si un cort, pesemne e permis pescuitul sportiv, adica nu indepartezi pestele din lac, ci il pupi in bot si il arunci la loc dupa ce il prinzi.

Pe insula se afla si o poarta, destul de mare, care pare absurda acolo, nefiind nici un gard de care sa se lege, pesemne ca e un fel de debarcader in fata ei pt veterinarii si ingrijitorii lacului.

Intr-un tarziu Lia s-a decis sa-i dea restul de paine ramas unui copilas mai mic, spre incantarea mamei acestuia.

Ajunse in centru am constatat ca am ratat niste concerte gratuite care marcau inchiderea festivalului de folk irlandez, instrumentistii tocmai isi strangeau instrumentele, (pe podul care ducea in centru era si un cesetor, f curat imbracat, cu traditionalul pahar pt monede in fata , am mai spus ca am vazut si muzicanti de strada alta data) dar mai erau cateva tarabe cu mancare, am luat si noi niste humus si o „paine”, de fapt ce numim noi chec, zicea ca e sugarless, si intr-adevar nu are nevoie de zahar, fiind impanata cu stafide si smochine, poate si ceva curmale. Se mai vindea tabuleh, un cus-cus libanez cu multa verdeata si legume, ca si carnati la gratar si ceva chebab. Erau si tarabe cu ceramica, tot de influienta araba, pt ca erau si acele „tzesturi”, clopote ceramice de gatit.

Ne-am incheiat lunga plimbare cu o binemeritata pizza (cam ars aluatul) la Ginno