joi, 2 iulie 2015

Ce verde era valea mea Solanum Crispum și alte plante toxice

Solanum Crispum

Cunosc planta asta din copilărie. Este una dintre plantele despre care părinții nu uitau niciodată să ne spună că este otrăvitoare. Nu numai florile sunt foarte frumoase, dar și fructele, de un stacojiu aprins. Este foarte decorativă încât dacă nu consumăm nimic din ea e OK. 

Tot decorativă dar mult mai periculoasă este planta numită popular ”turbăciunea câinelui” iar în engleză ”deadly nightshade” Atropa Belladona. Aceasta are florile asemănătoare cu Solanum Crispum (solanacee amândouă) dar face fructe negre, extrem de otrăvitoare. Are Agatha Cristie un roman în care a fost comisă o crimă folosind frunzele acestei plante în locul celor de salvie. O singură frunză poate ucide un adult.

Deasemenea toxică este și măselarița, Hyoscyamus niger sau ”stinking nightshade” care se găsea din belșug în comuna unde mi-am petrecut copilăria, dar noi nu ne jucam cu ea pentru că mirosea urât, cum îi și spune numele în engleză. 

În fine, ultima plantă cu care ne jucam știind că e toxică e ciumăfaia, Datura Stramonium. Mai este numită și Jimson weed or Devil's snare pentru că locuitorii orașului Jimson din America i-au cules frunzele crezând că e spanac și s-au intoxicat. 

O altă plantă toxică cultivată în gospodării în scop decorativ este frumosul leandru, cum i se spune la noi, Oleandru cum e numit în alte părți. Am auzit o poveste înfricoșătoare cu o bunică doritoare să-și întărească nepoții punând în apa lor de baie frunze de leandru dar provocându-le astfel moartea. Nu știu ce fel de frunze ar fi trebuit folosite, evident că nu cele de leandru.

Am găsit un articol despre plante otrăvitoare în care scrie că până și fumul de la arderea leandrului e toxic, provocând moartea. http://www.mnn.com/…/photos/13-plants-that-could-k…/oleander

Spre marea mea uimire am aflat că și narcisele galbene, zarnacadelele, ( Narcissum) sunt toxice, atât bulbii cât și frumoasele flori.

Mai cresc prin curțile noastre temuta  Cucută-de-baltă (Cicuta virosa). Socrate a fost otrăvit cu suc de cucută, deasemenea tatăl lui Hamlet, prințul nefericit al Danemarcei. Există unele umbelifere asemănătoare dar netoxice  (cucuta poate fi usor confundata cu napul sau cu pastarnacul!) ....ca să fiu sigură mă feresc de toate.

Îmi amintesc și acum cât de tare înțepau fructele de ricin, Ricinus communis pe care trebuia să le culegem în locul colectiviștilor care...Am fost însă avertizați să nu ne lăsăm înșelați de asemănarea boabelor de ricin cu fasolea pentru că ricinul e foarte toxic. Celebra ”umbrelă bulgărească” a folosit ricinul pentru eliminarea fizică a dușmanilor regimului comunist.






Niciun comentariu: