marți, 21 iulie 2026

Fii atent ce îți dorești!

 Nu degeaba se spune să fii foarte atent ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească. Tocmai era cât pe ce să mi se îndeplinească cea mai arzătoare dorință și anume să am o moarte fulgerătoare, fără să mă chinuiesc și fără să fiu o povară pentru ai mei. Ba chiar, trecând pe lângă biserică mi-am făcut cruci rugându-mă în acest sens da se pare că Dumnezeu a zic ÎNCĂ NU!

Și cred și eu că nu era momentul, pentru că mă aștepta Lizuca și în plus le stricam vacanța copiilor. Ca să nu vă mai întrebați ce s-a întâmplat era sfârșitul unei săptămâni cam stresante și o zi în care mi-am planificat o mulțime de cumpărături pentru copiii mei.
Deja intrasem în patru magazine și mă gândeam ce mai am de bifat de pe lista alcătuită doar în cap, nu și pe hârtie sau telefon și am pornit cât am putut de repede spre stația de tramvai. Bine era dacă mă uitam și în jos, nu doar înainte, tot înainte! și observam acea denivelare din parcarea pe care o traversam.
Și așa m-am trezit câzând fulgerător cu fața în jos, cum mi s-a mai întâmplat de câteva ori înainte de a descoperi că am adenom de paratiroidă. Bineînțeles că m-am speriat și dacă nu era soțul meu în spate nu aș fi știut că de fapt m-am împiedicat de denivelarea pe care tocmai am amintit-o. Ne-au sărit în ajutor și doi tineri care întrebau dacă am leșinat. Or fi crezut că vorbesc în dodii când spuneam că m-am speriat că iar am un adenom de paratiroidă.
M-am lovit la arcadă , la distanță de cel mult un cm de tâmplă. Deci un cm m-a salvat de împlinirea dorunței mele arzătoare. Treptat m-am învinețit în jurul ochiului și acum arăt leit imaginea standard a femeilor vasluiene. Poze nu pun pentru că știți și voi cum este acea imagine. Simțul meu estetic este însă satisfăcut pentru că sub ochi, chiar pe punga datorată insuficienței renale strălucește o frumoasă inimioară albă.
Am pus în schimb o poză cu Lizuca.



Niciun comentariu: