luni, 11 septembrie 2023

Ghiveci cu mazăre mange toute și ciuperci negre asiatice

 Azi am fost ocupată rău. Aveam în frigider niște mazăre "mange tout" (dacă nu știți franceză întrebați o carte de bucate) despre care până acum câteva zile credeam că se găsește numai în rețete.

Nu știam ce să fac cu ea dar mi-am amintit că mai am și niște "black fungus" uscate procurate încă din vremea pandemiei de la Asia Fest și m-am gândit că le-ar sta bine alături. Am consultat Google pentru inspirație și m-am apucat de treabă.
Mai aveam niște bame turcești în saramură, ceapă galbenă (sper că românească) usturoi (aceeași speranță) și niște salată de ardei vrac (după aspect ardeii sigur de import). Morcovii nu știu de ce proveniență sunt dar soiul este din cei cu vârful rotunjit, mai gustoși (verificat)
Am pus toate astea pe rând într-o oală cu ulei de cocos și unt de arahide (ciupercile le-am hidratat urmând indicațiile de pe pungă) și la final am pus și niște pomodori cubetti. Ghiveciul a mai căpătat, pe lângă sare, turmeric, piper negru și măghiran.
A rezultat ce se vede in poză. Alături am servit o salată de cartofi fierți în zeama în care am hidratat ciupercile negre, asezonată cu tahini, smântână, iaurt, zeamă de lămâie, sare și ceapă verde.




Niciun comentariu: