Mamă, mă tem.

O scenă pe care am văzut-o într-un serial chinezesc, ”The Love You Give Me” mi-a trezit niște amintiri dureroase. Scena se petrece la spital iar copilul urmează să sufere o operație grea și riscantă, operație pe cord deschis. 

O fostă colegă avusese o asemenea operație și susținea că jumătate din pacienți mor pe masa de operație. Sunt sigură că exagera, în plus s-a progresat mult de atunci atât în chirurgie cât și în tehnologie dar accidente se mai întâmplă.  Nu e de mirare deci că micuțul i-a spus mamei sale ”Mamă, mă tem”

Această replică m-a purtat înapoi în timp, cu mulți ani în urmă, când am auzit-o, ca un citat, de la o pacientă în Spitalul Militar din București. Sora mea, Dumnezeu să o ierte, era internată acolo. Fusese operată de cancer pulmonar, i se extirpase un plămân. Eu am mers în vizită la ea și în lift m-am întâlnit cu unul din doctorii care a operat-o (nici el nu mai e) care m-a certat că a fost lăsată singură în prima noapte când a fost adusă în salon după operație. 

Fusese o noapte foarte agitată, avusese nevoie de asistență și era bine dacă era cineva care să anunțe personalul medical. Am fost rugată să rămân eu în acea noapte, ceea ce am și făcut. Noaptea aceea a fost mai liniștită dar am mers să stau cu ea și noaptea următoare.

În acea a doua noapte în același salon era mama unei fetițe de trei ani care fusese operată tot de cancer și se afla la terapie intensivă. Fetița nu avea deloc o stare bună după operație, a fost nevoie să fie resuscitată de mai multe ori, nu se știa dacă rezistă până dimineața. Mama era bineînțeles foarte speriată și am încercat să o ajut cum am putut.

Din multele articole și cărți medicale pe care le-am citit mai ales când am trecut și eu prin furcile caudine ale cancerului știam că sunt cazuri când resuscitarea face mai mult rău decât bine, copilul rămânând cu sechele pe viața și fiind o mare povară pentru părinți.

M-a impresionat un articol despre o familie care a dat spitalul în judecată pentru că, după mai multe resuscitări ale copilului, a cerut medicilor să nu mai fie resuscitat dar medicii nu au ascultat această doleanță. Copilul a trăit dar a avut atât de multe probleme încât părinții au cheltuit o mulțime de bani pentru îngrijirea lui și acum cereau spitalului despăgubiri.

Având asta în minte i-am spus acelei mămici că dacă se întâmplă nenorocirea ca fetița să nu reziste s-ar putea ca asta să nu fie chiar cel mai rău lucru ce li se poate întâmpla, că dacă supraviețuiește s-ar putea să se chinuie și mai mult și ei și fetița. Ei sunt tineri și mai pot face alt copil. Poate vi se pare cinic, dar cred că cineva trebuia să le spună asta.

La un moment dat s-a aflat că fetița nu a mai putut fi resuscitată și mama a plecat, lăsându-ne pe toate îndurerate. Atunci o pacientă care fusese acolo când fetița a plecat la sala de operații ne-a spus că a auzit-o spunând ”mama, mă tem”.

Dimineața când am plecat în poarta spitalului erau părinții fetiței. Mama mi-a căzut în brațe spunând ”Nu mai avem fetiță”. Nu am mai avut cuvinte, doar lacrimi.