Azi, ca să nu ies pe căldura de foc, am plecat de acasă aproape de ora 20:00. Voiam să cumpăr tomate portocalii (cum Doamne iartă-mă să le spun roșii?) dar la ora aceea toate prăvăliile de pe Bulevardul Uverturii erau, normal, închise.
Dar nu m-am descurajat și am plecat spre Piața Veteranilor. Tenacitatea mi-a fost răsplătită, mai erau niște minoritari care vindeau. Am cerut omului niște roșii mai mari. Prețul afișat, 6 lei. ”A, astea mari sunt 10 lei” A zis el. I-am răspuns în gând ”Să le mănânci tu cu mă-ta” și m-am dus la standul următor, unde erau tot cu 10 lei. Am cerut 4 roșii, mi-a dat mai multe, de 1kg.
Când să ies din piață o vânzătoare tocmai îi explica unui cumpărător că nectarinele ei sunt foarte bune și că toată ziua le-a vândut cu 7 lei. Suna convingător și m-am întors să cumpăr și eu. Am cerut 4, mi-a dat și ea mia multe, tot un kg. Au fost într-adevăr foarte bune.
Când mi-a înmânat sacoșa cu nectarine mi s-a părut mai grea decât cea cu roșii și am rugat-o să cântărească și roșiile. Erau 1,016kg. I-am explicat că nectarinele mi s-au părut mai grele și ea a replicat ”Păi roșiile sunt mai mari”. A părut foarte nedumerită când i-am spus că un kg e un kg.
Preșul acesta, care îmi amintește de copilărie (noi le ziceam preșuri din cârpe, mai am câteva depozitate în casa de la Ciochina) era așternut frumos pe trotuar. În zona aceea am văzut de multe ori un grup de copii stând pe trotuar, cred că pe acel preș, și jucându-se.
A trecut pe lângă mine o fetiță de vreo 10 ani care mi-a adresat un răsunător ”Bună seara”. În timp ce îi răspundeam am auzit un glas pițigăiat spunând, ca un ecou, ”Bună seara”; cred că fetița vorbea la telefon cu cineva. 
Nu departe am auzit un glas de copil dintr-o curte spunând ”Ies afară să mă joc cu copiii”. N-am așteptat să iasă, mi-am văzut de drum.
Parcă aș povesti întâmplări din satul natal (apropo, eu m-am născut în București dar am copilărit în Ciochina)
În spatele Pieței Veteranilor cum privești dinspre Bulevardul Iuliu Maniu sunt trei blocuri care m-au impresionat de multă vreme prin decorațiile murale. Nu știu câtă lume din sutele, poate miile de persoane care s-au perindat prin piață și-au ridicat ochii ca să le vadă.
Când m-am mutat în cartier, în 1971, erau foarte multe case modeste, în curțile cărora creșteau tufe de iasomie și bolți de viță de vie. Multe din ele au dispărut, în locul lor apărând fie blocuri, fie vile mai mult sau mai puțin cochete. Dacă tufele de iasomie sunt mai rare, bolțile încă mai persistă în zonele mai puțin atinse de dezvoltarea imobiliară de după 1990, cum este această boltă de la un bloc mai vechi.
Acum câteva zile am făcut fotografii cu tema ”bolți de viță de vie” mergând pe Calea Apeductului și Strada Dezrobirii. Le puteți vedea mai jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu