O secundă astrală.

Are Stephan Zweig o carte intitulată ”Secundele Astrale ale Omenirii”. Cred că acum omenirea trece printr-o asemenea secundă, care va schimba total fața lumii. Mai cred că în viața fiecărui om există asemenea secunde în care decizia pe care o ia face diferența dintre viață și moarte.

Am să vă povestesc o întâmplare în care am trecut printr-o astfel de experiență, o întâmplare pe care o recapitulez uneori ca și cum mi-ar fi povestită de altcineva, care a văzut totul dinafară și a privit ca la un spectacol.

Era într-o vară, când Diana avea 7 ani. Am mers cu toții pentru prima (și ultima dată, dar atunci nu știam că așa va fi) la Ștrandul Izvor. Ștrandul nu mai există, cum nu mai există nimic din ce era atunci pe locul unde se află acum Palatul Parlamentului.

Am intrat cu Diana, ținând-o de mână, în bazin. Nu m-am mirat că nu era prea multă apă, mai ales că spre partea opusă direcției în care mergeam era un grup vesel de adolescenți care înota și se hârjonea. Am auzit la un moment dat pe cineva spunând ”bazinul de 4 metri” dar nu am dat atenție. Și cum mergeam noi agale deodată ne-am trezit că suntem în apă, cu apa trecându-ne mult peste cap.

În acea secundă m-am gândit ”dacă Diana se sperie, se zbate și se agață de gâtul meu ne înecăm și murim” și imediat am ridicat în sus brațul cu care o țineam iar cu mâna cealaltă și picioarele am început să bat apa ca să ne ridicăm la suprafață.

În următoarea secundă brațe vânjoase de tineri m-au tras peste marginea acelei porțiuni de bazin. Diana era și ea acolo, în siguranță. O fată care stătea chiar pe marginea acelei porțiuni mi-a spus că în momentul când a văzut cum cădem și dispărem sub apă a început să strige după ajutor.

Am ieșit tremurând din bazin, tot cu Diana de mână. Soțul meu, care nu văzuse nimic, mi-a spus ”liniștește-te, doar nu s-a întâmplat mare lucru”.

Și acum mă minunez că am avut atâta sânge rece, că am acționat exact cum trebuia, că am avut noroc cu fata și tinerii aceia. Bazinul era în curs de golire, era de fapt interzis să se intre în bazin dar nu ne-a atenționat nimeni și cum era prima dată când mergeam acolo habar nu aveam că bazinul avea două nivele, în unul din ele apa având 4 metri adâncime.

Mi se părea că e ca la mare, la Mamaia, unde mergeam mult în apa mică până să ajungem la o zonă cu apă mai adâncă, unde să putem înota. Bine eu nu prea știu nici acum să înot cum trebuie, dau și eu din mâini și din picioare cât să nu mă scufund cu totul în apă.

Am învățat singură să mă mențin la suprafața apei, cu un pic de ajutor din partea Mamiței, când mergeam la băi la Fundata, înainte de marele cutremur din 1977, când apa lacului era la fel de sărată ca apa mării și când teoretic ne ținea ea la suprafață. După cutremur izvorul de apă sărată a fost astupat și lacul a devenit unul obișnuit, de câmpie, încât numai Amara mai are un lac sărat în zonă.

De atunci am momente când mi se par că sunt în acel bazin, cu apa care mă acoperă. și trebuie să fac ceva să ies din acea situație. Mă rog la bunul Iisus ca de fiecare dată să mă ajute să iau cea mai potrivită soluție. Nu am fost dintotdeauna așa de credincioasă, dar am avut mereu convingerea că există o forță supremă, de care depinde totul.