duminică, 12 august 2018

Amintiri din ziua de ieri

Se zice că omul înainte de a muri vede cum îi trece prin fața ochilor întreaga viață. Mie încep să-mi treacă prin fața ochilor imagini din 13 Iunie 1990, urmate de cele din timpul Mineriadei din 14-15 iunie 1990, Mineriada din Septembrie 1991, când și-a dat demisia Primul Ministru Petre Roman, Ultrașii lui Negoiță din 2 Februarie 2017, chiar și atacul asupra Palatului Victoriei din Februarie 1990, când unii au spart geamurile de la intrarea în palat cu capul iar alții s-au cățărat pe zid cu o viteză care arăta un îndelung antrenament. Aceștia evident erau agenți provocatori....

Sănătatea nu-mi mai permite să merg la mitinguri, deci ce s-a întâmplat în ultimele două zile am urmărit mai mult zappând mai multe canale de știri.

Vineri după amiază și mai ales ce s-a întâmplat începând cu ora 23 a fost un fel de film horror încredibil. Am să folosesc pentru caracterizare un basm românesc, Povestea Porcului, de Ion Creangă.

După cum poate știți Făt-Frumos fusese blestemat de o vrăjitoare să fie ziua porc iar noaptea să-și lepede pielea de porc și să redevină frumosul fiu de împărat.

La un moment dat soția sa, la sfatul mamei, a aruncat pielea de porc în foc. Și Atunci Făt-Frumos a zis cu năduf:

”DACĂ AI FĂCUT ASTA LA SFATUL CUIVA RĂU SFAT ȚI-A DAT DAR DACĂ AI FĂCUT DUPĂ CAPUL TĂU PROST CAP AI AVUT”

Asta pot să spun celui sau celor care a/au organizat de-a fir a păr toată tărășenia de vineri, începând cu organizarea grupurilor agresive și sfârșind cu gazarea prin gaze lacrimogene, folosirea tunului de apă și dispersarea în forță a manifestanților pașnici din Piața Victoriei, după ora 23, precum și toate minciunile spuse atât de purtătorii de cuvânt ai jandarmeriei cât și de ”angelica și nevinovata” ministreasă de interne cu competența la genunchiul broaștei (pentru necunoscători genunchiul broaștei este veșnic pe pământ)

Mintea mea nu poate cuprinde ce au urmărit pesedeii în frunte cu de acum iraționalul lor șef cu asemenea acțiuni. Dacă au vrut să strice mitingul aproape că le-a ieșit. Dacă au vrut să intimideze și să le scoată expaților ideea de protest din cap rezultatul s-a văzut a doua zi, când a avut loc un nou miting, eminamente pașnic. Jandarmii s-au comportat normal, nu provocator și agresiv, cum au făcut-o vineri..

11 August 2018 Piața Victoriei ora 21:40



Niciun comentariu: