V-am spus, într-o postare anterioară (pe facebook, am să copiez conținutul acestei postări mai jos) , că de regulă articolele care recomandă remedii naturiste nu menționează și efectele secundare sau adverse. Suzana a găsit mai multe articole care menționează aceste efecte, separat de cele benefice. Ideal ar fi ca atât efectele benefice cât și cele secundare sau adverse să fie menționate în același articol, dar asta nu se întâmplă din motive comerciale.
Postarea de pe facebook este despre fructele goji, adesea prezentate ca panaceu universal:
”Lucruri mai puțin știute despre fructele goji, intens mediatizate drept superalimente care sunt extraordinar de benefice. Ele sunt într-adevăr excelente dar cu anumite precauții.
O doză ar trebui să fie cam 10-20 de boabe pe zi. Datorită alcaloizilor (atropină și betaină) ar putea provoca dureri abdominale și diaree la persoanele care au probleme cu aparatul digestiv dacă se ia o doză prea mare. Pot avea efect hipotensiv la persoanele care urmează tratament antihipertensiv, deasemenea pot provoca sângerări la persoanele care iau medicamente anticoagulante deoarece interferează cu warfarina.
Deci, ca în orice tratament naturist cu plante care au în compoziția lor substanțe toxice totul ține de dozaj...plantele pot avea efecte benefice, toxice și chiar letale.
Multe articole sunt de fapt reclame care rareori atrag atenția că în anumite cazuri plantele recomandate, fie ele și superalimente precum fructele goji, pot face mai mult rău decît bine.”
Articolul de mai jos nu este exhaustiv, eu cred că multe afirmații sunt traduse din literatura publicată pe net în limba engelză pe diferite situri, cum ar fi WebMD care furnizează informații bine documentate și credibile: Îmi amintesc de exemplu că într-o cărticică de popularizare a plantelor medicinale erau expuse și eventualele efecte adverse (cărticica mi-a fost subtilizată din birou pe vremea când eram activă, nu pensionară ca acum) cum ar fi faptul că ceaiul de chimen nu este indicat persoanelor care suferă de ulcer. În schimb cuminul (tradus greșit de unii drept chimion adică chimen) adăugat în mâncare drept condiment ar putea fi folositor celor cu probleme digestive.
Articolul de mai jos nu este exhaustiv, eu cred că multe afirmații sunt traduse din literatura publicată pe net în limba engelză pe diferite situri, cum ar fi WebMD care furnizează informații bine documentate și credibile: Îmi amintesc de exemplu că într-o cărticică de popularizare a plantelor medicinale erau expuse și eventualele efecte adverse (cărticica mi-a fost subtilizată din birou pe vremea când eram activă, nu pensionară ca acum) cum ar fi faptul că ceaiul de chimen nu este indicat persoanelor care suferă de ulcer. În schimb cuminul (tradus greșit de unii drept chimion adică chimen) adăugat în mâncare drept condiment ar putea fi folositor celor cu probleme digestive.
Ca orice medicament, și plantele medicinale au contraindicații si efecte secundare atunci cand nu se respectă doza (se supradozează).
http://www.wikifood.ro/nutritie/principii-nutritive/contraindicatii-si-efecte-secundare-ale-unor-plante-medicinale-asupra-organismului.html
Comparativ cu preparatele medicinale chimice, plantele actionează mai fin, provoacă mai puține reacții adverse si complicații. Din această cauză unii oameni consideră că folosirea plantelor este complet inofensivă, indiferent de modul lor de administrare. Nu așa stau lucrurile in realitate. Ca și in cazul tratamentelor cu pastile, și administrarea plantelor necesită respectarea strictă a dozelor și termenilor.
Depăsirea lor provoacă deseori diferite dereglări in funcționarea echilibrată a organismului, și anume:
- Aloe (Aloe Vera) provoacă in unele cazuri inflamația intestinului gros, afluxul de sânge la organele bazinului mic, inhibă peristaltismul intestinal. Cei cu afecțiuni ale ficatului, rinichilor si vezicii biliare vor folosi cu prudență această plantă.
- Armurariul (Silybum marianum) nu se folosește in cazurile de: tromboflebită, hipertensiune și coagulabilitatea sângelui crescută.
- Barba - ursului (mulți o cunosc drept coada calului) (Equisetum arvense L) în caz de supradozare apar dureri de rinichi, în zona de jos a spatelui. Trebuie folosită cu moderație de catre bolnavii cu hipertensiune, cu boli de inimă și de rinichi.
- Baile de namol (peloidoterapia, fangoterapia) îmbunătățesc metabolismul organismului în general, stimulând funcționarea glandelor endocrine. Nu se folosesc (chiar se interzic) în cazuri de: afecțiuni oncologice, mioame, tuberculoză activă, tiroidoză, imediat după un infarct miocardic, în timpul sarcinii, în procesele inflamatorii acute.
- Castanul (Aesculus hippocastanum), supradozat folosit sub forma de flori în ceai, in doze mari provoacă crampe ale degetelor de la mâini.
- Cimbrișorul (Thymus serpyllum) în cantități foarte mari duce la hiperfuncția glandei tiroide. Este contraindicat femeilor însăarcinate și în cazuri de ulcer stomacal și duodenal, pielonefrită, hepatită, aterioscleroză coronariană și cerebrală, fibrilație auriculară (atrială).
- Cătina albă (Hyppophae rhamnoides) este contraindicată pentru bolnavii cu colecistită acută, pancreatită, diaree cronică. La bărbați, cătina albă poate provoca prostatită adenomatoasă, iar la femei mastopatie datorită conținutului de fitohormoni. În caz de astm bronșic și in alte cazuri rare, beta-carotenul, care se află în cantități mari în cătina albă, poate provoca alergie.
- Coada șoricelului (Achillea millefolium) poate provoca, în caz de supradozare, amețeală, diaree, erupții, tromboflebită.
- Echinacea (Echinacea purpurea) nu se recomandă în cazuri de îmbolnăviri progresive (evolutive) sistematice ca: tuberculoza, scleroza multiplă, colagenoza și în caz de sensibilitate ridicată față de plante compozite.
- Florile de tei (Tilia platyphyllos) supradozate, folosite în ceai dau complicații la inimă dacă se bea mai mult de o lună, de două ori pe an. Pauza între doua cure trebuie să fie nu mai mică de 6 luni.
- Hameiul (Humulus lupulus), folosit in cantități mari, duce la dureri de cap, dureri de burtă, greață, vomă, dezvoltarea tumorilor, scăderea potenței, iritarea mucoasei tractului digestiv.
- Iarba mare (Inula helenium) ridică tensiunea.
- Imortela (siminoc) (Helichrysum arenarium),, folosită în doze mari, ridică tensiunea arterială, provoacă fenomene de încetinire a funcțiilor ficatului.
- Inul (Linum usitatissimum), sub forma de semințe, provoacă diaree. Folosirea îndelungată (mai mult de trei săptămâni) acționează negativ în cazuri de colecistită si hepatită.
- Ginsengul (Panax ginseng) nu se recomandă bolnavilor cu hipertensiune, cu diferite infecții, hiperexcitabilitate. Uneori apare insomnie, dureri de cap, de inimă, dezvoltare sexuală prematură (mai ales la fete). Supradozarea duce la scaderea potenței.
- Lăptișorul de matcă nu se folosește în caz de boala Addison (boală a glandei suprarenale).
- Laminaria (alge marine) (Varec)- supradozată, folosită timp indelungat, duce la osteoporoză. (am mai găsit alte contraindicații într-un articol tradus cu o mașină automată, posibil Google, unde se spune ”Laminaria nu este recomandată pentru nefrită, diateza hemoragică, sarcină, escoriații, unele tulburări endocrine și de hipersensibilitate la preparatele de iod.”)
- Măceșul (Rosa Canina), atat de cunoscut, provoacă distrugerea smalțului dentar, depunerea pietrelor la rinichi, diaree, dacă e folosit excesiv.
- Mătasea de porumb (Zea Mays) în cantități mari inhibă centrul nervos care coordoneaza activitatea inimii, dar în doze mici îl stimulează. Supradozată provoacă de asemenea și tromboflebită.
- Melisa (Melissa officinalis) nu se folosește în caz de hipotensiune.
- Menta (Mentha piperita) nu se recomandă pentru bolnavii cu hipotensiune, aciditate scăzută a sucului gastric, hernie. Folosirea îndelungata a mentei duce la decontractarea sfincterului vezicii urinare, și ca rezultat la incontinență urinară. Uneori duce și la scăderea potenței. Menta proaspată are toxicitate redusă și este indicat a fi folosită în ceaiuri.
- Muștarul (Brassicaceae alba/nigra/
- Păducelul (Crataegus monogyna), în doze mari provoaca scăderea bruscă a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale și vomă dacă este băut pe stomacul gol. Dupa folosirea ceaiului sau tincturilor cu păducel se interzice a se bea apă rece deoarece apar colici intestinale.
- Pătlagina și semințele ei (Plantago lanceolata/major/media), în caz de supradozare, când sunt folosite drept ceai sunt contraindicate bolnavilor de ulcer și gastrită hiperacidă. Dacă aciditatea este scazută, pătlagina se folosește cu succes în tratarea acestor boli.
- Pătrunjelul (Petroselinum crispum) agravează durerile de cap iar sucul este contraindicat femeilor însărcinate și mamelor care alăptează. Consumarea lui duce la eliminări în exces de potasiu, care trebuie recuperat consumând alimente bogate în acest element.
- Pelinul (Artemisia absinthium), în cantitati foarte mari provoacă spasme, halucinații, tulburări psihice.
- Sunătoarea (Hypericum perforatum) ridică tensiunea arterială, provoacă stenozarea (îngustarea) vaselor sanguine, fotodermită, scăderea potenței dacă o folosiți un timp îndelungat. Folosind pojarnița nu aveți voie să folosiți inhalatori pentru astm bronșic, medicamente pentru răceală și febră de fân. Nu sunt compatibile produse ca: berea, cafeaua, bobul, ciocolata, castraveții în oțet, iaurtul.
- Podbalul (
- Pungulița de câmp (Thlaspi arvense) este contraindicată femeilor însărcinate.
- Rostopasca (Chelidonium majus) este o plantă minune care a salvat mulți oameni bolnavi. Dar folosirea îndelungata a plantei provoacă greață, vomă, inhibarea centrului respirator, paralizie spinală, crampe musculare.
- Salvia (Salvia officinalis) nu se administrează mai mult de 2 luni la rând deoarece poate provoca iritarea mucoaselor. Femeilor însărcinate și bolnavilor de nefrită le este contraindicată folosirea internă.
- Socul, boabele de soc, (Sambucus nigra) folosite in doze mari (peste 200 g pe zi), duc la intoxicarea organismului asociată cu stări de vomă, arsuri la stomac, iritarea gâtului, dificultăți în respirație, convulsii. Este contraindicat persoanelor cu diaree cronică și acută, producând iritații ale colonului.
- Stejarul (Quercus robur) - coaja lui se folosește în medicina populară pentru tratarea diareei, dizenteriei, stomatitei. Folosită timp îndelungat pentru gargară duce la scăderea simțului olfactiv. Folosit pentru uzul intern în doze mari provoacă scăderea apetitului, vomă, colică renală.
- Ștevia (Rumex patientia) este contraindicată bolnavilor de tuberculoză. Uneori provoacă uremie.
- Troscotul (Polygonum aviculare), în doze mari, întărește tonusul uterului, coagulabilitatea sângelui. Nu se recomandă pentru femeile însărcinate, pentru bolnavii cu inflamații acute ale rinichilor sau vezicii urinare.
- Urzica (Urtica dioica), în cantități mari, duce la mărirea coagulabilității sângelui. Nu se recomandă pentru bolnavii cu hipertensiune arterială, aterioscleroză, polipi, adenom testicular. Se interzice în caz de hemoragie uterină provocată de fibroame și mioame. La vârstnici poate agrava tromboflebita.
- Valeriana (odoleanul) (Valeriana officinalis), folosită timp îndelungat, duce la inhibarea funcțiilor organelor interne, provoacă dureri de cap, greață, schimbări în funcționarea inimii, scăderea capacității de muncă.
- În caz de fibrom uterin este contraindicat medicamentul Raunatin.
- Vetricea (Tanacetum vulgare) este contraindicată femeilor însărcinate și copiilor mici deoarece ridică tensiunea dacă e folosită în cantități mari.
- Preparatele diuretice supradozate, consumate un timp îndelungat, pot provoca dereglarea ritmului cardiac si edem cerebral. Nu este indicat a se bea leacurile care scad tensiunea și cele pentru inimă cu suc de grepfruit. Aceasta duce la intoxicarea organismului și la alte urmări grave.
Folosirea plantelor medicinale în vindecarea copiilor cere o atenție deosebită și cunostințe aprofundate de fitoterapie. Trebuie consultat și medicul pediatru.
De pildă, adulții usor excitabili folosesc cu rezultate foarte bune talpa gâștei si valeriana (odolean).
Pentru copiii cu aceeași problemă în nici un caz nu se folosesc plantele menționate mai sus. Folosirea sistematică a plantei talpa gâștei la copii poate duce la oprirea creșterii și la căderea părului. Ceaiul din flori de tei cu miere de albine, poate fi consumat de copii de la 14 - 15 ani, daca nu suferă cu inima și nu au afectțuni renale sau distonie vegetativă vascularâ. La unii copii ceaiul provoacă ridicarea bruscă a tensiunii.
Am incercat să arăt că tratamentul cu plante medicinale nu este atât de inofensiv cum ar părea la prima vedere. Asta nu înseamna că trebuie să disperați și să renunțati la fitoterapie.
Natura este farmacia Domnului și nu putem să nu apelăm la ajutorul ei. Pentru ca tratamentul cu plante să vă aducă numai sănătate și bucurie trebuie sa îndepliniți cu strictețe indicațiile medicului fitoterapeut, să nu depășiți dozele și termenele propuseîn rețete și să faceti pauzele necesare între seriile de tratamente.
Uneori medicii spun: "este târziu". Natura însă niciodată nu spune "este târziu"; ea are leacuri pentru orice stadiu al maladiei si permanent ne întinde o mană de ajutor, propunându-ne diferite soluții.
Aici se sfârșește articolul pe care l-am editat folosind diacriticele unde a fost cazul și adăugând numele științifice ale plantelor.
Articolul este foarte folositor dar asta nu înseamnă că trebuie să vă limitați la el. Există și alte surse atât în cărți de medicină naturistă și fitoterapie cât și pe net, trebuie însă discernământ pentru a vedea care informații sunt exacte, mai ales pe net, unde circulă tot felul de păreri care nu au nici o bază reală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu