Cum a fost la mine

”Ştiţi cum e senzaţia când afli că ai cancer? Simţi un sloi rece în inimă şi în corp, transpiri brusc, inima ţi-o ia razna, se înfundă urechile şi rămâi într-o stare de prostaţie. Cum adică, cancer? Tocmai mie?”

http://cetin.ro/cum-te-imbolnavesti-de-cancer-si-cum-mori/

E un articol infiorător de sincer și de dureros...

Să vă spun cum a fost la mine...Întâi am descoperit că am un fibrom în uter. M-am operat și așteptam să mi se amelioreze starea, dar nu se ameliora. Mi-am explicat că asta se întâmplă pentru că am ajuns târziu la operație, anemică în ultimul hal din cauză că pierdusem mult sânge prin hemoragie...și un jurământ prostesc pe care îl făcusem în urmă cu mulți ani...că nu voi mai cheltui bani pe doctori ca să nu mi se reproșeze că sunt prea cheltuitoare.

Apoi am descoperit că mi-a apărut un coș pe coapsă. L-am rupt dar în loc să se vindece s-a transformat într-o mică tumoră. Și atunci am bănuit ce am...de fapt am știut...Răsuflasem ușurată după biopsie când mi s-a spus că e doar ceva benign, că nu există celule maligne. Acum știam (doar citisem și încă mai citeam cărți despre cancer, împrumutate de la Biblioteca Engleză (British Council). Foarte folositoare mi-au fost cărțile acelea, din mai multe puncte devedere. Dumnezeu drăguțul m-a îndemnat și ajutat să învăț engleza fără profesor, și a îndemnat-o pe Ancuța să mă ia de mână și să mă ducă la bibliotecă.

Deci știam că am cancer, dar nu știam unde...Tot Dumnezeu (nu pot spune hazardul, parcă toate au fost planificate, inclusiv vârsta când s-au întâmplat toate astea, fiindcă îmi intrase în cap că la 51 de ani, dacă nu voi avea copii, am să mor, într-un fel sau altul...dar eu aveam deja doi copii) a luat soarta mea în mâinile lui și am primit o lovitură atât de puternică în sânul drept încât am făcut un hematom care mă durea cumplit.

Am mers la ginecologă, care m-a tratat și hematomul a dispărut, dar doctorița a descoperit că în locul lui e un nodul. M-a trimis la Institutul Oncologic și la mamografie a apărut o tumoră care avea niște piciorușe ca cele de crab sau rac, doar nu degeaba una din zodii se cheamă a Cancerului sau a Racului...Așa a explicat radiologa studenților aflați în practică ”vedeți liniutele acelea?” Oi fi eu un pic surdă dar nu într-atât încât să nu-mi dau seama că liniuțele erau infamele piciorușe...și atunci bănuiala a devenit certitudine...aveam cancer, și încă unul din cele avansate, pentru că deja începuse să se răspândească...

Restul e istorie...biospsie, confirmarea că sunt celule maligne, chimioterapie...Nu am devenit cheală ca în palmă, la cancerul de sân căderea părului e provocată de un antibiotic extrem de toxic, farmarubicina...mie mi s-a dat o singură doză, a căzut cam o treime din păr, apoi doctorul chimioterapeut, un metodist care mergea la tot felul de congrese și care doar cu mare greutate a acceptat ”Micul Larousse” pe care îl cumpărasem special pentru el, a considerat că nu mai e nevoie de infamul antibiotic...la un moment dat el a plecat la un congres și rezidenta a vrut să îl prescrie, am refuzat invocând decizia doctorului (cred că se numea Dedulescu) și bine am făcut...chiar nu mai era nevoie...urmam și un tratament naturist...

Apoi radioterapia care aproape m-a ucis, sângele meu era un fel de apă chioară la final, dar m-am refăcut destul de repede (tot cărțile de la Bibiloteca Engleză, dar și tratamentul prescris de doctorița radiologă m-au ajutat) și a urmat operația, șase săptămâni în spital, doi ani jumătate tamoxifen, 5 ani după oprație control lunar...apoi am ieșit din programul național de monitorizare a persoanelor cu cancer...

Acum pe locul unuia dintre punctele de tatuaj făcute cu ocazia radioterapiei se dezvoltă o mică tumoare sub formă de floricică (nu degeaba se monitorizează cicatricea după operație ca să se vadă dacă nu înflorește). Am tratat-o cu suc portocaliu de rostopască proaspătă...Cândva tot trebuie să mor dar parcă aș prefera să fie altă cauză...