Cumparaturi de Weekend

Pt ca sotul meu e o persoana activa (adica inca mai ara campia aproape intelenita a muncii) nu are timp de mers la cumparaturi decat in weekend. Dar, cam ca toti masculii, nu il trage niciodata inima spre asemenea indelednicire.

Si atunci are loc urmatorul dialog:
Eu "Te duci azi la pescuit?"
El "As vrea dar parca...mai bine nu"
Eu "Eu ma duc la Cora"

Nu e departe, dar trebuie sa iau tramvaiul pana acolo. Deocamdata e simplu, am gratuitate. Problema nu e insa neaparat costul biletului, cat procurarea lui. In cvasifundatura in care locuiesc cel mai apropiat chiosc de vanzare de bilete RATB e la aproape 1km. Si daca uit sa le cumpar, aia sunt.

El, oftand "Am inteles...Ma duc sa ma schimb"
Eu, indatoritoare "Dar nu e nevoie sa mergi cu mine, nu am de cumparat decat paine (hipoglucidica, cica e recomandata pt diabetici-- e asa de rea la gust ca nu o pot consuma decat prajita, dar deh, ce nu face omul pt sanatatea lui pierduta--poate de aia painea asta nu se gaseste la pravaliile si supermarketul din preajma), mozzarella (din aceea fara sare si deci fara gust, buna sa combata hipertensiunea, nu din cea tip cascaval, nici asta nu e de gasit undeva aproape), etc".
El "Lasa, merg cu tine, doar n-o sa te las sa cari atata greutate (in timpul saptamanii ma lasa, ca n-are incotro)"
Eu, cedez cu marinimie "Bine, dar ia si carutul, pt orice eventualitate"

Inainte de a continua vreau sa spun ca in tinerete ma enerva cumplit sa merg cu el la cumparaturi, de regula pt haine sau pantofi. Eu sunt mai pripita, ma uit, daca-mi place si are un pret convenabil nu stau mult pe ganduri, cumpar. El sta, se uita, suceste, rasuceste obiectul respectiv pe toate partile. In intreb "iti place?" "Nu" raspunde el. "Atunci hai sa mergem in alta parte" "Stai sa ma mai uit putin" Se uita mai mult, in care timp eu fac ca trenul. Bineinteles ca nu cumpara, dar reuseste sa ma enerveze.

Bun, asta era in tinerete. Acum megem la cumparaturi doar pt de-ale gurii. Si daca tot are cine sa care (fie si cu carutul, dar pana la accident si apoi pana l-am cumparat pe asta care e in serviciu, si dupa ce i-am inlocuit o roata care a crapat dupa prima folosire, noroc ca l-am luat de la o pravalie unde ma cunoaste doamna, caram cu sacosa sau mai pe romaneste cu carca) incep sa pun in caruciorul de la Cora tot felul de chestii care s-ar putea sa ne trebuiasca in timpul saptamanii (ulei, linte, fructe, legume, etc) si mi-ar rupe mie mana tragand carutul in sus pe scarile blocului.

In scurt timp carutul (in care aveam de pus decat o paine, etc) se umple, pt ca are si sotul meu idei de ce anume ne-ar face trebuinta. Mai mergem pe jos pana la Piata Veteranilor, acolo punem varf carutului si ne indreptam incet-incet (ca o fi carutul pe roate, dar e greu totusi) spre casa.

Azi am pus mai putine in carut si am mers spre casa in pas mai vioi pt ca tineam neaparat sa ajung la timp la TV, ca sa-l vad la Antena 3 pe "analistul" Bejan, aflat in blogrollul meu. N-a prea avut el timp sa spuna prea multe, Izvoranu aproape monopolizand dezbaterea, dar mi-a placut concluzia sa. "Divide et brambura si la iarna o sa dardaim de frig"

Asa-i maestre, asta e tristul adevar. Unde s-a mai pomenit solidaritate la romani? A, da, pe 22 decembrie 1989, de la orele diminetii pana pe la orele 17, cand s-a strigat prima data in Piata Palatului, in fata la CC, "Fara comunisti" Eh, daca se aplica punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara...

Dar "Daca si cu Parca/ S-au suit intr-o barca/ Barca s-a scufundat/ Daca si cu Parca s-au innecat"