Jurnal de Călătorie. București-Korinos și retur. Ziua doua în Paralia Korinos.

Pentru că nici anul acesta nu mi-am cumpărat cască de baie, fără de care nici nu încerc să înot (o problemă personală, nu intru în amănunte) am decis să mergem să cautăm un magazin. Am întrebat la recepție când am venit de la plajă. ”E un minimarket spre stânga, la 500 m” ne-a răspuns recepționerul în engleză...

Dar în prezentarea hotelului scria că cel mai apropiat supermarket e la 3 km. Când am plecat, după amiază, soțul meu mi-a cerut să-l mai întreb odată pe grec unde e minimarketul. De data asta ne-a spus să mergem spre dreapta, și în 3 minute ajungem...Am dedus că trebuie să folosim mașina,. dar soțul meu era încă obosit după drum și nu avea chef de condus. 

Așa că el s-a urcat în cameră și noi, ceilalți, am pornit voinicește, pe căldura de foc, spre stânga, nu prea convinși că mergem în direcția cea bună. În fața unei curți un domn în vârstă făcea curat. L-am întrebat scurt ”Minimarket?” Dumnealui a arătat drept înainte, apoi s-a bătut cu palma stângă pe brațul drept. Am înțeles perfect, înainte și la stânga. 

Omul știa gremana, așa că ne-am despărțit cu Danke Shon și Bitte Shon...Ca să vedeți că limbile străine pe care le cunosc nu mi-au folosit deloc în acest caz. 

Pentru că nu știam exact unde să facem la dreapta am întrebat recepționera unui hotel din drum, în engleză, Eram foarte aproape. Acolo am văzut prima dată o bougainvillea în Grecia. N-am scăpat ocazia să-i fac poze...

Am reușit tot atunci să fac poze hotelului în care am stat, Denis pre numele lui.

Hotelul nu e situat chiar pe plajă, trebuie traversată șoseaua și găsită o cale de pătrunde până la plajă, situată foarte aproape. Noi am trecut prin curtea hotelului Kochili. Curtea era plină de flori și plante decorative...exista și o microlivadă și o grădină de zarzavat. Am făcut poze numai la flori.

Hotelul Kochili era încadrat de resorturi părăsite. Plaja unuia mai avea suporturile pentru umbrele, în unul din ele și-a înfipt într-o zi umbrela o vânzătoare de porumb fiert, cam tupeistă. De obicei lângă unul din ei se stabilea unul din vânzătorii de donuts. Spre mirarea mea donuts erau niște gogoși obișnuite, umplute cu cremă de ciocolată. Adevăratele donuts erau presărate cu zahăr. Soțul meu i-a cerut să nu mia pună zahăr și omul de atunci îmi aducea special pentru mine una fără zahăr. 

Mă luptam mereu să spun mulțumesc în greacă, ori de căte ori era nevoie, dar reușeam să extrag cu greu un ”ehva” completat de adresant cu ”ristos” și ”cu plăcere în greacă”, dar asta nu mai știu cum se zice...pot să recunosc, dar nu și să reproduc.

Am fotografiat și câteva plante de nisip de pe plaja părăsită.

Resortul cu plaja părăsită arăta încă bine cu palmierii săi. Pentru noi era neplăcut că nu puteam trece spre plajă prin curțile părăsite.

Palmieri erau în multe locuri, erau plantați în pământ, nu în ghivece ca la noi...deh, altă climă. 

Era plin de restaurante peste tot. Dar când ne-am hotărât noi să mergem la o tavernă era probabil prea târziu, toate restaurantele de pe plajă erau goale. La o răspântie erau două taverne una lângă alta, una aproape goală, cealaltă mai plină. Am intrat în cea mai liberă, fiind întâmpinați cjiar la intrare de un domn în vârstă care ne-a poftit, amabil, înăuntru, dar n-am fost prea mulțumită. Nu mai aveau aproape nimic din cele de pe listă, în schimb m-au invitat să-mi aleg peștele din frigider. 

Nu știu ce soi era...se topea în gură...În schimb shrimpii (creveții), destul de mari, erau prăjiți cu coajă cu tot, dar nu crocanți cum am mâncat în Salt Lake City la un restaurant chinezesc, ci doar ușor trecuți pe lângă foc. Știu că se fac foarte repede, carnea era roz, dar coaja era total necomestibilă..Am muncit o groază să o îndepărtez, plus intestinul plin cu nisip...

N-a fost o experiență plăcută. Nici măcar fructele din partea casei nu au reușit să mă bine dispună. Am primit bon, dar nu se specifica ce anume am comandat, din cât am putut descifra cu puținele cunoștințe de alfabet grecesc...

Se pare că seara se servea la restaurantele de pe plajă numai pentru anumite evenimente programate din timp


Și în încheiere, pour la bonne bouche, o poză cu un munte văzut de pe balconul hotelului. Pesemne cu un aparat mai bun decât ”savoniera” mea Nikon (al treilea din 2008) aș fi reușit poze mai bune.