Ce este remarcabil la acest poem este nu numai stilul cinematografic al povestirii, ci si faptul ca sunt redate cu exacte reactiile psihologice in fata mortii, obiceiurile de inmormantare la romani, ca si o intreaga filozofie de viata si de atitudine in fata mortii, terminandu-se cu acea umilinta crestina atat de propovaduita de religie...pentru ca sa nu uitam ca Fulger era mandru, mama si tatal lui erau mandri de el, dar mandria este unul din cele sapte pacate mortale.
Wikipedia face o trecere in revista a acestor pacate incepand de la Proverbele Regelui Solomon:
- Privirea trufașă.
- Limba mincinoasă.
- Mâinile care varsă sânge nevinovat.
- O inimă care scornește planuri viclene.
- Picioarele care se reped să facă răul.
- Un martor înșelător care spune minciuni.
- Cel care seamănă discordie între frați.
- Gula (îmbuibarea)
- Fornicatio (sexul în afara căsătoriei, pofta)
- Avaritia (avariția/lăcomia)
- Superbia (hybrisul, mândria)
- Tristitia (întristarea/disperarea)
- Ira (furia)
- Vanagloria (mărirea de sine)
- Acedia (acedia)
- luxuria (desfrâul/pofta)
- gula (îmbuibarea)
- avaritia (avariția/lăcomia)
- acedia (acedia/descurajarea/apatia spirituală)
- ira (furia)
- invidia (invidia)
- superbia (mândria)
- Mândria
- Iubirea de arginți (zgârcenia și aviditatea, avariția)
- Desfrânarea
- Invidia sau pizma
- Îmbuibarea
- Mânia
- Lenea.
În luna martie 2008, Biserica Catolică a actualizat lista păcatelor capitale, adăugând șapte noi păcate și a publicat lista în ziarul Vaticanului, L’Osservatore Romano:
- Distrugerea mediului înconjurător
- Experimentele științifice a căror natură morală este discutabilă
- Manipulări genetice care duc la alterarea ADN-ului
- Consumul sau traficul de droguri
- Injustiția socială care duce la sărăcie
- Avortul
- Pedofilia
| Autentificare | ||||||||||||||
| ||||||||||||||
In goana roibului un sol,
Cu frau-n dinti si-n capul gol,
Rasare, creste-n zari venind,
Si zarile de-abia-l cuprind,
Si-n urma-i corbii croncanind
Alearga stol.
El duce regelui raspuns
Din tabara. Si tine-ascuns
Sub straiul picurand de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi
Atata semn de la razboi,
Si-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort! Pe-un mal strain
L-a fulgerat un brat hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar ros de sange-i albul tort,
Si pieptul gol al celui mort
De lanci e plin.
Sarmanul crai! Cand l-a vazut
Si, cand de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaima-n laturi si-a ramas
Cu pumnii stransi, fara de glas,
Ca un pierdut.
Sa-i moara Fulger? Poti sfarma
Si pe-un voinic ce cuteza
Sa-nalte dreapta lui de fier
Sa prinda fulgerul din cer?
Cum pier miseii daca pier
Cei buni asa?
Dar mane va mai fi pamant?
Mai fi-vor toate cate sant!
Cand n-ai de-acum sa mai privesti
Pe cel frumos, cum insuti esti,
De dragul cui sa mai traiesti,
Tu soare sfant?
Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu parul alb si despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Si tot palatul plin era
De plans cumplit.
La stat si umblet slaba ce-i!
Topiti sunt ochii viorei
De-atata vaiet nentrerupt,
Si graiul stins si-obrazul supt
Si tot vestmantul doamnei rupt
De mana ei!
De dorul cui si de-al cui drag,
Sa-mi planga sufletul pribeag,
Intreaga noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Sa sar din pat, s-alerg in prag,
Sa te cuprind!
Nu-l dau din brate nimanui!
Inchideti-ma-n groapa lui
Ma lasi tu, Fulgere, sa mor?
Iti lasi parintii-n plans si dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!
Ah, mama, tu! Ce slaba esti!
N-ai glas de vifor, sa jelesti;
N-ai maini de fier, ca fier sa frangi;
N-ai mari de lacrami, mari sa plangi,
Nu esti de foc, la piept sa-l strangi,
Sa-l incalzesti!
Si tu, cel spre batai aprins,
Acum esti potolit si stins!
N-auzi nici trambitile-n vai,
Nu vezi cum sar grabiti ai tai
Radeai de moarte prin batai,
Dar ea te-a-nvins.
Pe piept, colac de grau de-un an,
Si-n loc de galben buzdugan,
Faclii de ceara ti-au facut
In dreapta cea fara temut,
Si-n mana care poarta scut
Ti-au pus un ban.
Cu faclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
In noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vama peste rau.
Merinde ai colac de grau
Pe-un drum de veci.
Si-ntr-un cosciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Sa fii intreg ce-ai fost mereu,
Sa tremure sub pasu-ti greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Cand vei fi dus.
Mirati si de rasuflet goi,
Vazandu-ti chipul de razboi,
Sa steie ingerii-nlemnit;
Si, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre rasarit!...
Iar cand a fost la-nmormantat,
Toti mortii parca s-au sculat
Sa-si planga pe ortacul lor,
Asa era de mult popor
Venit sa planga pe-un fecior
De imparat!
Si popi, sirag, cadelnitand
Ceteau ectenii de comand
Si clopote, si plans, si vai,
S-ostenii-n sir, si pas de cai,
Si sfetnici, si feciori de crai,
Si nat de rand.
Si ma-sa, biata! Cum gemea
Si blestema, si se izbea
Sa sara-n groapa: L-au inchis
Pe veci! Mi-a fost si mie scris
Sa ma destept plangand din vis,
Din lumea mea!
Ce urma lasa soimii-n zbor?
Ce urma, pestii-n apa lor?
Sa fii cat muntii de voinic,
Ori cat un pumn sa fii de mic,
Cararea mea si-a tuturor
E tot nimic!
Ca tot ce esti si tot ce poti,
Parere-i tot daca socoti
De mori tarziu ori mori curand,
De mori satul, ori mori flamand,
Totuna e! Si rand pe rand
Ne ducem toti!
Eu vreau cu Fulger sa raman!
Ah, Dumnezeu, nedrept stapan,
M-a dusmanit traind mereu
Si-a pizmuit norocul meu!
E un pagan si Dumnezeu,
E un pagan.
De ce sa cred in el de-acum?
In fata lui au toti un drum,
Ori buni, ori rai, tot un mormant!
Nu-i nimeni drac si nimeni sfant!
Credinta-i val, iubirea vant
Si viata fum!
Si-a fost minune ce spunea!
Grabit poporul cruci facea
De mila ei, si sta-ngrozit.
Si-atunci un sfetnic a venit
Si-n fata doamnei s-a oprit,
Privind la ea.
Un sfant de-al carui chip te temi
Abia te-aude cand il chemi:
Batran ca vremea, stalp ramas,
Nascut cu lumea intr-un ceas,
El parca-i viul parastas
Al altor vremi.
Si sprijin pe toiag catand
Si-ncet cu mana ridicand
Sprancenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele rasar:
Nepoata draga! De-n zadar
Te vad plangand.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Si inima din noi o frangi
Ne doare c-a fost scris asa,
Ne dori mai rau cu jalea ta:
De-aceea, doamna, te-am ruga
Sa nu mai plangi.
Pe cer cand soarele-i apus,
De ce sa plangi privind in sus?
Mai bine ochii-n jos sa-i pleci,
Sa vezi pamantul pe-unde treci!
El nu e mort! Traieste-n veci,
E numai dus.
N-am cap si chip pe toti sa-i spui
Si-as spune tot ce stiu, dar cui?
Ca de copil eu m-am luptat
In rand cu Volbura-mparat
Si stiu pe Crivat cel turbat
Ca tara lui.
Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Si toti s-au dus pe-acelasi drum.
Ei si-au plinit chemarea lor
Si i-am vazut murind usor;
N-a fost nici unul plangator,
Ca viata-i fum.
Zici fum? O, nu-i adevarat.
Razboi e, de viteji purtat!
Viata-i datorie grea
Si lasii se-ngrozesc de ea
Sa aiba tot cei lasi ar vrea
Pe neluptat.
De ce sa-ntrebi viata ce-i?
Asa se-ntreaba cei misei.
Cei buni n-au vreme de gandit
La moarte si la tanguit,
Caci plansu-i de nebuni scornit
Si de femei!
Traieste-ti, doamna, viata ta!
Si-a mortii lege n-o cata!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorti,
Dar daca mor, ce grija porti?
Mai simte-n urma cineva
Ca ei sunt morti?
Dar stiu un lucru mai pe sus
De toate cate ti le-am spus:
Credinta-n zilele de-apoi
E singura tarie-n noi,
Ca multe-s tari cum credem noi
Si maine nu-s!
Si-oricat de amarati sa fim
Nu-i bine sa ne dezlipim
De cel ce vietile le-a dat!
O fi viata chin rabdat,
Dar una stiu: ea ni s-a dat
Ca s-o traim!
Ea n-a mai plans, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Si n-a mai inteles ce-a zis
Si nu vedea cum au inchis
Sicriul alb era un vis
Si ea-l traia.
Senini de planset ochii ei,
Vedea barbati, vedea femei,
Cu spaima muta-n jur privea.
Din mult nimic nu-ntelegea;
Si sa muncea sa stie ce-i.
Si nu putea.
I-a fulgerat deodata-n gand
Sa rada, caci vedea plangand
O lume-ntreaga-n rugaciuni.
In fata unei gropi s-aduni
Atata lume de nebuni!
Sa mori razand...
Si clopotele-n limba lor
Plangeau cu glas tanguitor;
Si-adanc, din bubuitul frant
Al bulgarilor de pamant,
Vorbea un glas, un cantec sfant
Si naltator:
Nu cerceta aceste legi,
Ca esti nebun cand le-ntelegi!
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasa codrului de ea!
Ce-i pasa unei lumi intregi
De moartea mea!
Poemul a fost inregistrat in interpretarea lui Ludovic Antal si cineva a facut un videoclip cu aceasta inregistrare...
2 comentarii:
Splendida aceasta poezie, pe care mi-ai reamintit-o acum, intru-un moment greu pentru tine. Cat adevar in ea! Imi dau acum seama, dupa ce am recitit-o, ce putin am inteles cu sufletul din ea, pe vremea cand eram eleva, si cum o percep acum, cat de mult m-am schimbat eu insami...Multumesc, Viorica! Fie-ti zilele, era sa zic "usoare", dar cum ar fi? Sa zic "tihnite"? Nu poate fi vorba acum! Pur si simplu nu gasesc cuvinte in fata acestui fapt etern care este nefiinta! Mai bine spun ca sunt alaturi de tine!
"sunt alaturi de tine!"
atat este suficient ca sa ma simt mai bine...
Trimiteți un comentariu