Nu lipsea nici ipocrizia din Piata, se manifesta la incheierea manifestatiei de seara, cand participantii, dupa ce cantau cu mult elan "Noi de-aicea nu plecam/ Nu plecam acasa,/ Pana nu vom castiga/ Libertatea noastra" (slagar preluat, culmea ironiei, de mineri in timpul unora din multele lor greve, inainte ca guvernul Ciorbea sa rezolve problema prin demisii de bunavoie cu morcovul platilor compensatorii agatat in fata ochilor holbati) se indreptau in mare graba spre metrou pt a se duce fiecare la casa lui.
Intr-o seara am plecat prea tarziu din Piata si ultimul metrou ne-a debarcat la Gara de Nord. Sotul meu, care nu-mi impartasea elanul mitingistic (e momentul sa spun ca nici nu mai tin minte la cate marsuri de protest am participat, stiu doar ca am ajuns destul de aproape de Ambasada Frantei in timpul vizitei lui Mitterand, RIP, ca sa scandez: "Francois Mitterand/ C'est l'ami de l'assasin", dar si ca am declarat ca "Basarabia, pamant romanesc") imi spusese ca va veni sa ma ia cu masina cu conditia sa nu vin acasa batuta.
Am intrat intr-o cabina telefonica si apoi am asteptat in fata garii sa vina sa ma ia. Intre timp vreo 9 taximetristi, observand ca am un ziar "pro-piata" au inceput sa ma convinga cat de gresit procedez fiind de partea opozitiei. Imaginati-va scena: eu o femeie singura, imi place sa cred ca nu chiar de lepadat, inconjurata de o ceata de barbati dornici sa discute politica! Bineinteles ca nu i-am convins ca nu e bine sa ne reintoarcem la partidul-stat, dupa cum nici ei nu m-au convins pe mine de contrariul. Sotul meu a sosit exact in momentul in care unul sustinea ca daca eram nevasta lui... continuarea tine de faptul ca pana in ziua de azi nenumarate neveste sunt victimele agresiunii in familie (n-a fost cazul meu).
In dupa amiezile in care bantuiam prin piata gospodinele ma intrebau daca nu am treaba pe-acasa (nu, nu ma apelau cu "pasarica") si le explicam cu multa rabdare ca nu trebuie sa fac singura treaba acasa, ca sunt ajutata de ceilalti membri ai familiei.
Dupa alegeri treptat "Piata" s-a radicalizat, deja studentii care erau sufletul manifestatiei s-au retras oficial, recunoscandu-si infrangerea, iar Iliescu, avand convingerea ca se afla pe cai mari datorita largei recunoasteri si legitimari populare, a decis sa desfiinteze zona printr-un mare miting al muncitorilor din Capitala, care urmau sa ocupe piata,"curatata" deja prin actiunea in forta a politiei. Nu mi-e prea clar de ce a esuat acest plan, am inteles ca s-au opus liderii sindicali, singurii care au pus botul fiind cei de la IMGB.
Se pare ca nici diversiunea cu atacul asupra televiziunii si politiei capitalei nu a decurs cf planului (in schimb incendierea cladirii securitatii, aflate in spatele magazinului Victoria, unde se zice ca erau niste arhive jenante se pare ca a reusit cu brio), zic diversiune pt ca am vazut modelul urmat intocmai la Moscova in timpul conflictului lui Eltin cu parlamentul, si recent la Chisinau.
A urmat cea mai grava greseala infaptuita vreodata de Iliescu, anume recurgerea la disciplinata "armata neagra" (scapata mai apoi de sub control in septembrie 91, dar si la Costesti si Stoenesti, Miron Cozma stie!), aducand oprobiul si izolarea tarii din partea lumii civilizate, greseala careia ii simtim consecintele si in ziua de azi.
luni, 8 iunie 2009
Ce verde era valea mea Piata Universitatii IV
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Ce verde era valea mea Piata Universitatii III
Pt ca laboratorul in care lucram a fost mutat intr-o cladire din apropierea Pietei Universitatii am avut de multe ori ocazia sa merg si dimineata acolo. Era un prilej de a incepe lungi discutii in contradictoriu cu cei care se opuneau manifestatiei, in incercarea, nereusita, s-a dovedit la 20 mai, in Duminica Orbului (orbul din Evanghelii si-a recapatat vederea, poporul roman nu si-a capatat intelegerea reala a valorilor democratice si faptul ca a renuntat delungul timpului atat de usor la dreptul de a vota arata ca nici acum nu intelege necesitatea unei reale democratii) de a permite existenta in cadrul Parlamentului a unei opozitii puternice, capabila de a zadarnici derapajele datorate sechelelor totalitariste.
Prin realizarea ambitiei actualului presedinte de a se reface Feseneaua, (si ce daca e dezamagit, asta e din cauza ca cei trei trandafiri refuza sa se contopeasca in unul singur) s-a demonstrat justetea celor invatate la Materialismul Dialectic cu privire la evolutia in spirala a societatii, daca spirala (nu evorba de MISA) e orientata in jos sau in sus las la aprecierea cititorului (depinde de unghiul din care se priveste).
Tot datorita acestei proximitati am asistat si la istericul miting FSN din Dealul Mitropoliei organizat cu scopul de a se demonstra vointa categorica a poporului de a se prezenta la urne in "Douuuaaa zeeeeci maaai!, Douuuuaaa zeeeci maaai!" care a fost o dovada, pt cine avea ochi sa vada, a reciclarii activistelor care infierasera cu maaare manie proletara huliganii si golanii Timisoarei in decembrie 89.
Si pt ca am amintit de Timisoara sper ca Cornelius (cacofonie voita) Rosiianu va putrezi in Iad pt felul in care a dezavuat cu atata succes (desi poate daca nu era el era altul, de ticalosi nu a dus niciodata lipsa natia asta) celebrul punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara. In ziua in care cei din Piata urmau sa discute despre acest punct, o adevarata lege a lustratiei, care cerea si celor din esalonul doi si trei ai Partidului Comunist ca si membrilor activi sau doar informatori ai Securitatii sa faca un pas in spate (desi probabil ca "Structura", cum s-a demonstrat ulterior intr-un f interesant documentar, ar fi "facut totul" pt a sabota noii conducatori) s-a afisat pe fatada Universitatii un mare banner pe care era inscris textul Proclamatiei. Dar aproape imediat dupa aceea a inceput o furtuna f puternica, cam de intensitatea celei care arunca fulgere si tunete asupra Capitalei chiar in momentul in care scriu acest text, si vantul turbat (in acea zona a universitatii datorita conceptiei arhitectonice curentii de aer sunt mult mai puternici decat in alta parte a Pietei, am constatat-o de multe ori in timpul studentiei, pt ca facultatea noastra avea corpul imediat langa al Geografiei, in fata statuii lui Gh Lazar) a sfasiat literalmente uriasul banner. Multi din cei aflati atunci in Piata si-au facut cruce si s-au gandit ca e un semn rau.
Seara se adunau din toate colturile orasului si chiar ale tarii nenumarati oameni dornici de o reala schimbare. Se rosteau discursuri inflacarate, punctate de aplauze si de scandari (cea mai frecveanta era, desigur, "Jos Iliescu" dar si "La Palatul Cotroceni/ Canta cucuveaua/ Iliescu si ai lui? Si-au gasit beleaua!"). Cele mai multe discursuri punctau necesitatea unei reale democratii sau demascau caracterul neocomunist al conducerii tarii. Multi dintre cei din balcon (printre ei Ana Blandiana si Mircea Diaconu) erau intampinati cu "Te iubim" rostit din mii de piepturi. Se spunea "Tatal nostru", se ingenunchea si se aprindeau lumanari in amintirea celor care isi varsasera sangele pt ca noi sa putem demonstra liberi (printre ei si un tanar din vecini, pe care il stiam de mic).
Discursurile erau asezonate cu celebrele cantece ale lui Cristian Patzurca, Vali Sterian sau Vlad Galish (cand securistii deghizati in manifestanti au organizat o diversiune, unul din ei ascunzandu-se ostentativ in Ministerul Agriculturii, o demonstranta striga drept raspuns la apelurile disperate ale lui Marian Munteanu --ce pacat ca experienta mineriadei l-a radicalizat in asemenea hal incat a devenit extremist, "taliban" ortodox-- ca multimea sa inceteze de a incerca sa ia cu asalt ministerul si sa se intoarca in Piata, ca s-a saturat sa participe la Cenaclu in timp ce colegii lor sunt ostatici in MA)
Nu toti vorbitorii faceau impresie pozitiva, Dumitru Dinca, desi nimeni nu-i putea contesta calitatea de revolutionar participant la baricada, o lua adesea pe aratura si era solicitat sa lase si altora microfonul, aparitia lui ulterioara in randurile celor din"Romania Mare" demonstrand ca flerul manifestantilor era corect. Mare dezamagire a produs celebrul Gh Zamfir care a tunat si a fulgerat de la balcon contra lui Iliescu si a promis ca va tine acelasi discurs si la TV, dar nici vorba de asa ceva. Printre discursuri se remarcau si cele care ne anuntau ca diferite orase din tara sau chiar din afara granitelor, s-au alaturat Pietei Universitatii. Aceste discursuri erau pline de bune intentii dar pacatuiau prin exagerari, dupa cum s-a vazut cand Iliescu a fost ales cu 85% din voturi in conditiile in care participarea la vot a depasit 90%. (Crin Antonescu ar avea ceva de invatat din asta)
Dar sa dam Cezarului ce e al Cezarului, Al Palelologu s-a declarat la Paris, unde fusese numit de Iliescu ambasador, "Ambasador al Golanilor". Nu stiu ce simte sufletul sau vazandu-si fiul inregimentat sub trandafirul desprins din buchetul FSN, ministru intr-un guvern din care face parte cealalta jumatate de FSN.
Un moment de un dramatism aparte a fost cand de la balcon s-a citit un juramant de a se apara valorile democratiei si raspunsul tinerilor (barbati) dinpiata (cred ca multi facusera deja armata) "JUR!" a cutremurat zidurile cladirilor prin forta lui. Cred ca multi dintre ei, acum oameni deja maturi, isi tin juramantul in alte parti ale planetei.
N-am spus nimic de atmosfera din Piata, ne simteam de parca faceam toti parte din aceeasi familie, gata sa ajutam pe semenii nostri aflati acolo, departe de incrancenarea pe care ne-o atribuia cel ce, considerandu-ne nereprezentativi, refuza sa discute cu reprezentantii nostri. In schimb securistii intrebau de zor cine sunt liderii si nu reuseau sa afle raspunsul. Umorul era si el prezent acolo in cantitati destul de mari. Nu lipseau nici provocatorii, repede pusi in evidenta prin faptul ca manifestantii se departau de ei, izolandu-i.
Seara pe peretele Institutului de Arhitectura se proiectau filme care demascau lovitura de stat, nu e de mirare ca pe 13 iunie "IMG face ordine" a atacat institutul, doar acele adevaruri erau f dureroase pt cei de la putere. Ulterior aceste filme s-au dat si la TV, dupa 96, dar nu mai puteau avea impactul cuvenit.
Va urma.
Prin realizarea ambitiei actualului presedinte de a se reface Feseneaua, (si ce daca e dezamagit, asta e din cauza ca cei trei trandafiri refuza sa se contopeasca in unul singur) s-a demonstrat justetea celor invatate la Materialismul Dialectic cu privire la evolutia in spirala a societatii, daca spirala (nu evorba de MISA) e orientata in jos sau in sus las la aprecierea cititorului (depinde de unghiul din care se priveste).
Tot datorita acestei proximitati am asistat si la istericul miting FSN din Dealul Mitropoliei organizat cu scopul de a se demonstra vointa categorica a poporului de a se prezenta la urne in "Douuuaaa zeeeeci maaai!, Douuuuaaa zeeeci maaai!" care a fost o dovada, pt cine avea ochi sa vada, a reciclarii activistelor care infierasera cu maaare manie proletara huliganii si golanii Timisoarei in decembrie 89.
Si pt ca am amintit de Timisoara sper ca Cornelius (cacofonie voita) Rosiianu va putrezi in Iad pt felul in care a dezavuat cu atata succes (desi poate daca nu era el era altul, de ticalosi nu a dus niciodata lipsa natia asta) celebrul punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara. In ziua in care cei din Piata urmau sa discute despre acest punct, o adevarata lege a lustratiei, care cerea si celor din esalonul doi si trei ai Partidului Comunist ca si membrilor activi sau doar informatori ai Securitatii sa faca un pas in spate (desi probabil ca "Structura", cum s-a demonstrat ulterior intr-un f interesant documentar, ar fi "facut totul" pt a sabota noii conducatori) s-a afisat pe fatada Universitatii un mare banner pe care era inscris textul Proclamatiei. Dar aproape imediat dupa aceea a inceput o furtuna f puternica, cam de intensitatea celei care arunca fulgere si tunete asupra Capitalei chiar in momentul in care scriu acest text, si vantul turbat (in acea zona a universitatii datorita conceptiei arhitectonice curentii de aer sunt mult mai puternici decat in alta parte a Pietei, am constatat-o de multe ori in timpul studentiei, pt ca facultatea noastra avea corpul imediat langa al Geografiei, in fata statuii lui Gh Lazar) a sfasiat literalmente uriasul banner. Multi din cei aflati atunci in Piata si-au facut cruce si s-au gandit ca e un semn rau.
Seara se adunau din toate colturile orasului si chiar ale tarii nenumarati oameni dornici de o reala schimbare. Se rosteau discursuri inflacarate, punctate de aplauze si de scandari (cea mai frecveanta era, desigur, "Jos Iliescu" dar si "La Palatul Cotroceni/ Canta cucuveaua/ Iliescu si ai lui? Si-au gasit beleaua!"). Cele mai multe discursuri punctau necesitatea unei reale democratii sau demascau caracterul neocomunist al conducerii tarii. Multi dintre cei din balcon (printre ei Ana Blandiana si Mircea Diaconu) erau intampinati cu "Te iubim" rostit din mii de piepturi. Se spunea "Tatal nostru", se ingenunchea si se aprindeau lumanari in amintirea celor care isi varsasera sangele pt ca noi sa putem demonstra liberi (printre ei si un tanar din vecini, pe care il stiam de mic).
Discursurile erau asezonate cu celebrele cantece ale lui Cristian Patzurca, Vali Sterian sau Vlad Galish (cand securistii deghizati in manifestanti au organizat o diversiune, unul din ei ascunzandu-se ostentativ in Ministerul Agriculturii, o demonstranta striga drept raspuns la apelurile disperate ale lui Marian Munteanu --ce pacat ca experienta mineriadei l-a radicalizat in asemenea hal incat a devenit extremist, "taliban" ortodox-- ca multimea sa inceteze de a incerca sa ia cu asalt ministerul si sa se intoarca in Piata, ca s-a saturat sa participe la Cenaclu in timp ce colegii lor sunt ostatici in MA)
Nu toti vorbitorii faceau impresie pozitiva, Dumitru Dinca, desi nimeni nu-i putea contesta calitatea de revolutionar participant la baricada, o lua adesea pe aratura si era solicitat sa lase si altora microfonul, aparitia lui ulterioara in randurile celor din"Romania Mare" demonstrand ca flerul manifestantilor era corect. Mare dezamagire a produs celebrul Gh Zamfir care a tunat si a fulgerat de la balcon contra lui Iliescu si a promis ca va tine acelasi discurs si la TV, dar nici vorba de asa ceva. Printre discursuri se remarcau si cele care ne anuntau ca diferite orase din tara sau chiar din afara granitelor, s-au alaturat Pietei Universitatii. Aceste discursuri erau pline de bune intentii dar pacatuiau prin exagerari, dupa cum s-a vazut cand Iliescu a fost ales cu 85% din voturi in conditiile in care participarea la vot a depasit 90%. (Crin Antonescu ar avea ceva de invatat din asta)
Dar sa dam Cezarului ce e al Cezarului, Al Palelologu s-a declarat la Paris, unde fusese numit de Iliescu ambasador, "Ambasador al Golanilor". Nu stiu ce simte sufletul sau vazandu-si fiul inregimentat sub trandafirul desprins din buchetul FSN, ministru intr-un guvern din care face parte cealalta jumatate de FSN.
Un moment de un dramatism aparte a fost cand de la balcon s-a citit un juramant de a se apara valorile democratiei si raspunsul tinerilor (barbati) dinpiata (cred ca multi facusera deja armata) "JUR!" a cutremurat zidurile cladirilor prin forta lui. Cred ca multi dintre ei, acum oameni deja maturi, isi tin juramantul in alte parti ale planetei.
N-am spus nimic de atmosfera din Piata, ne simteam de parca faceam toti parte din aceeasi familie, gata sa ajutam pe semenii nostri aflati acolo, departe de incrancenarea pe care ne-o atribuia cel ce, considerandu-ne nereprezentativi, refuza sa discute cu reprezentantii nostri. In schimb securistii intrebau de zor cine sunt liderii si nu reuseau sa afle raspunsul. Umorul era si el prezent acolo in cantitati destul de mari. Nu lipseau nici provocatorii, repede pusi in evidenta prin faptul ca manifestantii se departau de ei, izolandu-i.
Seara pe peretele Institutului de Arhitectura se proiectau filme care demascau lovitura de stat, nu e de mirare ca pe 13 iunie "IMG face ordine" a atacat institutul, doar acele adevaruri erau f dureroase pt cei de la putere. Ulterior aceste filme s-au dat si la TV, dupa 96, dar nu mai puteau avea impactul cuvenit.
Va urma.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Ce verde era valea mea Piata Universitatii II
Deja de atunci o noua generatie si-a capatat dreptul de vot. Nu stiu cat la suta din aceasta generatie s-a folosit de acest drept, am insa o banuiala (contrara optimismului debordant ce imi este adesea atribuit) ca procentul e f mic.
Cred ca acestor tineri le-ar veni f greu sa inteleaga frenezia politica, acum inexplicabila, care a cuprins poporul roman imediat dupa rasturnarea regimului Ceausescu. Printr-o extrem de abila manipulare a celui mai influent canal de informare, TVR, (doar s-a stabilit un record neimaginat: "Revolutia Romana in direct" la TV) cei care au acaparat puterea dupa decembrie 89 au reusit sa convinga fiecare locuitor al acestei "Gradini a Maicii Domnului", indiferent de sex, varsta, ocupatie sau pregatire, ca detine competenta de a discerne adevarul imuabil si posibilitatea de a decide soarta tarii. Iar acest adevar suna, in conceptia lor astfel: "numai cei care detin puterea au dreptul de a lua hotarari, cei ce gandesc altfel sunt dusmanii poporului". Sau, cum spunea James Clavel in Shogunul, "Invingatorul are intotdeauna dreptate".
Asa s-a facut ca ceatza imaginara din Piata Victoriei instalata in 26 ianuarie 90 s-a instalat temeinic si fara drept de apel in capul sustinatorilor FSN. Cei care au initiat manifestatia din Piata Universitatii aveau ca revendicare majora decalarea alegerilor cu 6 luni. Dar pt abilii activisti de profesie (las la o parte formatia lor politica) asa ceva era de neconceput, erau constienti ca sunt incapabili sa implineasca uriasele asteptari ale celor multi (cred ca numai Obama a mai trezit asemenea asteptari irealiste, dar el a avut bunul simt sa avertizeze ca nu are posibilitatea de a le implini), ca fiecare zi de amanare insemna erodarea puterii lor (ca de ilegitimitate ii durea fix in cot).
S-au folosit toate mijloacele de denigrare a acestui fenomen, incepand de la prezentarea la TV a celui mai mic amanunt sordid ce putea fi exploatat (micii negustori din vecinatatea perimetrului "liber de comunism", fiecare hartiuta aruncata, etc) , cu etichetarea la cel mai inalt nivel a participantilor drept golani (incat densitatea de ecusoane de golan pe piept de intelectual a uimit si scandalizat pe multi membri CPUN) si continuand cu acuzatiile de cumparare cu dolari (euro nu exista pe atunci) a participarii, care induceau implicit in capul necunoscatorilor ideea de vanzatori de tara, (pt ca cine putea plati in dolari daca nu "agenturili"?) si cu afirmatiile ca se consuma droguri in perimetru (pt ca, nu-i asa, doar niste drogati se puteau indoi de necesitatea existentei partidului stat, care sa apere idealurile socialiste, intinate de fostul conducator, cum atat de inspirat se exprimase actualul, atunci, conducator).
In prezent, cand cel mai mare tiraj il fac fituicile de scandal, cred ca e de neconceput pt tanara generatie sa-si imagineze ce succes aveau ziarele care tratau teme politice. Cel mai citit ziar in Piata era Romania Libera, dar se citea si Baricada (raposat odata cu redactorul sef), Opinia Studenteasca de la Iasi (cele mai savuroase articole erau semnate de fratii Mungiu, Alina si Cristian, dar tot ziarul era o bijuterie atat prin titluri cat si prin continutul articolelor), ziarele celor doua partide de opozitie (mai erau in CPUN puzderie de partide care se pretindeau democratice dar care de fapt erau sateliti FSN, din pacate s-a aliniat acestui trend si Miscarea Ecologista, pe listele careia am candidat, fara vreo sansa de reusita, la Camera Deputatilor) PNTcd (transformat din partid cu nuante de stanga, pt ca apara interesele celor saraci de la tara, in partid de dreapta in comparatie cu fesenistii cei f rosii, inca decorati de fapt cu secera si ciocanul, oficial cu trandafirii, de ajunsesem sa nu mai sufar aceste flori atat de minunate) si PNL (condus de trioul Radu Campeanu, Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu), etc. In afara Pietei se citeau ziarele aservite conducerii tarii, printre ele Adevarul lui Dumitru Tinu si al CTPului si Libertatea.
Pt a convinge cat mai multi votanti de necesitatea diversificarii ofertei de optiuni politice s-a organizat, dupa modelul Tian-An-Men (helas, cu acelasi succes, tancurile fiind inlocuite de batalioanele disciplinate ale minerilor si ce-or mai fi fost in 14-15 iunie) un orasel de corturi in fata Teatrului National, s-a separat zona dintre B-dul Republicii si str Batiste si s-a instalat acolo un banner pe care se putea citi "Zona Libera de Neocomunism", precum si simbolicul "Km Zero al Democratiei".
Media aservita facea spume din cauza inchiderii circulatiei in acea zona, se faceau calcule cat amar de benzina consuma cei obligati sa ocoleasca (nici vorba pe atunci de traficul sufocant de azi, posesorii de automobile erau limitati ca nr) iar seara, cand dupa chiar estimarile (facute publice abia anul acesta, cu nostalgie, parca) principalului dusman declarat al Pietei, cel care a fost de parere ca trebuie lasati golanii 'sa fiarba in suc propriu", se strangeau zeci de mii de oameni la miting, nenumarate salvari isi faceau drum pe aceasta parte a bulevardului, chiar daca erau asteptate in alta zona a orasului.
Urmarea in nr viitor.
Cred ca acestor tineri le-ar veni f greu sa inteleaga frenezia politica, acum inexplicabila, care a cuprins poporul roman imediat dupa rasturnarea regimului Ceausescu. Printr-o extrem de abila manipulare a celui mai influent canal de informare, TVR, (doar s-a stabilit un record neimaginat: "Revolutia Romana in direct" la TV) cei care au acaparat puterea dupa decembrie 89 au reusit sa convinga fiecare locuitor al acestei "Gradini a Maicii Domnului", indiferent de sex, varsta, ocupatie sau pregatire, ca detine competenta de a discerne adevarul imuabil si posibilitatea de a decide soarta tarii. Iar acest adevar suna, in conceptia lor astfel: "numai cei care detin puterea au dreptul de a lua hotarari, cei ce gandesc altfel sunt dusmanii poporului". Sau, cum spunea James Clavel in Shogunul, "Invingatorul are intotdeauna dreptate".
Asa s-a facut ca ceatza imaginara din Piata Victoriei instalata in 26 ianuarie 90 s-a instalat temeinic si fara drept de apel in capul sustinatorilor FSN. Cei care au initiat manifestatia din Piata Universitatii aveau ca revendicare majora decalarea alegerilor cu 6 luni. Dar pt abilii activisti de profesie (las la o parte formatia lor politica) asa ceva era de neconceput, erau constienti ca sunt incapabili sa implineasca uriasele asteptari ale celor multi (cred ca numai Obama a mai trezit asemenea asteptari irealiste, dar el a avut bunul simt sa avertizeze ca nu are posibilitatea de a le implini), ca fiecare zi de amanare insemna erodarea puterii lor (ca de ilegitimitate ii durea fix in cot).
S-au folosit toate mijloacele de denigrare a acestui fenomen, incepand de la prezentarea la TV a celui mai mic amanunt sordid ce putea fi exploatat (micii negustori din vecinatatea perimetrului "liber de comunism", fiecare hartiuta aruncata, etc) , cu etichetarea la cel mai inalt nivel a participantilor drept golani (incat densitatea de ecusoane de golan pe piept de intelectual a uimit si scandalizat pe multi membri CPUN) si continuand cu acuzatiile de cumparare cu dolari (euro nu exista pe atunci) a participarii, care induceau implicit in capul necunoscatorilor ideea de vanzatori de tara, (pt ca cine putea plati in dolari daca nu "agenturili"?) si cu afirmatiile ca se consuma droguri in perimetru (pt ca, nu-i asa, doar niste drogati se puteau indoi de necesitatea existentei partidului stat, care sa apere idealurile socialiste, intinate de fostul conducator, cum atat de inspirat se exprimase actualul, atunci, conducator).
In prezent, cand cel mai mare tiraj il fac fituicile de scandal, cred ca e de neconceput pt tanara generatie sa-si imagineze ce succes aveau ziarele care tratau teme politice. Cel mai citit ziar in Piata era Romania Libera, dar se citea si Baricada (raposat odata cu redactorul sef), Opinia Studenteasca de la Iasi (cele mai savuroase articole erau semnate de fratii Mungiu, Alina si Cristian, dar tot ziarul era o bijuterie atat prin titluri cat si prin continutul articolelor), ziarele celor doua partide de opozitie (mai erau in CPUN puzderie de partide care se pretindeau democratice dar care de fapt erau sateliti FSN, din pacate s-a aliniat acestui trend si Miscarea Ecologista, pe listele careia am candidat, fara vreo sansa de reusita, la Camera Deputatilor) PNTcd (transformat din partid cu nuante de stanga, pt ca apara interesele celor saraci de la tara, in partid de dreapta in comparatie cu fesenistii cei f rosii, inca decorati de fapt cu secera si ciocanul, oficial cu trandafirii, de ajunsesem sa nu mai sufar aceste flori atat de minunate) si PNL (condus de trioul Radu Campeanu, Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu), etc. In afara Pietei se citeau ziarele aservite conducerii tarii, printre ele Adevarul lui Dumitru Tinu si al CTPului si Libertatea.
Pt a convinge cat mai multi votanti de necesitatea diversificarii ofertei de optiuni politice s-a organizat, dupa modelul Tian-An-Men (helas, cu acelasi succes, tancurile fiind inlocuite de batalioanele disciplinate ale minerilor si ce-or mai fi fost in 14-15 iunie) un orasel de corturi in fata Teatrului National, s-a separat zona dintre B-dul Republicii si str Batiste si s-a instalat acolo un banner pe care se putea citi "Zona Libera de Neocomunism", precum si simbolicul "Km Zero al Democratiei".
Media aservita facea spume din cauza inchiderii circulatiei in acea zona, se faceau calcule cat amar de benzina consuma cei obligati sa ocoleasca (nici vorba pe atunci de traficul sufocant de azi, posesorii de automobile erau limitati ca nr) iar seara, cand dupa chiar estimarile (facute publice abia anul acesta, cu nostalgie, parca) principalului dusman declarat al Pietei, cel care a fost de parere ca trebuie lasati golanii 'sa fiarba in suc propriu", se strangeau zeci de mii de oameni la miting, nenumarate salvari isi faceau drum pe aceasta parte a bulevardului, chiar daca erau asteptate in alta zona a orasului.
Urmarea in nr viitor.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
duminică, 7 iunie 2009
Ne-am facutara de cacao
Dupa o zi in care toata lumea (politica) a strigat hotii am aflat si rezultatul de la exit poll:
"Cei mai disciplinati romani sunt maghiarii" s-a declarat la Antena 3.
Alegerea lui Crin Antonescu in fruntea PNL a dus la scaderea procentului obtinut de partid in comparatie cu alegerile anterioare.
Nu e nevoie sa stii limba romana si poti face oricate gafe, e de ajuns sa fii beizadea si ajungi in Parlamentul European (chiar daca asta inseamna sa nu mai semnezi o vreme condica pe Dorobanti)
Poti face tot ce vrea muschii tai (dezacord in acord cu parlamentarul ales) daca o asculti pe mama ta il salti dupa tine si pe aliatul care se afla in cadere libera
Daca te transformi in plosnita (sau capusa) si sugi din compatimirea produsa de o nedreptate judiciara oierului nr 1 al tarii te poti lauda ca ti-ai luat revansa (ce-a scuipat electoratul roman o sa pupe Parlamentul European).
Daca te faci frate cu dracu (PSD+PC) sa treci puntea crizei mori cu el de gat.
Chiar daca-ti dai demisia din CSAT nu obtii mai multe mandate decat cel care ti-a calcat mandria in picioare.
Oricat de decent (Milut) sau justitar (Abraham) te crezi n-ai nici o sansa in tara asta, mai ales daca predecesorii tai au facut greseli greu de uitat si iertat.
Macar am constiinta datoriei implinite: am votat si nu mi-e rusine de votul dat.
"Cei mai disciplinati romani sunt maghiarii" s-a declarat la Antena 3.
Alegerea lui Crin Antonescu in fruntea PNL a dus la scaderea procentului obtinut de partid in comparatie cu alegerile anterioare.
Nu e nevoie sa stii limba romana si poti face oricate gafe, e de ajuns sa fii beizadea si ajungi in Parlamentul European (chiar daca asta inseamna sa nu mai semnezi o vreme condica pe Dorobanti)
Poti face tot ce vrea muschii tai (dezacord in acord cu parlamentarul ales) daca o asculti pe mama ta il salti dupa tine si pe aliatul care se afla in cadere libera
Daca te transformi in plosnita (sau capusa) si sugi din compatimirea produsa de o nedreptate judiciara oierului nr 1 al tarii te poti lauda ca ti-ai luat revansa (ce-a scuipat electoratul roman o sa pupe Parlamentul European).
Daca te faci frate cu dracu (PSD+PC) sa treci puntea crizei mori cu el de gat.
Chiar daca-ti dai demisia din CSAT nu obtii mai multe mandate decat cel care ti-a calcat mandria in picioare.
Oricat de decent (Milut) sau justitar (Abraham) te crezi n-ai nici o sansa in tara asta, mai ales daca predecesorii tai au facut greseli greu de uitat si iertat.
Macar am constiinta datoriei implinite: am votat si nu mi-e rusine de votul dat.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
sâmbătă, 6 iunie 2009
De ce o sa ma duc la vot
De ce nu? As avea nenumarate motive sa intru si eu maine in clubul absenteistilor, doar nu curge lapte si miere in tarisoara noastra dupa 20 de ani de democratie mai mult sau mai putin originala. La fel ca multi concetateni am si eu impresia ca nu prea am cui da girul votului meu (ah, ce limbaj lemnos stiu sa folosesc uneori).
Si ce alternativa ar fi? Sa dorim un regim autoritar (dar il avem, parca...)? Sau totalitar? Sau e mai buna o dictatura (se pare ca unora le surade ideea pt ca sunt convinsi ca ei sunt protejati dinainte de a se naste de efectele nocive ale acesteia), oricat de luminat ar fi despotul? Ar mai fi ideile anarhiste, din ce in ce mai resuscitate de la o vreme, in special de extrema stanga.
Ei bine, eu cred ca democratia, asa schioapa si nedreapta cum e ea, tot e mai buna decat alternativele de mai sus. Si principala forma de manifestare a democratiei o reprezinta alegerea (pana si teocratii admit dreptul de a alege prin existenta liberului arbitru), votul, chiar daca mi s-a intamplat nu o data sa nu fiu multumita de rezultatele sale.
N-am de gand sa renunt de buna voie la dreptul de a alege. Daca s-ar intampla asta cred ca m-as transforma intr-o momaie.
Pe cine o sa pun maine stampila e alta poveste. Dar stiu pe cine nu. Si sa nu aud sfaturi de genul" gandeste pozitiv".
Si ce alternativa ar fi? Sa dorim un regim autoritar (dar il avem, parca...)? Sau totalitar? Sau e mai buna o dictatura (se pare ca unora le surade ideea pt ca sunt convinsi ca ei sunt protejati dinainte de a se naste de efectele nocive ale acesteia), oricat de luminat ar fi despotul? Ar mai fi ideile anarhiste, din ce in ce mai resuscitate de la o vreme, in special de extrema stanga.
Ei bine, eu cred ca democratia, asa schioapa si nedreapta cum e ea, tot e mai buna decat alternativele de mai sus. Si principala forma de manifestare a democratiei o reprezinta alegerea (pana si teocratii admit dreptul de a alege prin existenta liberului arbitru), votul, chiar daca mi s-a intamplat nu o data sa nu fiu multumita de rezultatele sale.
N-am de gand sa renunt de buna voie la dreptul de a alege. Daca s-ar intampla asta cred ca m-as transforma intr-o momaie.
Pe cine o sa pun maine stampila e alta poveste. Dar stiu pe cine nu. Si sa nu aud sfaturi de genul" gandeste pozitiv".
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Ce verde era valea mea Dupa furtuna
Cand m-am mutat in apartamentul sotului meu, in 1971, am cantarit bine argumentele pro si contra pt ca aveam de ales intre acest apartament si cel aflat inca in constructie in Drumul Taberei, unde eu eram proprietara.
Argumentul principal pro a fost de ordin ecologic: pt ca era cam la margine de Bucuresti (de la noi a treia strada incepea campul), situat in fosta comuna Militari, cartierul era inverzit, cu aer mai putin poluat decat in alte zone ale, pe atunci, frumoasei noastre capitale. Casutele marunte, ca de tara, erau situate in curti din care nu lipseau tufele de iasomie si bolta de vita, pe strazi infloreau trandafiri "de luna" iar in iunie mireasma florilor din nenumaratii tei te faceau sa te simti in paradis, nu mai vorbesc de mirosul de caprifoi (mana Maicii Domnului).
Existau parculete cu leagane rudimentare in comparatie cu cele de acum, terenuri virane inconjurate de garduri care ma faceau sa doresc sa am ceva bani sa cumpar unul ca loc de joaca pt copii (n-am avut nicodata, cu atat mai putin acum), ce mai, zona asta nu suferea comparatie cu cartierul dormitor alcatuit numai din blocuri, din care nici acum nu se iese cu usurinta pt ca sunt prea putine cai de acces pt atata amar de populatie cata e in Drumul Taberei.
Acum multe din casute au disparut, locul lor fiind luat de vile enorme, care ocupa aproape toata curtea (printre ele si sediul firmei lui Zmarandescu) , iar contributia lor la ecologizarea zonei (pe care au "dezecologizat-o" taind si din pomii de pe strada) o constituie cate un balcon frumos ornat cu flori.
Prin nu stiu ce capriciu administrativ a rasarit in mijlocul acestui peisaj patriarhal, descris mai sus, microcartierul nostru de blocuri nu prea inalte, de proprietari amarati, majoritatea intelectuali, care nu au avut bani sau pile sa cumpere apartamente in zone mai rasarite (multi au oftat dupa blocurile din 1 Mai). Avantajul nostru a fost ca am avut microcentrala termica, separata de termoficarea orasului, care ne-a dat o oarece independenta energetica, dar am avut si avantajul unui generos spatiu verde, plantat cu entuziasm de tinerii proprietari cu multime de pomi de diverse soiuri,printre ei si niste tei.
Ei, si de curand, cand a fost acea furtuna care mie mi s-a parut ca a fost de o intensitate neobisnuita, nemaivazuta, varful unuia din falnicii tei s-a frant. Din fericire nu a produs nici un fel de daune, cum s-a intamplat cu vreo doi-trei ani inainte cand unul din copacii (frasin) ce margineau terenul de joaca, cu radacinile slabite cu ocazia amenajarii acelui teren, s-a prabusit peste masa la care se adunau, sub umbrar, tinerii parinti sa stea la taclale, dar din fericire parintii erau deja in paturile lor, fiind noaptea tarziu.
O ceata de copilasi, condusa de unul din tati, a indepartat cu elan crengile care ajunsesera pe jos. Apoi au venit cei de la ADP si au mutilat teiul, asa cum se vede in poza. Parca simt ca respir deja cu mai multa greutate.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
vineri, 5 iunie 2009
Feng Shui Tip Ecologic
Cand imi ud plantele din apartament habar nu am ca salvez planeta. Cand am tradus textul de mai jos m-am straduit sa pastrez stilul autoarei (ale carei sfaturi zilnice pot fi gasite aici), desi as fi fost tentata sa-l modific un pic ca sa sune mai romaneste.
World Environment Day asks for us to do our part in allowing our planet to live longer and healthier while assisting us in our own efforts to do the same. The first thing we can do to affect user-friendly environmental energies is to address the common toxins that lurk inside our personal sacred spaces. In fact, research supports the belief that common houseplants can dramatically reduce toxic chemical levels inside our homes or offices. And in case you're thinking that your home couldn't possibly be any greener, think about this: benzene is commonly found in inks, oils, plastics, detergents and dyes. Formaldehyde is prevalent in insulation, particleboard and most pressed wood products, as well as anything treated with resins, including grocery bags, paper towels and tissues. The list goes on but you get the message. Cleaning our own spaces first will have a ripple effect on the whole world. Spider plants, peace lilies, Chinese evergreens and any sort of Pothos will clean and refresh the air while bringing a grounded and rooted energy to this whole healing intention. Clear up your own air pollution by growing green inside your home. Literally. Consider it your little part towards saving this big, wide world.
Ziua Mondiala a Mediului Inconjurator ne cere sa luam parte la actiunea de a permite planetei sa traiasca mai mult si mai sanatos in timpce ne ajuta pe noi sa facem la fel. Primul lucru pe care-l putem face ca sa ajutam energiile prietenoase ale mediului inconjurator este sa luam masuri impotriva toxinelor care ne pandesc in spatiile noastre sacre, personale. Si in caz ca ati crede ca nu se poate sa va faceti casa mai "verde" (ecologica) ganditi-va la asta: benzenul se gaseste in cerneluri, uleiuri, plastice, detergenti si vopsele. Formaldehida e prezenta in izolatii, placi aglomerate, si majoritatea furnirurilor, precum si orice se trateaza cu rasini incluzand pungi de plastic, servetele de hartie, prosoape de hartie. Lista continua dar cred ca ati inteles mesajul. Curatind intai propriul spatiu are efect de propagare (prin unde) asupra intregii lumi. Plante ca telegraful (tradescantia), crinii, plante perene chinezesti, Pothos (un soi de vitza, cu frunze in forma de inima) o sa curete si o sa improspateze aerul in timp ce aduce o energie bine inradacinata in pamant exact pt aceasta intentie de vindecare. Curatati-va propria dvs poluare crescand plante verzi in casa. Considerati asta contributia dvs mica la salvarea acestei lumi mari si vaste.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
joi, 4 iunie 2009
Invitatie
Rog persoanele sensibiloase sa nu se scandalizeze, invitatia asta dragalasa am cules-o de pe B-dul Iuliu Maniu.Nici dezacordul (ai cot si mai mari) nu-mi apartine.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
marți, 2 iunie 2009
Sic transit....
Mama mea, la cei aproape 88 de ani pe care ii are, e umbra acelei care a fost candva. Pana nu demult era extrem de energica si autoritara, nedmitand sa o calce cineva pe coada, f interesata de tot ce se intampla in lume. Desi nu are prea multa scoala a fost mereu dornica sa citeasca si si-a desavarsit educatia citind din manualele noastre scolare, in special cele de geografie, istorie, stiintele naturii.
Mainile nu i-au stat, a cusut lasete (numai cine nu a incercat sa faca lucru de mana nu stie cat de migaloase sunt), a impletit tot felul de lucruri, pt ca invatat o bruma de croitorie ne-a cusut rochii, bluze, fuste, ca sa ne putem descurca dintr-un salariu si sa putem merge si la scoala la oras, iarna a montat razboiul de tesut si a tesut fete de masa din borangic de la viermii de matase pe care i-a crescut, precum si cuverturi de lana, a crescut batalioane de pui si nenumarati porci (aici i-a fost de ajutor si tatal nostru care lucra la IAS si putea sa procure hrana la pret mai redus) si, cat au ajutat-o mainile, azi strambate de artroza, a crescut si gaste si rate iar din puful lor a umplut perne pt noi si pt nepoate, perne cusute cu mana ei, a cusut lenjerie de pat, iar gradina ei de flori, udata cu apa scoasa de la 22 de m adancime, era o bucurie pt ochi.
Bineinteles ca eram si noi puse la treaba, mai ales in vacante, dar cum eu nu eram nici pe departe atat de energica precum ea era mereu nemultumita "cum au unele noroc de copii spirt" se plangea, desi sora mea ii seamana f mult.
Dupa ca au daramat casa veche, batraneasca, si au sapat un put in curte s-au apucat amandoi parintii sa invete arta gradinaritului. Era o incantare sa vedem sirurile lungi de rosii, ardei, vinete, doldora de roade, ceapa, usturoiul, fasolea, chiar si mazarea (dar n-a fost un succes pt ca n-am putut sa venim la timp si n-a avut unde sa puna atata amar de boabe, desi a mai dat si pe la vecini), castravetii, dovleceii (ce bune erau florile de dovlecel umplute cu branza frecata cu ou si pesmet puse la cuptor), dovlecii,porumbul pus special pt fiert. Chiar si dupa decesul tatalui meu a avut ambitie sa pastreze gospodaria infloritoare, desigur cu ajutorul nostru.
Din pacate noi ne-am imbolnavit pe rand, a urmat si seceta, puterile i-au scazut, a renuntat la crescut porci, i-au ramas doar 3 gaini si un cocos extrem de razboinic, care o ataca mereu, nu mai are putere sa intinda furtunele grele pt irigat, nu mai are nici ingrasamant natural (nici nu vrea sa auda de ingrasaminte chimice, era mandra ca face horticultura ecologica) si nici de la cine sa capete, chiar contra cost, si priveste dezolata la buruienile care au inceput sa napadeasca ce a fost odinioara o gradina infloritoare. Totusi da si azi cu sapa, a plantat rasaduri de rosii si ardei, a secerat cat a putut din iarba cea obraznica, ingrijeste si gradina de flori si e bucuroasa ca s-a prins tufa de glicina capatata de la sora ei, plantata langa caprifoiul ce e deja inflorit.
I-am propus sa o luam la noi, dar la literatura scrie ca atata vreme cat batrana poate sa functioneze multumitor in casa ei e bine sa ramana in mediul pe care il cunoaste, in plus firea ei autoritara nu s-ar impaca sa fie "la mana altcuiva", deci n-am insistat cand a refuzat.
Mergem la ea cat de des putem, am rugat pe cineva sa oajute la plata facturilor, mai are si o sora vis-a-vis, mai "tanara" cu cativa ani. De fapt s-a cam demoralizat cand surorile mai mici au decedat in ordinea inversa datei nasterii. Mama-mare s-a stins in 87, la 91 de ani, dupa ce i s-a prapadit fiica cea mai mica. Mama-mare era atat de buna la suflet incat am fi vrut sa mai traiasca si acum.
Stiu ca ce am scris seamana a necrolog. In timp ce scriam acest articol am sunat-o sa vad ce mai face. Slava Domnului, e bine, destul de lucida (se mai incurca ea la bani, dar cine nu o face de cand s-au devalorizat?) si se uita, ca de obicei, la TV (are cablu!) Postul ei preferat e, cum altfel, ZeroTV (ii mai zic cateodata, cand face vreo confuzie,"vezi ce patesti daca te uiti prea mult la Dan Diaconescu?")
Mainile nu i-au stat, a cusut lasete (numai cine nu a incercat sa faca lucru de mana nu stie cat de migaloase sunt), a impletit tot felul de lucruri, pt ca invatat o bruma de croitorie ne-a cusut rochii, bluze, fuste, ca sa ne putem descurca dintr-un salariu si sa putem merge si la scoala la oras, iarna a montat razboiul de tesut si a tesut fete de masa din borangic de la viermii de matase pe care i-a crescut, precum si cuverturi de lana, a crescut batalioane de pui si nenumarati porci (aici i-a fost de ajutor si tatal nostru care lucra la IAS si putea sa procure hrana la pret mai redus) si, cat au ajutat-o mainile, azi strambate de artroza, a crescut si gaste si rate iar din puful lor a umplut perne pt noi si pt nepoate, perne cusute cu mana ei, a cusut lenjerie de pat, iar gradina ei de flori, udata cu apa scoasa de la 22 de m adancime, era o bucurie pt ochi.
Bineinteles ca eram si noi puse la treaba, mai ales in vacante, dar cum eu nu eram nici pe departe atat de energica precum ea era mereu nemultumita "cum au unele noroc de copii spirt" se plangea, desi sora mea ii seamana f mult.
Dupa ca au daramat casa veche, batraneasca, si au sapat un put in curte s-au apucat amandoi parintii sa invete arta gradinaritului. Era o incantare sa vedem sirurile lungi de rosii, ardei, vinete, doldora de roade, ceapa, usturoiul, fasolea, chiar si mazarea (dar n-a fost un succes pt ca n-am putut sa venim la timp si n-a avut unde sa puna atata amar de boabe, desi a mai dat si pe la vecini), castravetii, dovleceii (ce bune erau florile de dovlecel umplute cu branza frecata cu ou si pesmet puse la cuptor), dovlecii,porumbul pus special pt fiert. Chiar si dupa decesul tatalui meu a avut ambitie sa pastreze gospodaria infloritoare, desigur cu ajutorul nostru.
Din pacate noi ne-am imbolnavit pe rand, a urmat si seceta, puterile i-au scazut, a renuntat la crescut porci, i-au ramas doar 3 gaini si un cocos extrem de razboinic, care o ataca mereu, nu mai are putere sa intinda furtunele grele pt irigat, nu mai are nici ingrasamant natural (nici nu vrea sa auda de ingrasaminte chimice, era mandra ca face horticultura ecologica) si nici de la cine sa capete, chiar contra cost, si priveste dezolata la buruienile care au inceput sa napadeasca ce a fost odinioara o gradina infloritoare. Totusi da si azi cu sapa, a plantat rasaduri de rosii si ardei, a secerat cat a putut din iarba cea obraznica, ingrijeste si gradina de flori si e bucuroasa ca s-a prins tufa de glicina capatata de la sora ei, plantata langa caprifoiul ce e deja inflorit.
I-am propus sa o luam la noi, dar la literatura scrie ca atata vreme cat batrana poate sa functioneze multumitor in casa ei e bine sa ramana in mediul pe care il cunoaste, in plus firea ei autoritara nu s-ar impaca sa fie "la mana altcuiva", deci n-am insistat cand a refuzat.
Mergem la ea cat de des putem, am rugat pe cineva sa oajute la plata facturilor, mai are si o sora vis-a-vis, mai "tanara" cu cativa ani. De fapt s-a cam demoralizat cand surorile mai mici au decedat in ordinea inversa datei nasterii. Mama-mare s-a stins in 87, la 91 de ani, dupa ce i s-a prapadit fiica cea mai mica. Mama-mare era atat de buna la suflet incat am fi vrut sa mai traiasca si acum.
Stiu ca ce am scris seamana a necrolog. In timp ce scriam acest articol am sunat-o sa vad ce mai face. Slava Domnului, e bine, destul de lucida (se mai incurca ea la bani, dar cine nu o face de cand s-au devalorizat?) si se uita, ca de obicei, la TV (are cablu!) Postul ei preferat e, cum altfel, ZeroTV (ii mai zic cateodata, cand face vreo confuzie,"vezi ce patesti daca te uiti prea mult la Dan Diaconescu?")
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Pretioasele ridicole
Printre submarine, avioane, nave interplanetare pe care le urmareste pe micul ecran sotul meu vizioneaza cu placere emisiuni culinare, intre ele si cele difuzate de Euforia. Din cand in cand ma las si eu cucerita de cele prezentate, desi de cele mai multe ori retetele mi se par prea complicate ca sa le incerc. Mai zilele trecute am vazut un filmulet preluat de la Food Canada intitulat "This Food, That Wine". Protagonistele, trei zuze si o "experta", se intreceau in a caracteriza cat mai pompos, chipurile rafinat, tot ce ingurgitau. Au inceput cu pretzeli (care de fapt erau niste covrigi destul de pufosi, semanau ca aspect cu bagels americani) cu mustar (cah!) la care au asortat un vin din Noua Zeelanda (parca un Pinot) si in timp ce infulecau si sorbeau din pahar prefacandu-se extaziate de ce inovatie i-a trecut expertei prin cap nu le-a tacut gurita povestind ce armonie nesteptata de gusturi acre, amare, dulcege, pamantoase, etc, se dezvolta in elegantul lor palat bucal.
Au continuat cu ceva ce au numit pizza (pizza adevarata fiind inventata de italienii saraci cand au avut o recolta bogata de rosii, deci dupa secolul 16, si au pus sosul de rosii pe aluatul de paine ca sa aiba un meniu mai bogat, ulterior s-au adaugat branza si toate celelalte ingrediente care fac deliciul copiilor din intreaga lume si ingroasa talia tuturor aficionados), adica un aluat de paine (nemaivazut si nemaiauzit atat era de special) pe care au trantit niste bucati de pere dulci acoperite cu gorgonzola (care mie personal mi se pare blasfemie sa o gatesti pt ca e f buna asa cum e, cruda, ca sa zic asa) si au schimbat vinul cu un Riesling sec dar despre care pretindeau ca e dulce (mai stim si noi ce gust are Rieslingul, doar locuim in ce se numea pe vremuri "Tara Vinurilor", am uitat autorul, doar nu degeaba a scos Burebista viile ca sa nu mai umble razboinicii lui, stramosii nostri, beti de dimineata pana seara) si ca se armonizeaza f bine...etc, etc.
Ca sa nu se imbete definitiv au trecut repede la felul de baza, friptura de vita foaaarte in sange cu sos de maioneza si mustar si nu mai stiu ce, deja nu ma mai amuza asa tare ca la inceput, la care iar au schimbat vinul, cu o Gamay de prin alte colturi de lume, nu Frantza (tata-mare si contemporanii lui numeau acest soi de vin "Gamaie", dovada ca am imprumutat din gros de la francezi) si abia intr-un tarziu au pomenit ca din acesti struguri se obtine faimosul Beaujolais, despre care eu stiu ca se consuma proaspat pt ca, spre deosebire de alte soiuri, acest vin nu rezista la invechire, se strica, se acreste. Bineinteles ca bla-blaul cu imbinarile ultrarafinate de gusturi, arome, culori, etc, nu a incetat nici un minut, amintindu-mi de un serial ce mi-a fost tare drag pe vremuri, tradus la noi "Doctor in Alaska".
Intr-unul din episoadele acestui serial fostul astronaut a pregatit ca piesa de rezistenta o sticla de vin f vechi si extrem de scump dar, fatalitate, cineva a spart sticla. Nu se punea problema sa se recunoasca nenorocirea, pt ca mai mult ca sigur capul persoanei vinovate ar fi fost in mare pericol. Asa ca ceilalti s-au coalizat si au "fabricat" din cele mai ciudate ingrediente o sticla cu aspect identic. Nostimada a inceput cand fostul astronaut, cu aer de expert in vinuri vechi (identic cu al "expertei" de la FC) a inceput sa caracterizeze gusturile si aromele bijuteriei din sticla: muschi de padure, ciuperci, etc (expertele noastre au identificat si gust si aroma de mere acre, dar le-au innecat in alte gusturi si arome).
Masa cea minunata, destinata sa extazieze tinerii musafiri ai uneia din betivane, care musafiri urmau sa se distreze cu niste jocuri, ca la petreceri de tineret care se respecta, deh, s-a sfarsit cu sandvishuri de inghetata, adica o cupa de inghetata scobita dintr-o galetusa cu inghetata procurata de la supermarket, pusa intre doi biscuiti care semanau ca doua picaturi de apa cu biscuitii populari de pe vremuri, (nu mai spun cat de extraordinar de incantate erau pretioasele de ce idee minunata si originala au avut) dar credeti ca au renuntat la vin? Nu, nici vorba. Asta era Muscat, tot la sticla cu dop de pluta care se scoate doar cu un instrument f special, despre care au spus ca le place ca e dulce (cred si eu, sampania mea preferata e cea de Bucium, care se face din Muscat Otonel, ah,ce arome, ce dulceata, ce placuta e dupa o masa copioasa!)
Masa sotului meu s-a sfarsit cu un pahar de vin de tara, dintr-o combinatie de soiuri nu foarte nobile si speciale, dar care are meritul de a fi pregatit de manuta lui proprie.
Au continuat cu ceva ce au numit pizza (pizza adevarata fiind inventata de italienii saraci cand au avut o recolta bogata de rosii, deci dupa secolul 16, si au pus sosul de rosii pe aluatul de paine ca sa aiba un meniu mai bogat, ulterior s-au adaugat branza si toate celelalte ingrediente care fac deliciul copiilor din intreaga lume si ingroasa talia tuturor aficionados), adica un aluat de paine (nemaivazut si nemaiauzit atat era de special) pe care au trantit niste bucati de pere dulci acoperite cu gorgonzola (care mie personal mi se pare blasfemie sa o gatesti pt ca e f buna asa cum e, cruda, ca sa zic asa) si au schimbat vinul cu un Riesling sec dar despre care pretindeau ca e dulce (mai stim si noi ce gust are Rieslingul, doar locuim in ce se numea pe vremuri "Tara Vinurilor", am uitat autorul, doar nu degeaba a scos Burebista viile ca sa nu mai umble razboinicii lui, stramosii nostri, beti de dimineata pana seara) si ca se armonizeaza f bine...etc, etc.
Ca sa nu se imbete definitiv au trecut repede la felul de baza, friptura de vita foaaarte in sange cu sos de maioneza si mustar si nu mai stiu ce, deja nu ma mai amuza asa tare ca la inceput, la care iar au schimbat vinul, cu o Gamay de prin alte colturi de lume, nu Frantza (tata-mare si contemporanii lui numeau acest soi de vin "Gamaie", dovada ca am imprumutat din gros de la francezi) si abia intr-un tarziu au pomenit ca din acesti struguri se obtine faimosul Beaujolais, despre care eu stiu ca se consuma proaspat pt ca, spre deosebire de alte soiuri, acest vin nu rezista la invechire, se strica, se acreste. Bineinteles ca bla-blaul cu imbinarile ultrarafinate de gusturi, arome, culori, etc, nu a incetat nici un minut, amintindu-mi de un serial ce mi-a fost tare drag pe vremuri, tradus la noi "Doctor in Alaska".
Intr-unul din episoadele acestui serial fostul astronaut a pregatit ca piesa de rezistenta o sticla de vin f vechi si extrem de scump dar, fatalitate, cineva a spart sticla. Nu se punea problema sa se recunoasca nenorocirea, pt ca mai mult ca sigur capul persoanei vinovate ar fi fost in mare pericol. Asa ca ceilalti s-au coalizat si au "fabricat" din cele mai ciudate ingrediente o sticla cu aspect identic. Nostimada a inceput cand fostul astronaut, cu aer de expert in vinuri vechi (identic cu al "expertei" de la FC) a inceput sa caracterizeze gusturile si aromele bijuteriei din sticla: muschi de padure, ciuperci, etc (expertele noastre au identificat si gust si aroma de mere acre, dar le-au innecat in alte gusturi si arome).
Masa cea minunata, destinata sa extazieze tinerii musafiri ai uneia din betivane, care musafiri urmau sa se distreze cu niste jocuri, ca la petreceri de tineret care se respecta, deh, s-a sfarsit cu sandvishuri de inghetata, adica o cupa de inghetata scobita dintr-o galetusa cu inghetata procurata de la supermarket, pusa intre doi biscuiti care semanau ca doua picaturi de apa cu biscuitii populari de pe vremuri, (nu mai spun cat de extraordinar de incantate erau pretioasele de ce idee minunata si originala au avut) dar credeti ca au renuntat la vin? Nu, nici vorba. Asta era Muscat, tot la sticla cu dop de pluta care se scoate doar cu un instrument f special, despre care au spus ca le place ca e dulce (cred si eu, sampania mea preferata e cea de Bucium, care se face din Muscat Otonel, ah,ce arome, ce dulceata, ce placuta e dupa o masa copioasa!)
Masa sotului meu s-a sfarsit cu un pahar de vin de tara, dintr-o combinatie de soiuri nu foarte nobile si speciale, dar care are meritul de a fi pregatit de manuta lui proprie.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)