vineri, 8 martie 2024

Fusion: Paintings și Fotografii. Evgeny&Lydia Baranov

 Tablourile sunt de Evgeny și Lydia Baranov, doi pictori ruși (de origine ucraineană, ea) stabiliți în Statele Unite ale Americii,  care pictează simultan același tablou, lucru foarte rar întâlnit în istoria picturii. De obicei un pictor pictează o parte a tabloului apoi vine alt pictor și completează tabloul. Cel mai la îndemână exemplu este Jan Bruegel the Elder care a colaborat cu Pieter Paul Rubens și Hendrick van Balen, Otto van Veen și poate și alții. 

Fotografiile sunt făcute de mine, unele în București în anul acesta și altele în Paris în Aprilie 2010, în zilele când pe cerul Europei nu au mai zburat avioane din cauza exploziei unui vulcan din Islanda. De atunci au mai erupt și alți vulcani în Islanda dar panica nu a mai fost atât de mare, se pare că nici fenomenele atât de grave. 

După această introducere am să vă prezint câteva exemple de fusion, postate deja pe Facebook pe măsură ce descopeream tablourile lor. Am descoperit din întâmplare pictorii, pentru că urmăresc două grupuri dedicate unul lui Van Gogh și altul lui Claude Monet. Nu e meritul meu ci al Facebook care îmi introduce mereu în feed postări din acele grupuri. 

Postările sunt adesea foarte frustrante pentru că sunt fie producții AI care cel mai adesea sunt frumoase în măsura în care Kitchul e frumos fie atribuiri false, cum a fost și cazul unui tablou care apărea totuși cu mențiunea ”credit Evgeny Baranov”.
Mulți din cei care ajung să vadă acele postări sunt pafariști, ca să zic așa (unii s-au ofuscat când li s-a spus că sunt ignoranți) și se extaziază în fața acestor fake-uri, ceea ce aduce un mare deserviciu artiștilor adevărați.

Primul fusion postat pe Face book a fost un tablou intitulat Le Pommier Pascal, al doilea, care nu e pe Facebook, e Cerisier Pascal. E drept că Paștele e încă departe dar cum avem și noi pomi înfloriți în București am combinat tabloul cu poze de corcoduși nepascali.







 Un alt tablou pe care l-am folosit ca fusion este Begijnhof, Daffodils in Bloom. Dar înainte de a vă prezenta tabloul și fotografiile, ca să fie fuziunea deplină, o să copiez nișe poezii în engleză dedicate acestor flori galbene (cele albe văd că au devenit cu timpul un fel de paria în grădinile noastre), narcisele, care se mai numesc și zarnacadele (dar oare mai știe cineva asta?)

I Wandered Lonely As A Cloud (Daffodils) Poem by William Wordsworth

I wandered lonely as a cloud That floats on high o'er vales and hills, When all at once I saw a crowd, A host, of golden daffodils; Beside the lake, beneath the trees, Fluttering and dancing in the breeze. Continuous as the stars that shine And twinkle on the milky way, They stretched in never-ending line Along the margin of a bay: Ten thousand saw I at a glance, Tossing their heads in sprightly dance. The waves beside them danced; but they Out-did the sparkling waves in glee: A poet could not but be gay, In such a jocund company: I gazed- and gazed- but little thought What wealth the show to me had brought: For oft, when on my couch I lie In vacant or in pensive mood, They flash upon that inward eye Which is the bliss of solitude; And then my heart with pleasure fills, And dances with the daffodils.


Nu știu câți dintre voi sunteți familiarizați cu poeziile acestui titan al literaturii americane care a fost William Wordsworth dar cred că și mai puțini știți că celebrul pictor britanic Dante Gabriel Rossetti a avut o soră poetă și anume Christina Rossetti care a scris și ea un poem despre narcise:

The Daffodils’ Song

       by Christina Rossetti

We are the daffodils, so fair,
A burst of sunshine in the air;
We dance and sway in the breeze,
Our petals soft as summer’s ease.

Our golden heads nod to the sky,
A joyful chorus to the eye;
We raise our arms in song and praise,
A gift to all who share our ways.

Oh, daffodils, so pure and bright,
You lift our hearts with your delight;
And as we join you in your dance,
Our spirits soar with wild romance.

So let us sing your praises high,
A song of hope that never dies;
And let us dance with you in spring,
A joyous, carefree offering.

Acesta este portretul Christinei Rossetti pictat de fratele ei, Dante Gabriel Rossetti


Dar să revenim la pictorii noștri și la tabloul lor despre zarnacadele:

Begijnhof, Daffodils in Bloom
Și fotografiile mele cele mai recente cu narcise galbene:





Următoarele tablouri au fost pictate în timpul unei primăveri petrecute la Paris (Aprilie 2010) și privindu-le m-au cuprins nostalgiile gândindu-mă la bogăția de copaci falnici de cireși japonezi plini de floare. E una din florile care mi-au dat energie de câte ori le-am admirat dar în București sunt ceva mai rare decât în Paris.  Am să vă ofer întâi tablourile celor doi pictori în care sunt florile acestor copaci dragi și apoi un întreg album cu fotografiile mele făcute în jurul Catedralei Notre Dame unde erau atât cireși japonezi roz cu flori invoalte (bătute) cât și unii pe care i-am văzut doar acolo, cu flori albe invoalte.

Bouquinistes in Spring
I Love Paris in the Springtime
Le Printemps Nostalgique
Paris L'air de Printemps
Spring Rain - Librairie Shakespeare

În spatele Catedralei Notre Dame era o grădină cu mai mulți cireși japonezi roz iar pe o latură unii albi. Probabil că turiștii se uită mai mult la arhitectură și mai puțin la flori. M-am uitat și eu, fotografiind, la arhitectură, fotografii prețioase acum după nefericitul incendiu, dar am fotografiat și în interior. Acum vă voi arăta numai flori.


















Nu pot să închei înainte de a vă arăta unul din cei doi cireși japonezi impresionanți din Jardin de Plants (Grădina Botanică) fotografiat cu același prilej al călătoriei în Paris în Aprilie 2010.






Sper că v-am trezit dorința de vedea și mai multe tablouri ale acestor pictori:
https://www.baranovs.com/works

Niciun comentariu: