Inspiration

Imaginile 1, 3 și 5 sunt tablouri de Konstantin Yegorovich Makovsky (1839-1915) iar imaginile 2,4 și 6 reprezintă tablouri pictate de Vladislav Nagornov (n. 1974)

Nagornov mai are și alte tablouri inspirate de Konstantin Makovsky, eu mă opresc deocamdată aici.

Dar am înțeles de ce vizitând o expoziție de artă contemporană una dintre artiste nu mi-a permis să îi fotografiez operele (era vorba de bijuterii) pentru a nu inspira alte artiste să îi copieze ideile.

Sincer, mie îmi place mai mult cum redă Nagornov expresia feței și chiar modul cum alege ornamentele decât originalele lui K. Makovsky. Impresia mea este că Nagornov a folosit același model în cele tri tablouri, ba chiar aș crede că este îndrăgostit de frumoasa asta.

 Konstantin Yegorovich Makovsky (1839-1915)

Vladislav Nagornov (n. 1974)

 Konstantin Yegorovich Makovsky (1839-1915)

Vladislav Nagornov (n. 1974)

Konstantin Yegorovich Makovsky (1839-1915) 

Vladislav Nagornov (n. 1974)

Povestiri din cartier

Azi, ca să nu ies pe căldura de foc, am plecat de acasă aproape de ora 20:00. Voiam să cumpăr tomate portocalii (cum Doamne iartă-mă să le spun roșii?) dar la ora aceea toate prăvăliile de pe Bulevardul Uverturii erau, normal, închise.

Dar nu m-am descurajat și am plecat spre Piața Veteranilor. Tenacitatea mi-a fost răsplătită, mai erau niște minoritari care vindeau. Am cerut omului niște roșii mai mari. Prețul afișat, 6 lei. ”A, astea mari sunt 10 lei” A zis el. I-am răspuns în gând ”Să le mănânci tu cu mă-ta” și m-am dus la standul următor, unde erau tot cu 10 lei. Am cerut 4 roșii, mi-a dat mai multe, de 1kg.

Când să ies din piață o vânzătoare tocmai îi explica unui cumpărător că nectarinele ei sunt foarte bune și că toată ziua le-a vândut cu 7 lei. Suna convingător și m-am întors să cumpăr și eu. Am cerut 4, mi-a dat și ea mia multe, tot un kg. Au fost într-adevăr foarte bune.

Când mi-a înmânat sacoșa cu nectarine mi s-a părut mai grea decât cea cu roșii și am rugat-o să cântărească și roșiile. Erau 1,016kg. I-am explicat că nectarinele mi s-au părut mai grele și ea a replicat ”Păi roșiile sunt mai mari”. A părut foarte nedumerită când i-am spus că un kg e un kg.

Preșul acesta, care îmi amintește de copilărie (noi le ziceam preșuri din cârpe, mai am câteva depozitate în casa de la Ciochina) era așternut frumos pe trotuar. În zona aceea am văzut de multe ori un grup de copii stând pe trotuar, cred că pe acel preș, și jucându-se.

A trecut pe lângă mine o fetiță de vreo 10 ani care mi-a adresat un răsunător ”Bună seara”. În timp ce îi răspundeam am auzit un glas pițigăiat spunând, ca un ecou, ”Bună seara”; cred că fetița vorbea la telefon cu cineva. :)

Nu departe am auzit un glas de copil dintr-o curte spunând ”Ies afară să mă joc cu copiii”. N-am așteptat să iasă, mi-am văzut de drum.

Parcă aș povesti întâmplări din satul natal (apropo, eu m-am născut în București dar am copilărit în Ciochina)

În spatele Pieței Veteranilor cum privești dinspre Bulevardul Iuliu Maniu sunt trei blocuri care m-au impresionat de multă vreme prin decorațiile murale. Nu știu câtă lume din sutele, poate miile de persoane care s-au perindat prin piață și-au ridicat ochii ca să le vadă.

Când m-am mutat în cartier, în 1971, erau foarte multe case modeste, în curțile cărora creșteau tufe de iasomie și bolți de viță de vie. Multe din ele au dispărut, în locul lor apărând fie blocuri, fie vile mai mult sau mai puțin cochete. Dacă tufele de iasomie sunt mai rare, bolțile încă mai persistă în zonele mai puțin atinse de dezvoltarea imobiliară de după 1990, cum este această boltă de la un bloc mai vechi.

Acum câteva zile am făcut fotografii cu tema ”bolți de viță de vie” mergând pe Calea Apeductului și Strada Dezrobirii. Le puteți vedea mai jos.

Ce verde era valea mea. Scurtă istorie a bolților de vie din fosta comună Militari.

Nu numai odată am amintit cu nostalgie de vremea când, abia mutată în cartier, admiram curțile cu tufe de iasomie și bolți de viță de vie. Tufele de iasomie sunt din ce în ce mai rare dar mergând pe Calea Apeductului spre strada Dezrobirii și apoi pe acea stradă am descoperit cu mirare o mulțime de bolți de viță de vie.

Totuși ceva s-a schimbat iremediabil în peisaj, înălțimea gardurilor. Ceea ce caracteriza cultura ”regățenilor” era tocmai aspectul gardurilor, care permiteau să privești fără opreliști în curtea omului, mai ales dacă era gospodar și avea ce arăta. Iar fosta comună Militari, care acum face parte din sectorul 6 al Bucureștiului, nu făcea excepție.

Dar nu cu mult înainte de 1990 în cartier s-au dărâmat multe case și s-au construit blocuri. Poate că dacă mai trăia Ceaușescu s-ar fi dărâmat toate casele (chiar și blocul nostru și cele din microraionul din care face parte erau, se zice, pe lista de demolări, și nu e de mirare pentru că s-a mai dărâmat un bloc de garsoniere de 10 etaje la Lujerului pentru a se lărgi strada Virtuții) și orașul dormitor și-ar mai fi adaugat și alte blocuri.

Dar în ultimii 30 de ani în cartier s-au mutat oameni cu oarece stare care și-au construit vile înconjurate cu ziduri înalte. Zona în care am pozat bolțile de viță de vie a scăpat demolării dar și aici s-au înălțat multe garduri încât bolțile abia se mai văd.

Pentru unele bolți am făcut chiar două poze, din unghiuri diferite. Pozele nr 2 le-am postat în partea finală a albumului. Vă rog să scuzați calitatea unora din poze, le-am pus aici numai pentru valoarea lor documentară.