vineri, 26 octombrie 2018

Triumful Flotei Ruse de Vasily Nesterenko

Atunci Rusia tocmai se moderniza sub conducerea Țarului Petru I, mare admirator al civilizației vestice. Nu aveau treabă cu noi. Ceva mai târziu, din cauza (sau mai degrabă datorită) războiului cu Imperiul Otoman ne-au ajutat pe noi să ne cucerim, prin mari jertfe de sânge, Independența.

Apoi a urmat Revoluția din Februarie 1917, urmată de cea Bolșevică (cică socialisto-comunistă) dar noi devenisem România Mare și pentru că în Rusia după Războiul Mondial a urmat războiul dintre Armata Roșie și Armata Albă am avut parte de o perioadă de dezvoltare și prosperitate, până în tragicul 1940.

După al doilea Război Mondial am intrat în sfera de influență a URSS până în 1989. Și până acum doi ani în ciuda intențiilor din ce în ce mai evidente de extindere a Rusiei eram liniștiți că avem parte de pace. 

Din nefericire situația s-a tensionat din ce în ce după alegerile din SUA și România. Cred că e clar pentru toată lumea că actualul guvern vrea să cucerească toată puterea ca să predea România rușilor care, iată, se agită și ne amenință direct,Trump având o mare contribuție la crearea acestei situații.








Niciun comentariu: