joi, 3 august 2017

Castanopsis sieboldii (구실잣밤나무)

Când am făcut pozele acestea în Grădina Botanică nu aveam idee cum se numește pomul, dar cum mi s-a întâmplat nu odată, din nou unul dintre prietenii mei coreeni cu serioase cunoștințe botanice a postat ceva ce mi-a fost de ajutor.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=407596916308402&id=100011742902680

Prietenul meu face o descriere a pomului și apoi povestește o carte scrisă de laureatul Premiului Nobel, Oe Kenzaburo numită "Children of Two Century Years". Am să copiez ce scrie prietenul meu despre carte așa cum a tradus Google (foarte bine după părerea mea)în Engleză. Acum o să vă spun numai că în carte eroii, 3 copii, se ascund într-o scorbură a unui copac din acesta vechi de o mie de ani și constată că dorințele lor cele mai puternice de a se întâlni cu cineva le sunt îndeplinite.

În insula Jeju (care a fost declarată în urma unui vot popular una dintre cele 7 minuni ale naturii) au fost plantați acești castani (de fapt Wikipedia în franceză spune că ar fi mai degrabă neam cu fagul, fructele lor fiind comestibile) dar florile lor nu miros prea frumos și sunt iritante încât pomii vor fi scoși și înlocuiți cu palmieri (clima de acolo e bună pentru palmieri)

”Nobel Literary Award winner Oe Kenzaburo has a growing novel called "Children of Two Century Years" that combines the folklore story of the forest with fantasy.
The three brothers and sisters, who were sent to their father's hometown forest village for the summer vacation, visited the world 120 years ago and 80 years later and interacted with the people at that time and worried about past, present and future.
This work, which is a reflection of the 'new person', shows through the eyes of children what we are now thinking about and how we should go together.
In this novel, when you enter a hollow hole in the bottom of a thousand-year-old chestnut tree and wish for your heartfelt wishes, it appears as a legendary tree to meet someone you want to meet.”






Articolul în franceză:

https://fr.wikipedia.org/wiki/Castanopsis_sieboldii

Castanopsis sieboldii est une espèce d'arbres sempervirents du genre Castanopsis au sein de la famille des Fagaceae.

Ces arbres de 15 à 20 m de hauteur et avec un diamètre de tronc de 1 à 1,5 m présentent de nombreuses caractéristiques typiques des Fagaceae. Ses feuilles, généralement persistantes et coriaces, possèdent une cuticule bien développée.

La floraison a lieu au début de l'été. Les fleurs sont unisexuées. Les fleurs mâles jaunes sont des chatons érigés. Les ovaires des fleurs femelles petites jaunâtres, produisent une graine chacune mais réunies en grappes.

Le fruit est un calybion, une sorte de fruit en capsule typique des Fagaceae. Le calybion ressemble à un gland ovoïde ou trigonal; la cupule (la capsule) est dure comme celle de la faîne.


Fructe de pseudo castan.

Niciun comentariu: