Bacalaureatul bicicletelor

Sotul meu, vazand videoclipul de mai jos, a comentat, "Am deschis cutia Pandorei" vazand cu cata voluptate am ascultat dizertatia lui Viorel Ilisoi despre bacalaureatul bicicletelor. Deh, VI nu e numai pescar...



Daca nu aveti rabdare sa ascultati toata inregistrarea (si ar fi pacat, pt ca imaginile sunt alese cu multa grija) si vi se pare mai usor sa citit textul, iata cum apare el pe situl Jurnalului National

Momente şi spite: Bacalaureatul bicicletelor
Autor: VIOREL ILIŞOI
13 iulie 2011

Bicicleta mea a luat Bacalaureatul din prima şi cu notă maximă. A fost un Bac mai greu decât la oameni, cu zece probe, nu doar cu trei. Şi n-a copiat nici una. În primul rând, bicicletele nu fură, ci sunt furate. În al doilea rând, nici un profesor de ciclism nu ar permite să se copieze la Bac. Pentru că bicicletele trebuie să fie cu adevărat bine pregătite. Altfel, o singură mişcare greşită poate însemna moartea: şi a lor, şi a stăpânilor. Aşa că nu se joacă nimeni de-a examenul.

La română i s-a cerut să facă nişte opturi, la proba de scriere, şi să comenteze un aforism de-al lui Nichita Stănescu. Nu l-a confundat pe marele poet cu personajul de film. Îl preţuia pentru că scrisese atât pentru oameni, folosind cuvinte, cât şi pentru biciclete, cu necuvinte. A vrut chiar să-l cunoască personal şi l-a căutat de câteva ori pe acasă, în Piaţa Amzei, dar el nu mai dădea de mult pe-acolo. Stătea tot timpul singur într-un parc, vizavi de Academie, privind încremenit spre cer exact ca în propriul poem: „Pietrele deschid un ochi de piatră, /Oasele deschid un ochi de os”.

Plecând de la aforismul stănescian: „A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă”, Leta a susţinut că, spre deosebire de oameni, toate bicicletele au un ideal în viaţă, pentru că toate au – sau ar trebui să aibă – o oglindă. Fiind vorba despre o oglindă retrovizoare, idealul bicicletelor se află înapoi, în trecut, cum spunea şi Eminescu în dulcele stil clasic: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este”. Ea a arătat că tot mai mulţi oameni capătă caracter de bicicletă, având un ideal în trecut. Aceştia spun că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu.

La matematică a fost întrebată cât fac doi plus doi. „Nouă”, a răspuns Leta. Şi a demonstrat că acesta este rezultatul corect, folosind calculul în baza Anastase. În aceeaşi bază, când îşi numără spiţele, în loc de 64 îi ies 100. În baza Anastase împărţirea se face numai la numere mici, bine alese. Prin împărţire se realizează înmulţirea, ce tinde spre plus infinit. A patra operaţie, scăderea, se aplică numai la numerele mari, aproximativ 20 de milioane. Un subiect destul de dificil.

În cazul bicicletelor, învăţământul pune accent pe înzestrarea elevului. Leta fiind înzestrată cu lanţ, a vorbit despre lanţul trofic la biologie, despre lanţurile muntoase la geografie, la chimie despre reacţia în lanţ, iar la psihologie despre lanţul slăbiciunilor. Bicicletele nu mai învaţă în şcoală decât strictul necesar pentru meseria lor, aceea de a se deplasa. Sunt atâtea lucruri care nu îţi aduc bani, dar fac viaţa mai frumoasă. Părerea Letei este că s-a exagerat cu această ultraspecializare. Bicicletele au ajuns să dea în gropi, mai ales prin Bucureşti. Şi nici nu mai ştiu să facă o declaraţie de dragoste, pericol ce îi pândeşte şi pe copiii noştri. Noi le zicem în continuare copiii absolvenţilor de liceu şi le plângem de milă, deşi ei au 19-20 de ani. Bicicletele se maturizează mai repede.

La fizică i-au picat legile frecării, acea forţă care apare la interacţiunea dintre două corpuri. Leta a demonstrat caracterul universal al legii, arătând că şi la biciclete şi la oameni nimic nu merge ca lumea dacă nu ungi unde trebuie.

La informatică, Leta a efectuat câteva operaţiuni la calculatorul propriu, unul fără jocuri şi manele.

La economie politică a vorbit despre anvelopa salarială, despre frâne în calea dezvoltării când la ghidon se află nişte incompetenţi, care n-au o direcţie clară, un far călăuzitor, şi pun economia pe butuci.

Cea mai dificilă a fost proba practică. A trebuit să parcurgă zece metri pe o pistă pentru biciclete din Capitală. Cu mult noroc a trecut şi de această grea încercare. Totodată, a fost admisă şi la proba teoretică, deoarece aceea era doar teoretic o pistă pentru biciclete.

A luat 10 pe linie. Pentru că a pus pedala pe carte. N-a pierdut vremea prin cluburi şi prin parcuri, ca bicicletele de fiţe, n-a stat toată ziua la calculator, ci calculatorul a stat la ea, n-a aşteptat să câştige la loto ori să devină amanta unui biciclet celebru şi cu bani, din Tour de France. Sigură pe învăţătura sa, nici nu s-a sinchisit de camerele de supraveghere amplasate peste tot prin oraş.

Într-o ţară înlăcrimată după Bacalaureat, Leta e fericită. Am şi înscris-o la o facultate pentru biciclete, cu învăţământ de la distanţă şi în viteză, deşi sunt sigur că ar fi făcut faţă şi la una umană, ba poate că ar fi fost chiar fruntaşă printre colegii săi de gen neutru, produşi ai învăţământului românesc de astăzi. Pentru că Leta mea e o bicicletă ungurească. Şi fabricile din Ungaria nu scot tâmpite pe bandă rulantă.

Balada pescarului în Bucuresti--Viorel Ilisoi

La recomandarea sotului meu, am vazut acest videoclip si mi-a placut modul iscusit in care a fost parodiat poemul lui Stefan Augustin Doinas, "Mistretul cu coltii de argint". E cu atat mai interesant cu cat imaginile din videoclip ne sunt f familiare noua, celor traitori in Militari sau Crangasi. Videoclipul a fost publicat pe youtube chiar de catre autorul sau, iar versurile le-am preluat din Cotidianul

Balada pescarului in Bucuresti

Un moş din Crângaşi, îndrăgind pescuitul,
Prin apa cea neagră momeala-şi trăgea.
În gunoaiele apei tulburând asfinţitul,
Sugea din ţigară nervos şi zicea:

-"Veniţi s-agăţăm din adâncuri mâlite
Peştişorul acela cu solzii în dungi
Ce zilnic înoată cu aripi rănite
Prin apa cu peturi, cartoane şi pungi."

-"Bătrâne, ziceau pescarii cu scule,
Plevuşca aceea e moartă de mult.
Mai bine să prindem tot pungi, că-s destule,
Zvârlite aici de poporul incult."

Dar moşul dădea înainte la peşte
Privind peste apă atent la culori
Din benzina zvârlită acolo prosteşte
De unii localnici mai nepăsători.

Sub pod, el dădea polistirenu-ntr-o parte:
-"Priviţi cum înoată făcându-ne semn
Ultimul peşte scăpat de la moarte!
Veniţi să-l momim cu o râmă, vă-ndemn!"

-"Batrâne, e-o conservă lucind pe sub val"
Ziceau toţi pescarii vorbindu-i în cor,
Dar moşul răspunse cu ciudă:- "Halal!"
Conserva lucea ca un mic peştişor.

Apoi el zvârli cu undiţa iară:
-"Priviţi, ne sfidează, dă din coadă în râu
Peştele mic ce refuză să moară.
Veniţi să-l momim cu bobiţă de grâu!"

-"Bătrâne, e apa curgând. Dîmboviţa!"
Ziceau iar pescarii zvârlind pungi la greu,

Dar el le răspunse:- "Îmi voi face hachiţa!"
Şi apa lucea ca o pungă de-un leu.

Apoi el striga arătând către apă:
-"O s-apară, sunt sigur, din gunoaie acuşi
Peştişorul acela ce întruna ne scapă,
Veniţi să-l momim chiar acum cu viermuşi."

-"Bătrâne, e cerul arcuit pe Crângaşi,"
Zicea un pescar zâmbindu-i sarcastic,
Dar el îi răspunse:- "Hai, nene, mă laşi?"
Şi cerul lucea ca o sticlă de plastic.

Dar vai, cum gândea visător la arginţii
Ce-ar fi scos de pe peşte-n câştig,
Veni peştişorul ciudat si cu dinţii
Muşcă din viermuşul agăţat în cârlig.

-"Ce fiară ciudată îmi clatină pluta
Oprind capturarea peştişorului meu,
Ce creatură-mi întinde la maximum guta?
O fi iarăşi pantoful ce-l agăţ eu mereu!"

-"Bătrâne, mutantul ce mâncă fecale
Cel de pe urmă rămas dintre peşti,
Chiar el a muşcat din viermuşul matale.
Nu cumva ai de gând să-l găteşti!

Mai bine dă-i drumul să-noate întruna
Că apa-i curată, edilii susţin."
Atunci moşul zvârli peştişorul cu mâna
Şi el înotă. Însă foarte puţin.
 
Si ca sa vedeti si mai bine cat de reusita e parodia am copiat si originalul, asa cum l-am gasit pe Versuri si Creatii


Stefan Augustin Doinas - Mistretul cu colti de argint

Un print din Levant îndrãgind vânãtoarea
prin inimã neagrã de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cãrarea,
cântã dintr-un flaut de os si zicea:

- Veniti sã vânãm în pãduri nepãtrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic îsi schimbã în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...

- Stãpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...

Dar printul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lãsând în culcus cãprioara cuminte
si linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dãdea buruiana-ntr-o parte:
- Priviti cum se-nvârte fãcându-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de lemn!...

- Stãpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el rãspundea întorcându-se: - Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviti cum pufneste si scurmã stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de fier!...

- Stãpâne, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrãznet.
Dar el rãspundea întorcându-se: - Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.

Sub brazi, el strigã îndemnându-i spre creste:
- Priviti unde-si aflã odihnã si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de foc!...

- Stãpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispret.
Dar el rãspunde întorcându-se: - Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.

Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum stã în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
îl trase sãlbatic prin colbul roscat.

- Ce fiarã ciudatã mã umple de sânge,
oprind vânãtoarea mistretului meu?
Ce pasãre neagrã stã-n lunã si plânge?
Ce vestedã frunzã mã bate mereu?...

- Stãpâne, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohãind, sub copaci.
Ascultã cum latrã copoii gonindu-l...
Dar printul rãspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul si sunã întruna.
Sã suni pânã mor, cãtre cerul senin...
Atunci asfinti dupã creste luna
Si cornul sunã, însã foarte putin.

Leapsha cu poza 112

Ma gandesc uneori ca viata poate fi  anosta sau  interesanta, depinde cum stii sa ti-o traiesti. Daca as fi fost o persoana inclinata spre blazare sau depresie pesemne ca faptul ca sunt nevoita sa ma invart intr-un spatiu destul de redus (nu ma refer la internet, am mare noroc ca traiesc in acesta epoca si am posibilitatea sa ma bucur de binefacerile lui, altfel madam Bovary scria pe mine) m-ar fi facut destul de repede sa plang de mila propriei persoane, dar si de plictiseala.

Din fericire am fost inzestrata cu o capacitate deosebita de a aprecia micile bucurii ale vietii si de a gasi cate ceva interesant in tot ce ma inconjoara. Numai gandul ca nu toata lumea are aceeasi deschidere spre cele inconjuratoare ma face sa tin uneori unele lucruri numai pt mine. Azi insa vreau sa va arat cateva imagini din micul univers pe langa care (scuzati cacofonia) trec mereu.

Pe verdeata de langa blocuri nenumarati paianjeni si-au tesut plase. Asta mi se pare mai spectaculoasa.

Intr-una din plase s-a prins o gaza.

Acesta este monstrul care a devorat-o.

Pe cat de diafane si dantelate sunt aceste frunze, pe atat sunt de demne de mila, au ajuns asa pt ca au fost roase de omizi.

Poza asta am incarcat-o din greseala, am cumparat niste boboci de lotus superbi, o sa vi-i arat alta data, din pacate nu s-au deschis asa frumos precum nuferii cei albi, asta e ce a ramas dintr-unul dupa ce i-au cazut petalele. Lotusii cica provin din lacul Snagov, asa mi-a spus tiganca de la care i-am cumparat, cu un leu firul (fara scandal de data asta) pesemne ca trebuia sa-i tin intr-un bazin ca sa intre in apa noaptea, cum am citit undeva ca ar avea obiceiul, sau erau culesi prea demult, nu stiu, destul ca se pare ca nu am nici o perspectiva sa ii vad ca in tablourile lui Manet. 

Ingaduie

Ingaduie-mi Doamne pe-aici sa mai stau

Sa nu plec-nainte de vreme 

Ca poate nevoie de mine mai au

Prieteni, de Tine, de semne....

Ingaduie-mi Doamne, sa fiu doar pe cale

Sa nu ratacesc in zadar

Sa implinesc poruncile Tale

Pe care le dai, iar si iar...

Ingaduie-mi Doamne, rabdare sa am,

Sa nu ma mai manii usor

Sa simt ca alaturi de mine Te am

Si azi, si in ceasul cand fi-va sa mor...

Ingaduie-mi Doamne, sa am bucuria

Ca tot ce-am facut are rost

Si da-mi, pacatoasa de mine, taria

Sa-nvat din greselile care au fost...

LA MULTI ANI, MAMITO!

La frageda matale varsta de 90 de ani batuti pe muchie, iti dorim sa te bucuri inca multa vreme ca ne ai alaturi, tot atat cat ne bucuram noi ca avem prilejul sa mai ciocnim un pahar de sampanie cu ocazia aniversarii!

Der Schmecker

Am primit prin email (multumesc Dana) textul de mai jos si cred ca am descoperit si sursa, prin intermediul sitului lui Liviu Mihaiu:

Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.

Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla, şi din ăla, şi din ăla… şi negustorii saşi se “pileau” pe loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.

Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi, apoi negociau cum vroiau ei.

În anul următor, au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi.

Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi, el era singurul care nu pusese strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.

Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva.

Era bine sa mai forez prin adancurile lui Google, asa aflam ca de fapt nu  Mihai Muncuş-Nagy 
 a scris acest text, ci ca este o traducere din folclorul sasesc, cel putin asa sustine Info Brasov.

Leapsha cu poza 111--Scrisoare din America

Am furat-o de pe Facebook

Panza de paianjen.

Ducand-o pe mamita la plimbare (recomandarea de la doctor, sa stii ca te ascult, draga prietene) m-am apucat sa pozez nenumaratele panze de paianjen pe care le-am intalnit in cale. Si cum mi se intampla nu odata, mi-a si venit in gand un roman al unei scriitoare care mi-a placut atat de mult, incat am cautat la biblioteca (v-am mai spus ca am fost abonata la mai multe bibilioteci, incepand cu cea comunala, continuind cu cea vasta de la Liceul Matei Basarab, am fost abonata pana si la o biblioteca din Fagarash, unde am facut practica la Combinatul Chimic, ultimul abonament fiind cel de la Brtish Council, la care am renuntat din motive financiare) alte si alte carti scrise de ea.

E vorba de, ati ghicit, "Panza de paianjen" de Cella Serghi. Am citit si "Cartea Mirunei", "Cantemiristii" (si sa stiti ca mi-a placut), Fetele lui Barota (abia acum am aflat ca s-a republicat cu numele de "Iubiri Paralele", regret ca i-am atribuit-o la un moment dat Sidoniei Dragusanu, de acolo am invatat pe de rost unul din cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura romana, incepe cu 'Dragostea mea a murit...) si "Pe firul de paianjen al memoriei". 

Dar degeaba ma laud eu ca am citit tone de carti, despre cele mai multe din ele nu-mi amintesc deloc ce subiect au, ce mi-a ramas e de cele mai multe ori o stare, o impresie care dainuie. Asa s-a intamplat si cu cartile CS, mi-a ramas doar o impresie de lumina, de sensisibilitate si de suferinta. As fi vrut sa descarc "Panza de Paianjen" ca sa o mai rasfoiesc, din pacate nu se gaseste de descarcat pe net (copyright, deh). In schimb am aflat ca acum cativa ani, relativ recent, Jurnalul National a publicat-o in colectia Biblioteca pt toti si ca profitand de acesta ocazie s-a publicat si un interviu f interesant, pe care l-am citit cu multa incantare, interviu luat de Ilie si Doina Rad cu putin timp inainte de moartea scriitoarei, la varsta de 85 de ani, in 1992.

Daca mergeti la linkul de mai sus veti gasi inca doua articole, mai putin ample decat acest interviu, care a meritat sa-l citesc cu multa atentie. 

Imi amintesc cu cata incantare si bucurie, vizitand prin anii 80 Muzeul din Constanta, am privit un tablou al Magdalenei Radulescu si mi-am dat seama ca e vorba de un portret al Cellei Serghi inca dinainte de a vedea tablita atasata, am recunoscut-o nu stiu cum (nu stiam cum arata, nu vazusem pana atunci nici o imagine a scriitoarei), dupa aerul pe care il degaja, identic cu cel din romanele sale. Parca totusi in tablou CS era mai blonda si mai vaporoasa decat felul in care apare in reproducere.

Si acum o sa imi ingadui sa public si pozele cu panzele de paianjen (care sunt spectaculoase cand ploua, dar mie mi s-au parut interesante si asa, pe uscat)

Leapsha cu poza 110-Autoportret

Din cand in cand ma apuca narcisismul si simt nevoia sa-mi imortalizez imensa faptura asa cum se oglindeste ea in geamuri. (Suzeta, n-o mai cauta pe Mamita, ca nu e. O lasasem acasa)

Din ciclul "Acei parlamentari tampiti si legile lor idoate": Legea alaptarii.

Am auzit de acesta lege privind cateva minute la Realitatea cum se alinta Missa noastra din fruntea deputatilor laudandu-se ca vrea sa faca un copil pe care sa-l alapteze fiindca mama ei nu a alaptat-o si uite ce a iesit. Bine, ea a zis ca avut probleme cu anemia si altele (anemica a ramas pana astazi, la matematica, unde n-a trecut de lectia cu numaratul) si ca s-ar putea sa faca gemeni ca si bunica-sa. Mi-a incheiat frumos ziua, de mult n-am mai ras cu atata pofta, si am vazut ca si cei aflati in studio ar fi vrut sa hohoteasca, dar se abtineau, permitandu-si numai zambete cu gura pana la urechi.

Sa fim bineintelesi, eu mi-am alaptat ambii copii pana la noua luni (nu exclusiv, la un moment dat am inceput diversificarea hranei) iar nepoata a fost si ea alaptata, deci nu asta e motivul hazului, ci modul nepretuit in care a sustinut al treilea om in stat initiativa legislativa 


Proiectul de lege, care, potrivit lui Anastase, este sustinut si de Rodica Nassar (PSD) si Cristina Pocora (PNL), dar si de "un numar semnificativ de domni", promoveaza alaptarea exclusiva a sugarilor pana la varsta de 6 luni si continuarea alaptarii copiilor de varsta mica pana la varsta de minimum 2 ani, in conformitate cu concluziile si recomandarile Organizatiei Mondialea Sanatatii, autoritatile romane fiind obligate sa adopte masuri pentru a incuraja si promova alaptarea.

"Exista reglementari astfel incat sa se introduca o viziune mult mai stricta in ceea ce priveste cumpararea acestor produse (lapte praf - n.r.)", a explicat Roberta Anastase.

Potrivit proiectului de lege, nu va fi permisa remunerarea suplimentara a personalului din sistemul de sanatate de catre producatorii sau distribuitorii de produse de substituenti de lapte matern, in caz contrar fiind prevazute amenzi de la 25 de lei la 100.000 de lei.

Aceeasi amenda este prevazuta in cazul in care producatorii sau distribuitorii vor promite, oferi sau acorda direct sau indirect bani ori foloase personalului din sistemul de sanatate pentru a promova sau a face reclama produselor vizate. 

 

Mi se pare o prostie sa obligi mama sa-si aplapteze copilul pana ajunge sa ceara el cu gurita lui tsatsa, mai ales ca unele mame (vz si mama RA) nici nu au atata lapte-n tsatse. Stiu ca etnia conlocuitoare numita pe vremuri tsigani aveau acest obicei, cica in scop anticonceptional. Se mai spune ca asiaticii au alergie la laptele de vaca, nu e cazul la noi. 

 

Cand fetele mele erau mici si am incetat alaptatul pediatra mi-a spus asa: "puteti alege sa dati copilului lapte de vaca sau lapte praf. Eu va sfatuiesc sa alegeti laptele praf, pt ca e mai igienic. Si i-am ascultat sfatul incat desi au facut cateva din bolile copilariei formele au fost usoare.

 

Tot ca ma duce mintea sa inteleg e ca se sponsoriza cumva cumpararea laptelui praf de catre mamele aflate in nevoie si ca acum Guvernul Boc ar vrea sa taie si de aici cat de mult se poate, ca sa creasca el economic, spre deliciul celor de la FMI.