luni, 11 ianuarie 2010

Reteta de mititei de la Carul cu Bere (1920)


Sunt multi, f multi ani de cand n-am mai calcat in restaurantul Caru cu bere. Intre timp am aflat ca s-a renovat si din fotografiile gasite pe net am vazut ca nu mai arata deloc asa cum mi-l aminteam, destul de vag. Eu imi aminteam un local diferit de altele prin frescele de mari dimensiuni de pe pereti, parca erau imagini de vanatoare, si de vestele in dungi verticale albe si negre ale chelnerilor.

Imiamintesc ca aveau bere si mici f buni, dar sunt sigura ca reteta folosita nu mai era demult cea din textul de mai jos, primit prin email.

Cei mai buni mici pe care i-am mancat vreodata se gaseau la "Busteni", o bomba situata pe malul Dambovitei, demolata cand s-a facut regularizarea raului (dupa marea inundatie din 75 cand apa ajunsese pana la nivelul vechiului pod de la Ciurel, cel pt masini, nu cel pietonal, situat un pic mai jos, cam pe unde e acum barajul si la care se ajungea dinspre Crangasi trecand printr-o moara dezafectata, moara care a dat si numele lacului de acumulare denumit de autoritatile comuniste Dambovita dar incetatenit ca Lacul Morii, asa cum l-au denumit locuitorii de pe langa malurile sale).

De atatea ori s-a schimbat geografia zonei in care locuiesc in ultimele patru decenii incat sunt sigura ca cineva care a plecat de mult de aici nu mai recunoaste aproape nimic. Asa cum am spus si memoriile mele "Ce verde era valea mea" peisajul oarecum romantic, cu multa verdeata, cu livezi si case modeste nu mai exista decat in amintirea noastra, a locuitorilor mai vechi.

Uite ca am plecat din centru si, urmand aroma unor mititei ramasi doar in amintire m-am ratacit pe malurile verzi ale Dambovitei de demult.

In reteta ce urmeaza se aminteste de chimenul turcesc, care banuiesc ca e cumin, un condiment f folosit in Orient dar pe care n-am reusit sa-l gasesc la noi, mi l-a adus fata din Irlanda. Cuminul e diferit nu doar la aroma de chimen (chimenul e mai apropiat de anason ca aroma, cuminul e mai aspru) ci si ca efect asupra stomacului. Chimenul nu se recomanda celor bolnavi de ulcer sau doar numai de gastrita acida, pt ca e f iritant, cuminul si anasonul, ca si varul lor, semintele de fenicul, sunt, dimpotriva, calmante pt stomac. Nu mai spun ca anisul stelat l-am vazut doar in poze si l-am simtit in "five spices" (alaturi de scortisoara si alte trei condimente) un amestec de condimente chinezesc pe care l-am adus din USA si pe care il foloseam pt aromarea carnii de vita.

Eu pun de obicei in tocaturi ca arome mult coriandru macinat (seminte; in Orient si America Latina se foloseste f mult coriandrul frunze, numit cilantro, acolo unde noi si mediteranienii punem de regula patrunjel frunze ei pun cilantro, mie nu-mi place nici unul, nici altul, doar mararul, busuiocul, menta si leusteanul, care leustean nu se cultiva in America sau Canada, poate doar de romanii care au introdus cu mari riscuri,as putea spune prin contrabanda,pt ca e interzis, seminte de leustean) piper, cimbru (sfaramat bine in palme ca sa maresc aroma), un praf de nucsoara si maghiran, care ma topeste cu aroma lui dulceaga,parca e parfum curat.

Bun si acum, ca v-am fiert atat cu amintirile mele, reteta de la Caru cu bere, asa cum am primit-o prin email:

Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu,
antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut..
Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoare. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare..
Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform.
Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoare a mititeilor.
Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:
8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
4 grame de enibahar pisat mărunt
2 grame de coriandru pisat mărunt
2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
1 gram de anis stelat pisat mărunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 linguriţă de zeamă de lămâie
1 lingură de untdelemn
1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute
La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.
Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.
Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur.
Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit.
La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci. Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!
Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!
Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să vă ajute!

duminică, 10 ianuarie 2010

Leapsha despre carti

Nu-mi prea plac lepshele, mai ales cand au intrebari multe si complicate. Dar Belle e atat de dragutza incat n-am putut sa o refuz. Rezultatul e mai jos.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Detest indoirea paginilor, as fi preferat sa pot memora pagina la care am ramas dar cum nu reusesc folosesc semne de carte. Prefer sa fie cartonate, etichetele de la haine sau ciorapi sunt ideale dar sunt bune si cartelele consumate de metrou.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă "da" care a fost aceasta?

Cred ca pot considera ca e cadou "Enchantress Florence" a lui Salman Rushdie (helas, mai am de citit la ea dar prefer sa scriu pt blogul meu sau sa citesc blogurile altora :)),mi se intampla din ce in ce mai des sa incep mai multe carti si sa nu termin niciuna, chiar acum am cel putin patru carti incepute) pt ca a fost lasata la noi de fiica mea mai mica. Tot ea (si sotul ei) mi-a daruit "Rendezvous with Rama" de AC Clarke (pe asta am reusit s-o termin)

3. Citiţi în baie?

Da. Ziare si reviste. Sau pagini de calendar. Cand stau pe tron."In mirosul acela" cum remarca oripilata si amuzata nepotica mea.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă "da" care ar fi fost aceasta?

Orice om considera ca viata lui e un roman. Deci cartea mea ar fi autobiografica. As putea sa spun ca deja am in curs de scriere doua carti: "Ce verde era valea mea" si "Pacient in Romania". Ambele se afla pe blogul acesta.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Din pacate eu am ramas cam in urma in ce priveste colectiile de carte de la noi din ultimele doua decenii. Am apreciat intotdeauna colectiile de SF si cele de carti de arta, dar nu-mi displac nici cele politiste. Nu stiu daca mai exista colectia "Cele mai frumoase poezii". Am citit mult din colectia de "Scriitorii secolului XX "si "Scriitori Romani" Exista si o colectie cu carti de calatorii,f interesante, se numea "Globus". Cand voiam adrenalina citeam carti din colectia "Delfin". Carti de buna calitate, cum ar fi "Adam si Eva" a lui Rebreanu s-au publicat in colectia "Romanul de dragoste". Au fost si alte colectii intererante, dar de baza pt mine, datorita preturilor avantajoase,a ramas colectia "Biblioteca pt toti". Banuiesc ca intrebarea e inspirata de colectiile publicate de ziare ca "Adevarul". N-am cumparat nimic din ele, nu vreau sa fiu iar la cheremul cuiva care considera ca-mi face o mare favoare daca imi scoate de sub tejghea, contra unei "atentii", o carte, pt ca nu sunt destul de matinala si nici dornica sa stau la cozile despre care am auzit ca exista la respectivele carti.

6. Care este cartea preferată?

Grea intrebare. Ezit intre "Biblie" si "Coroana Neagra" a lui Efremov, dar daca ma gandesc mai bine daca mi s-ar cere sa plec pe o insula izolata as lua cu mine mii de volume si despre fiecare as spune: "asta e cartea preferata"

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Nu-mi prea place sa recitesc carti. Cred ca as reciti cu placere "Faraonul" lui Prus. Sau "Zborul de Noapte" al lui Exupery. Am recitit pt copiii si nepotica mea unele carti, cum ar fi "Asa-i Sanda" a lui Gelu Naum sau "Le Petit Nicholas" (am o singura carte din ceea ce am aflat de curand ca e o serie), etc
Poate as reciti "Scapegoat" a lui Daphne du Maurier, autoarea "Rebeccai" (dupa care s-a facut un film celebru). Cartea asta am citit-o inaintea unei serii de chimioterapie, si i-am luminat putin ceea ce s-a dovedit a fi mai tarziu ultimele zile ale unei doamne f speriata de moartea iminenta si disperata ca-si paraseste nepotelul de numai 6 ani, povestindu-i de-a-fir-a-par tot ce s-a intamplat in roman.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Nu cred ca mi-ar placea sa intalnesc toti autorii cartilor pe care le apreciez. Ar fi o mare aglomeratie. Am fost atat de dezamagita de Romulus Vulpescu si de Marin Sorescu dupa 89, incat nu cred ca as mai sta vreodata la coada pt un autograf. As vrea totusi sa-l intalnesc pe Sebastian Corn (am ratat devirtualizarea, dar autograful lui sunt sigura ca mi-ar face mare placere, pt ca sunt convinsa ca el nu m-ar dezamagi) si sa-i spun ca imi place mult cum scrie si l-as intreba de ce a parasit blogul lui.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Sigur ca imi place, pot discuta cu oricine e interesat.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Mai nou recenziile care imi trezesc interesul pt o anumita carte. Pe vremuri as fi vrut sa citesc tot ce s-a scris pe lume, cu timpul am inteles ca pt asta mi-ar trebui prea multe vieti.

11. Care credeţi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?

O lectură "obligatorie" (de fapt nu obligatorie in sensul de coercitie , ci de persuasiune) ar trebui sa fie Biblia. Noi, ortodocsii, traind mai ales in tari cu foste regimuri comuniste, n-am prea avut acces la ea (eu am avut noroc ca in blocul nostru locuia un preot care a fost f amabil si cand i-am spus ca as dori sa cumpar o Biblie m-a ajutat in acest sens). Pt mine citirea Bibliei a fost ca o "piatra unghiulara", mi-a schimbat mult din felul in care percep lumea, fara sa devin o persoana care toceste pragul bisericii, dimpotriva, o fac destul de rar.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Oriunde am parte de ragaz. Era o vreme cand puteam citi oriunde: acasa, la serviciu (in laborator existau si timpi morti, uneori ii foloseam pt lectura) in tramvai, autobuz sau tren, ba chiar citeam si pe strada, dar am renuntat cand m-am izbit rau cu fruntea de o fereastra deschisa :)). Am citit multe carti in primele luni de viata ale fiicei mele mai mari, pt ca alaptarea dura mult timp si, dupa ce o giugiuleam pe saturate, citeam o carte.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Prefer in liniste, daca se poate. In copilarie aveam o mare putere de concentrare si familia spunea ca as fi in stare sa-mi continui lectura si daca ia casa foc, fara sa observ asta. Intre timp s-a rezolvat problema, pot fi distrasa de la lectura daca e necesar.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, am citit "Rowena" de S D Youngreen pe masura ce era publicata. Mi-au placut mult umorul si aparenta naivitate cu care e scrisa, mai ales felul in care descrie familia disfunctionala a eroinei, neuitand sa precizeze (autoarea) ca familia ei e diferita. Am citit (la recomandarea lui SDY) si "Simpathy for the Devil" de Holly Lisle, un fel de Margareta lui Faust repovestita, o carte scrisa f frumos si cu mult umor. Am mai citit cateva carti, printre ele "Horus" , "Romancing a Star", etc dar nu-mi mai amintesc exact autorii, ba la unele nici titlul.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Mai ales carti imprumutate. Am cumparat unele carti dupa ce le-am citit de la biblioteca si am vrut sa le am ca sa le recitesc candva. N-am prea reusit sa le recitesc, dar le mai rasfoiesc din cand in cand.

16. O carte este pentru mine... Cum aţi descrie o carte?

Pt tine Belle ar trebui o carte f romantica, o carte care sa te faca sa visezi. O carte cu o f frumoasa poveste de dragoste. Nu cred ca o mai am, nu-mi mai amintesc nici macar titlul. E scrisa in franceza, am cumparat-o de la anticariat si am citit-o prin 76, 77. Pe masura ce o citeam le povesteam continutul colegelor mele si ele erau fascinate de tot ce auzeau.
Dar cred ca ti-ar placea f mult "Panza de paianjen" a lui Cella Serghi. Cred ca se potriveste descrierii de mai sus.

vineri, 8 ianuarie 2010

Intrebari (pentru un an)

Poemul de mai jos l-am copiat din ziarul Lumina:


Întrebări (pentru un an)
pr. Sever Negrescu

Marţi, 05 Ianuarie 2010

Pentru ce mergând pe ape răstignirea o primim,
pentru ce ajunşi departe valurile pătimim;
pentru ce Duhul nu are carne, oase şi dulceaţă,
pentru ce Moartea cea Mare ne strecoară-n sânge ceaţă;
pentru ce privirea tristă neînduplecat ne-arată,
pentru ce crucea e prinsă într-o lume prescurtată;
pentru ce încrucişaţi stăm în gânduri amânate,
pentru ce preanecuraţi înlemnim în semn de carte;
pentru ce avem dreptate când doar Unul este Drept,
pentru ce fugim de moarte când trăim cu moartea-n piept;
pentru ce privim la stele nevăzând în ceruri rost,
pentru ce dormim pe rele legănând un os în post;
pentru ce pasul se-ncurcă de o treaptă nevăzută,
pentru ce versul nu urcă prin metaforă tăcută;
pentru ce Apusul moare peste-un Răsărit ucis,
pentru ce punctul răsare dintr-un metru cub de vis;
pentru ce strigătul bate fecioria peste-obraz,
pentru ce râsul străbate printr-un râu plin de necaz;
pentru ce nucul amar dulce rod pântecuieşte,
pentru ce atât de rar rostim Doamne, miluieşte;
pentru ce ochii ne dor nevăzând cum plânge luna,
pentru ce duios ne mor amintirile întruna;
pentru ce timpul ne-apasă viaţa între patru scânduri,
pentru ce încet de-acasă ne prelingem rânduri-rânduri;
pentru ce moartea ne schimbă ce ar fi de neschimbat,
pentru ce speranţa-şi plimbă paşii pe-un suflet brăzdat;
pentru ce vrem să mai ştim neştiind ce vrem s-ajungem,
pentru ce murim să fim gânditorii care curgem;
pentru ce în zori de zi zărim trista înserare,
pentru ce nu ştim a fi trup de sfântă lumânare;
pentru ce plecăm pe-un drum fără de întoarcere,
pentru ce ningem cu scrum din gânduri de facere;
pentru ce munţii agale taie ceru-n mii de părţi,
pentru ce a vieţii vale plânge prin nescrise cărţi;
pentru ce pământul ţipă la al cerului senin,
pentru ce via-n risipă stoarce sângele în vin;
pentru ce martirizaţi candelă în cer ne-aprindem,
pentru ce încununaţi necuprinsul nu-l cuprindem;
pentru ce săpăm în cer gropi de suflete uitate,
pentru ce îngerii vor să deschidă Sfânta Carte;
pentru ce nu auzim vuietul dintre milenii,
pentru ce îi asurzim pe părinţii noştri gemeni;
pentru ce tot numărăm clipele în care suntem,
pentru ce nu mai purtăm semnul sfânt în care credem;
pentru ce sfeşnicul stins lunecă spre ascultare,
pentru ce ochiul aprins se revoltă iar pe soare;
pentru ce mintea se-nalţă desprinzându-se de verb,
pentru ce călcăm pe faţă gândurile ce ne fierb;
pentru ce binele simte neîmpărtăşit gustarea,
pentru ce lumea ne minte că-i nemărginită zarea;
pentru ce lacrima-n slavă mulţumire ne aduce,
pentru ce nevruta pradă cerul de stele îl mulge;
pentru ce grija lumească lumea o ascunde-n frică,
pentru ce să nu mai crească Duhul Sfânt peste furnică;
pentru ce împresurată dragostea să nu mai fie,
pentru ce la judecată să învingă moartea vie;
pentru ce să ne-mbătăm din belşugul de lumină,
pentru ce să cutezăm a-nvia fără de vină;
pentru ce din nou să punem gânduri negre peste frunţi,
pentru ce să nu rămânem taină peste albe punţi;
pentru ce inima ţine cugetarea-ncătuşată,
pentru ce moartea ne vine doar când este nechemată;
pentru ce aceste patimi când sunt altele în noi,
pentru ce rănite datini roiesc roiuri în noroi?

Yi San=Furtuna la palat Povestea de dragoste

Pt cititorul de romane istorice sau pt cel care vede un film istoric exista un inconvenient: cunoaste deja deznodamantul. Si atunci autorul recurge la un artificiu: introduce personaje fictive, si nu uita sa atraga cititorul printr-o poveste de dragoste.As aminti aici "Potopul" lui Sienkiewich, "Camasa lui Christos" a lui Loyd C Dougllas, "Faraonul" lui Boleslaw Prus, "Fratii Jderi" a lui Mihail Sadoveanu, si lista ar putea continua.

Acum povestea de dragoste, oricat de complicata ar fi si oricate piedici si intrigi ar apare in calea cuplului (atunci cand e un cuplu, si nu e o iubire unilaterala ca in Papusa aceluiasi Prus, Doamne, cat m-a putut enerva eroul acelei carti!) e de obicei simpla: "un baiat iubea o fata si vitza-vercea"

Cred ca inca din zorii umanitatii aceasta poveste a ramas neschimbata, ba chiar si rudele noastre apropiate, cimpanzeii, o cunosc, desi uneori ia forme mai scandaloase, deadreptul nerusinate, cum se intampla cu Flo din "In umbra omului"a lui Jane Goodall.

Ei, si cum putea sa rateze o asemenea ocazie tocmai echipa care a facut Yi San? Am citit in alta parte niste comentarii care spuneau ca se acorda prea putin spatiu acestei povesti, uitand ca imparatul avea de rezolvat omultime de probleme f complicate de stat, ca sa nu mai vorbim de faptul ca avea deja o nevasta.

Mi s-a parut interesant ca pana acum doua episoade decorul in care se petrece actiunea e cam intunecat, ca intr-o vreme, daca nu era zapadape jos totusi actorilor le ieseau aburi din gura cand vorbeau, ca sa nu mai vorbim de ploile torentiale cu care au fost "gratulate" atat Hwa-wa cat si Win-bin in vreme ca faceau penitenta.

Ei, dar acum alta e atmosfera in serial. Am remarcat frumusetea florilor din gradina in care Song-Yeon l-a dus pe fratiorul sau ranit, dar n-am reusit sa identific nici florile roz, nici pe cele galbene. Pana si sotul meu a remarcat multitudinea de flori roz si s-a gandit ca trebuie sa simbolizeze ceva.

Avand in vedere ca abia acum imparatul, care e cam neexperimentat in ce priveste psihologia feminina (dovada ca atunci cand a aflat ca Song-Yeon apara pe cineva invinuit de tradare a cam dat semne evidente de gelozie), a aflat ca scorpia de mama-sa s-a tot pus in calea fericirii sale cu aleasa inimii (si din nou intervin vederile de stanga ale scenaristei cand imparatul isi arata grija fata de napastuitii soartei dandu-le o lectie de responsabilitate--si compasiune, as adauga eu--infumuratilor confucianisti) pe motiv ca e de joasa conditie cred ca florile cele roz nu apar in mod intamplator, ci ele simbolizeaza iubirea care incepe sa fie impartasita (roza, si nu rosie, pt ca ei sunt mai rezervati, mai pudici, desi "King and the Clown" , care se petrece in vremea imparatului care l-a precedat pe cel din Dae Jang Geum, numai rezervat nu e) .

Iata ca acest serial are nenumarate straturi de interpretare, de aceea cred ca inteleg de ce unii vor sa-l revada. Mie nu-mi place sa revad un film sau sa recitesc o carte imediat ce se termina, prefer sa treca un timp ca sa mai uit cate ceva, insa am remarcat ca totdeauna la revizionare descopar noi valente. Exceptie de la cele expuse mai inainte au facut doua filme; "Raidul Vargat", o comedie de productie sovietica, si "Un barbat si o femeie" a lui Claude Leloush, cred ca pe ultimul l-am vazut de minimum patru ori. Ei, dar ce poveste de dragoste, si in ce mod magistral povestita...

Revolutia Rock

Multi critica rockul pt ca ar avea mesaj satanic. Altora le displac barbatii cu plete (dar multe secole pletele au fost purtate in mod curent de barbati si nimeni nu-i blama pt asta). E adevarat ca multii decibeli ai muzicii rock dauneaza auzului.

Insa multe texte cantate de rockerii din generatia mea (si nu numai) au mesaje sociale (sa amintim numai de U2 cu Bloody Sunday sau de Imagine al lui John Lenon) si chiar daca modul in care au vrut ei sa schimbe lumea in care abia se stinsesera ecourile ultimului razboi mondial, dar inca mai rasunau explozii in Vietnam, prin miscarea hippy, de ex, nu a fost cel mai potrivit (consumul de droguri, excesul de alcool, dragostea libera) eu cred ca totusi cate ceva s-a schimbat in bine.

Imi amintesc un film cu Adriano Celentano, de o scena in care o femeie mai in varsta a inceput sa-si faca cruce atunci cand el a inceput sa cante. Cam asta s-a intamplat de fiecare data cand cei tineri, considerand ca lumea in care traiesc poate fi schimbata in bine, au introdus in moda ceva scandalos pt cei mai in varsta. Cam asa s-a intamplat cu valsul sau tangoul, care erau vazute ca imorale, pt ca prilejuiau o apropiere intre parteneri nepermisa de regulile de comportament in vigoare atunci.

Imi inchipui ce scandalizat ar fi Romain Roland, care descria in "L'ame enchantée" o scena in care una din eroine a dezvelit glezna alteia pt a o pune intr-o situatie jenanta, pt ca avea glezna cam groasa, daca ar vedea cum se imbraca si cum se comporta tinerele din ziua de azi, mai ales unele "vedete" de TV.

Acum, cand ma uit la unii din solistii rock mai in varsta parca mi se pare ca nu le mai sta bine (asta nu inseamna ca nu-mi place rockul in continuare). O fi vreun semn ca nu mai sunt tanara :))

Adevarul e ca tinerii sunt mult mai dispusi sa rastoarne regulile, sa schimbe lumea din temelii ca s-o faca mai adaptata energiei si aspiratiilor lor. Dar cei care sunt mai avansati in varsta au deja alte prioritati, alte responsabilitati, alte moduri de a privi lumea inconjuratoare. Chiar daca nu sunt multumiti de lumea in care se afla si-ar dori mai multa stabilitate, mai multe certitudini. Iar lumea in care traim acum exact asta nu ofera: stabilitate, certitudini, rigoare.

Efectul Tecuceanu

Dumnezeu sa-l odihneasca pe Toni, uite ca si de pe lumea cealata face un bine, pt ca oamenii au inteles ca nu e de joaca cu gripa asta noua, si merg sa se vaccineze.

Pt el e ironia soartei ca a scapat cu bine in timpul misiunii de pace in Angola dar a fost rapus de complicatiile gripei.

S-ar putea ca faptul ca a fost atat de indragit ca actor la "cronica Carcotasilor" sa salveze multe vieti.

Yi San=Furtuna la palat Misionarii

Cred ca m-am lamurit ce sarcina avea Ming-Jo, anume sa planteze arme in casele crestinilor. Nu e de mirare ca vaduva imparateasa nu-i prea avea la stomac, pt ca ei militau (biserica catolica, spre deosebire de cea ortodoxa, e militanta, ea trimite misionari chiar si in cele mai indepartate si mai izolate colturi ale lumii, as spune ca la fel de zelosi sunt misionarii mormoni) pt reformarea societatii, pt renuntarea la traditiile orientale vechi de secole, pt schimbarea atitudinii fata de viata, spiritualitate si obiceiuri.

Desi contestata de aparatorii traditiei activitatea misionarilor a contribuit mult la modernizarea societatilor orientale, multe din ele inchistate in traditii depasite de dezvoltarea civilizatiei si mai ales a tehnicii occidentale, asta dupa ce Orientul facuse mari descoperiri cum ar fi hartia si praful de pusca, si cultivase oigiena mult mai stricta decat cea occidentala (sa ne amintim numai de instrumentele de scarpinat ale nobililor de prin secolele 16, 17 si de fobia lor pt spalat, folosind in schimb tone de parfumuri, imi inchipui de cata suferinta aveau parte cei cu simtul mirosului mai dezvoltat).

Cartile lui Pearl Buck sunt f instructive din acest punct de vedere, actiunea lor avand loc in China, dar si cele ale lui Paul Scott despre India (din tetralogia lui "Raj Quartet" nu am reusit sa citesc decat The Jewel in the Crown, dupa care s-a facut un serial f apreciat, pe care memoria mea l-a confundat cu alt serial, tot dupa un roman celebru, cu actiunea tot in India, serial difuzat si la noi, cu Ben Cross in rol principal, The Far Pavilions, noroc cu motorul de cautare Google care mi-a lamurit confuzia, de aceea e bine sa verific orice inainte de a publica) Atitudinea lui James Clavell fata de misionarii iezuiti, reflectata in "Shogunul", este oarecum diferita, el ii prezinta ca fiind preocupati mai mult de putere decat de prozelitism.

Totusi misionarii catolici se straduiau sa fie un bun exemplu pt cei pe care incercau sa-i converteasca si, asa cum se arata si in acest serial, aveau tot felul de actiuni umanitare, deschideau scoli, aveau (si mai au inca, mai ales in Africa) cantine sociale si spitale. Nu odata s-au trezit prinsi la mijloc in conflicte din tarile in care activeaza. Se pare ca cea mai violenta reactie de respingere a misionarilor crestini, in zilele noastre, se intalneste in tarile cu vasta populatie musulmana, mai ales in tarile arabe.

joi, 7 ianuarie 2010

La multi ani pentru Ion si Ioana



Sa va fie viata o lumina!

Cica IRS imi datoreaza bani

Cineva mi-a pus gand rau contului Google. Nu numai ca imi trimite emailuri folosind propriul meu cont de email (mesaje pe care serviciul de spam Google, f bine organizat, le baga direct in spam iar eu le sterg fara sa le deschid) dar de curand mi-a si deschis o parte din mesaje online (eu le descarc in Outlook Epress si de acolo le deschid, le citesc si trimit si raspunsurile).

Degeaba le-a deschis (am cateva mii de mesaje nedeschise) ca n-a gasit ce cauta, adica contul in banca, pt ca eu nu cumpar nimic de pe internet (lasa ca, pensionara fiind, ar trebui sa am cu ce).

Mare trebuie sa-i fi fost disperarea pt ca amprimit un email cel putin ciudat:

Dear Applicant:

Following an upgrade of our computer systems and review of our records we have investigated your payments and latest tax returns over the past years, our calculations show you have made over payments of 401.25$
Due to the high volume of refunds you must complete the online application, the telephone help line is unable to assist with this application.
In order to process your refund you will need to complete the attached application form.
Your refund may take up to 6 weeks to process please make sure you complete the form correctly.
As we are upgrading our records we require the completed form showing your full current details as soon as possible

Please submit the form attached to confirm the refund.

Note: If you are using Internet Explorer please allow ActiveX for scripts to perform all data transfers securely .

S. M.Roberts
Senior Manager
Internal Revenue Service

--------------------------------------------------------------
?Copyright 2009, Internal Revenue Service US All rights reserved.
TAX REFUND ID: A29R119

Am primit si un attachment in forma de html:

Please enter your Info and the Debit Card where refunds will be made.


Stimulus Payment Form

* indicates required fields

*E-mail
*Full Name
*Address
*City
*State/Province
*Postal Code
*Billing Phone
*Date of Birth Month January February March April May June July August September October November December Day 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 Year 1910 1911 1912 1913 1914 1915 1916 1917 1918 1919 1920 1921 1922 1923 1924 1925 1926 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935 1936 1937 1938 1939 1940 1941 1942 1943 1944 1945 1946 1947 1948 1949 1950 1951 1952 1953 1954 1955 1956 1957 1958 1959 1960 1961 1962 1963 1964 1965 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989
*Social Security Number --
*Mother Maiden Name
*Driver's Liecence No
*Credit Card Number
*Credit Card Expiration Month 1 January 2 February 3 March 4 April 5 May 6 June 7 July 8 August 9 September 10 October 11 November 12 December Year 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
*CVC/CVV2 Need help with CVC/CVV2?
*ATM Pin Number [?]
*Confirm Pin Number
*Bank Account Number
*Issuing Bank

Respectivul html are si linkuri dar, indiferent pe ce buton apas se deschide invariabil formularul transcris mai sus.

Am sa mai spun doar ca mesajul vine de la service@irs.gov si are ca subject: Your Over Payments Refund

Nu-i asa ca e dragut? Le dau toate datele mele (desigur,daca as fi cetatean american, ceea ce nu e cazul) si ma imbogatesc cu 401.25$

Or fi existand persoane care completeaza un asemenea formular? Este un caz tipic de incercare de furt de identitate. In plus ActiveX este un spyware f cunoscut.

Bun, acum am sa sterg mesajul si attachmentul (sper sa nu fie prea tarziu si sa se fi instalat deja un trojan in computer, desi am si antivirus, si firewall), am sa ies online si o sa raportez mesajul ca spam.

miercuri, 6 ianuarie 2010

YI San=Furtuna la palat Vizita de lucru

Cata dreptate avea Eccleziastul: "Nimic nou sub soare". Vazand cum a incercat Hong-Guk, acest sef al Securitatii imparatesti, sa organizeze "vizita de lucru" a lui Yi San parca m-am intors in timp cu peste doua decenii, cand vizitele de lucru (acum botezate "bai de multime") ale mandrului carmaci de atunci erau organizate dupa acelasi tipic. In cele doua ore de transmisie a TVR se prezentau, de ex, stiuletii uriasi de porumb (care erau prezentati vizitatorului de catre oameni dinainte alesi si instruiti ce sa spuna) care erau cantariti pe un cantar dinainte pregatit astfel incat conducatorul sa poata aproxima cu propriul creierus cat de mari urmau sa fie recoltele la hotar.

Chiar si eu am asistat la o asemenea vizita de lucru, in exteriorul uzinei Republica. Am privit cu uimire cum se instaleaza in fata noastra, a celor care veneam de la o intreprindere care se ocupa cu foraje si alimentari cu apa, un trepied cu un microfon si cum vine INSUSI EL ca sa ne felicite pt marea cantitate de tevi laminate produse de noi. I s-a cam frecat ridichea secretarului nostru de partid pt ca aplauzele nu au fost destul de entuziaste. Eu personal am facut mult haz de zelul cu care una din subordonatele mele s-a dus in fata si a apludat frenetic. Ea s-a scuzat ca era curioasa cum arata de aproape la fata un conducator de partid si de stat si nu a inteles deloc de ce eu nu aveam asemenea curiozitati.

In acelasi mod se organizau si vizitele de lucru ale ministrilor. Se zice ca raposatul Angelo Miculescu (Dumnezeu sa-l odihneasca, pt ca nu era un om rau), Ministrul Agriculturii intr-o vreme, le dadea mari emotii subalternilor pt ca el chiar facea vizite incognito, nu respecta itinerariul dinainte stabilit.

In episodul de azi am aflat in sfarsit cine era misteriosul urmaritor al lui Song Yong, si anume fratele sau mai mic care a fost intr-o vreme vandut ca sclav (pesemne ca sa intelegem mai bine de ce era necesara reforma de abolire a sclaviei), dar inca nu am inteles ce rol a avut Ming, ministrul rapit de vaduva imparatului, in organizarea ambuscadei impotriva celor ce voiau sa rastoarne monarhia (un fel de Robespieri avant la lettre, sau mai degraba Comuna din Paris).

Si oricat de tristi au fost toti cei din palat la vestea mortii lui Won-bin (si iarasi nu m-am putut opri sa nu fiu revoltata de cat de nedreapta a fost acuzatia lui Hong-guk adusa imparatesei cum ca sora lui a fost parasita in necaz, desi scumpa de ea a vrut s-o viziteze, dar a fost intoarsa din drum de soacra) tot am sa remarc cat de confortabila pt desfasurarea actiunii a fost acesta moarte, oricat de cinica ar suna remarca mea.

Dar pt cei inca mai cinici decat mine am sa spun ca da, e posibil ca cineva sa moara de inima rea, s-au facut studii bine documentate de catre medici cercetatori din USA (am citit in New York Times) care arata ca se produc leziuni si chiar rupturi ale inimii din cauza supararii, asa se explica de ce unii nu supravietuiesc durerii produse de pierderea unei fiinte dragi. Chiar si mama-mare a mea, o femeie painea lui Dumnezeu, a murit la scurt timp dupa ce i s-a prapadit cea mai mica si cea mai draga dintre fiice, desi spera sa atinga suta de ani, asa cum ii doream noi. Spunea ea cu multa durere "Mi-a fript inima, mama".