Ieri am văzut la TV un film interesant, ”Scurtătura spre fericire”...Așa cum mi se întâmplă de cele mai multe ori, nu am văzut filmul de la început. Deci l-am căutat pe net și am găsit originalul, vorbit în engleză. Filmul este un remake după Diavolul și Daniel Webster care este la rândul lui o adaptare după nuvela cu același nume de Stephen Vincent Benét.
Tema este faustiană. Cum se întâmplă de obicei în filmele americane, remake-ul nu urmărește exact nuvela, ba chiar aș îndrăzni să spun că își ia destulă libertate față de primul film (încă nu am citit nuvela, de fapt o schiță, o am în laptop pentru cândva, când mă voi apuca din nou de citit) care se pare că e o adaptare mai fidelă...în fine cât de fidelă poate fi o adaptare.
Și fiindcă am ajuns aici o să fac o paranteză...cred că deja cititorii mei fideli s-au obișnuit să o iau din când în când pe arătură...S-a realizat cândva o ecranizare fidelă după un roman, e vorba de Thérèse Desqueyroux de Francois Mauriac. Am citit întâi cartea, am uitat aproape tot, apoi am văzut filmul...Boring, boring, boring ar zice englezul și mai ales americanul, căscând o gură cât o șură de atâta plictiseală...
O să fac un alt detour (ocoliș, pe românește) ca să vă spun de ce cred că am fost născută pentru epoca aceasta cibernetică...Am învățat in liceu, parcă la Logică, precum că ar exista două feluri de memorie, cea care reproduce și cea care recunoaște. În mod normal memoria care funcționează cel mai bine este cea care reproduce ceea ce a văzut, auzit, simțit, sau i s-a întâmplat ceva posesorului.
Numai că de la o vârstă această memorie, mai ales cea imediată. începe să se șteargă și atunci trebuie să apelăm la memoria de recunoaștere. Desigur, aceasta nu poate funcționa dacă nu păstrăm rudimente din cealaltă memorie...
Hai să vă spun de ce am făcut acest ocol. Țineam minte destul de bine că titlul romanului ecranizat începea cu Therese. De asemenea că există doi scriitori francezi cu nume de familie destul de asemănătoare încât cineva cu o memorie mai slabă să-i încurce.
Aceștia sunt Andre Maurois și Francois Mauriac. Inițial am făcut o varză dintre cei doi scriitori, spunând că romanul e de Andre Mauriac..Noroc cu Google Search și imensa sa bază de date (undeva, la fundul sacului acesta uriaș de date se află și umilul meu blog, fiindcă nu sunt atât de zgârcită încât să refuz ca și alții să se adape la sursa (în engleză izvor = source) oferită de mine...
Pentru ca varză să fie mai bogată și să aibă un gust mai bun am adăugat la Therese și Raquin,.ducând astfel la alt scriitor francez arhicunoscut, mai ales de noi, cei hrăniți în școală cu artă cu mesaj, contrară celei, ce oroare, artă pentru artă, poate vă amintiți de Emile Zola...Tot Goagăl, săracu, m-a scos din impas.
Recenzia asta am început-o pe face book în engleză...am făcut și acolo un ocol pornind de la observația că nu de puține ori remake-ul e mai interesant și mai palpitant decât originalul...Ziceam acolo că asta s-a întâmplat cu ”Poștașul sună întotdeauna de două ori”. Am văzut întâi remake-ul cu Jack Nicholson și Jessica Lange, și apoi originalul...Mi-a plăcut mai mult cel mai recent...
Nu pot spune același lucru despre ”Dr Jekill și Mister Hide”...Dragul de Spencer Tracy nu era deloc potrivit pentru rolul din acest film, deși mi-a plăcut în toate celelalte filme în care l-am văzut. Filmul original, văzut la Universitatea Populară, cursul de Arta Fimului și prezentat de regretatul D. I. Suchianu mi-a plăcut mai mult...
Aici intervine comoara de informații numită Google....”Dr. Jekyll și Mr. Hyde (titlu original: Dr. Jekyll and Mr. Hyde) este un film SF, de groază, american din 1931 regizat de Rouben Mamoulian. În rolurile principale joacă actorii Fredric March, Miriam Hopkins, Rose Hobart, Holmes Herbert.” (Wikipedia) Ce nu zice articolul în română zice cel în engleză...
”The film is an adaptation of The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde (1886), the Robert Louis Stevenson tale of a man who takes a potion which turns him from a mild-mannered man of science into a homicidal maniac. March's performance has been much lauded, and earned him his first Academy Award.”
Nu mai traduc, pentru că deja m-am întins prea mult...Am găsit și date despre remake ”Dr. Jekyll and Mr. Hyde is a 1941 horror film starring Spencer Tracy, Ingrid Bergman and Lana Turner. ”
Există însă și cazuri în care atât originalul cât și remake-ul sunt niște capodopere, deși acțiunea celui de-al doilea film se petrece pe alt continent. E vorba de ”Cei Șapte Samurai” al japonezului Akira Kurosawa și ”Cei Șapte Magnifici”, film american de John Sturges with Yul Brynner, Steve McQueen, Charles Bronson, Eli Wallach turnat în 1960.
Dragul de Google spune că s-a făcut un remake după remake (se întâmplă din ce în ce mai des, de când filmul aproape că încetează să mai fie o artă și devine din ce în ce mai mult un produs de consum, ca berea sau micii noștri) în 2016 de Antoine Fuqua cu Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D'Onofrio, Lee Byung-hun, Luke Grimes, Wagner Moura, Haley Bennett, Matt Bomer, and Peter Sarsgaard.
Ocolul acesta e foarte mic, în engleză, despre actorul coreean amintit mai sus. ”Lee Byung-hun is a South Korean actor. A popular and acclaimed actor in South Korea, he is best known for Joint Security Area, A Bittersweet Life, The Good, the Bad, the Weird, the television series Iris I Saw the Devil, and Masquerade.” Wikipedia
Am găsit filmul pe net (tot Google, dragul de el) și am început să-l vizionez. Dar m-am oprit la un moment dat ca să-l recomand și celor de pe lista mea de prieteni cunoscători de engleză. Recunosc că mă descurc mai greu dacă filmul nu are și subtitrare în engleză...Adică ar avea un fel de subtitrare, dar e mai rău decât traducerea automată în română.
Ziceam că tema e faustiană...Adică e vorba de un contract cu diavolul în care se stipulează că semnatarul va primi, timp de zece ani, ceea ce a cerut, adică succes și tot ce implică el...faimă, bani, femei, laude, fie ele și nemeritate.
Da, scriitorul Jabez Stone are toate acestea, mai puțin timpul necesar să stea de vorbă cu un prieten atât de bolnav încât a murit la scurt timp după ce l-a vizitat și n-a primit de la el decât promisiunea că îi va da bani...
Abia la înmormântarea prietenului își dă seama eroul filmului cât de puțin a primit el pentru sufletul său nemuritor și se decide să dea în judecată diavolul cel înșelător (care aici este o femeie, deh trăim într-o societate care dorește să-și recucerească privilegiile patriarhale)...Angajează ca avocat tocmai pe editorul care i-a refuzat primul sau roman, care se încheie cu afirmația ”fiule, nu există scurtătură spre fericire”
Nu merg mai departe, poate unii deja au văzut filmul, poate alții vor să-l vadă aici https://www.youtube.com/watch?v=p8lF5HVGFkM (dacă mai rezistă pe you tube, având în vedere că e film destul de recent)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu