Mama mare era pâinea lui Dumnezeu...Rar poți întâlni o femeie mai bună la suflet, mai decentă și mai blândă decât era ea. A răposat la 91 de ani, deși avea șanse să trăiască până la 100 dacă nu o pierdea pe cea mai mică (și mai dragă, cred eu) fiică a ei când aceasta avea vreo 50 de ani...
O îndrăgea pentru că a rămas orfană la 18 ani, într-o vreme când copiii de chiaburi, cum era ea, intrau cu greu chiar și la o profesională, dar ea s-a zbătut și a terminat școala...Acestă mătușă atât de apropiată de vârsta mea (era doar cu 8 ani mai mare ca mine) i-a adus mamei mari (mult înainte de a se prăpădi) o cutie de pateu.
Pesemne că mama mare nu s-a îndurat să o deschidă multă vreme. Când s-a hotărât totuși să o facă m-am nimerit și eu pe acolo. Am observat că ambele capace ale cutiei erau bombate și am implorat-o pe mama mare să nu consume pateul, pentru că e otravă curată...A promis că nu îl mănâncă și au am plecat cu familia la mare.
Când m-am întors mama mare nu știa cum să-mi mai mulțumească pentru că i-am salvat viața. Nu s-a îndurat să arunce cutia, cum am sfătuit-o eu, ci a dat conținutul la pisici, care l-au lins, dar au murit în chinuri...Cutia era categoric infestată cu botulină, una dintre cele mai puternice otrăvuri posibile, pentru care nu există antidot...
N-a murit săraca otrăvită, ci de inimă rea...E dovedit științific că o durere mare sufletească efectiv rupe inima (break heart) și provoacă moartea...
Ironia soartei...fiica ei mai mare, mama mea, și-a pierdut fiica mai mică (și cea mai dragă. zic eu, pentru că îi semăna mult în toate cele, temperament, concepții despre viață, preocupări, etc) tot la 91 de ani dar, fiind impresionată de grija pe care i-o purtam, inima ei a cedat ceva mai târziu, la 92 de ani și jumătate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu