După 20 de ani

Nici nu știu când au trecut atâția ani. E adevărat că pe măsură ce avansăm în vârstă timpul se scurtează, odată cu măsura pașilor. Dar data de 19 iunie 1995 va rămâne pentru totdeauna gravată în memoria mea, laolată cu gratitudinea pentru echipele de personal medical care au contribuit atât la reușita operației mele, efectuată de Valeriu Șaptefrați și Cristina Șaptefrați cât și la supraviețuirea atât de neașteptată.

Sigur, gratitudinea mea se îndreaptă și spre Cel-de-sus, care a considerat că nu am ajuns încă la sfârșitul drumului, că mai am multe de făcut pentru cei dragi mie și, cine știe, poate chiar pentru umanitate, dacă nu cumva sunt prea încrezută.

Oricum, sunt mulțumită că dealungul acestor ani am putut să-mi arăt dragostea și devotamentul față de copii, soră, soț, mamă, nepoată. Sigur, ar fi fost de dorit să fi existat numai evenimente plăcute, să fi fost nevoie doar de dragostea mea și atât, dar cine sunt eu să critic calea care mi-a fost trasată?

Mă bucur că mi s-a împlinit un vis din tinerețe, și anume acela de a avea o cameră foto, exact la timpul potrivit, când metoda digitală îmi permite să fac oricâte poze vreau, ca să pot căpăta experiență să aleg poziția cea mai favorabilă, deasemenea să pot consemna evenimentele mai importante din acestă frântură de viață pe care o mai am de trăit.

Am trăit să am blog exact când blogurile au devenit foarte la modă, să fiu activă pe Face Book când se spune că dacă nu ai cont pe fb nu exiști...nu mai vorbesc că înainte de asta eram foarte activă pe email.

Poate dacă trăiam într-o altă epocă, mai puțin adecvată personalității mele, odată cu înaintarea în vârstă ar fi apărut și la mine, ca și la multe alte femei de vârsta mea, sentimentul inutilității, senzația ”cuibului gol” disperarea că încep să uit lucruri care altă dată îmi veneau mecanic în minte (sigur că uit, dar pentru ce e Google Search pe lume?) depresia sau demența atât de caracteristice.

Ca să marchez evenimentul am făcut ce știu eu mai bine, o masă festivă ”în doi”. Și pentru că știu cât de cât să fac fotografii, am ocazia să vă arăt și vouă, iubiți cititori, o parte din cele ce am avut pe masă.

Telemea de oaie cu roșii cherry, ornată cu cireșe, pe un pat de salată Lollo Rosa.

Icre de somon și Manciuria. Pentru că sunt tare scumpe pentru pensia mea am cumpărat cam o linguriță de Manciuria și două lingurițe de somon. În poză par mai multe.

Salată de legume (un fel de salată de boeuf  fără boeuf). Am folosit maioneză ”de gata” Hamker (în loc de zahăr, ca alte maioneze, are îndulcitor) colorată cu turmeric.

Chfteluțe picante (dar picante rău, am pus cam mult piper în compoziție) având castraveți murați și gogoșari murați în compoziție, pe un pat de salată Lollo Rosa.

Pastă de brânză cu ceapă roșie, roșii tricolore (cred că nu s-au inventat încă roșii, adică tomate, albastre) cu felii de castravete Fabio

Ardei picanți umpluți cu brânză, ouă de prepeliță, mushi file de la raionul de Producători, Cora

Macrou afumat și triunghiuri de cașcaval feliat Edam marca Hypermarket Cora umplute cu somon afumat

Avocado cu ceapă roșie,zeamă de lămâie și chili de casă (ardei iute uscat și dat prin râșnița de cafea)

Finalul grandios, din care mai avem și azi, Duminică, vreo câteva resturi...