Parcul Drumul Taberei.

Parcul acesta a stat închis mai multă vreme, timp în care au avut loc transformări de relief mai ceva ca la un cutremur de gradul 9 sau 10 pe scara Richter. La un moment dat media a început să se agite și să se întrebe ce se întâmplă în acel perimetru. Am aflat astfel că parcul a fost renovat cu fonduri europene, că a costat un munte de bani și că inițiatorul acestui proiect ar fi Poteraș, fostul primar al Sectorului 6 care momentan nu va putea vizita nici un parc câțiva ani de acum înainte, fiind el într-un loc vestit pentru rocoarea oferită pensionarilor săi.

A rezultat ceva grandios, ca de pe altă planetă, care nu cred că seamănă cu nimic din ce numim noi parc în România. Poate într-un parc englezesc să mai fie atâta gazon, sau cine știe, pe câteva stadioane. Cum știu cam cum stăm cu minunile în România mă aștept să nu curgă prea multă apă pe Dâmbovița până când acest gazon va începe să arate ca cel de pe Stadionul Național după primele meciuri disputate acolo.

Am zărit și câteva flori, nu prea multe ca să nu ghicim că ne aflăm totuși într-un parc. Toată nădejdea mi-e la serele imense dar acestea sunt încă în construcție. În schimb există ceva zone de agrement atât pentru adulți (fitness, tenis de masă, ș. a.) cât și pentru copii. Mi-au plăcut niște gropi elastice unde copiii săreau cam în felul în care copiii noștri săreau pe divan, stricând arcurile.

Cele mai impresionante rămân totuși podurile, în special cel mare, susținut de un pilon special. Mi se par cam fragile dar de fapt am mers numai pe cel mare, care m-a făcut de multe ori să-mi sară inima din piept pentru că tremura ca la cutremur. Erau ceva vizitatori care se distrau pe el fie cu rotilele (cam dificil la coborât, trebuiau să se țină bine agățați de balustradă) fie cu bicicleta sau trotineta. Doar eu eram cu camera foto, spre deosebire de alte parcuri unde la tot pasul întâlneai pe cineva care făcea poze.

Dar e timpul să fac și un soi de fotoreportaj, cu poze deja postate pe facebook. Deh, am fost molipsită cu microbul ăsta numit rețea de socializare și nu știu dacă am să mă vindec vreodată..poate doar dacă, Doamne Ferește, mă dau ei afară, cum am aflat că se întâmplă, dar nu la persoane de felul meu, deschise dar prudente.

Lumea circula între două dealuri. Un băiat voia să se rostogolească dar nu reușea prea bine pentru că venea altul care, fără să țină seama de protestele lui, îl lovea. Persoana mai în vârstă care îi însoțea asista impasibilă la scenă.

V-am spus că există și flori. cam din sărăcie. Poate când vor fi gata serele...

Delușorul ăsta artificial nu reușește să ascundă sera gigantică, aflată încă în construcție.

De aici am făcut pozele în care privesc o parte din parcul Drumul Taberei de la înălțime. Ceilați vizitatori al parcului mergeau cu bicicleta sau rotilele, coborând cam cu greu panta care nu era deloc lină, Aveau grijă să se țină bine de balustradă. Alții făceau selfie...

 Fetițele acestea mi-au cerut să le fac poze. Pesemne că au crezut că sunt profesionistă, pentru că una din ele a zis că poate ne mai întâlnim în parc să le dau și lor pozele. Le-am spus că le voi pune pe face book, le-am dat și numele meu și ele au dat cunoscătoare din cap. Dar eu știu că e foarte greu să fiu găsită fără o îndrumare, pentru că sunt multe conturi cu numele meu, trebuie adăugat că sunt din București, dar și așa e foarte greu, chiar dacă persoana care mă caută are cont de fb și stie cum să procedeze.

M-am întrebat în sinea mea dacă aș putea și eu să mă ridic cu ajutorul aparatului respectiv, la fel ca persoana dolofană din imagine, dar pe urmă mi-am amintit că trebuie să-mi menajez mâna dreaptă, care a cam avut de suferit la operația de acum 20 de ani.

De la înălțimea podului prezentat mai sus am admirat sârguința tânărului care studia pe iarbă.

Nu știu exact care e rolul acestui amfiteatru în peisaj.

Piesa de rezistență a oricărui parc care se respectă în capitala noastră dragă este lacul. O parte a lacului din acest parc este, după cum se vede, rotundă, cu mulți, mulți bolovani pe mal, care pesemne au un rol estetic pe care eu nu am fost în stare să îl detectez. Tot de pe podul cel mare am făcut și poza pe care am intitulat-o pe fb ”Între lacuri” și care îmi place f mult. Din parcul vechi s-a păstrat instalația aceea care are poate un nume, eu am crezut la un moment dat că ar putea putea fi o floare. Pesemne că nu au avut un stoc destule movile sau poate podul acesta a fost de rezervă, destul că seamănă bine cu cele dintre coline.

Știți căt de vioi sunt de obicei copiii. Fetița din cărucior o amuza pe mama ei pentru că imediat de încerca să se ridice în șezut rotunjimea proprie și mișcarea căruțului o răsturnau. Am surprins-o exact înainte de a se prăbuși din mou și de a începe să plângă din cauza frustrării.

Băiețelul a început să urce voinicește unul din dealurile crescute pe bani europeni în parcul Drumul Taberei. Tatăl îl urmărea făcând poze cu telefonul. Am întrebat dacă îmi permite să fac și eu poze. Am primit aprobarea deoarece copilul era deja obișnuit să fie fotografiat. Am făcut numai două poze, care mie mi se par reușite.

Pe una dintre aleile imaculate, unele pavate cu un pietriș mărgăritar fin prins cu nu știu ce liant, cineva, un copil, desigur, a desenat un șotron micuț, ca de jucărie, nu de joacă. Pesemne copilul avea încă piciorușe foarte scurte.

Cam ăsta a fost reportajul despre vizita din noul parc Drumul Taberei. Cei care mă cunosc știu că mai în stoc f multe poze...dar nu vreau să ajung să vă plictisesc.