”Lacul Sfânta Ana se află în județul Harghita, în aproprierea orașului Tușnad. Este așezat pe fundul craterului vulcanului stins denumit Ciomatu, aparținând masivului vulcanic Puciosu.
Lacul vulcanic se află la o altitudine de 946 de metri, având o lungime de 620 de metri și o lățime maximă de 460 de metri, cu o adâncime de circa 7 metri. Puritatea apei se aproprie de cea a apei distilate și nu are deloc oxigen, acesta fiind motivul pentru care nu există viețuitoare.
O legendă spune că doi tineri urmau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, nu își dorea să se căsătorească, însă era obligată de părinți datorită averii băiatului. În seara nunții, Ana a fugit și s-a aruncat în lac, trupul ei nefiind găsit nici astăzi. Acesta ar fi motivul pentru care lacul este denumit astfel, Lacul Sfânta Ana.”
- http://www.zborpestetransilvania.ro/lacul-sfanta-ana/#sthash.uVJ7bxXK.dpuf
Legenda lacului Sfanta Ana, culeasa de Benedek Elek:
Lacul Sfanta Ana se odihneste la poalele unor munti ingemanati ca apa pe fundul unui vas mare. De jur imprejur paduri de conifere alcatuiesc o coroana. Calatoriti peste tot pamantul dar loc mai frumos ca acesta nu gasiti. Dar cine s-ar fi gandit ca pe locul acestui lac minunat, demult era un munte foarte inalt iar in varful acestuia o cetate mandra cu vedere catre satele din Ciuc si Trei Scaune. Dar nu era singura cetate din zona, ci la o ora distanta, langa pestera "Puturoasa", se ridica alta mandra cetate. Era foarte de demult. Nu mai exista nici o urma a cetatilor. Dar amintirea lor, amintire trista, exista si acum.
In cele doua cetati locuiau doi frati, amandoi mandri si nesabuiti. In inimile lor nu era loc de dragoste pentru nimeni. Exploatau si chinuiau poporul si nu se iubeau nici unul pe celalalt. Intotdeauna se laudau si se intreceau care-i mai bogat. In pivnitele ambelor cetati se gasea o mare de aur si argint.
Intr-o buna zi, cum necum, dintr-un loc indepartat a venit in vizita la stapanul cetatii puturoase un domn important. A venit intr-o caleasca trasa de 6 cai. Dar asa o caleasca si asa niste cai nu s-au mai vazut. Rotile, osiile erau din aur curat, harnasamentul era batut cu aur, argint si nestemate iar caii erau mai focosi ca zmeii. Si asa nici ca a mai avut liniste stapanul cetatii puturoase, de cum a vazut caleasca si cei sase cai. Imediat a tabarat pe musafir, si nu l-a mai lasat in pace: sa-i vanda lui caii cu calesca si harnasament cu tot. Degeaba i-a oferit aur mult, stapanirea unor tinuturi, musafirul nu s-a lasat induplecat.
"Lasa ca tot ale mele vor fi" - s-a gandit in sinea lui.
A pregatit un ospat mare, curgea vinul ca si apa Oltului, si cand musafirul era ametit, stapanul nostru a scos zarurile. El socotise ca va castiga caii si caleasca. A socotit cum a socotit, dar si norocul a fost de partea lui si a castigat toti banii musafirului si pe deasupra cei sase cai cai frumosi si caleasca cu totul. Cum a plecat musafirul primul lucru a fost sa se duca sa-si viziteze fratele. Cum o sa-l mai invidieze acesta. Are aur mai mult, argint mai mult dar asa cai si caleasca nu are.
Fratele lui tocmai era in curtea cetatii cand a ajuns caleasca trasa de cei sase cai nemaipomeniti.
- Ei frate, ai asa cai frumosi? - a strigat biruitor
- Asa nu am - a raspuns fratele - dar o sa am si mai si
- Asta as vrea sa o vad si eu!
- Pai nici nu o sa treaca 24 de ore ca ai sa vezi.
Stapanul cetatii puturoase a ras din rasputeri
- Mai ceva ca asta! Eu insa spun, sa fie ale tale si cetatea mea si pamanturile mele daca vii la mine cu sase cai mai grozavi ca acestia.
- Nu cu sase ci cu doisprezece!
Stapanul cetatii puturoase nici nu a urcat la fratele sau, a dorit doar sa-i arate caii, sa-l roada invidia, s-a intors si a plecat spre casa, ca un vant puternic, poate chiar si mai repede.
Celalalt frate s-a gandit toata ziua de unde sa faca el rost de 12 cai deosebiti. Degeaba sa tot gandit, degeaba si-a pus minte la contributie, nu i-a venit nici o idee, de unde sa faca rost de sase cai nemaivazuti, ba chiar nu de sase ci de doisprezece. Era foarte suparat pe nesabuinta lui. Dar ce i-a venit deodata in minte? Sa aduca in cetate douaspreceze fete, pe cele mai frunoase, sa le inhame la caleasca si asa sa mearga la fratele lui. A poruncit slugilor si i-a trimis in toate partile sa aduca cele mai frumoase fete.
Intr-o jumatate de zi, s-au intors sllugile cu fetele: erau cu sutele, una mai frumoasa decat cealalta, dar cea mai frumoasa era Ana. Pe ea a ales-o prima stapanul cetatii. Apoi inca unsprezece. Pe urma si-a adus caleasca aurita si in fata ei le-a aliniat si inhamat pe fete. Saracele fete! Tremurau in fata calestii. Le curgeau lacrimile ca o ploaie de vara si se uitau spre cer de unde asteptau ajutor. Apoi stapanul a urcat pe capra, si-a scos biciul, a chiuit de a rasunat padurea.
- Dii, inainte dii!
Fetele au incercat sa inainteze dar nici nu au putut misca caleasca grea. Tare s-a mai maniat stapanul. A lovit puternic cu biciul in fata nimerind-o chiar pe Ana care era in frunte. Din pielea alba ca zapada a inceput sa curga sangele si iar a rasunat vazduhul de strigatul stapanului:
- Dii, Ana, dii - a tipat si iar a biciuit-o pe Ana
- Sa te trasneasca stapanul cerului! a strigat Ana - scufunda-te sub pamant, ucigas de suflete nevinovate!
Si, chiar in acel moment, s-a inegrit cerul, a fulgerat, a tunat si pamantul a inceput sa se miste, copacii trosneau, turnul cetatii se clatina, a inceput sa se incline, si apoi brusc s-a prabusit, si dupa el intreaga cetate, pamantul se scufunda tot mai jos, pana cand totul a fost inghitit de ape. Si auziti minunatie, cand s-a linistit supararea cerului, pe locul cetatii se afla un lac minunat, iar pe lac pluteau dousprezece lebede. Departe de ele se zbatea un zmeu in vartejul lacului, se straduia sa prinda cele douasprezece lebede, dar nu putea sa se elibereze din valtoare.
Lebedele pluteau frumos in liniste, au pasit pe uscat, s-au scuturat si s-au transformat inapoi in fete. S-au grabit sa ajunga repede in satele lor numai Ana a ramas acolo. A construit o capela pe marginea lacului si aici si-a petrecut viata in rugaciune.
Si au venit aici pelerini din toate partile, sa se roage in mica capela alaturi de fata cu viata sfanta, pe care chiar in timpul vietii au numit-o Sfanta, iar dupa moartea ei au numit lacul Sfanta Ana. ”
http://romania.ici.ro/ro/geografie/pagina.php?id=146
”Lake Sfânta Ana (Romanian pronunciation: [ˈsfɨnta ˈana]; Hungarian: Szent Anna-tó, meaning "Saint Anne Lake" in both languages) is the only crater lake in Romania located in the volcanic crater of the volcano named Ciomatu Mare (Nagy Csomád in hungarian) of the Eastern Carpathians, near Tușnad in the Natural Reserve of Mohoș, Harghita County, Romania.
Palynology studies concluded that the history of Lake Saint Anne began about 9,800-8,800 years ago, at the stage of peat bog and shallow lake.
It has an oval form and an area of 220,000 m².
According to measurements made in 2005, the maximum depth of the lake is 6.4 m and the sediment thickness is about 4 m. The lake is supplied exclusively from precipitations, therefore the degree of mineralization of the water is very low. The water purity approaches of that of distilled water, with only 0.0029 ml mineral
In winter, the lake is covered with a layer of ice of up to 1 m
Near the lake there is a Roman Catholic chapel dedicated to Saint Anne.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Lake_Sf%C3%A2nta_Ana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu