Nici nu stiu cand au trecut ceo aproape trei ani de cand am inmceput sa schimbam mesaje pe email. Daca ar fi fost sa imi aleg eu sora, pe ea, pe b.d., cum semna comentariile de pe blog, as fi ales-o. La inceput a fost mai reticenta, mai timida, dar nu a trecut mult timp pana sa ne deschidem inimile si sa povestim cate in luna si in stele. E adevarat ca de cand m-am lansat pe fb (asta e cuvantul cel mai potrivit) mi-am cam neglijat emailurile (si biata Suzeta, cu care m-am imprietenit tot prin intermediul blogului, sufera cel mai tare) dar legatura adanca sufleteasca a ramas de nedezdruncinat.
Va dati seama cu cata bucurie am primit emailul prin care ma anunta ca va veni in tara si va trece si prin Bucuresti. Din pacate la prima runda nu ne-am putut intalni, eram inca in perioada cand nu stiam altceva decat casa si spital. Dar lucrurile s-au mai linistit (a trecut deja o luna de la accidentul sotului meu) si asa ieri ne-am intalnit in sfarsit, in carne si oase, in fata Bisericii Amzei.
A urmat o (helas, prea scurta) perioada in care pur si simplu ne-am simtit de parca ne-am reintalnit dupa o scurta despartire si am inceput din nou sa povestim de toate, de data asta fiind asistate de sotii personali. Am mai fi stat noi mult si bine dar atat sotul meu cat si ea au obosit si a trebuit sa ne despartim, cu adanca parere de rau. Poate, cine stie, Dumnezeu e mare, vom avea ocazia sa ne mai revedem si altfel decat pe Skype si sa mai povestim "face to face" pe placul inimii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu