luni, 29 octombrie 2012

Vasile Voiculescu---Sonet--din Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara.

Vasile Voiculescu era interzis cand am urmat eu scoala (am terminat liceu in 1961) Totusi, in ultimii ani ai "domniei" lui Gheorghe Gheorghiu Dej s-a produs o departare de hegemonia URSS (unii zic ca asta l-a si costat viata pe Secretarul General al PMR) si astfel s-a produs un "dezghet cultural" Atunci cele mai bune filme din Vestul Europei (si erau multe) puteau fi vazute pe ecranele noastre cam in acelasi timp in care rulau "la mama lor". S-au tradus multe carti din literatura universala (de fapt se traduceau unele si inainte, cu multe note explicative care faceau lectura mai greoaie, dar mai inteligibila) si au inceput sa fie publicati autorii romani interzisi, Lucian Blaga, o parte din poezia lui Octavian Goga, Vasile Voiculescu, etc.

Imi amintesc ca mai aveam in buzunar doar 24 de lei care trebuiau sa-mi ajunga inca vreo saptamana cand am vazut poeziile lui Vasile Voiculescu pe o taraba. Aparusera deja "Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara" in colectia "Cele mai frumoase poezii", dar le citisem imprumutate de la cineva. In acea culegere de poezii de pe taraba (doua volume) se aflau si sonetele, care dupa mine, sunt printre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura noastra.


Mi-am amintit de unul dintre sonete citind o postare a bunului meu prieten coreean, dr Hong, un om care cunoaste destul de mult si cultura occidentala, nu numai pe cea coreeana. Versurile apartin ariei  "Vainement, ma bien aimée" din opera Le Roi d'Ys de Eduard Lalo. Mai jos este un videoclip cu acesta arie in interpretarea neuitatului Beniamino Gigli
 
Vainement, ma bien aimée
On croit me désespérer;
Près de la porte fermée,
Je veux encore demeurer!
Les soleils pourront s'éteindre,
Les nuits remplacer les jours,
Sans t'accuser et sans me plaindre,
Là je resterai toujours, toujours!
Je le sais, ton âme est douce,
Et l'heure bientôt viendra,
Où la main, qui me repousse,
Vers la mienne se tendra!
Ne sois pas trop tardive
A te laisser attendrir!
Si Rozenn bientôt n'arrive,
Je vais, hélas! mourir, hélas! mourir.

(My beloved, it is in vain.
Nothing can discourage me;
however tightly your door is closed,
I will wait on the threshold!
Though the sun loses its brightness
as night replaces day,
without ever complaining or accusing you,
here I shall wait forever, forever!
For I know that your heart is tender
and it will not be too long
before your hand, which now repels me,
will be reaching towards mine!
Do not be too slow
to let your heart be softened!
If Rozenn does not come to me soon,
I shall, alas, die! alas die!)


In van iubirea mea
Cred ca sunt disperat:
Vreau samai  raman
In fata usii tale inchise!
Soarele poate sa se stinga
Noptile pot inlocui zilele,
Fara sa te acuz si fara sa ma plang
Voi ramane acolo pentru totdeauna!
Stiu ca sufletul tau e blajin
Si o sa vina curand ora
Cand mana care ma respinge
Se va intinde catre mine!
Dar nu intarzia prea mult
Si nu te lasa prea mult asteptata!
Daca Rosen nu vine curand
Vai, o sa mor, o sa mor!

Primele versuri mi-au adus in minte ultimele versuri ale unui sonet de Vasile Voiculescu, sonet pe care am incercat, cu slabele mele puteri, sa il traduc in engleza:

Iubirea-i neclintita? Iti schimbi numai iubitii
Arunci alte noi vreascuri pe-acelasi foc mereu
Gheena ta nu arde decat pe osanditii
La dragoste eterna? Atunci acela-s eu.

In alba-ti demonie cazut fara scapare,
Presimt ce-i vesnicia cu fiecare chin,
Si simturile-mi, sase naparci spaimantatoare,
De tine asmutite, ma-mbata cu venin.

De gerul voluptatii durerile-mi scanteie,
Si vitiul, deodata naprasnic diamant,
Placerea imi resfira in mii de curcubeie,
C-un capat in edenuri, scrasnirea-n celalant...

Si plang, Adam nemernic, la sacre porti de rai,
Din iadurele-ti nalte afara cand ma dai...

The love is steady? Just change your boyfriends
Throw any new twigs on the same fire-always
Your hell does not burn than the doomed
At eternal love? So that's me.

In your white demony felt hopeless,
I presage eternity with every pain,
And my senses, six frightning vipers,
incited by you, drunk me with venom.

By your freezing voluptuousness my sores spark,
And wice, suddently terrifying diamond
Disperse my pleasure in thousands rainbows,
An end in Edens, grinding in another ...

And cry, infamous Adam, at sacred gates of Heaven,
From your tall Hells you get me out...



Niciun comentariu: