Viata in spitalul de urgenta.

Imi place sa cred ca fac parte dintr-o minoritate care are o experienta destul de vasta in ce priveste internatul prin spitale,  nici nu mai stiu exact numarul internarilor sau al spitalelor prin care am fost, asta ca sa nu pun la socoteala cele in care am stat la capataiul cuiva drag sau am fost doar in vizita.

Zic "imi place" ca e vorba de o minoritate pt ca bineinteles nu e nici o fericire sa ajungi in asemenea situatii. Spitalul inseamna prin definitie suferinta si trebuie sa fii de fier ca sa nu fii impresionat de ceea ce vezi si auzi acolo. De aceea am mare respect pentru doctorii care isi duc viata incercand sa aline suferintele celor ce sunt nevoiti sa se interneze in spitale.

Dar pentru cei de la Spitalul de Urgenta Bagdasar Arsenie, sectia de chirurgie, am un respect deosebit. Rar am intalnit personal mai devotat si mai saritor ca aici. Mai ales ca nu cred ca a existat macar o ora din 24 in care sa poata sa stea linititi 60 de minute la rand, mereu se intampla cate ceva si e nevoie de interventia cuiva, daca nu cumva chiar de a intregului personal care se precipita in mare viteza in cate un salon. Targile cu cei care mergeau la sala de operatie sau veneau de acolo erau numeroase si circulau la orice ora din zi sau noapte (am petrecut acolo trei nopti).

Nu stiu daca lipsa personalului sau considerente psihologice au facut ca sa se permita "apartinatorilor" sa fie cat mai mult timp in contact cu bolnavii, dar cred ca ideea nu e rea, o persoana apropiata sufleteste e mult mai indicata sa aiba grija de un bolnav decat cineva mai profesionist, dar mai putin implicat.

Si pentru ca am vorbit de personal vreau sa mentionez in mod special ca meritand multe multumiri si recunostinta, pe langa echipa de medici care l-a operat pe sotul meu, Conferentiar Grigorean Valerian Titus, Dr Rares si dr Trifu, pe asistenta care parea, cum se spune in popor, "argint viu" alergand cu daruire la fiecare solicitare, ii stiu doar numele mic, Flori, si pe medicul rezident care are grija de sotul meu, dr Violeta Radu.

Ce mi se pare ciudat e ca pe situl spitalului la sectia in care a fost internat sotul meu nu sunt nominalizati doi dintre medicii din echipa care l-a operat iar dr Grigorean apare ca simplu medic, fara titlu universitar, lucru care ma face sa cred ca situl nu a mai fost actualizat cam de multisor. Si cand ma gandesc cat insista sotul meu sa caut pe net date referitoare la insitutii din tara noastra, el ghidandu-se dupa datele din alte tari, care sunt actualizate de cate ori e cazul...