Jurnal de calatorie Cork 30-31 August 2008

Intai sunt datoare o precizare: Dublinul va ajunge, impreuna cu suburbiile, la 2 milioane locuitori cam prin 2021, deci traficul civilizat are o explicatie.
Nepotelei ii vom spune de acum Lia, ginerelui Vasile si fiicei Maria.

Am profitat de ultimele zile de vacanta ale Liei si ale lui Vasile si ne-am plimbat putin prin Cork, eu fiind, desigur, inarmata cu aparatul de fotografiat. Am facut o multime de poze, mai multe in prima zi, pt ca am plecat mai devreme de acasa, in ziua a doua, dupa cum am spus, Lia a avut dimineata program de calarie.

Desi Mariei nu-i place orasul, eu am vazut o multime de cladiri impozante sau chiar frumoase. Cea mai frumoasa si impozanta e St Finn Barre’s Cathedral, anglicano-episcopaliana. Maria mi-a spus ca orasul e alcatuit din doua parti: cea estica a fost locuita in principal de englezi si e mai bogata si mai aspectuoasa, acolo se afla St Finn Barre si cea vestica, locuita mai ales de irlandezi, mai saracacioasa, lucru care se vede si din aspectul catedralei St Mary, catolica, dar aceasta catedrala o voi vizita mai tarziu. In partea vestica e si inchisoarea in care a murit, facand greva foamei, unul din eroii lor natioanli. Chiar in centru e un monument dedicat eroilor luptei pt independenta. Mergand spre supermarket, in ziua treia, am vazut pe un zid scris mare IRA, dar si fuck Garda, politia irlandeza.
Am mers prin parcul Fitzgerald, pe malul raului Lee, frumos si verde, f curat. Pe malul opus se afla, desigur, o berarie, f mare, cam de dimensiunile Guinessului dublinez. In Dublin am vazut doi insi, un barbat si o femeie, tepeni de beti, carora m-am jenat sa le fac o poza, pe urma mi-a parut rau.

Autobuzul care merge pe langa complexul unde locuiesc copiii circula rar dar e mare, incapator si cu scaune tapitate cu plus. In una din calatorii se afla in autobuz si un individ f „vesel”.

Ce mi-a placut mie la irlandezi e respectul fata de cei care vor sa faca fotografii: zambesc, se opresc si chiar se dau la o parte pt a ingadui un unghi mai bun fotografului.

Update 9 Martie 2025

Voi publica fotografiile din 30 și 31 August

City Gaol

Catedrala St Fin Barre

Centrul orașului Cork

Fotografii făcute în 31 August 2008

Jurnal de calatorie Dublin 29 August 2008

In pretul hotelului intra si breakfast. Am ales, bien sur, Irish breakfast, desi chelnerita a ezitat sa preia comanda, pt ca, ajungand f tarziu la restaurant (firesc, doar ajunsesem la hotel dupa miezul noptii) nu mai aveau white//black pudding. Cum nu doream neaparat puddingul lor (interdictie de la doctor) am primit totusi IB, adica oua prajite, carnati, ceva ce semana a sangerete (ulterior am inteles ca, dupa toate aparentele, de fapt era vorba de black pudding), un pic de salam, doua felii de rosii si ceva ce numai la aviatori sau mineri se serveste de dimineata, fasole boabe. Din fericire erau doar cateva boabe asezonate cuceva cu gust de ketch-up. Cafeaua a fost multa si buna.

Cand am iesit din hotel am rrespirat cu placere aerul sarat, venit dinspre mare. Desi cam mohorata, vremea era OK pt Irlanda, pt ca nu ploua. Am mers mai intai intr-un parc, care m-a impresionat placut prin curatenia extraordinara, desi erau destul de multi copii la joaca sau la plimbare. Florile erau f frumoase si bine ingrijite.Dupa ce ne-am intalnit cu ginerele meu am pornit sa vizitam cat se putea din Dublin, pana la ora cand trebuia sa luam Intercityul spre Cork. Se putea face turul orasului intr-un fel de amfibii deschise (calatorii avand pe cap palarii de vikingi cu coarne) sau cu autobuze speciale, cu etajul neacoperit, dar nu mai erau bilete la o ora accesibila pt noi. Si cursa pe raul Flee era programata prea tarziu pt noi, deci ne-am decis sa urcam intr-un autobuz cu etaj, la etaj, desigur, la dorinta nepotelei, si am pornit spre Dublin Castle. Am pozat un autobuz cu etaj, dar cele pt turisti treceau cam repede (vorbesc despre perioada cat am mers pe jos) ca sa le pot surprinde in toata splendoarea. Am remarcat cat de cosmopoliti erau trecatorii, erau cam de toate rasele si aspectele: asiatici cu ochi oblici, negri, arabi, indieni (din India), polonezi (fiica mea spune ca sunt f multi polonezi, am pozat un magazin de care nu sunt sigura ca e polonez, dar avea pe firma scris si Alimentara, cu tricolorul romanesc langa firma). Ca o paranteza la paranteza, mergand la un supermarket in Cork, al unor nemti, magazin preferat de fiica mea pt ca are marfa buna la preturi accesibile, vanzatorul, probabil ungur, ne-a spus f mandru ca are un prieten in Tg Mures de la care a invatat cateva cuvinte romanesti, primul fiind „alimentara”, dar s-a jenat sa ne reproduca tot vocabularul. M-am jenat si eu sa-i spun singura injuratura ungureasca pe care o stiu, am apelat doar la „io no pot kivano”si alte cateva cuvinte unguresti din dotare.

Multi, f multi trecatori erau turisti. Facand poze cu cladiri mai interesante mi-am dat seama ca si Bucurestiul nostru, vechiul Bucuresti, are cu ce se lauda, dar ce te faci cu traficul infernal de la noi (nici vorba de asa ceva in Dublin, cam la acelasi nr de locuitori), cu strazile sub orice critica (la Dublin nu puteai gasi o groapa nici daca o cautai cu lupa) si cu lipsa de organizare (am intrat la centrul pt turisti, unde o fi centrul pt turisti in Bucuresti?)
Se vede ca in Irlanda exista f mult granit (daca nu ma insel si pavajele cu piatra cubica de la noi tot cu granit irlandez au fost facute) pt ca multe strazi sunt pavate cu piatra cubica. Eu ma temeam mereu cand treceam cu masina prin Branesti pt ca e o portiune de piatra cubica, f alunecoasa, si au avut loc multe accidente in acea zona.

Multe cladiri, f frumoase de altfel, sunt cenusii, dar exista si destul de multe de caramida rosie, fiica mea spune ca acestea sunt influientate de stilul englezesc. Spre mirarea mea o parte din Castel era colorat in culorile pe care la noi le gasesti mai ales la vilele de parveniti. Probabil ca scopul era de a mai inveseli putin aspectul mohorat datorat vremii, stiut fiind ca zilele cu soare in Irlanda sunt cam rare.

Multe din plantele din Dublin si Cork arata ca niste Yucca sau Dracena f mari, cam ca niste palmieri, de fapt (si in Cork sunt f multi, sunt chiar palmieri, poate de acolo s-o fi inspirat Agaton?). Poate tot datorita climei am vazut in multe locuri flori viu colorate, o specie de cercelus care arata ca un arbust, petunii, dar cel mai mult mi-au placut begoniile tuberifere, multe si f frumos colorate si, mai ales, bine ingrijite.

In parcul de langa castel erau magnolii imbobocite, dar si smochini cu fructe.Pana sa ajungem la Castel am trecut pe un podul O’Connor, care avea de o parte si de alta cate o placuta de cupru inserata in asfalt cu o ilustrare si un pasaj din „Ulisses”, al lui Joyce, dar la mijloc se afla asezata tiganca cersetoare cu puradelul aferent si un pahar pt monezi asezata chiar in fata unei placi pe care as fi vrut sa o vad. Pe tiganca asta am reusit s-o pozez, pe alta care cersea in picioare nu am reusit, pt ca atunci cand am vorbit in romaneste si-a ascuns fata si a plecat.
Pranzul l-am luat la cafeneaua Castelului, eu am vrut sa vad in ce constau celebrii „fish and chips”. Pestele, pane, era mult si f bun, desi crusta era cam tare, cartofii prajiti semanau teribil cu „french fries” de la McDonalds (i-am mancat cu ketch-up) dar au fost prea multi pt mine, am luat o parte din ei la pachet, mai era si o salata cu un sos special alaturi. Pretul mi s-a parut f piparat, aproape 10E, dar nu l-am platit eu.

Ne-am mai plimbat putin pe langa Christ’s Church Cathedral, o cladire impresionanta ca toate catedralele, ne-am dus spre hotel si in timp ce copiii au chemat taxiul am pozat o impresionanta catedrala in stil gotic din apropiere. Am intrebat o tanara cum se numeste catedrala, mi-a spus ca St Patrick, dar din ghidul sumar al Dublinului luat de la hotel am aflat ulterior ca St Patrick e pe langa Castel.

A venit taxiul si am plecat la gara. Langa peronul de la care pleca trenul era un fel de alee delimitata cu lanturi, unde se statea la coada pt imbarcare. Trenul f curat, era plin. Noi nu aveam toate biletele in acelas vagon dar tânarul care avea bilet langa noi a fost f amabil si a facut schimb, iar controlorul nu a zis nimic vazand ca 2 biletele sunt pt alt vagon. Pe marginea liniei ferate am vazut f multe pasuni verzi (verdea Irlanda, nu-i asa?) pe care pasteau, dupa caz, vaci, oi sau cai. Copiii m-au asigurat ca voi putea poza pasuni pe care pasc cai chiar langa casa dar cand s-au dus cu nepotica sa calareasca un poney nu m-am simtit atrasa de perspectiva de a-mi petrece a doua zi in Cork pe coclauri.

Update 9 Martie 2025
Fotografiile făcute în 29 August 2008, Câte am putut recupera dintr-un laptop mai vechi. E posibil să fi pierdut unele postate pe Picasa și șterse de Google.

Jurnal de calatorie 28 august 2008

Calatoria a inceput seara tarziu, intr-un avion mare (in buzunarul scaunului se afla un document care se referea la A380, dar nu sunt sigura ca asa se numeste avionul cu care am zburat), plin de calatori. Pt ca am ajuns cam tarziu la check in si nu aveam locuri rezervate am primit locuri la coada avionului (penultimul rand). Experienta ultimei traversari a oceanului intr-un DC10, tot plin,, tot la coada avionului m-a facut sa prevad o calatorie mai putin placuta. Ce m-a deranjat atunci a fost faptul ca aproape continuu cel putin un pasager avea nevoie la toaleta si simtea nevoia sa ma inghionteasca. Asteptarile aveau sa-mi fie depasite, dupa cum se va vedea mai jos.
Prelungind despartirea "sfasietoare" a nepotelei de restul faamiliei am ajuns atat de tarziu la imbarcare incat mi-am auzit numele rostit cu disperare. in megafoanele aeroportului. Lupta cu bagajele de mana (al meu si al nepotelei, destul de greu pt umerii ei firavi, riscand sa o cocoseze) s-a sfarsit in favoarea mea, desi mi-a fost cam greu sa le tarasc pe scarile aeroportului, autobuzului si avionului. Am regretat nespus lipsa burdufului cu care fusesem rasfatata in calatoriile anterioare. Asteptarile sumbre care au inceput cand am aflat ce locuri avem au fost indeplinite cu varf si indesat. Avionul fiid plin de copii (deh, la ei incepe scoala mai devreme) tacanitul usilor de la toaleta a constituit muzica de fond a calatoriei. Fiind companie low cost nu s-a servit nici macar apa gratis, totul era contra cost. Nu mi-e clar daca au apucat toti pasagerii doritori de a cumpara mancare sa o si primeasca pt ca aproape tot drumul avionul a "dat din coada", scuturandu-ne mai ceva decat autobuzele de pe minunatele noastre drumuri. Cica au fost turbulente, pesemne ca in cinstea noastra atmosfera s-a decis sa danseze rock and roll (din fericire rollul a lipsit) stiind probabil ca matusalemica-mi persoana e contemporana cu inventatorii si regii acestui dans (ma refer la Beatles si Elvis, of course)
Nepotica, avand nenumarate zboruri la activ (si cand zic nenumarate nu glumesc, chiar a zburat de atatea ori incat a pierdut sirul numaratorii) mi-a marturisit ca niciodata nu a fost atat de scuturata si nu simtea deloc nevoia sa-i fie rearanjata mancarea in stomac. Totusi gingerul (luat in eventualitatea raului de avion, ea avand rau de masina) a folosit doar la potolirea cu succes a unei serii de sughituri.
Calatoria avand loc noaptea si locurile fiind la geam (al ei, de fapt, dar cu putin efort am putut privi si eu pe geam) am avut parte de frumoase privelisti ale oraselor luminate (nepotica spunea razand ca se va transforma curand in girafa pt ca, fiind geamul cam sus pt ea, a trebuit sa-si intinda gatul) am zburat un pic si deasupra Angliei, parca peste Liverpool, daca am inteles eu bine ce mormaia pilotul. La un moment dat avionul a inceput sa coboare spre niste lumini, dar brusc a luat din nou inaltime. Stewardesa ne-a asigurat ca "everything is OK" iar pilotul si-a cerut scuze ca e ceva cu traficul. Tot curajul pe care il adunasem pana atunci a luat-o la goana, pt ca multe dezastre aeriene descrise cu lux de amanunte pe canalele de documentare vorbeau de aterizari ratate, si tocmai asistasem la una. E drept ca eram in avans fata de ora programata, totusi... Dar a dat domnul si am aterizat cu bine in aplauzele, cam anemice (dupa atata scuturat, pesemne) ale pasagerilor. A reinceput lupta cu bagajele de mana tarate pe scari (desi domnul amabil de langa mine, cu mai multa experienta, spunea ca, in ciuda asteptarilor pasagerilor din spate, se va deschide numai usa din fata pt a putea coborai pe burduf, a avut dreptate doar pe jumatate, s-a deschis doar usa din fata, pt a cobori pe scara).
Aeroportul mi s-a parut mai mare decat Otopeniul nostru, desi Irlanda are sensibil mai putini locuitori (ginerele meu sustine insa ca Dublinul are 2 milioane de locuitori, cat Bucurestiul, zice el, dar eu cred ca Bucurestiul are mai multi). Am gasit repede bagajele, le-m incarcat pe un carucior si am pornit spre iesire. La controlul pasapoartelor functionara a intrat in panica (lucru ce nu s-a intamplat la Bucuresti) cand a vazut o matroana cu pasaport de Romania careisotea un copil cu pasaport american. Cred ca deja isi inchipuia cum va fi avansata ea pt ca a ajutat la descoperirea unei retele de traficanti de copii, dar a parut vizibil usurata cand nepotica i-a raspuns, in engleza of course, la intrebarile de control. M-am felicitat ca mi-am tinut gura si n-am admonestat-o pe nepotica pt ca a intarziat, cum mi s-a parut mie, o vesnicie cu raspunsul.
Au urmat imbratisarile cu fiica mea si asezatul la o coada destul de mare dar care mergea fff repede (mai ales avand in vedere ora inaintata, era miezul noptii) pt a lua un taxi. Am fost impresioanata, bineinteles placut, de organizarea si ordinea personalului care chema taxiul. Am ajuns la hotelul unde fiica mea rezervase locuri inca din Romania, un hotel f curatel, undeva nu prea departe de gara spre Cork. Si asa s-a sfarsit prima zi (adica noapte) a calatoriei.