Masa festivă de ziua mea de naștere

 Înainte de a începe să mâncăm felurile pregătite pentru mesele festive soțul meu mă întreabă ”ai făcut poze?” ca să nu intru în panică văzând că se golesc platourile și eu nu le-am imortalizat pentru vecie (cred eu)

Am avut două feluri de sardinele marinate, unele simple și altele picante. Pe platou nu s-au putut deosebi, dar gustul a fost diferit.

Mie îmi plac mult fructele de mare, în special mini caracatițele, moscardini pe numele lor italienesc, pe care le-am folosit din plin ca ornament.

De data asta am pregătit ceva mai puține platouri și feluri dar tot mai avem din ele și la ora asta. Dacă vă veți uita la toate pozele veți observa că trei platouri par identice, cu mici variații de culoare. E vorba de cele cu ardei iuți umpluți cu cremă de brânză (de la Cora Lujerului) și trei feluri de salam: Sinaia, Chorizo și Potcoava vândute ca atare la Mega Image.

Pe unul din platouri am pus alternativ măsline cu ardei iuți Piri-Piri (ia gura foc) și ouă marinate în sos de soia și zeamă de lămâie. Au culorile și forma atât de asemănătoare încât pur și simplu nu ne-am dat seama ce am luat de pe platou decât atunci când am băgat în gură.

Am reușit să-mi satisfac și o fiță mai veche, de a aranja alternativ ouă de prepeliță fierte și mini mozzarella, care u culoare și formă asemănătoare. Mi s-a părut nostim (funny cum le place americanilor să zică).

Sarmalele le-am cumpărat gata făcute de la restaurantul cu autoservire Rustic din cadrul hipermarketului Cora Lujerului.

La friptură am făcut o greșeală de dozaj, prea mulți cartofi dulci pentru câtă carne a fost. Am preparat-o la multicooker Tefal One Pot, după ce în prealabil am rumenit carnea pe aragaz. În 30 de minute din momentul în care s-a produs presiunea necesară a fost gata.

În loc de tort am avut găluște cu prune (congelate, de la supermarket) și a trebuit să fac o doză de insulină rapidă pe lângă cea retard ca să revin la valoarea controlată a glicemiei, dar nu mi-a părut rău. Atâta doar că nu pot să repet asta de câte ori am chef de ceva dulce. Dar odată pe an e ziua mea de naștere!

Testează starea creierului tău.

 Test care ar putea da indicații despre starea mintală.

1. Dacă vezi doar o față starea e foarte rea.

2. Dacă vezi 5 animale nu e rău, dar e loc de mai bine. Trebuie să iei măsuri.

3. Dacă vezi 9 animale creierul este normal.

4. Dacă vezi 14 animale e foarte bine.

5. Dacă vezi mai mult de 16 animale felicitări, starea este foarte bună.

A picture can test your brain health and whether you have Alzheimer's disease. This is an observation test picture. Share this picture with the elderly at home, and let the elderly test it. It depends on how his brain health is, because the most worried thing for the elderly is that they are afraid that they will develop Alzheimer's disease, which is a common disease among the elderly.

　　In the picture below, how many animals can you see?

　　The results of the test are as follows:

　　1. You can only see people, which means that there are problems with your observation of things, the health of your brain is worrying, and the risk of suffering from Alzheimer's disease is very high.

　　2. You can see 5 animals. Although your brain condition is not that bad, but the condition is not very good. You need to pay more attention and improve it.

　　3. You can see 9 animals, which shows that your brain health is normal.

　　4. You can see 14 animals. Your brain health is very good. Keep it up.

　　5. If you can see more than 16 animals, then you must congratulate you, your brain health is very good.

https://www.163.com/dy/article/G3ML5A71053717B6.html

Ale tinereții valuri.

 Nu-mi pot stăpâni râsul când îmi amintesc întâmplarea asta. S-a desfășurat în studenție, perioada cea mai frumoasă din viața mea, pe parcursul mai multor ani.

A început în anul întâi când, după o sesiune dulce-amară (9 la fizică și 5 la Chimie Anorganică, singurul 5 din toată facultatea, nici măcar 6 nu am mai luat, doar de la 7 în sus, ba chiar am avut o sesiune, ultima, cu 10 pe linie) am ajuns la Predeal, în tabără.

Acolo se organizau tot felul de acțiuni distractive, între altele niște concerte la care se produceau doi bolivieni, Mario și Eduardo. Mario era frumușel și simpatic, dar tare afemeiat, ne-a făcut curte la mai multe fete din acea tabără. 

S-a terminat vacanța și tabăra, am plecat fiecare la căminele sau casele noastre. Noi locuiam atunci la căminul de lângă Operă, câte 4 în cameră. Nu era prea plăcut în sesiune, dar am terminat anul cu bine. Băieții nu au fost așa norocoși ca noi, au stat cam 20 într-o cameră, în alt cămin.

În anul doi am fost mutate la Grozăvești. Un fel de garsoniere cu două paturi, două mese, o chiuvetă, două dulapuri, două veioze, ce mai, lux. În același complex locuiau și studenții străini de la Institutul de Petrol și Gaze, aflat atunci în spatele Sălii Dalles, fiecare cu câte un student român care să-l ajute să învețe mai repede limba.

Atunci mi-am adus aminte de Mario și când i-am aflat numele complet) îl știu și acum, e lung tare, dar nu vi-l spun) și numărul camerei în care locuiește am decis, împreună cu alte colege, să-i jucăm o farsă. Am compus o scrisoare înflăcărată de amor, am semnat-o Victoria Ionescu, am dat altă adresă și am trimis-o. Fetele au stat la pândă să vadă dacă apare vreun plic pe acel nume pe masa unde se depuneau scrisorile pentru locatare dar nu au văzut nimic.

Atunci m-au îndemnat să mai scriu o scrisoare, și apoi încă una... nu mai știu exact numărul lor. Văzând că Mario tace ca porcul în păpușoi la un moment dat ne-am plictisit de joaca asta. 

În anul III am fost mutate în blocul vecin cu cel în care stăteau băieții de la Petrol. S-a dezvoltat atunci un sistem de comunicare inedit, cu scris pe geam. Se puneau întrebări de genul ”cum te cheamă?” ”vrei să mergi la plimbare?” etc. Colega mea de cameră, care avea în acel bloc un prieten român cu care apoi s-a căsătorit, l-a acostat la un moment dat pe Mario, spre marele meu amuzament. I-a spus că îi place mult de el și că o cheamă Victoria.

În momentul acela m-am supărat, am plecat din cameră, ea a venit după mine și a promis că nu va continua jocul. După câteva luni, când deja uitasem de farsă, am fost chemată în hol de Mario care a bâiguit ceva despre niște notițe care i-ar trebui și pe care numai noi, cele de la chimie. le-am fi putut avea.

Dacă ar fi fost la Facultatea de Tehnologie, care se ocupa cu chimia petrolului, poate ar fi fost plauzibilă cererea lui, dar el era la Foraje și bineînțeles că nu i-am dat nici un caiet. A mai trecut un an și prin anul patru iar m-a chemat Mario în hol și m-a luat la fix ”tu ești Victoria Ionescu care mi-a trimis scrisori”.  M-a bufnit râsul și l-am aprobat.

Nu m-a crezut, a vrut dovada, așa că ne-am strâns iar colegele și, ca de obicei, eu am compus scrisoarea iar ele s-au amuzat copios. I-am trimis-o și atunci mi-a povestit că după ce a primit primele scrisori a căutat pe numita Victoria Ionescu, care chiar exista în acel bloc și era studentă la filologie. Biata fată a fost uluită, i-a adus caiete, i-a scris ceva pe o hârtie, i-a arătat că nu e scrisul ei. Ba chiar a început să plângă pentru că ea avea logodnic și Mario îi punea relația în pericol.

Ce l-a necăjit cel mai tare pe Mario e că eu scriam că trec pe lângă el dar el este mai rece ca un bloc de gheață. ”Eu rece?” întreba el revoltat, iar eu râdeam.

Mario a plecat în țara lui iar eu am rămas să slujesc patria, dar cum v-am spus, tot mai râd când îmi amintesc de farsa respectivă. Iar când s-a mai întâmplat să sufăr din dragoste mi-am zis că așa îmi trebuie dacă mi-am bătut joc de băiat. Doar se știe că totul se plătește în viața asta, și bine, și răul.

 

The Leopard of Kilimanjaro

Citesc cu mult interes și plăcere un adevărat roman compus din povestiri despre vânătoare scris ca explicații ale tablourilor pictorului John Seerey-Lester.

http://www.seerey-lester.com/johnhunts2-22.html

Tabloul ”One dog night” povestește despre un leopard de pe muntele Kilimanjaro și asta mi-a adus în minte un cântec drag inimii mele, ”The Leopard of the Kilimanjaro” (킬리만자로의 표범) By 조용필

Iată descrierea tabloului:

As light turns to dark, a male leopard cautiously follows a well-worn path in the shadow of Mount Kilimanjaro. The cat has been here before, perhaps as recent as last night. As it slinks in and out of the long grass at the side of the trail, it passes the familiar dimly glowing lights of a nearby village. The cat continues on its seemingly purposeful mission. It frequently stops to sniff tracks and check out its surroundings. Native voices, possibly herdsmen, fade away as the cat continues on its way, but now walking closer to the ground. It stops and crouches low, it peers through the grass and watches the comings and goings of an unfamiliar tented camp. Patiently it waits. The fires still blaze all around the camp, but the strange voices are silent. The bright cold moon illuminates the scene as the leopard with characteristic stealth slinks towards the camp. It approaches one tent and silently circles it once before its attention is drawn to another. Still creeping low to the ground undeterred by the flickering light of the fires, it picks up its pace and, with the feline audacity, common only to leopards, it rushes through the open flap of the tent and in a flash, steals away with its chosen prey and disappears into the night. The year is 1903; the place is German East Africa (later Tanganyika, now Tanzara). The camp is that of two hunters, a young Austro-Hungarian sporting gentleman and an old African military man. The men had pitched their tents about one hundred yards apart and were there to hunt elephant in the area that was soon to be a protected reserve. The old African owned a bulldog, named Simba. He loved his dog and it went everywhere with him. It would sleep under the bed in his tent. This night however, his massive loyal companion was snatched from beneath him with unbelievable speed by the marauding leopard. Although the leopard was forced to eventually drop its quarry by the pursuing hunters, the poor dog was killed

Versurile cântecului, traducerea în engleză de pe You Tube

[narration]

Have you ever seen a hyena which roams around the foot of the Mountain, searching for something to eat.

It always seeks the putrid flesh of dead animals.

I don't want to be a hyena, but a leopard.

I want to be the leopard which climbs to the top of the snow-covered Kilimanjaro, starves, and then freezes to death.

[narration]

Sometimes I become great when I awake, and sometimes I become shabby when I awake.

Now I am resting for a while at a dark corner of the Earth.

My existence cannot be traced in any light of the city full of ambitions.

What does it matter even if I am thoroughly dumped alone in the center of this large city?

For there was a man called Gogh, who lived a more miserable life than me.

[song]

I can't come to this world like a wind and leave it like a droplet of dew.

I have to leave my trace behind.

Even though I may disappear totally like a strand of smoke,

I will burn like a brilliant flame.

[song]

Don't ask me.

Don't ask me why I struggle so hard to climb such a lofty place.

What if there is no one who understands the blazing soul of a solitary man?

[narration]

When you feel your life is empty and lacking,

there is nothing to solace you in this poor world.

But they say what makes such a poor world look rather beautiful is love.

They easily say that, because they don't understand that love makes one absolutely solitary.

They easily say that, because they don't realize that the deeper the love, the deeper the solitude.

[narration]

You said you loved crickets.

I also love crickets.

You said you loved lilacs.

I also love lilacs.

You said you loved nights.

I also love nights.

And I also love what is splendid in one aspect and desolate in another, and is filled in one aspect and void in another.

Cheers to my youth!

[song]

To love is to become lonely because you put your fate at stake.

Because everything is put at stake, you feel lonely.

Both love and ideal demand everything.

To put everything at stake is to be lonely.

[song]

Love is the heart-breaking passion which entails parting.

What is left at the end of the passion?

To love is not to regret even in the case that everything is lost.

Only after that, you can say you had a love.

[narration]

No matter how deep the night is,

I will stand as a streak of light.

No matter how barren and scorched the soil is,

I will stand as the pure sound of a stream of water.

Even though the intense storm sweeps away grass and trees,

I will stand as a tree which is not broken.

The reason why I live now in this world is

that the 21st century needs me desperately.

[song]

Is that cloud or snow, over there at the lofty peak of the Kilimanjaro?

Today also I will climb with a backpack on my back.

Shaking hands with the solitude encountered in the Mountain,

I will become the Mountain at the spot.

--------------------------------------------------------------------------------------------

The lyrics, written by Yang In-Ja (양인자), were inspired by the short story, "The Snows of Kilimanjaro," by Earnest Hemingway.

Cho Yong-Pil was awarded the Medal of Culture by the Minister of National Resources and Tourism of Tanzania Government, Zakia Meghji, on September 26, 2001, for promoting the Mount Kilimanjaro through this song in Korea.

https://youtu.be/_66W8Erw6JA