Pe hartia de copt am turnal vreo doua linguri de ulei de floarea soarelui amestecat cu ulei de arahide, apoi am taiat pestisori doua cepe mijlocii, am pus si cateva rondele de usturoi si apoi am presarat piper din belsug (l-am cumparat gata macinat de la magazin si deja, vorba lui Joe Barkson, a inceput sa aiba gust si aroma de rumegus) si am asezat frumos ciupercile carora le-am retezat piciorusele.
In prealabil am spalat ciupercutele (am avut grija sa nu aiba lamelele libere, ca sa nu se imbibe cu apa.) si odata asezate in tava le-am stropit cu putin sos de soia si am presarat piper si pe ele. Intre timp sotul meu ma bodoganea ca de ce inventez eu ceva, ca sigur nu o iasa bine si pestele va fi uscat si fara gust. In burta pestelui am pus cam 50g de unt si cateva frunze de salvie culese de la fereastra (adica din ghiveci). Apoi l-am presarat pe ambele parti cu Cajun Mix (din Irlanda, e un amestec de condimente usor iute care imi place f mult)
Pe net se gasesc tot felul de retete de Cajun Mix (pe cel cumparat de mine din Irlanda nu scrie compozitia, o fi secret de stat, magazinul era unul cu pretentii ecologiste si preturi in consecinta), nu lipsesc sarea, usturoiul praf, ceapa praf, ardeiul iute (de preferat Cayenne, care e destul de iute) si ceva buruieni gen oregano, cimbru, busuioc, etc, uscate bineinteles, unii pun si boia dulce de ardei.
In final am taiat capul salaului, adica l-a taiat sotul meu, pt ca nu incapea in tava, pestele, nu sotul :), (dar l-am reconstituit la final pt poza), am pus artistic cateva feliute de lamaie pe corpul salaului, am acoperit tava cu hartie de copt si am bagat-o in cuptorul incins la vreo 180 C. Dupa vreo 20 de minute am adaugat nu paharel mic (cel mult 50ml) de vin alb (de la mosie) si dupa inca 20 de minute sotul meu a verificat daca se desprind aripioarele (eu ascultam la telefon ce-mi spunea o verisoara care fusese in vizita la una din matusi, trecuta si ea de 86 de ani, matusa, nu verisoara, si cu sanatatea in stadiul corespunzator acestei varste)
As fi vrut sa fiti si voi la masa sa auziti cat mi-a laudat sotul produsul, ba chiar si-a cerut si scuze ca m-a bodoganit, asta dupa ce i-am multumit ca a adus acasa salaul.