Aniversare in bucatarie

Liei ii place sa gateasca. Am mai spus-o. Dar atunci a folosit ca inspiratie cartonasele ei. De data asta a tinut neaparat sa nu respecte nici o reteta. A luat cartea Sandei Marin si m-a invitat sa aleg ingredientele "bazice". Civilizatia engleza are ce are cu "basic" daca stii cateva date elementare poti sa dezvolti apoi acea tema pana obtii ceva nemaivazut sau macar comestibil.

Am ales ingredientele de la un tort, nu mai stiu care: 150g zahar, 100g faina, 6 oua. Le-am ales pt ca nu trebuiau separate galbenusurile de albusuri, pt ca ei, dupa atatea mutari, nu mai stiu prin care coclauri se afla ustensilele proprii de bucatarie, iar in dotarea casei nu exista tel sau mixer. 

Dar SM zicea ca se bat ouale intregi cu zaharul la Bainmarie, Lia nici n-a vrut sa auda sa urmam reteta ad literam. Asa ca am frecat ouale la rece. Dupa indelungi incercari de omogenizare am declarat ca putem pune faina. Lia a vrut si cacao. Eu stiu ca trebuie sa exista un echilibru intre faina, oua, cacao si zahar, pt a iesi un blat reusit. Am cedat insistentelor si am pus si cacao, cateva lingurite. Aveam doua feluri de faina, normala (plain) si gata pregatita pt copt (self-raising, cu toate adausurile necesare ca sa creasca alautul). Am ales self-raising. Mare greseala, cum o sa vedeti mai jos.

Lia a pus ca arome esenta de vanilie si coaja de lamaie. Intre timp Maria murea de foame, dar astepta rabdatoare. Am bagat minunea de aluat la cuptor intr-o cratita tapetata cu hartie unsa cu unt si Lia s-a ocupat de crema, care consta din fructe tip berry, strawberry (capsuni),  raspberry (zmeura), blueberry (afine) zdrobite si amestecate cu zahar. Noi, adica eu si Vasile, am pregatit restul mesei (mai tarziu a luat parte, mare parte, la aceasta pregatire definitivand ce am inceput noi insasi sarbatorita).

Cand sa scoatem blatul din cuptor catastrofa! Era cel mai caraghios blat vazut vreodata, cu o cocoasa mare intr-o parte. Ma uitam siderata, nu-mi venea a crede ca un blat la care am contribuit si eu poate arata asa. In plus imediat ce l-am scos din cuptor a inceput sa fasaie si sa se dezumfle. Nu stiam daca sa rad sau sa plang, Lia a ales sa se enerveze. S-a calmat cu greu si am lasat-o singura in bucatarie sa mai repare ce se poate repara.

A taiat blatul in bucatele, a amestecat frisca batuta cumparata ca atare de la magazin (neindulcita!) cu zahar si cacao, apoi ea stie ce a facut, destul ca pe farfurie a aparut ceva care chiar semana cu un tort. A fost bun la gust, am capatat si eu o bucatica, desi evit sa mananc dulciuri facute cu zahar, dar facusem din nou o calatorie in centru, marsaluind cativa km ca sa cumpar o cana de masurat. Cana dadea masurile in oz, am inmultit cu 3 (1oz, uncie adica, in engleza ounce=28,3g). Mai greu a fost sa aflu la English Market, de unde am cumparat cana, cati ml are un ceainic de inox pt gaze de 48oz (1fluid oz=29,57., am aflat acasa, de pe Google), deci aici aproximatia cu 3 e si mai aproape de adevar. Ciudat e ca in State stiam ca 16oz=0,5l, in EM nu mi-a mai functionat aritmetica.

Cred ca efortul fizic a compensat zaharul ingurgitat. Data fiind ora destul de inaintata si foamea tuturor nu mi-a mai ars sa fac si poze. Destul sa spun ca de dragul Liei am adus din tara coriandru macinat (s-ar fi gasit si aici) amestecat cu cimbru cumparat proaspat din piata si apoi uscat, cel de la magazin poate fi ars in soba pe post de rumegus, pt ca deja nu mai are nici un miros, si am facut chiftelute, de data asta din carne de porc, pt ca tot n-am gasit carne tocata de pui. Numai ca vegetarienii au refuzat sa le consume si nici Lia nu s-a simtit indemnata sa le mai guste.

Seara s-a terminat frumos, cu imbratisari.


Iata si versurile, de pe Lyricsmania:

J'ai mis mon complet neuf,

Mes souliers qui me serrent,

Et je suis prêt déjà,

Depuis pas mal de temps,

Ce soir est important,

Car c'est l'anniversaire,

Du jour où le bonheur,

T'avait vêtue de blanc,

Mais , je te sens nerveuse,

Au bord de la colère,

Alors je ne dis rien,

Mieux vaut être prudent;

Si je disait un mot,

Ton fichu caractère,

M'enverrait sur les roses et on perdrait du temps.



Il est huit heures un quart,

Et tu attends la robe,

Qu'on devait te livrer ce matin au plus tard,

Pour comble tes cheveux, au peigne se dérobe,

Tout semble se liguer pour qu'on soit en retard,

Si tout va de ce train,

La soirée au théâtre ,

Et l'auteur à la mode,

On s'en fera un deuil,

Adieu pièce d'Anouilh, d'Anouilh ou bien de Sartre,

Je ne sais plus très bien, 

Mais j'ai deux bons fauteuils.

Bon anniversaire, Bon anniversaire,

Ta robe est arrivée, enfin

Tu respires, moi pour gagner du temps,

J'e t'aide de mon mieux,

Tout semble s'arranger, mais soudain c'est le pire,

La fermeture s'arrête et coince au beau milieu.

On s'énerve tous deux, on pousse et puis l'on tire,

On se mêle les doigts, on y met tant d'ardeur.

Que dans un bruit affreux,

Le tissu se déchire,

Et je vois tes espoirs,

Se transformer en pleurs.

Aux environs d'onzes heures,

Enfin, te voilà prête,

Mais le temps d'arriver,

Le théâtre est fermé,

Viens, oui viens nous irons souper tous deux,

En tête à tête,

Non tu as le coeur gros,

Tu préfères rentrer.

Par les rues lentement,

Nous marchons en silence,

Tu souris, je t'embrasses,

Et tu souris encore,

La soirée est gâchée mais on a de la chance

Puisque nous nous aimons,

L'amour est le plus fort.

Bon anniversaire,

Bon anniversaire,

Bon anniversaire. 

Astazi e ziua ta

Azi pe cerul Corkului nu e nici un nor. Sunt atat de rare asemenea zile! Parca si soarele e bucuros ca azi e ziua fiicei noastre mai mici. Si toata natura ii canta:

ASTAZI  E  ZIUA  TA
ZI  FRUMOASA  CA  TINE!

LA MULTI ANI!

Jurnal de calatorie Irlanda 2010 Culture Night 24 Septembrie 2010 Part II

Era de-acum noapte bine si eu inca nu ajunsesem la Offices of Leahy and Assocs Architects Ltd unde era anuntata o expozitie de pictura si sculptura. Cu harta in mana si bazandu-ma si pe cunostintele mele despre geografia orasului am traversat Canalul de Sud si m-am indreptat spre centru. Expozitia se afla pe Camden Quai, nume care imi parea cunoscut, stiam ca trebuie sa fie undeva in apropiere de Shandon. Am iesit insa in dreptul altui pod, aflat mai la vest, langa Dominican Church.

Dominican Church

Pe chei masinile stateau la coada pt ca doi Gardai (politia irlandeza) controlau fiecare masina uitandu-se cu atentie la sofer. Se intamplase asta si in seara in care am venit, se pare ca cineva a comis un accident si a fugit de la locul faptei. Langa biserica era un cort si la usa cladirii buchetul de baloane semnaliza ca si acela e un punct de interes cultural. In cort se vindea mancare, dar nu-mi era deloc foame (ar fi trebuit sa-mi fie, trecusera cateva ore bune de cand am plecat in expeditie si am umblat f mult pe jos).  Nu m-am mai uitat la harta sa vad despre ce e vorba ci am intrat in cladire. Intr-un holisor si o camera alaturata erau mai multe statui  de caini in diferite pozitii, erau de culoarea lutului. Am intrebat o tanara ce eveniment are loc acolo si mi-a raspuns ca e vorba de poezie. Am oftat cu regret, nu stiu destula engleza si nici nu aud prea bine ca sa gust asemenea delicatesa. Intre timp s-a deschis usa salii cu poeti si participantii au inceput sa iasa. Am zarit niste planse pictate de copii (cand am iesit am vazut afisul cu Children of the Europe) si mi-am zis ca e o buna oportunitate sa fac poze. N-am stat prea mult pt ca era un aer greu de respirat, camera era f mica si se vede ca in Cork sunt multi amatori de poezie care s-au tot perindat pe acolo in timpul serii. Am intrebat incotro e OLAAL ca sa fiu sigura ca nu ajung iar cine stie unde, era in dreapta si nu in stanga asa cum credeam eu.

Nu era departe si speram sa mai fie deschis, desi dupa program urma sa ajung in ultimele momente. Am traversat cateva strazi si am ajuns in dreptul altui punct cultural, Camden Palace Hotel. Dinauntru se auzea muzica (era tot o formatie de percutionisti, asta a fost norocul meu in acea noapte, sa-mi bubuie tobele in cap) de coloratura africana, intr-adevar din formatie faceau parte si niste negri. Vizitatorii pareau sa se simta f bine, mirosea puternic a cafea iar peste tot erau ciudatele statui de caini.

Atmosfera era ceva intre balci si circ, dar intr-un mod placut. Spatiul era larg si in semiumbra. Nu fuma nimeni, de altfel asta mi-a placut peste tot pe unde am fost, ca nu se simtea nici macar miros de fum de tigara, fumatorii ieseau in strada daca simteau nevoia sa-si alimenteze viciul. Si acolo se servea mancare la un ghiseu, am vrut sa iau niste peste dar cand am auzit ca o bucatica ce masura cam 3/5 cm costa 4E am renuntat. 


Mi-am alimentat in schimb dorinta de cultura intrand in sali ce evident erau ateliere de pictura, mi-a placut in mod deosebit una cu picturi abstracte armonioase, m-am bucurat ca am putut rasfoi un album de Vasarely care avea si niste reproduceri pe care nu le mai vazusem in alta parte, am trecut f repede prin cel de Pollock (un fel de guru american al picturii abstracte) si am remarcat intr-un colt cateva sticle de vin frumos aliniate si dupa toate aparentele consumate chiar in timpul actului creatiei judecand dupa urmele de vopsea de pe ele. 

O scara destul de ingusta ducea la etaj, un anunt ne avertiza sa nu bagam in seama cainii. Intr-adevar erau o multime de caini, mai mici sau mai mari, toti intepeniti in diverse atitudini, unul dintre ei avea si un rahatel de culoarea lutului sub el. M-am uitat la ei cu placere si abia intr-un tarziu am vazut o masa mare pe care erau statui de caini in plin proces de faurire iar sub masa deja erau multe care aveau nevoie doar de stratul lutos ca sa fie terminate. Materialul din care erau facute era de hartie de ziare si bete, am fost incantata de acest mod de a recicla hartia. 

Un anunt preciza ca sunt  peste 100 de caini de papier mache in interior. La acea ora inaintata era o familie cu un copil care se simtea de minune printre atatia caini. Mi-ar fi placut sa fie si Lia acolo dar deja controland telefonul la Blackrock Castle vazusem ca am trei apeluri nepreluate. Fiind weekend era clar ca Vodafone si-a pastrat obiceiul din Romania de a nu transmite apelurile preluate si la destinatar pt ca telefonul era pus pe vibrat si trebuia macar sa-l simt daca nu-l auzeam. Cu greu reusisem sa transmit un sms cand am ajuns din nou langa City Hall dar Maria renuntase sa mai ia legatura cu mine.

Nu m-am lasat cuprinsa de frustrarea de a nu fi cu cei dragi si am continuat sa admir privelistea. Se pare ca avusese loc si un workshop de desen cu copii, acum copiii erau deja in pat, spre deosebire de acum doi ani cand numeroase familii isi plimbau inca odraslele prin oras aproape de miezul noptii. Atunci curiozitatea era mare, probabil ca si dezamagirea a fost pe masura. Lia si Maria au fost la Lifetime Laboratory unde era un program special pt copii, ar fi vrut sa mearga si la UCC School of Music & Theatre dar au renuntat, era cam departe, eu am trecut pe langa ea dar nu era aproape nimeni in fata cladirii.

Totusi, ca sa fiu dreapta, in momentul in care am iesit din Camden Palace Hotel a sunat telefonul si am putut comunica bine cu familia, dar era deja mult pra tarziu ca sa mi se alature.


Am mai ascultat putina muzica si , cu brosura in mana, mi-am continuat periplul. F aproape era Basement Project Space, tot cu muzica si arte vizuale, dar era deja inchis. Trecusem de OLAAL si m-am intors fara sa mai sper ca mai e deschis dar surprise, usa era deschisa invitandu-ne sa vizitam expozitia de pictura. Cea de sculptura, aflata dupa toate aparentele la etaj, nu mai era accesibila. 

Picturi de James Leahy

Picturi de Niamh Slack

Picturi de Margaret Kent

Picturi de Veronica Heywood

Mi-au placut tare mult tablourile vazute, desigur James Leahy avea cele mai multe expuse dar si cele ale lui Niamh Slack, Margaret Kent sau Veronica Heywood mi-au placut. Intr-o mica salita se ofereu vizitatorilor alune, chips cu branza si ceapa (f gustosi, nu numai datorita orei inaintate) si vin alb sau negru, Am urmat exemplul altor vizitatoare si intre cateva tablouri admirate, poze cu cele expuse si urcat pe scara am consumat cu pofta alimentele si am baut cate putin atat din vinul rosu cat si din cel alb. A fost buna ideea cu snackuri pt ca altfel dupa atata vin de buna calitate nu stiu daca mai ajungeam acasa. Inainte de plecare o doamna m-a intrebat daca am venit de una singura (are on your own) si de unde sunt. I-am spus cu sinceritate ca acolo mi-a placut cel mai mult din tot ce am vizitat in acea noapte (si nu vinul era de vina, cautand mai tarziu pe net la adresele participantilor --am reusit nicicum sa gasesc adresa lui James Leahy, www.jlrt.ie--am fost si mai incantata de cele vazute)

Am fost invitata sa scriu in cartea de oaspeti si la adresa am pus Bucharest, Roamania, SE Europe, desi erau membri UE ca si noi, si nu americani care stiau despre Romania doar ca e tara lui Dracula, si asta din filme si cartea lui Bram Stocker si nu din stradaniile diversilor ministri ai turismului de la noi.

In centru era plin de grupuri de tineri f veseli care se plimbau sau se indreptau spre numeroasele puburi cu muzica. Nu lipseau nici patrulele de gardai (merg ca militienii nostri pe vremuri, doi cate doi, mi-am amintit bancul care spunea ca explicatia e simpla: unul stie sa scrie si altul sa citeasca. In fata unui magazin care are deja vitrinele decorate pt  Haloween am ramas cu gura cascata, una din gardai mi-a zambit.

In aleea Mutton Lane de asemenea era multa lume care parea sa se simta f bine, se pare ca taverna respectiva are o bere f buna. Multe din frumusetile tinere ale Corkului deja rivalizeaza la dimensiuni cu mine, asta nu inseamna ca se jeneaza sa arboreze, in ciuda frigului, decoltee generoase, pantofi cu tocuri cui f inalte si, mai ales, rochite sau fustite care acopera cu greu fundul, depasindu-l cu cel mult un cm. Doua dintre ele erau cat pe ce sa-si franga pretioasele tocuri in spatiul dintre caramizile podului pietonal care duce la Grand Parade, spre amuzamentul cersetorului care astepta acolo mila trecatorilor.

Mutton Lane

De altfel am remarcat ca f multe tinere, indiferent de aspect sau gabarit, poarta fustite sau pantalonasi ffff scurti. Unora le sta chiar bine, ai ce vedea, am vazut sambata doua in Tesco, in rochii negre de seara si pantofi f eleganti, le-ar fi stat f bine ca fotomodele.


As fi luat un taxi de pe Grand Parade, eram cam obosita, dar am rezistat cu brio tentatiei. Am ajuns acasa aproape de miezul noptii , inca incantata ca seara a fost atat de reusita, cu un mic regret ca nu au mers si ai mei cu mine, desi nu stiu daca s-ar fi simtit tot atat de bine ca mine.

Banc la ordinea zilei

Ma rog, s-ar putea sa se fi schimbat ordinea de zi, fiind eu cam departisor de frumoasa si locuita noastra tara s-ar putea sa nu mai fiu asa de la curent cu toate mish-mashurile, dar cum bancul de mai jos circula intr-o veselie pe net am sa-l copiez de pe unde pot si apoi o sa dau varianta initiala, mult mai veche, ehe, de prin mileniul trecut...

Primarul Parisului era foarte îngrijorat în privința invaziei de porumbei de pe Champs-Élysées. Nu putea nicidecum să-i alunge din oraș. Întregul Paris era plin de rahat de porumbei.
Parizienii nici nu mai puteau călca pe alei, nici să conduci nu mai avea niciun haz. Costa o avere să tot cureți străzile și trotuarele.
Într-o zi intră în primărie un om care-i face primarului o ofertă.
„Îți pot scăpa frumosul oraș de plaga columbească fără nicio plată. Dar trebuie să promiți că nu-mi vei pune nicio întrebare. Sau, îmi poți plăti un milion de euro și să-mi pui o întrebare.”
Primarul cântări oferta și o acceptă rapid.
A doua zi, omul se cățără în vârful Turnului Eiffel, își descheie redingota și eliberă un porumbel albastru.
Porumbelul albastru dădu de câteva ori din aripi și apoi se pierdu în înaltul cerului parizian.
Toți porumbeii din Paris au văzut porumbelul cel albastru și s-au adunat în aer în urma acestuia.
L-au urmat cu toții într-un nor uriaș spre Răsărit, departe, departe. A doua zi, porumbelul cel albastru s-a întors complet singur la omul ce-l aștepta încă în vârful Turnului Eiffel.
Primarul era în extaz. A considerat că omul și porumbelul albastru au înfăptuit o adevărată minune scăpând Parisul de plaga porumbească.
Deși omul cu porumbelul nu ceruse nimic, primarul i-a înmânat un cec cu un milion de euro și i-a spus că, într-adevăr, voia să-i pună o întrebare.
Chiar dacă s-au înțeles că nu-l costa nimic pentru curățarea orașului, se hotărâse să plătească un milion pentru a putea pune O ÎNTREBARE.
Omul acceptă banii și-l invită pe primar să-i pună UNICA întrebare.
Primarul întrebă:
„Aveți și un țigan albastru??”


Varianta mai veche e de pevremea lui Brejnev, cand relatiile ruso-chineze erau inghetate rau de tot, nu ca acum ar fi cine stie ce dezghetate:


Brejnev era disperat. Tot Kremlinul fojgaia de soareci, unde incercai sa pui piciorul dadeai de cel putin 100 de jiganii. Si rodeau nenorocitii tot ce apucau. Ce mai , nu se mai putea trai in Kremlin de raul lor. 
A dat Brejnev sfoara in tara ca va da mare recompensa celui care il va scapa de pacoste. S-a prezentat unul la el care i-a spus ca n-are nevoie de nci o recompensa, numia sa il elibereze pe ta-su din lagar unde ajunsese pt ca ciripise ceva despre binefacerile comunismului.
Ajung ei la intelegere si omul nostru aduce un soarece mic, mic de tot dar care intr-o fractiune de secunda a adunat langa el toti soarecii din Kremlin si i-a dus de s-au innecat in apa primitoare a raului Moskva. 
Se duce omul la Brejnev sa-i raporteze succesul si maretul conducator ii spune "iti eliberez tatal cu o conditie, sa-mi faci rost si de un chinez mic, mic de tot"

Jurnal de calatorie Irlanda 2010 Culture Night 24 Septembrie 2010 Part I

Acum doi ani Corkul inaugura Noaptea Culturala. N-am fost prea incantata atunci, faceam mereu comparatie in toate cele cu frumoasa nostra capitala si Corkul iesea mereu pierzator. De data asta mi-am procurat din timp programul si harta evenimentelor,  am ales cateva din cele 63 de locatii si pe la 5 am porint la drum. Voiam sa fac intai un tur pe la cateva din bisericile inscrise in program, mai ales la Catedrala unde se putea intra pe gratis tineam sa fac niste poze.

Prima biserica din program, Holy Trinity, am ratat-o. Programul era intre 5 si 6, am luat, la recomandarea alor mei care au ramas acasa pt ca aveau in vizita o prietena a Liei,  autobuzul (desi cu etaj era arhiplin, erau ocupate toate locurile si la ei nu prea poti sa stai pe interval pt ca scaunele sunt mari, comode, ca pt o natie cu multi supraponderali, si abia ai loc sa te strecori printre ele) ca sa ajung cat mai repede in centru, dar n-a fost o idee buna.

Autobuzele au o singura usa de acces, cea de langa sofer, la care se si plateste biletul. Si pt ca in fiecare statie erau cel putin 10 calatori care asteptau a durat o groaza de timp pana sa le ia banii, sa le dea bilete si eventual si restul, apoi sa astepte la stop si sa se strecoare, leganadu-se ca o nava in furtuna, pe strazile inguste.

Asa ca m-am dus la St Peter & Paul. In afara de mine mai erau cativa credinciosi care recitau mereu, obsesiv: Ave Maria, Gratia plena benedicta tu in mulieribus et benedictus fructus ventris tui, Jesus, Ora pro nobis pecatoribus nunc et in hora mortis nostrae Amen. Nu stiu daca ma scris corect, am reprodus-o din memorie. Am incercat sa fac poze la frumoasele vitralii dar m-am cam grabit si cateva sunt neclare, poate si din cauza luminii, dar si a faptului ca m-am jenat sa-i deranjez pe cei care se rugau cu atata fervoare. 

Mi-a placut faptul ca e spatioasa, cu ornamente bine alcatuite, armonioase, cu multe vitralii frumos decorate. Pe peretele de la intrare erau niste ferestre f inguste, aratau ca niste ferestre de castel care trebuie sa fie bine aparat de dusmani, atata doar ca sunt si ele vitralii. Mai era si o usa joasa, nu stiu exact unde duce, dar era bine ferecata. Peretii sunt de asemenea f grosi, f solizi. Interesant este faptul ca accesul se face pe o strada f ingusta, niciodata nu am reusit sa pozez fatada intreaga pt ca nu este nici un unghi propice.

In schimb biserica St Augustin are intrarea pe Washington Street, o strada mai larga. Zidurile insa, spre deosebire de cele de la St Peter & Paul, sunt f severe, cenusii si reci. Si interiorul e mai auster, iar lucrarile de arta sunt mai moderne, vitraliile principale, in numar de doua, sunt abstracte. Mie imi plac mai mult cele clasice, care seamana mai mult cu niste icoane, pt ca au cate ceva de povestit, se adreseaza si inimii, nu doar spiritului. Poate ca sunt mai terestre, poate ca augustinii sunt mai avansati spirituali, dar nu i-am simtit aproape. Ca in orice biserica mare care se respecta si la augustini sunt reprentate patimile Mantuitorului, dar sub forma de basioreliefuri de lemn, nu in forma de icoane, ca la SP&P. Aici era un concert frumos dat de un cor barbatesc.

De dragul fluentei nu am spus nimic despre English Market, care a ramas deschisa pana mai tarziu, fiind frumos ornata cu funii de usturoi, ardei iute, etc, sfaraiau carnati si erau expuse nicte scoici mari (poate stridii, nu am habar) insa nu numai ca nu-mi era foame, dar nici nu eram dispusa sa cheltuiesc nimic. Erau insa f putini clienti, incat multe din pravalii au inceput sa se inchida, desi in brosura scria ca programul e pana la 9. Un biet om se chinuia sa cante muzica irlandeza in fata unei audiente aproape inexistente, chiar in timp ce canta o tanara a venit si a luat un manunchi de baloane de langa el ducandu-le intr-o directie necunoscuta mie. Picturile din EM le-am admirat cu alta ocazie. Nu m-am oprit nici pe Mutton Lane, unde se desfasura un alt eveniment, un Festival legat de mancare

Urmatorul obiectiv pe traseul meu era Catedrala FinBarr. Am admirat-o nu odata pe dinafara, eram curioasa cum arata in interior. Am cerut permisiunea sa fac fotografii, mi-au fost acordate doua minute. Am clickuit vreo patru, in consecinta din 17 poze doar vreo 5-6 sunt mai clare (la SP&P rata de esec a fost f mica). Tocmai avusese loc o slujba si enoriasii se pregateau sa plece, am remarcat in treacat un popa inalt si frumos si mi-a trecut repede prin minte serialul Pasarea Spin, popa asta avea alura si prestanta lui Richard Chamberlain, Offff, ce ganduri pacatoase mi-au trecut prin minte!

Pacat ca preotul, cu mantie verde, se vede doar din spate

Anul trecut tinusem neaparat sa vad National Sculpture Factory dar nu cunosteam prea bine orasul si n-am ami ajuns acolo. De data asta am fost hotarata sa nu ratez si cu harta in mna am pornit la drum pe cheiul canalului de Sud al raului Lee. Chiar langa Grad Parade era un concert de instrumente de percuite dat de niste tineri aflati intr-o barca mai mare ce avea si catarge pt panze, lui Vasile nu i-a venit sa creada cand i-am povestit  ca a existat acolo o barca, na inteles cum a incaput pe sub poduri. Nici eu nu stiu cum s-a procedat, cert e ca n-am avut halucinatii. Bubuitul ritmic m-a insotit o buna parte din drum.

Am admirat frumoasele si modernele cladiri aflate in zona lui City Hall, Maria era cam revoltata acum doi ani ca cei din primarie nu au dat tot atata atentie si altor zone, mai defavorizate, ale orasului. In City Hall aveau loc proiectii de filme, dar n-am stat, voiam sa merg la NSF. Tot in zona se afla si Custom House, unde mi-ar fi placut sa merg, dar se cerea programare din vreme, zicea in brosura ca are loc si o testare de vinuri, eram insa deja in criza de timp si nici nu am incercat sa ma apropii.

City Hall (Primaria orasului, exista si County Hall, Primaria Tinutului Cork, un bloc turn, considerat candva cea mai inalta cladire din Irlanda, a fost depasit recent de Elysium, un bloc cu apartamente de lux, de milioane de Euro, botezat Idle Tower= Turnul Lenes pt ca din cauza recesiunii apartamentele au ramas neocupate)

La NSF era destula animatie, tioata lumea primea pahare in care se turna cu generozitate vin alb sau rosu. Am stat de vorba cu sculptorul care a facut pomul cu oglinzi din Fitzgerald Park, am recunoscut si o macheta a sculpturii din parcul central din Midleton, mai erau destule machete, printre care una a unui avion, precum si diverse instalatii. Nu mi-a parut rau ca nu am vazut picturi cu tema marina, care imi plac atat de mult. Nici vorba sa pot merge la Galerie Nautique unde deasemenea era o expozitie cu pictura marina, nici n-am reusit sa o identific pe harta.

Cat am mers spre NSF am admirat un frumos apus de soare, cand am iesit deja se lasase intunericul. Observasem deja ca de langa City Hall (primaria orasului) pleaca autobuze speciale, m-am urcat si eu cu mult curaj intr-unul. In ciuda intunericului autobuzul era plin. Am avut parte de un animator f simpatic care ne-a spus glume si ne-a cantat intai un cantec despre pig-heads (englezi) si despre turistii de toate natiile pamantului carora corkezii le cheltuie banii. Aplauzele au fost furtunoase, ma simteam ca intr-un pub, desi nu exista orhestra. Apoi, la cererea generala, a mai cantat cu multa simtire o balada si  ne-am apropiat de Blackrock Castle.

Castelul e destul de nou si adaposteste un observator astronomic si un muzeu mai mult pt copii, precum si un bar la care am mancat acum doi ani cea mai proasta si mai prost servita mancare din Cork. Curtea si barul erau pline de lume, era o coada enorma pt a privi prrin telescop, din bar se revarsa o muzica placuta dar cum si barul era arhiplin n-am facut multi purici pe acolo si m-am urcat in acelasi autobuz, impreuna cu o parte din calatorii cu care venisem. Doamna care la venire impartise niste chestionare care promiteau celor ce le completeaza (si eu printre ele) un voucher de 100E (inca il mai astept, cred ca o sa-l astept mult si bine) a ramas la castel. La intoarcere am mai avut parte de doua cantece, refrenul unuia din el, despre working men don't paint, fiind cantat cu multa insufletire de multi dintre calatori.

Ce s-a mai intamplat in acesta noapte de pomina, in partea doua.