Jurnal de Calatorie Paris 17 aprilie 2010

Ar fi fost cam ultima zi de facut turism in "Orasul Luminilor", a doua zi aveam bilet la avion. Adica am fi avut, daca vulcanul islandez nu ar fi avut prostul gust sa scuipe cu cenusa sa peste batranul continent, lipind avioanele de sol.

Am decis sa ne bucuram totusi de minunata zi de primavara si sa iesim in oras de parca nu avem nici o grija. Mi-a parut bine ca am avut inspiratia, vazand previziunile de pe Accu weather (ha! acum la ei se anunta ploaie!) sa-mi iau si bluze cu maneca scurta, ba chiar si pantaloni de vara.

Pt ca nu reusisem sa vad St Chapelle, recomandata de fiica mea mai mica, am luat metroul spre statia cea mai apropiata. Era mai apropiata de Tour St Jacques, asa ca i-am mai facut o f scurta vizita.


Daca tot eram aproape, hai si la Hotel de Ville (nu stiam cum il cheama, atunci am aflat) sa-i vedem si dosul, nu numai fatada. Am avut ce vedea, mai ales ca erau si niste ciresi japonezi acolo, iar pe o banca din apropiere dormea linistita o "doamna" cu parul carunt.

Chiar in spatele Hotelului (care bineinteles ca nu e hotel, nu mi-e prea clar de ce unele cladiri cat se poate de oficiale se numesc Hotel de...cultura mea generala are destule lacune, asta e una minora) am remarcat o biserica. Am intrat cu sfiala in ea, luandu-ma dupa o doamna si am ramas placut surprinsa cat de multe opere de arta erau acolo, si mai ales cata liniste in comparatie cu mult vizitata catedrala Notre Dame, aflata f aproape. N-am reusit sa captez pe "savoniera" mea chiar tot ce era de imortalizat, dar deja moralul meu era f ridicat. Biserica are un nume cel putin ciudat St Gervaise-St Protaise (hm, Sf Proteza, nu e o traducere prea eleganta, nu-i asa?).

Daca tot nu era departe hai sa dau ocol si Catedralei Notre Dame. Am vazut si celebrele garguille, si contraforturile, dar lucrul care m-a incantat cel mai tare a fost faptul ca atat in parculetul din spatele Catedralei, cat si pe latura dinspre chei am vazut, in plina floare, pomii mei preferati (in fine, unii dintre ei, pt ca in tinerete, desi ii admiram pe cei din Floreasca, eram mult mai entuziasmata de magnolierii magnifici din diverse locuri ale Bucurestiului, stiam cam pe unde se afla, unul era in parcul de la Sala Palatului, altul in curtea Ambasadei Ungariei, mai era unul pe Berzei, etc, nu mia vorbesc de cei din Gradina Botanica, faceam adevarate excursii ca sa-i admir in plina floare, acum au devenit mult mai populari si se gasesc unde nici cu gandul nu gandesti, ba chiar au fost furati cand municipalitatea i-a plantat pe strazi) ciresii japonezi. Ba chiar am vazut, pt prima data vii si naturali, si ciresi japonezi albi. Pt ca verii lor roz par mai spectaculosi cei albi nu se prea planteaza pe continentul nostru, cel putin eu asa am impresia. Langa Notre Dame erau doua gradini adevarate dedicate acestor minuni, una cu ciresi roz si alta cu niste puieti albi.

Cand m-am apropiat de fatada Catedralei am remarcat un sunet familiar, desi auzit doar la ocazii speciale. Erau chiuituri specifice nuntilor de tara din frumoasa si atunci indepartata noastra tara. Intr-adevar prin fata Monumentului de cultura, arhitectura si religie trecea un alai care avea in frunte fericita mireasa imbracata in rochie alba si presupun ca tot atat de fericitul mire. Poza o puteti vedea, daca aveti rabdare sa o cautati, in albumul de pe Picasa. Tot acolo se afla si poza Kilometrului Zero, punctul exact de unde incep toate drumurile Frantei.

Ei, dar eu plecasem de la hotel cu intentia de a vedea St Chapelle. Sotul meu a constatat ca nu e coada si m-a trimis sa intru. La poarta era o politista negresa. Am vazut ca iesea cineva din curte si am intrebat daca se poate intra. "C'est la Police, Madam", a zambit ea. Am zambit si eu, cam stramb, si am renuntat sa vizitez stabilimentul. Sotul meu, aflat in drum spre Piata de Flori, s-a scuzat ca el asa isi amintea ca arata intrarea la Capela. Daca ma uitam in sus as fi vazut ca turla cea ascutita a St Chapelle nu se zarea pe acolo, ci ceva mai departe.

Dupa o scurta raita prin piata de flori, unde m-au frapat preturile f ridicate la seminte si bulbi, am ajuns si la intrarea de la St C, unde deasemenea nu mai era coada vazuta cu doua zile inainte. Sotul meu nu era deloc stapanit de dorinta mea de culturalizare, asa ca m-a lasat sa intru singura intai la punctul de control, unde era un anunt ca la aeroport ca nu sunt permise alea-alea si am fost trecuta prin razele aferente, dar nu mi s-a cerut sa-mi scot cureaua care avea catarama metalica (nici pana in ziua de azi nu mi-e clar ce a sunat la noi la Otopeni cand am trecut prin rama aceea, desi politista a negat, cred ca era vorba de plombe). Coada era numai la casa. Pt St C se cereau 8E, nu stiu cat se cerea pt La Conciergerie, aka Palatul de Justitie. Eram eu satula de justitia din tara noastra, nu eram dornica sa vad unde se imparte dreptatea in tara care in timpul revolutiei din 1789 a judecat sumar dusmanii, scurtandu-i de cap cu o rapiditate uluitoare (singura consolare ar fi ca insusi Robespierre a "gustat din medicamentul" prescris cu atata darnicie altora).

Am platit cu strangere de inima (si cu gheara in gat) si am intrat in Capela. Poze mult mai reusite decat ale mele se pot vedea aici, precum si date (in engleza, bien sur) despre acest obiectiv turistic, si mai multe date interesante sunt aici. La parter am fost tare dezamagita, parca eram intr-un magazin, iar cand am vazut ca trebuie sa urc pe niste scari f inguste m-am temut ca scarile merg pana undeva in varf si mi-am amintit de vizita la Castelul Blarney, unde pe la jumatatea urcusului am obosit si as fi vrut sa ma intorc, dar nu se mai putea, pt ca scara era plina ochi de turisti care urcau. N-am apucat sa ma tem prea mult, pt ca am ajuns in capela propriu zisa, cu vitraliile ei de o inaltime impresionanta. Ca multe alte obiective e in renovare, jumatate din vitralii au fost curatate de jegul acumulat dealungul veacurilor, iar din cealalta jumatate abia se mai disting figurile. Cica vitraliile povestesc Biblia de-a-fir-a-par, de la stanga la dreapta si de sus in jos. 600 metri patrati au aceste vitralii. Si daca as fi stiut Biblia pe de rost ar fi fost o problema sa "citesc" atata amar de suprafata. M-am limitat sa privesc, sa admir si sa pozez. Ar fi trebuit sa fie 12 medalioane reprezentand apostolii, am identificat vreo 10 statui, nu stiu ale cui. F interesant e si mozaicul, ce mai, se vede ca a fost Capela Regala, dar tot mi se pare ca am primit prea putin pt cei 8E. Am mai privit odata cladirea in care Marie Antoinette si alte persoane importante au asteptat executia si ne-am indreptat spre Louvre.

Dar mai intai am vrut sa vad fatada in stil de templu grec (tare mult au mai iubit arhitectii francezi antichitatea greaca, pe langa multele cladiri cu fronton tipic grecesc exista si o biserica, La Madeleiene, din pacate nu i-am acordat timpul cuvenit, si acum imi pare rau, dar eram tare obosita cand am zarit-o si m-am apropiat doar putin, aceasta biserica seamana izbitor pe dinafara cu un templu grec, cu coloanele ei care amintesc de Acropole) a Institut de France, aflata pe celalalt mal al Senei. Ca sa ajungem acolo a trebuit, bineinteles, sa trecem pe un pod. Sena este traversata de multe poduri (32 numai in Paris). Cred ca singurul pod pietonal este Pont des Arts, este pavat cu lemn si are banci pe centru. Nenumarate grupuri de tineri sedeau pe jos, unii chiar pareau ca sunt la picnic, niste fete cantau de mama focului avand in fata cutia pt salutul romanesc (sigur nu erau compatrioate de-ale noastre) era o lume tare colorata si interesanta.

Acelasi tip de grupuri de parizieni a invadat si cele doua gradini din continuarea Louvre-ului, aflate pe axa Etoile- St Denis, Jardin de Carrousel si Jardin de Touilleries. De altfel in acele zile insorite multi parizieni au iesit la soare peste tot unde era un petecut de iarba, dar si pe malurile Senei. Am fotografiat cu multa harnicie statuile, in special pe cele inspirate din miturile Greciei Antice, din Jardin de Touilleries, pozele le puteti vedea in albumele catre care am pus link. In JT pe un lacusor pluteau o multime de corabii in miniatura iar pe maluri alergau copii cu niste cangi speciale cu care le impingeau in larg pe cele ce pareau ca ar esua la mal.

Nu ne-am eternizat insa acolo ci am luat metroul si am mers la St Germaine de Pres (pe cea de mai departe, de Auxerrois, aflata pe langa Tour St Jacques, am admirat-o doar in treacat, in alta zi), Sotul meu a ramas sa asculte concertul cu multi decibeli sustinut de o fanfara (de un gust indoielnic, dupa parerea mea) iar eu am intrat in aceasta biserica atat de veche. E asa de mare si zidurile sunt atat de groase incat atunci cand m-am departat cativa metri de usa nu se mai auzea deloc vacarmul de afara. Din pacate nu era destula lumina ca sa fac poze reusite, unele cu vitralii chiar mi-au iesit cam miscate, "recolta" de poze a fost mai slaba decat ma asteptam, desi erau si aici sumedenie de artefacte. Cand am iesit spectacolul continua de zor cu o marjoreta cam trecuta care se agita de zor in ritmul asurzitor al fanfarei, artistii erau cam dezamagiti ca turistii cei entuziasti nu manifestau aceeasi tragere de inima cand venea in fata lor copilul cu sapca in care trebuia sa curga euroii. Am profitat de o pauza de tras sufletul si am plecat spre hotel.

Gradina Japoneza

Nu stiu ce-i cu mine de la o vreme. Mi se pare ca am multe de publicat pe bucatica asta de spatiu virtual si sunt asa de ocupata cu asta ca abia de am timp sa citesc cele cateva randuri pe care se indura Bloggerul sa mi le afiseze in dreptul celor din blogroll. Ma bucur ca am setat asa pt ca imi fac o idee (mai mult ca sigur gresita) despre ce mai produc colegii mei extrovertiti.

Dar cand am citit la Tetris ca au inflorit ciresii japonezi in Gradina din Herastrau m-a apucat o mancarime de nedescris sa merg si eu sa-i vad si, mai ales, sa-i pozez. Deja facusem cateva fotografii ale ciresilor japonezi din Paris (urmeaza sa mai adaug poze la acest album, imi pare bine ca am fotografiat flori albe de cires japonez, imi pare rau ca pozele au iesit cu pete) si voiam sa vad daca puii nostri din Gradina Japoneza a Herastraului ar putea rivaliza in frumusete cu majestuosii pomi parizieni.

E adevarat ca pomisorii nostri par cam necopti in comparatie cu cei din surata capitala de "geanta" latina, in schimb compenseaza prin densitatea pe metru patrat. Iar florile acestui soi de cires sunt o incantare pt suflet indiferent de marimea copacului care le produce. Am vrut sa merg si in Gradina Botanica, sa vad cei doi gemeni atat de minunati, dar am pierdut cam mult timp cu redimensionarea pozelor pt publicat si s-a facut tarziu, si incepea si serialul... asa ca am dat doar o mica raita prin cartier sa pozez ce a mai ramas din magnolii si florile de gutui si de liliac. Deocamdata pozele astea asteapta cuminti in aparat, poate le-o veni randul la publicat sau, mai degraba, vor intra, ca si altele, direct in arhiva personala.

Jurnal de Calatorie Paris 16 aprilie 2010

Ziua aceasta a fost la dispozitia mea, sa merg unde vor muschii mei. Pt ca ziua anterioara a fost destul de obositoare din cauza sculatului dis-de-dimineata, a calatoriei si a umblatului pe coclaurile centrului Parisului am pornit destul de tarziu in aventura vietiimele, inarmata cu o harta turistica, cateva bilete de metrou (am cumparat un carnet de 10 bilete, e mai convenabil) si o napolitana dietetica pt diabetici de 100g. Nu mai stiu daca am luat si apa, parca nu, a fost mare greseala, pt ca am suferit de sete, dar mi-am cautat sub unghii si mi-am cumparat totusi pana la urma o sticla. A, si bineinteles camera mea foto cam paradita (tare ma supara petele de pe poze, inca nu stiu ce pot face sa rezolv problema asta) cu bateriile de rezerva si cardul de memorie de 4GB.

Primul obiectiv era Bazilica Sacre Coeur, mai ales ca in reclama la Hotel scria ca se poate ajunge pe jos. Ca sa nu stau cu ochii in harta tot timpul am ales un traseu pt dus si unul pt mers in centru. Inainte de a pleca din hotel am intrebat-o totusi pe d-na de la receptie cum se ajunge la SC. (Unde sunteti voi, profesorii de franceza care imi dadeati, pe buna dreptate, note proaste, ca sa ma vedeti cum ma descurc in limba lui Mollierre?) "Drept inainte", a fost raspunsul.

In drum mi-am amintit, trecand pe langa un butic, ca sotul meu voia sa luam cadouri pt fete. Am ales cele dorite, ceva mai ieftine decat la Galeriile Louvre, si am incercat sa obtin un discount. Vanzatorul m-a intrebat de unde sunt si mi-a facut un discount de 50 eurocenti. Abia seara mi-am dat seama ca imi daduse o moneda de 50 de bani. Clar il pacalise si pe el cineva din Romania.

Am urcat vitejeste pe Rue Foubourg Montmartre dar la un moment dat am ajuns la un labirint de stradute. Am vazut un politist (negru, am remarcat ca incasatorii de la metrou erau cam toti negri, deasemenea si unii politisti sau receptioneri la hoteluri) care m-a indrumat spre directia buna (biserica nu se zarea deloc de acolo) dar si asa a fost nevoie sa mai intreb pe cineva incotro trebuie sa o iau. Probabil mi s-a indicat cel mai scurt si mai drept drum, dupa cum aveam sa constat mai tarziu, dar acel drum m-a dus la capatul de jos al unei scari careia deabia de ii zaream sfarsitul de sus. Nici in Cork nu am vazut scari atat de abrupte si de inalte. Acolo (in Cork) era o strada mai pieptisa pe care si tinerii gafaiau, dar panta era mai scurta. Din fotografia pe care am facut-o nu reiese cat de descurajanta era scara din Monmartre.

Totusi mi-am adunat toata bruma de energie de care dispuneam si am urcat, taras-grapis, cu pauze dese pt tragerea sufletului si stergerea transpiratiei. Cand am ajuns sus un, sa-i zicem domn, mai gras ca mine si f vesel m-a intrebat "do you speak english?" N-aminteles bine ce mi-a zis, ceva de bani si mers pana jos, cumva daca ii dau lui bani sa mearga pana jos. N-aveam chef de glume si i-am spus-o, incheind ca vreau sa-l vad pe el ca face ce am facut eu si l-am lasat acolo sa rada mai departe.

Credeti ca am scapat de scari? Nici vorba. Ca sa intru in bazilica am mai urcat un rand de scari, apoi altele pana am ajuns in Place Pigale, nu mai vorbesc de scarile de la metrou.


In fata bazilicii puzderie de lume si nu numai "doua muzici, doua" ci mai multe. Nu stiu exact cate scoli si-au trimis elevii in excursie, destul ca erau multi. Dupa ce am vizitat bazilica in fix 4 minute (lumea cea multa nu prea permitea sa te poti uita cu atentie la toate minunatiile de acolo iar fotografierea e interzisa, in plus biserica e mult mai mica decat altele pe care le-am vizitat) am admirat panorama Parisului de pe colina, am vazut si in ce directie e Turnul Eiffel, dar am remarcat ca exista un trenulet care aduce turistii pana pe platforma bazilicii, deducand astfel ca exista si strazi mai omenoase pe care pot cobori.

Chiar pe langa Sacre Coeur am vazut un frumos castel de apa si am decis ca merita o poza. Asa ca am ratacit pe stradutele de pe Butte Montmartre unde la un moment dat am auzit un glas vesel de pasaruica, am si pozat-o, desi se distinge mai greu de scoarta copacului. Pe langa puzderia de turisti colina, conform traditiei, e invadata de buticuri care vand opere de arta, mai ales picturi, ba chiar si cei care picteaza umbla cu cartoane subbrat incercand sa convinga pe cineva sa i se faca portretul, pana si mie mi s-a facut o asemenea oferta.


Am mai urcat o scara in incercarea mea de a cobori in directia in care zarisem T E, apoi am ajuns in fata unei biserici mai ferita de ochii vizitatorilor. Se cheama St Pierre de Montmartre. Am intrat inauntru, linistea te coplesea, nimic nu amintea de agitatia turistica de pe Butte. Mi s-au parut f interesante vitraliile, teribil de moderniste, desi eu le prefer pe cele clasice, gen icoana.


In fine am gasit drumul cel bun spre Place Pigale, de unde urma sa iau metroul. In drum am mai intrat intr-o biserica, St Jean de Montmartre, cu niste vitralii micute mai botanice, cumva.


Ajunsa in statia de metrou nu am mai scos harta ca sa vad unde trebuie sa schimb pt turnul Eiffel, ci am intrebat pe functionara de ghiseu (bineinteles, negresa). Mi-a spus sa schimb la Place Charle de Gaule. Odata ajunsa in statia PCG mi-am spus ca n-ar fi rau sa-mi schimb planul si sa cobor acolo. Am ratacit indelung prin labirintul de tunele in directia Sortie. Acum cred ca e momentul sa spun cateva cuvinte despre acesta inventie, pana la urma foarte utila, numita metrou parizian.

Fiecare linie de metru are peronul ei, indiferent cate linii se intersecteaza intr-un nod de metrou. Deci daca stii exact in ce directie trebuie sa mergi esti salvat. Directia e data de capatul liniei, ce e de apreciat in Paris e faptul ca exista sumedenie de indicatoare, trebuie doar sa stii sa citesti si e imposibil sa te ratacesti, in plus pe fiecare tunel sunt afisate statiile pana la capat, deasemenea in fiecare vagon exista lista cu statiile, in unele trenuri mai moderne exista si beculete care arata ce statie urmeaza si cate mai sunt pana la capat. Am mai mers cu RERul, care tine de SNCF, care era in greva,din fericire nu pe linia care ne trebuia noua, nu am mers deloc cu autobuzul. In unele trenuri de metrou se urca si cantareti ambulanti, am avut ocazia sa aud "Ioane, Ioane, toata lumea doarme" iar la statia de langa hotel in zilele de lucru era prezenta mereu o tiganca cu paharul pt monede alaturi.

Din fericire in PCG exista scari rulante incat vesnicele suisuri si coborasuri au fost mai putin chinuitoare. Am iesit in sfarsit in fata Arcului de Triumf Etoile (exista mai multe arcuri de triumf, cel de la Defence e mai patratos dar l-am vazut doar in poze, el se afla la capatul axei Etoile Defence care trece prin Champs Elisee, intre altele) si m-am invartit o multime de timp in jurul lui, fotografiindu-l din toate unghiurile posibile, de pe platformele aflate intre multele Avenue care pleaca (sau vin, cum preferati) in Place D'Etoile.

Din pacate grupurile mari de statui sunt in renovare si in locul lor se poate vedea pe unele laturi cate un poster mare. Ca si in Cork sau Koln, unde turismul are un rol important, multe obiective turistice sunt cu schele pe ele. Cand am ajuns din nou la intrarea pe Champs Elisee (pornisem raidul in sens invers, pt ca pe acolo iesisem) o pereche de turisti mai in varsta dar mult mai sportivi, dupa toate aparentele americani, s-au oferit (adica el a facut oferta) sa-mi faca o poza cu aparatul meu. La inceput am zis nu, apoi am acceptat, si le-am facut si eu o poza romantica cu aparatul lor, mult mai performant decat al meu.

Ei, si am pornit sa colind Campiile Elizee. Grecii le-au inchipuit probabil ca pe niste pasuni inverzite, parizienii le-au decorat, in portiunea spre Arc, cu imobile f inalte si magazine uriase, unele vand masini (sediul lor contrasteaza ca stil cu cladirile mai vechi, am observat ca toate cladirile vechi au ferestre cu grilaje, n-am prea inteles rostul acestor grilaje,, cele mai noi au, unele, chiar si termopane, sunt f putine, ce-i drept ). N-am intrat in aceste magazine, nici macar in "Louis Vuitton" :))
Ei, si cand incepusem sa ma plictisesc de atatea cladiri marete (mi se parea, toute proportion gardee, ca ma aflu pe b-dul Ana ipatescu umflat cu pompa) si ma intrebam unde se afla acea gradina insemnata cu verde pe harta am constatat ca ma aflu f aproape de ea. Am zarit niste palate impresionante, cu afise care anuntau expozitii culturale, dar am lasat culturalizarea pe alta data si m-am concentrat pe arhitectura, f bogat ornamentata, cotind la dreapta ca sa trec printre Petit et Grand Palais. Probabil ca in Galeria Nationala as fi vazut multime de minunatii. Daca as fi avut si rabdare sa stau la coada, pe langa vointa.



Chiar la malul Senei incepe cel mai interesant pod din tot Parisul, Pont Alessandre III, cu cele patru statui aurite aflate la capetele podului, precum si cu alte statui, care de care mai impozante.

Pe celalalt mal este Quai D'Orsay. Stiam ca exista o cladire cat se poate de oficiala acolo, dar si Musee D'Orsay, cu nenumarate opere ale Impresionistilor, fiica mea mai mica mi l-a recomandat cu caldura, am facut un pps cu Impresionistii la sugestia ei, dupa ce l-a vizitat. Fiica mai mare mi-a dat si ea multe sfaturi folositoare. Am pornit totusi pe Espalanade des invalides, uimita de marimea sediului lui Air France, un adevarat palat.

Domul Invalizilor l-am admirat doar de la distanta pt ca m-am indreptat spre Quai D'Orsay, hotarata sa merg pe el pana la Museu, apoi spre Tour Eiffel, care nu parea prea departe. Si am mers, si-am mers, dar singurul muzeu semnalat acolo era Musee de Branly, muzeul artei primitive de pe patru continente. N-aveam chef de arta primitiva. Era bine daca ma uitam pe harta, as fi vazut ca Musee D'Orsay era fix in directia opusa a cheiului, dar n-am regretat ca am gresit, pt ca am ajuns la Gradina Verticala a lui Patrick Blanck, despre care vorbeste intr-un interviu. Vazusem deja aceasta gradina intr-un pps, dar e altceva cand o vezi vie si naturala.

Ei, si am ajuns si la Tour Eiffel. Nu mi-a placut. Am inteles de ce au protestat parizienii la inaugurarea lui. E orice, numai opera de arta nu. Iar cand am vazut turisti urcandu-se pe scari parca ma dureau si mai tare picioarele. Noroc ca, cel putin in centru, sunt banci sau locuri de odihna la tot pasul. Dar demonul turistic nu-mi dadea pace. Dupa ce m-am plimbat pe Campiile Raiului (Elizee) era cazul sa colind nitel si Campul zeului care guverneaza zodia in care m-am nascut, anume Marte. M-am invartit pe langa monumentul dedicat drepturilor omului, privita cu dispret de niste madame frantuzoaice care spuneau ca nu inteleg ce tot fotografiaza turistii. Sigur credeau ca nu inteleg frantuzeste. M-am strambat la ele si mi-am vazut mai departe de treaba.


Pe peluzele verzi se odihneau la soare grupuri de oameni, probabil parizieni. Vremea a fost splendida in tot timpul sejurului, la buletinele meteo spuneau ca ar fi bine sa ploua ca sa se curete cerul de cenusa vulcanului. Chiar in fata Scolii Militare, vis a vis de monumentul generalului cu nume de prajitura, Joffre, e un monument modern inchinat pacii.

Scoala Militara e o cladire impunatoare, flancata de alte doua, una dedicata Artileriei si alta Cavaleriei. Mi-ar fi placut sa pozez jandarmii calare (vedeti pozele pe picasa, la linkul dat) chiar in fata cladirii Cavaleriei, dar n-am avut rabdare. Orice m-as fi asteptat sa vad in aceasta zona, dar nu o "garsoniera" in aer liber.

De atfel mai vazusem cu o zi inainte trei oameni ai strazii intinsi pe trotuar in plina zona turistica.

Am mers pe langa Ecole Militaire pana la primul bulevard la stanga si m-am indreptat spre chei, hotarata sa merg la Obelisc, pe care il vazusem de departe, de pe Esplanada Invalizilor. Am traversat Sena si am ajuns pe Cours de la Reine unde am trecut pe langa un monument inchinat victimelor poloneze din al doilea razboi mondial (am vazut multe placute care cinsteau eroii din acest razboi, in special, bineinteles, pe cei francezi) dar m-am bucurat tare cand am vazut ciresi japonezi infloriti. Am o superstitie, despre care am mai vorbit, in legatura cu ciresii japonezi si magnoliile, cred ca ei ma ajuta cumva sa-mi prelungesc viata.

Drumul prin acea gradina inverzita a fost o placere. Nici nu mai simteam oboseala. Place de la Concorde are ce oferi vizitatorilor, o fantana arteziana cu sumedenie de statui, 8 statui personificand 8 mari orase ale Frantei (printre ele si Strassbourg), am fotografiat atunci numai 6 din ele, bineinteles celebrul obelisc cu hieroglifele lui cu tot precum si palate in preajma si, cel mai important lucru, intrarea in Jardin de Touilleries.

Desi abia imi mai taram picioarele (nu uitati ca pornisem la drum pe la 10:30 si acum era trecut de 17:00) nu m-am oprit si am intrat si in gradina. Langa lac nenumarate persoane se odihneau pe scaune (fericitii!) eu am pozat statuile si la un moment dat am simtit ca nu mai pot si e cazul sa ma indrept spre hotel.

Cat nu-mi place mie sa urc si sa cobor scari metroul parea cea mai la indemana solutie. Am intrebat incotro e cea mai apropiata statie. Fatalitate, a trebuit sa ma intorc in Place de la Concorde (trecusem pe langa intrarea la metrou dar nu o observasem) dar nu prin gradina, ci pe strada, pt ca asa am fost indrumata. Am ajuns cu bine la hotel (sotule meu se temea tare ca o sa ma ratacesc) si astfel s-a incheiat a doua zi de preumblare prin Orasul Luminilor (pe care nu le-am prea vazut, ma refer la cele electrice, de pe strazi, ca am dormit neintoarsa).

Queen Seon Doek=Secretele palatului Simtul Responsabilitatii

Atunci cand am pornit spre aeroport, joia trecuta in zori, planul de calatorie parea perfect, pierdeam episodul de joi, in schimb puteam recupera episodul de vineri la reluarea de luni. In felul acesta impuscam doi iepuri dintr-o lovitura, vedeam si Parisul, si serialul. Un episod ar fi fost usor de vazut pe net.

Din pacate din nou s-a dovedit ca orice plan, oricat de bine alcatuit, are si partea lui de neprevazut, care adesea poate schimba mult situatia. Neprevazutul, cum stie cred toata lumea, (nu mai stiu in ce zi, cred ca sambata, intr-un reportaj de la Roissy se spunea ca unii calatori s-au prezentat la aeroport ca niste floricele nevinovate, pt ca nu auzisera nimic despre vulcanul islandez si efectele lui, daca ma gandesc bine, daca as fi fost in excursie in Germania sau alta tara a carei limba imi e nefamiliara n-as fi inteles nimic din ce se spune la TV--sotul meu spune ca peste tot la hotele exista canal de stiri in engleza, nu si in Franta--si as fi fost tot atat de "informata" ca acei calatori) a fost datorat fortei naturii.

Intorcandu-ne in noaptea de joi spre vineri, dupa o calatorie de peste 40 de ore, am pierdut si episodul de vineri, dar luni am reusit sa-l vad. Stiu ca pana acum nu puteam sa merg nici macar pana in hol fara sa pierd o scena importanta, dar am avut impresia, sa-mi fie iertata comparatia, ca s-a intamplat cam ca la Tanar si Nelinistit unde nu era nici o problema daca, din motive independente de mine, nu ma uitam cateva saptamani la serial (avand in vedere diferenta de minute alocate fiecarui episod nu e exagerata comparatia), reuseam mereu sa reinnod firul naratiunii deducand ce s-a intamplat pana atunci din dialoguri.

Am dedus deci ca dupa moartea lui Mi Shil, Wol Ya si ai sai au socotit ca a venit vremea sa scape de asupritorii sillani ba, mai mult, sa-si impuna propriul rege pe tron, si anume Yu-Shin (se pare ca fara a-l consulta pe acesta), iar Bi Dam s-a apropiat periculos de mult de rudele sale de sange, desi mama lui l-a abandonat fara nici o remuscare, chiar daca ulterior a dat dovada de o oarecare duiosie fata de el.

Pt ca sunt f ocupata cu sortarea si prelucrarea pozelor din calatorie in vederea publicarii (Picasa pune gratuit la dispozitie "doar" 1024MB, Flickr mi-a cam facut figuri cand am publicat pe el, cerandu-mi bani dupa cateva albume, de aceea reduc pozele cat se poate de mult ca sa nu-si piarda claritatea, mai am si probleme cu niste pete inestetice care apar pe multe poze si pe care incerc, pe cat posibil, sa le elimin alegand numai acea parte din poza unde nu deranjeaza prea mult, am facut sute de poze in fiecare zi, incat socot ca prioritatea, data fiind memoria mea in scadere,trebuie sa fie Jurnalul de calatorie, si nu serialul) ma multumesc cu ce inteleg umpland golurile din drama sud coreeana cu propria imaginatie.

Am fost totusi f impresionata in unul dintre episoade de declaratia lui Seon Deok, anume ca ea nu mai are nume, ca e numai Pe-Ya (sau Pe-Ha, uneori) pt ca ea nu-si mai apartine, ea nu mai e o persoana, ci regele care are mari responsabilitati fata de soarta tarii pe care o cinduce. Bine ar fi daca si contemporanii nostri aflati la conducere (OK, stiu ca scenariul a fost scris de contemporani) ar da dovada de acelasi simt al responsabilitatii fata de poporul si tara lor.

Sa nu uitam ca pana si Mi Shil a pierdut batalia cu Deok Man pt ca nu a vrut sa pericliteze siguranta Sillei. De aceea nu prea inteleg cum s-a facut ca o cetate inexpugnabila precum Daeya (se mai scrie Taeya, se pronunta Tea) sa fie cucerita de trupele din Baekje. In fine, poate s-o fi intamplat in episoadele pe care nu le-am vazut.

Pt ca acum Seon Deok a hotarat sa intoarca foaia de la politica pe care enuntat-o in episodul analizat de mine cand am vorbit despre Reforma Agrara poate e locul sa public si aici un raspuns pe care l-am dat intr-un comenmtariu Alynnei in legatura cu reginele din istoria Coreei:

http://en.wikipedia.org/wiki/Queen_Seondeok_of_Silla
The son of her sister Princess Cheonmyeong became a king in his own right while Seondeok's sister, Princess Seonhwa eventually married King Mu of Baekje and became mother of Uija (regele care a predat regatul Baekje Sillei)

Fiul surorii sale (Printesa Cheonmyeong) a devenit si el rege in timp ce sora lui Seondeok, Printesa Seonhwa ulterior s-a casatorit cu regele Mu din Baekje si a devenit mama lui Uija

In 634, Seondeok became the sole ruler of Silla, and ruled until 647. She was the first of three female rulers of the kingdom (the other two being: Jindeok of Silla and Jinseong of Silla), wife of King Rosapapan (Korean name: Yushin) and was immediately succeeded by her cousin Jindeok, who ruled until 654.

In 634 Seondeok a devenit unicul domnitor al Sillei, si a domnit pana in 647, Ea a fost prima dintre cele trei femei care au domnit in Silla (celelalte doua fiind Jindeok din Silla si Jinseong din Silla), sotia lui Rosapapan (Numele coreean: Yu Shin) si a fost urmata la tron imediat de verisoara ei Jindeok, care a domnit pana in 654.

N-am inteles cine e King Rosapapan (Korean name: Yushin) si al carui sot a fost. Parca reiese ca a fost sotul lui Seon Deok.

Dupa Jindeok a urmat la tron regele Muyeol, adica Chun Chu, sub a carui domnie Yu Shin, cu ajutorul trupelor din Tang, a cucerit Baekje. Goguryeo, care era mult mai intinsa decat cele doua regate la un loc, a fost cucerita mai tarziu.

http://en.wikipedia.org/wiki/Jindeok_of_Silla
Queen Jindeok (r.647-654) ascended the throne and became the Silla's second queen after Queen Seondeok. The last monarch from Seonggol, the highest class in the Silla's unique caste system, her real name is Seungman. Her father was Kim Gukbangalmun, who was King Jinpyeong's younger brother, and her mother was Lady Wolmyeong

Regina Jindeok (a domnit intre 647-654) a urcat pe tron si a devenit a doua regina dupa Regina Seondeok. Este ultimul monarh din Seonggol (Osul Sacru), cea mai inalta clasa din sistemul unic de caste (unic in istoria Coreei), numele sau real e Seungman. Tatal ei a fost Kim Gukbangalmun, care era fratele mai mic al Regelui Jinpyeong (nici nu apare in serialul QSD) iar mama ei era Lady Wolmyeong.

http://en.wikipedia.org/wiki/Jinseong_of_Silla
Queen Jinseong of Silla (d. 897, r. 887-897) was the fifty-first to ruler of the Korean kingdom, Silla. She was also Silla's third and final reigning queen (the other two being: Queen Seondeok of Silla and Jindeok of Silla). Her reign saw the end of Unified Silla and the beginning of the Later Three Kingdoms period.

Regina Jinseong din Silla (a domnit intre 887-897) a fost al cinzeci si unulea domnitor al regatul Korean, Silla. Ea a fost deasemenea a treia si ultima regina a Sillei si ultima regina care a domnit (celelalte doua fiind Regina Seondeok din Silla si Jindeok din Silla). Domnia sa a fost ultima care a condus Silla unificata (Cele Trei Regate) si inceputul perioadei celor Trei Regate Tarzii. (au mai fost separate cele trei regate pe la inceputul istoriei Coreei, din 57 pana in 668)

Si a mai fost una, de data asta the third empress of the Goryeo era who fought against the Tungustic people of Manchuria in order to achieve their dream of reclaiming their old land. (http://forum.koreandramas.net/topic/7230/)
cea de-a treia imparateasa a erei Goryeo care a luptat impotriva Tungusilor din Manciuria care voiau sa-si implineasca visul de a recuceri fostul lor pamant.

Numele ei e Chun Chu (Cheon chu) sau Imparateasa de Fier, s-a facut in 2009 un serial dedicat ei care se pare ca a avut mare succes, mi-ar placea sa-l vad.

Deschiderea e pe you tube:
http://www.youtube.com/watch?v=yM80624NLyQ&feature=related

M-a impresionat acolo o lupta in care manciurienii au folosit ca arme de lupta niste ursi uriasi si f fiorosi, nu stiu cum s-a realizat aceasta scena, f dramatica.

O recenzie interesanta despre serial la
http://www.amazon.com/Empress-Chun-Chu/dp/B0033P01VM

Alynna ma intreba la un moment dat ce serial cred eu ca va difuza TVR dupa "Secrete", i-am raspuns ca, avand in vedere ca majoritatea parlamentara a respins Raportul de activitate al TVR demitand astfel conducerea nu cred ca se va mai achizitiona vreun serial. Tare mi-as fi dorit sa nu am dreptate. Stiu ca "Dae Jang Geum" aka "Giuvaerul Palatului" e un serial f apreciat, poate cel mai apreciat serial sudcoreean si ca multi se vor bucura ca a fost reprogramat dar parca mi-as fi dorit ceva nou. Cum speranta moare ultima inca mai sper...

Jurnal de Calatorie Paris 15 aprilie 2010

Calatoria a inceput bine. N-am avut nici o problema cu taxiul, in ciuda orei f matinale. Eram ingrijorata ca s-ar putea sa patesc ca la Schipol, cand am revenit din USA si fata de la check-in mi-a trimis valijoara la cala pt ca depaseste putin dimensiunile standard. Din fericire n-a fost cazul de data asta.


Pt ca aveam loc la geam am incercat sa fac poze, doar cateva sunt acceptabile. Spre mirarea mea desi am calatorit cu un Airbus mare, nu am fost debarcati aproape de poarta de intrare in aeroport, ci am fost luati cu un autobuz. Formalitatile au durat f putin dar tot am avut timp sa ma uit pe un ecran pe care se transmiteau stirile. Cea mai interesanta mi s-a parut cea despre explozia unui vulcan in Islanda.

N-am retinut numele vulcanului, era si greu, se scrie asa: Eyjafjallajökull si nu sunt sigura ca in nenumaratele buletine de stiri vazute la TV i-a fost pronuntat bine numele asta imposibil. Habar nu aveam atunci ca eruptia a inceput de fapt in 20 martie, nici ce impact va avea aceasta stire asupra noastra si a milioane de alti calatori. Abia acum cand conexiunea la internet e buna, spre deosebire de cea de la hotel care cand functiona, cand nu, am aflat ca de fapt pe 20 martie a explodat Fimmvörðuháls, a carui eruptie se poate vedea pe videoclipul de pe linkul de mai sus, eruptia lui s-a oprit pe 13 aprilie iar Eyjafjallajökull a inceput sa erupa in noaptea de 14/15 aprilie (si se pregateste Katla, de cinci ori mai mare).

M-a distrat un comentariu de pe situl recomandat:

Dear Iceland,

Please consider shorter names for your volcanoes.
(Te rog sa dai nume mai scurte vulcanilor tai.)

Sincerely,
Ghark

Totusi amintirile mele mi-au spus ca nu de mult a mai avut loc o eruptie dramatica in Islanda, parca revad pozele cu cenusa care a ingropat casele dintr-un orasel, memoria imi zicea ceva si de o scoala in care erau copii, nu am gasit asa ceva pe net, (poate se insista asupra faptului ca nu mai exista scoala pt ca a fost ingropata sub cenusa vulcanului) doar un articol despre drama celor din Heimaey, cand a erupt vulcanul Eldfell (uite ca exista si vulcani cu nume mai scurte, cum e si Katla) si populatia a trebuit sa fie evacuata. Eruptia a inceput in 23 ianuarie 1973.

Bun, atunci atentia mi-a fost retinuta doar pt un scurt timp, fiind preocupati sa gasim statia autobuzului Roissy-Paris, Opera. In drumul spre Paris m-am uitat cu ochii mari la tot ce vedeam in cale (ar fi trebuit, conform traditiei, sa iau si o piatra in gura, doar ma aflam prima data pe acele meleaguri, nu ma intrebati de unde vine sau ce semnificatie are aceasta traditie, ca nu stiu), in special la grafitti, am reusit sa pozez vreo cateva.


Nu am reusit sa pozez cladirile imense din periferia Parisului, de altfel acest gen de cladiri aveam sa-l vad cam prin toate orasele prin care am trecut la intoarcere, dar despre asta am sa povestesc la timpul potrivit.


Undeva in zare, pe varful unei coline, am vazut o constructie care parea ca domina imprejurimile, am fost sigura ca e vorba de biserica Sacre- Coeur aflata pe La Butte Mintmartre, curand aveam sa-mi dau seama ca asa era. Vremea era superba, soarele stralucea vesel pe cerul fara nici un nor.


La un moment dat am vazut ca pe o cladire scria Sorbona, cred ca era doar una dintre locatiile acestei Universitati al carei nume la noi,ca multe alte cuvinte frantuzesti, are o conotatie peiorativa, studentii de la Universitate spuneau in deradere ca cei de la Institutul Pedagogic invata la Sorbona. Or fi avut motive stramosii nostri sa nu-i iubeasca prea mult pe francezi, sau poate doar pe fitzoshii care invatau sa vorbeasca intai frantuzeasca si apoi romana, cum a fost cazul lui Ghica. Cand am ajuns in Piata Operei am pozat-o, bineinteles.


Planul de acasa era sa ne lasam bagajele la hotel si sa colindam putin prin oras si abia apoi sa ne cazam, dar socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ, doamna de la receptie ne-a cazat imediat. Pt ca citisem parerile clientilor ca hotelul ar fi situat intr-o zona cam galagioasa si ca nu se poate dormi noaptea pana hat tarziu din cauza zgomotului sotul meu a cerut o camera mai linistita.


Linistita a si fost, dar cocotata la etajul 5 (din fericire aici se numeroteaza nivelele cladirii ca la noi, si nu ca la americani, care incep cu nivelul 1, adica parterul, si ceea ce la noi e etajul 1 la ei e nivelul--floor--2, nu odata m-am incurcat in USA din acesta cauza). Cu ocazia asta dupa ce in Cork reusisem sa vad cea mai mica toaleta din lume, nici in ziua de azi nu inteleg cumde functiona un vas de WC atat de mic ca nici nu-mi incapea bine fundul pe el (admit ca e cam mare) si cum de in spatiul cam de 0,5/0,5m incapea si o chiuveta, acum am reusit sa vad si cel mai mic lift din lume, cred ca avea vreo 0,8/0,5m dimensiunea podelei. A trebuit sa fac mari eforturi sa incap, desi am vazut ca doua persoane mai subnutrite au reusit sa urce impreuna.


Pt ca aveam TV in camera am ascultat stirile. Deja aeroportul se inchisese. Se pare ca am prins ultimul zbor Air France (gestionat de Tarom-- stewarzii, parca mai amabili decat le cerea profesia, erau sigur francezi, zambeau f larg cand cineva le spunea bonjour in loc sa le vorbesca in engleza, cum era obiceiul--lucrul acesta cu Taromul avea sa fie important mai tarziu) care a aterizat la Paris inainte de blocada. Mi-am zis, cu optimismul specific "nu-i nimic, pana duminica (atunci aveam bilet de intoarcere), mai e, sigur pana atunci lucrurile vor reintra in normal".


Pana atunci am decis sa profitam de vremea minunata si sa facem o excursie spre obiectivele turistice. Nu aveam un plan facut de acasa dar primul lucru pe care voiam sa-l vad era Catedrala Notre-Dame. Poate pt ca citisem romanul omonim al lui Victor Hugo, sau poate pt ca opera cu acelasi nume are interpreti atat de minunati. (va recomand sa ascultati aceasta minunata arie, Belle, si in acest videoclip, sau acesta, unde rusii Veaceslav Petkun, Aleksei Golubev si Anton Makarsky nu sunt deloc mai prejos decat francezii Garou, Daniel Lavoie si Patrick Fiori )

Aceasta frumoasa icoana bizantina se afla in Catedrala Notre-Dame.de Paris.

Spre deosebire de vizita la Domul din Koln de data asta n-am mai dat ocol catedralei ci am plecat sa ne plimbam oarecum la intamplare. Am zarit in zare un turn interesant, de culoare alba (aveam sa constatam ca se lucreaza intens la curatarea statuilor si a multor monumente de jegul acumulat de ani in sir, mai ales din cauza poluarii, multe obiective turistice, cum ar fi Arcul de Triumf din Place D'Etoile, sunt in plina renovare, ironia face ca vulcanul din Islanda sa-si fi trimis cenusa deasupra intregii Europe, fiind o sursa noua de poluare).

E vorba de Tour St Jaques, care face parte dintr-o fosta manastire, acum daramata, si in jurul caruia primaria a decis sa amenajeze un parc in care se afla si un loc de joaca pt copii, precum si o toaleta publica. De altfel, din cauza numarului imens de turisti gasirea unei toalete in caz de nevoie nu e un lucru chiar simplu, nu stiu cum s-a facut ca nu am avut nevoie decat in una din zile sa apelez si am rezolvat problema intr-un mod mai neobisnuit, o sa spun atunci cum.

Nu era singurul turn din zona, tot colindand l-am gasit si pe al doilea, la o prima vedere destul de asemanator, dar biserica din care face parte, St Germaine D'Auxeroiss, e inca prezenta, cu cele doua rozete diferite ale sale.


Am ajuns si in fata unei cladiri ornate cu multe statui care se vedea bine ca au inceput sa fie curatate, dar ca actiunea parea abandonata, pt ca erau inconjurate de un fel de aura neagra. Am dedus ca ar fi Hotel de Ville, dupa numele Bazarului din preajma (langa care se afla si un carusel cu calusei, care se pare ca functiona) dar ceva mai departe, pe o alta cladire, am vazut un fel de manifest care chema la lupta impotriva intentiei de a se demola Hotel de Ville, si am fost un pic confuza. Noroc ca am mai trecut pe acolo in alta zi si am intrebat un paznic cum se numeste cladirea si m-am lamurit.

Tot invartindu-ne prin zona am ajuns in fata unui palat aflat pe malul Senei. De-acum sotul meu era frant de oboseala si a declarat ca el va sta pe o banca iar eu n-am decat sa ma plimb cat vreau pe langa palat, ca el ma va astepta cuminte acolo. Zis si facut. Am dat ocol palatului care mi s-a parut nesfarsit (poate si pt ca eram si eu cam obosita, nu prea dormisem in noaptea precedenta si umblasem destul de mult pe jos). Am zambit cand am realizat ca e vorba de vestitul si arhicunoscutul Louvre (Luvru) si m-am mirat ca piramidele (in Codul lui da Vinci al lui Dan Brown se vorbeste doar de Marea Piramida), care intre noi fie vorba se potrivesc ca nuca in perete ca stil cu restul ambiantei, sunt pazite de persoane in uniforma cu pistoale mitraliera in maini. Turisti erau puzderie.

Cand am ajuns la Arcul de Triumf de la Carrousel am decis ca l-am facut destul sa astepte pe sotul meu si am plecat sa-l recuperez. As fi vrut sa mergem pe jos pana la hotel, pe harta nu parea prea departe (prefer sa merg km intregi pe jos decat sa urc fie si numai treptele unui etaj, iar metroul din Paris nu prea e dotat cu scari rulante, deh, e mult mai vechi si cu vagoane mai putin spatioase din cauza scaunelor asezate perpendicular pe peretii vagoanelor, vagoane si asa destul de inguste) dar sotul meu parea atat de epuizat incat am admis sa mergem cu metroul.

Inainte de a ne indrepta spre metrou am mai privit Sena si buchinistii (bietii de ei, multi dintre ei pareau f tristi ca multimea de turisti nu se prea inghesuia sa cumpere ce expuneau ei) si am dat o raita prin Galeriile Luvrului, o multime de pravalioare cu marfa scoasa pe trotuar, care ofereau tot felul de obiecte ca souvenirs de Paris, am observat ca pravalioara de langa hotel, desi aflata destul de in centru, f aproape de Folies Bergers si Grandes Boulevards avea aceleasi marfuri la preturi sensibil mai mici.

Deci sa recapitulez: puteti gasi albume cu poze din avion, poze din autobuz, Opera, Catedrala Notre-Dame de Paris, Hotel de Ville, Luvrul si alte imagini din Paris la linkurile de pe cuvintele subliniate.